Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 459/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Dosar nr.-

DECIZIA NR.459/CA/2008 -

Ședința publică din 4 decembrie 2008

PREȘEDINTE: Florica Vîrtop JUDECĂTOR 2: Ovidiu Blaga

JUDECĂTOR 3: Ioana Dina

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

Pe rol fiind soluționarea recursului, în contencios administrativ, declarat de recurenții pârâți Primăria Municipiului A cu sediul în A I, Calea, nr.6. Județ A, Cod poștal - șiConsiliul Local al Municipiului A Icu sediul în A I, Calea, nr.6. Județ A, Cod poștal -, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în O, Parcul, nr.4,.4, Județ B, Cod poștal -, împotriva sentinței nr.205 din 19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiectcomunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimatul reclamant, lipsă fiind recurenții pârâți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că recurentul pârât Consiliul Local AIn -a răspuns la adresa instanței, după care:

Intimatul reclamant precizează că recurentul pârât Consiliul local AIn -a făcut dovada că ar fi mandatat primarul să declare recurs în numele acestuia, motiv pentru care solicită admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a persoanei ce semnează recursul, invocată la termenul anterior, precizând că celelalte probe nu mai își au rostul. Față de recursul declarat de Primăria Municipiului A I, depune la dosar adresa nr.14753/13.11.2008, de CF nr.4575, plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia la data de 26.11.2008, adresa nr.21236/27.11.2008, adresa nr.15A/6336/CA/13.11.2008, adresa nr.14755/10.11.2008, planul de parcelare și sentințanr.186/CA din 5.05.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-. Precizează că nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.

Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.

Intimatul reclamant solicită respingerea recursului declarat de Primăria Municipiului A I, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL,

DELIBERÂND:

Asupra recursului, în contencios administrativ, de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.205 din 19.05.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora admis acțiunea intentată de reclamantul --, împotriva pârâților Primăria Municipiului A-I și Consiliul Local al Municipiului A-

A obligat pe pârâți să elibereze reclamantului copii de pe întreaga documentație deținută privind terenul înscris în A-I nr.4575, nr.top.4968/2/1, reprezentând porțiunea de 140 mp situată pe-, ce excede utilității de stradă din domeniul public în suprafață de 752 mp, respectiv datele de identificare ale persoanelor fizice sau juridice care ocupă imobilul, titlul în temeiul căruia acest teren de aprox.752 mp este în proprietatea, administrarea sau folosința unor terți și întreaga documentație prin care aceștia au intrat în posesia, administrarea sau folosința terenului în cauză. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, prin cererea nr.29.622 din data de 15.11.2007 (fila 3 din dosarul cauzei) reclamantul, în calitate de proprietar tabular cu titlu de drept de moștenire, de la poziția B2 din foaia de proprietate a imobilului identificat în acțiunea introductivă, (fila 5) a solicitat în esență Primăriei Municipiului A-I să i se elibereze copii privind întreaga documentație deținută privind terenul înscris în A-I nr.4575, nr.top. 4968/2/1, reprezentând porțiunea de 140 mp situată pe-, ce excede utilității de stradă din domeniul public în suprafață de 752 mp. respectiv datele de identificare ale persoanelor fizice sau juridice care ocupă imobilul, titlul în temeiul căruia acest teren de aprox.752 mp este în proprietatea, administrarea sau folosința unor terți și întreaga documentație prin care aceștia au intrat în posesia, administrarea sau folosința terenului în cauză.

Reclamantului i s-a răspuns prin adresa nr.30728/27.11.2007, comunicându-i-se că actul oficial de trecere în domeniul public al municipiului A-I a terenului în cauză a fost Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia (ANEXA 1 - CAP.III) aprobată conform legii de către Consiliul local municipal prin nr.267/05.11.1999 și promovată prin HG974/2002 - anexa 2 bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului A I, iar Primăria A I nu deține acte de expropriere a terenului în cauză și nici expertize topografice și planuri de dezmembrare a terenului respectiv, aceste acte nefiind emise de Primăria Municipiului A-I, și nici alte acte din care să rezulte transmiterea în folosința sau administrarea unor terțe persoane sau societăți, actele respective putând fi solicitate de la deținătorii faptici ai terenului.

În conformitate cu prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 actualizată privind liberul acces la informațiile de interes public, noțiunea de "informație de interes public" este definită ca fiind "orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației", iar potrivit lit. a) din același articol, "prin autoritate sau instituție publică se înțelege orice autoritate ori instituție publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, companie națională, precum și orice societate comercială aflată sub autoritatea unei autorități publice centrale ori locale și la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acționar unic ori majoritar;".

Potrivit art.a alin.(1) și (2) din același act normativ, "Orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public. - Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal."

Cum datele și informațiile solicitate de către reclamant nu se încadrează în categoria informațiilor exceptate expres, conform art. 12 din Legea nr. 544/2001 actualizată, de la liberul acces al cetățenilor, rezultă că prin necomunicarea acestora reclamantului i s-a cauzat un prejudiciu, o vătămare a unui drept și a unui interes legitim în accepțiunea art.2 alin.(1) lit.o), p) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 actualizată, drept vătămat definit ca fiind "orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;" interes legitim privat definit ca fiind "posibilitatea de a pretinde o anumita conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat;" interes legitim derivat din exercițiul calității de moștenitor.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs Consiliul Local al municipiului A I și Primăria municipiului AIs olicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ. Fără cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, recurentele au arătat că instanța de fond a omis să se pronunțe pe excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentelor deși era datoare să se pronunțe cu precădere asupra acestora conform dispozițiilor procedurale. Ca atare apreciază că nu au calitate procesuală pasivă potrivit art.19 alin.1 și art.91 din Legea 215/2001 republicată.

Mai arată că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea fără a observa că pe rolul Tribunalului Bihor au fost înregistrate încă două dosare cu același obiect cu cel dedus judecății, respectiv dosar - soluționat prin sentința 110/CA/2008 și dosar - soluționat prin sentința 109/CA/2008, în ambele soluția fiind de respingere a acțiunii întrucât prin răspunsurile furnizate reclamantului intimat au fost comunicate actele solicitate. În mod paradoxal prin sentința atacată instanța de fond face abstracție de cele două soluții deși erau hotărâtoare la judecarea cauzei. Cu toată bunăvoința recurentelor acestea nu pot comunica acte care nu se găsesc în arhiva lor.

Precizează recurentele că pe rolul Tribunalului Alba se află înregistrat dosarul nr- pentru restituirea în natură a imobilului înscris în CF 4575 A I nr.top 4968 în suprafață de 2464 mp soluționat prin sentința 831/2008.

Având în vedere cele arătate mai sus, solicită a se observa că fără nici un temei legal instanța de fond a obligat recurentele să comunice acte pe care nu le dețin, ba mai mult actele solicitate au fost produse în cursul procesului de revendicare chiar de reclamant.

Intimatul a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, fără cheltuieli de judecată.

La termenul din 23.10.2008 intimatul a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a primarului municipiului A I în ceea ce privește declararea recursului pentru recurentul Consiliul Local al municipiului A Deși s-a acordat un termen în acest sens, nu s-a făcut dovada mandatului acordat de către consiliul local primarului pentru promovarea recursului.

Drept urmare, în temeiul prev.art.161 Cod procedură civilă instanța va admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de intimatul și va anula recursul declarat de recurentul Consiliul Local al municipiului A I, prin primarul municipiului AIN..

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prev.art.3041Cod procedură civilă instanța apreciază recursul declarat de recurenta Primăria municipiului A I ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea în contencios administrativ întemeiată pe dispozițiile Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, a solicitat Primăriei municipiului A I să i se comunice întreaga documentație deținută privind terenul înscris în CF A I nr.4575 nr.top 4968/2/1 situat în A I- pe care este întabulat antecesorul său (extras CF - fila 5 dosar).

După cum rezultă din adresa Primăriei municipiului A I nr.30728/27.11.2007 (fila 4 dosar), actul oficial de trecere în domeniul public a municipiului AIa terenului situat în A I- a fost Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia (anexa 1 - Cap.III) aprobată conform legii de către Consiliul Local al municipiului AIp rin HCL 267/5.11.1999 și păromovată prin HG 974/2002 - anexa 2 bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului A

De asemenea prin adresa nr.32682/17.12.2007 (fila 20 dosar) Primăria municipiului AIa comunicat reclamantului intimat că decizia de a nu-i comunica acestuia documentele solicitate(copii după autorizațiile de construcție și toată documentația aferentă pentru imobilele edificate de SC SA la locația situată în A I-) se încadrează în prevederile art.53 din Ordinul nr.1430/26.08.2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Având în vedere faptul că documentele solicitate de reclamant vizează ostradă din domeniul public al municipiului A, precum și faptul că reclamantul susține că aprox.752 mp din terenul proprietatea antecesorului său este în proprietatea, administrarea sau folosința unui terț, instanța apreciază ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenta Primăria municipiului A Nu poate fi primită nici invocarea prev.art.91 din Legea 215/2001 deoarece, primăria comunei reprezintă o structură funcțională cu activitate permanentă care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, iar în speță, adresele la care reclamantul face referire în acțiune emană tocmai de la Primăria municipiului A

Instanța de fond a reținut în mod corect că datele și informațiile solicitate de reclamant nu se încadrează în categoria informațiilor exceptate expres, conf.art.12 din Legea 544/2001, de la liberul acces al cetățenilor și de asemenea nu se justifică susținerea recurentei cum că nu ar deține aceste acte din moment ce din probele de la dosar rezultă că este vorba de o stradă din domeniul public al municipiului A I și din administrarea Primăriei A Mai mult, pentru locația situată în A I- a fost emisă o autorizație de construcție în favoarea unei societăți comerciale, respectiv SC SA.

Este nefondată invocarea sentinței nr.110/CA/2008 și nr.109/CA/2008 pronunțate de Tribunalul Bihor câtă vreme nu s-a dovedit identitatea de părți, obiect și cauză între cauzele respective și prezenta cauză și este nerelevantă împrejurarea că pe rolul Tribunalului Alba I se află înregistrat dosarul - pentru restituirea imobilului înscris în CF 4575 A I nr.top 4968 în suprafață de 2464 mp, temeiul de drept al prezentului dosar fiind diferit.

În consecință în baza considerentelor expuse, în temeiul prev.art.312 Cod procedură civilă cu raportare la prevederile Legii 544/2001, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Primăria municipiului A

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Anuleazărecursul declarat de recurentulConsiliul Local al Municipiului A

RESPINGEca nefondatrecursul declarat de recurenții pârâți Primăria Municipiului A cu sediul în A I, Calea, nr.6. Județ A, Cod poștal -, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în O, Parcul, nr.4,.4, Județ B, Cod poștal -, împotriva sentinței nr.205 din 19 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor,pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi4 decembrie 2008.

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:

- - - - - -

Red.dec.jud. în concept: 10.12.2008

Jud.fond

Dact.

2 exemplare/ 16 decembrie 2008

Președinte:Florica Vîrtop
Judecători:Florica Vîrtop, Ovidiu Blaga, Ioana Dina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 459/2008. Curtea de Apel Oradea