Anulare act administrativ . Decizia 242/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 242

Ședința publică de la 28.01.2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Patraș Bianca Laura

JUDECĂTOR 2: Cîrjan Raluca Maria

JUDECĂTOR - -

GREFIER

Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul R împotriva sentinței civile nr. 2092 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 03.06.2009 în dosarul nr.18046/3/CA/2009, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI

La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură la data de 14.10.2009, din partea recurentului - reclamant, cerere de judecare în lipsă, solicitând totodată a -i fi comunicate prin poștă toate înscrisurile depuse la intimată la dosarul cauzei.

S-a solicitat de către instanța de fond Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, tot prin Serviciul Registratură, prin două adrese emise la data de 14.10.2009 respectiv 10.12.2009, restituirea dosarului, necesar pentru soluționarea cererii de revizuire a sentinței civile de fond.

Curtea, constatând că recurentul - reclamant a solicitat în scris și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 2092/03.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul R, în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiul.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Princererea înregistratăsub nr-, reclamantul Rac hemat în judecată pe pârâtul Primarul General al Municipiului B, ca prin hotărârea judecătorească ce se va da, să fie obligat pârâtul să dirijeze petițiile nr.-, -, -, - din 10.03.2009 către secretarul general al Mun. B și să îi transmită prin poștă fotocopia de primire, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

În motivarea acțiunii a arătat că în 10.03.09 a depus la registratura Primăriei Generale a mun. B, petițiile cu nr. -, -, -, - adresate secretarului general. În 16.03.09 a primit o scrisoare din partea primarului general care îl înștiințează ca petițiile sale cu nr.-, - au fost redirecționate către Primăria sector.

În 17.03.09 pârâtul l-a înștiințat pe reclamant că Instituției Prefectului B îi revine obligația de a acorda despăgubiri de împroprietărire în baza Legii 44. mai arătat că pârâtul refuză să îi trimită destinatarului de drept petițiile formulate.

Tribunalul a reținut, în esență, că, prin petiția nr.-/10.03.2009 (identică cu petiția nr.-), reclamantul a solicitat ca secretarul general al Primăriei Municipiului B să-icomunice dacă primarul sectorului 1 B și Primăria Sectorului 1 Baf ost împroprietărităcu terenuri în perioada 1998-2008, iar prin petiția nr.- din 10.03.2009 (identică cu petiția nr.-) dacă susnumitele autoritățiau primit despăgubiri pentru terenuri cu identificarea prețului etc.

Totodată prin adresele nr.- și - din 11.03.2009, pârâta, prin Direcția Relații Publice și Informare i-a comunicatreclamantului că petițiile sale au fost direcționatecătre Primăria Sectorului 1 B - instituție care are competența legală de soluționarea cererilor.

Așa fiind,prima instanță a constatat că, în cauză nu există un refuz nejustificat de soluționare a cererii sau un abuz de dreptsăvârșit de pârât, câtă vreme în cauză, au fost respectate dispozițiile art.61din G nr.27/2002, în care menționează că, petițiile greșit îndreptate vor fi obținute în termen de 5 zile de la înregistrare la compartimentul prevăzut de art.6 alin.1, autorităților publice competente, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs reclamantul R care a criticat hotărârea pronunțată pentru nelegalitate, invocând ca motive de recurs prevederile dispozițiile art.304 pct.4, 5 și 9 din Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a susținut, în esență, că prin hotărârea pronunțată instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât prin neobligarea secretarului general al Municipiului B la transmiterea prin poștă a informațiilor solicitate, i-a fost încălcat și obstrucționat dreptul la obținerea informațiilor de interes public și petiționare, secretul corespondenței, că prin neobligarea pârâților la plata daunelor morale a fost prejudiciat material, că a fost supus unor presiuni psihice de instanță, că a fost încălcat și principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, câtă vreme din practicaua sentinței rezultă că la apelul nominal a răspuns doar pârâtul, lipsind reclamantul, neavând parte de o judecată imparțială situație în care hotărârea pronunțată este nulă.

În fine, s-a mai susținut că pârâtul, în scrisoarea de răspuns, a schimbat obiectul petiției, răpunând la o cerere ce nu a fost exprimată, solicitându-se admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru motivele evocate mai sus.

Recursul este nefondat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.7 din Legea nr.544/2001 "autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, volumul lucrărilor documentare și urgența solicitării -".

Totodată, potrivit dispozițiilor art.61din nr.OG27/2002 "petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare - autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate.

Or, din actele și lucrările existente la dosarul cauzei, rezultă, pe de o parte, că pârâta, prin adresele nr.- și - din 11.03.2009 i-a răspuns, în termenul legal (aspect necontestat de altfel nici de reclamant) petițiilor înregistrate sub numerele - (identică cu -) și, respectiv, nr.- (identică cu nr.-) depuse în data de 10.03.2009, iar, pe de altă parte, că acestea au fost direcționate instituțiilor competente să răspundă solicitărilor reclamantului.

Faptul că, o autoritate publică înaintează cererile ce i-au fost adresate unei alte autorități, căreia îi revine competența, potrivit legii de a verifica și comunica aspectele solicitate de petent, nu constituie o situație de nesoluționare în termenul legal a unei cereri și nici un refuz nejustificat de a soluționa o cerere, în sensul prevăzut de art.2 alinb.1 lit.g și h din Legea nr.554/2004.

Prin urmare, judecătorul fondului, prin hotărârea pronunțată a interpretat și aplicat corect prevederile legale aplicabile în speța dedusă judecății, atunci când a apreciat că redirecționarea petițiilor reclamantului este o activitate în conformitate cu prevederile legale mai sus citate. Doar în situația în care, secretarul general a Municipiului B ar fi fost obligat să răspundă unor petiții ce nu țin de competența sa, dispozițiile legale ar fi fost încălcate.

În plus, cum autoritatea nu s-a aflat în culpă, în mod legal și temeinic tribunalul a respins acțiunea formulată și, implicit, și cererea de acordare a daunelor morale, formulată de reclamant, întrucât acesta nu a fost prejudiciat în nici un fel.

În ceea ce privește presupusa încălcare a formelor de procedură, Curtea nu identifică vreo încălcare care să atragă sancțiunea prevăzută de art.105 alin.2 din Codul d e procedură civilă, citarea cu reclamantul fiind îndeplinită prin afișare, conform dovezii existente la fila 32 dosar de fond. Faptul că reclamantul nu s-a prezentat, în instanță în ziua judecății, deși a fost legal citat, iar la dosar nu a depus vreo cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare, nu atrage nulitatea hotărârii.

În concluzie, pentru motivele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant R împotriva sentinței civile nr. 2092, pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 03.06.2009, în dosarul nr.18046/3/CA/2009, în contradictoriu cu intimatul-pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

-

GREFIER,

Red.

Tehnodact. / 2 ex./04.02.2010

- Secția a IX-a -

Președinte:Patraș Bianca Laura
Judecători:Patraș Bianca Laura, Cîrjan Raluca Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 242/2010. Curtea de Apel Bucuresti