Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 460/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Dosar nr.-

DECIZIA NR.460/CA/2008 -

Ședința publică din 4 decembrie 2008

PREȘEDINTE: Florica Vîrtop JUDECĂTOR 2: Ovidiu Blaga

JUDECĂTOR 3: Ioana Dina

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

Pe rol fiind soluționarea recursurilor în contencios administrativ declarate de recurenții pârâți-domiciliat în,-, Județ S M, domiciliat în,-, Județ S M, domiciliat în,-, Județ S M și de recurenta persoană păgubităPrimăriacu sediul în,-, Județ S M, în contradictoriu cu intimatele reclamanteCurtea de Conturicu sediul în B,--24, sector 1,Camera de Conturi a Județului S M - Direcția de Control Financiar Ulterior Scu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1,.10, Județ S M, intimatul intervenientSindicatulcu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, Județ S M și intimatul pârât domiciliat în,-, Județ S M, împotriva sentinței nr.183 din 14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiectlitigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992).

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurenților pârâți -, și - toți trei lipsă, avocat, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru, după care:

Reprezentanta recurenților pârâți precizează că nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.

Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurenților pârâți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, respingerea încheierii atacate în întregime. Precizează că lipsesc drepturi, cel de-al 13-lea salariu și sporurile de dificultate. Hotărârea Consiliului Locat este un act cu caracter administrativ. Prevederile OUG 209/2005 și ale Legii 263/2006 consacră sporurile de dificultate. Hotărârea consiliului local își produce în totalitate efectele. Primarul împreună cu viceprimarul emit dispoziții, primarul fiind președintele comisiei de aplicare a Legii 18/2001. S-a reținut greșit de prima instanță inexistența unui temei legal în acordarea acestor drepturi. Nu există o faptă ilicită și nici așa-zisul prejudiciu. Instituțiile de stat acordă al 13-lea salariu, fără cheltuieli de judecată. Referitor la recursul declarat de recurenta persoană păgubită solicită admiterea și a acestui recurs și a fi avute în vedere și cele solicitate prin cererea de intervenție formulată de Sindicatul.

CURTEA DE APEL,

DELIBERÂND:

Asupra recursului, în contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.183 din 14.05.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Satu Marea respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților și excepția lipsei calității procesuale a unității administrativ - teritoriale invocată de pârâți.

Admite în parte cererea de intervenție în interesul pârâților formulată de SINDICATUL SAa dmis în parte încheierea nr.35/05.11.2007 a completului constituit conform art.31 lit.b din Legea nr.94/1992 din cadrul CURȚII DE CONTURI A ROMÂNIEI, CAMERA DE CONTURI SMî mpotriva pârâților, și, în sensul că a obligat pârâtul, în calitate de ordonator principal de credite, pârâtul în calitate de contabil șef la Primăria Orașului și pe pârâta la plata în contul bugetului local al Orașului a sumei de 5425 lei, reprezentând premii plătite persoanelor cu funcții de demnitate publică, la care se adaugă foloase nerealizate în sumă de 309 lei calculate până la data de 12.10.2007 și în continuare până la data plății prejudiciului.

A obligat pârâtul, în calitate de ordonator principal de credite și pârâtul în calitate de contabil șef la Primăria Orașului și pe pârâta la plata în contul bugetului local al Orașului a sumei de 7356 lei reprezentând sporuri plătite nelegal persoanelor cu funcții de demnitate publică la care se adaugă foloase nerealizate în sumă de 452 lei calculate până la data de 12.10.2007 și în continuare până la data plății prejudiciului.

A respins ca nefondate punctele nr.3 și 4 din încheierea de sesizare privind obligarea pârâților, și la plata sumelor reprezentând drepturi bănești decontate angajaților Primăriei. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților invocată prin prisma argumentelor potrivit cărora nu acești pârâți ar fi vinovați de săvârșirea vreunei fapte ilicite, ci alte persoane care nu au fost chemate în judecată, este neîntemeiată, întrucât pârâții sunt persoane a căror activitate este supusă controlului Curții de Conturi, aceasta poate solicita recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat și bugetelor locale, de la orice persoană pe care o apreciază ca fiind vinovată de cauzarea acestora, stabilirea acestei răspunderi este o problemă de fond și nu de procedură, iar chemarea în judecată doar a anumitor persoane este responsabilitatea și libertatea autorului actului de sesizare al instanței potrivit dispozițiilor de drept comun.

Excepția lipsei calității procesuale a unității administrativ teritoriale urmează a fi respinsă având în vedere considerentele expuse de către instanța de contencios administrativ cu ocazia soluționării excepției lipsei de parte prejudiciată a Primăriei/Consiliul Local.

În litigiile privind prejudiciile cauzate bugetului de stat respectiv bugetelor locale, citarea persoanei juridice despre al cărei buget este vorba, este necesară pentru ca hotărârea judecătorească să-i fie opozabilă pentru ca, astfel, în măsura în care demersul Curții de Conturi se dovedește a fi justificat aceasta să poată trece la executarea silită.

1. Referitor la punctul 1 din încheierea de sesizare a instanței prin care se solicită obligarea primarului și a contabililor la plata prejudiciului cauzat unității administrativ-teritoriale prin acordarea premiilor anuale către primar și viceprimar, instanța a apreciat că acesta este întemeiat.

Potrivit art. 3 alin. 4 și 5 din OG nr. 3/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publica, publicat în nr. 59/23.01.2006, potrivit căruia "(4) Pentru persoanele care ocupa funcții de demnitate publica, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1, VII/2, VII/3 și /la, VII/2a, VII/Ba, precum și în anexele nr. VII/1 b, VII/2b și VII/3 b reprezintă unica forma de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determina în raport cu venitul salarial.

(5) în aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupa funcții de demnitate publica, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în munca și nici de alte sporuri prevăzute de lege".

De asemenea, au fost încălcate prevederile OUG nr. 45/2003 privind finanțele publice locale publicată în nr. 431/19 iunie 2003, cu modificările și completările ulterioare, art. 14 alin. 3, potrivit căruia "(3) Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin.(2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială".

În condițiile în care prevederile legale de mai sus sunt exprese, în sensul că primarul și viceprimarul, persoane care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite nu beneficiază de nici un spor prevăzut de lege pentru alte categorii de salariați, indemnizație prevăzută de lege fiind unica formă de remunerare a acestora se constată că acordarea acestuia este nelegală, iar cheltuiala angajată și efectuată din bugetul unității administrativ - teritoriale pentru plata acestora nu are o bază legală.

Astfel fiind, se constată existența și săvârșirea unei fapte ilicite de către persoanele care au angajat și aprobat plata premiilor către primar și viceprimar respectiv de către ordonatorul principal de credite, contabilul șef care a aprobat plata premiului și contabilul care a vizat pentru control financiar preventiv această plată pentru premii.

Consecința acestei fapte ilicite este prejudiciul cauzat în bugetul unității administrativ teritoriale care poate fi cuantificat ca și contravaloare a sumelor achitate cu titlu de premii persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.

Atitudinea subiectivă a persoanelor care au cauzat prejudiciul amintit este cea a culpei constată de către instanță prin prisma faptului că dispozițiile legale încălcate nu lasă loc de interpretare și a faptului că practica judiciară în materie de contencios administrativ este constantă în sensul aprecierii ca nelegale a actelor administrative emise de autoritățile publice locale prin care s-a hotărât acordarea unor premii persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.

Excluderea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au cauzat prejudiciul amintit nu poate fi exclusă prin referire la principiile egalității între cetățeni și al nediscriminării, întrucât se constată că dispozițiile art. 3 alin. 5 din OG nr. 3/2006 anterior citat se aplică tuturor persoanelor aflate în situații juridice identice, respectiv tuturor persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.

2. Referitor la punctul 2 din încheierea de sesizare a instanței prin care se solicită obligarea primarului și a contabilului șef la plata prejudiciului cauzat unității administrativ-teritoriale prin acordarea către primar și viceprimar a unui spor de dificultate de 45% din salariul de încadrare în baza HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, instanța a apreciat că acesta este întemeiat.

Față de acest punct din actul de sesizare, instanța constată că argumentele de fapt și de drept invocate de către reclamantă prin încheierea de sesizare sunt temeinice și legale reiterarea cestora fiind superfluă. De asemenea, instanța apreciază că, argumentele expuse la punctul 1 din prezentele considerente cu privire la existența unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, a existenței unui prejudiciu cert în patrimoniul unității administrativ-teritoriale și a culpei persoanelor fizice chemate în judecată, respectiv motivele pentru care apărările pârâților au fost înlăturate sunt valabile și pentru argumentarea admiterii acestui din urmă capăt de cerere.

3. Față de punctul 3 din încheierea de sesizare instanța a reținut următoarele:

În legătură cu susținerile formulate de autorul actului de sesizare al instanței de judecată privind existența unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii și îndeplinirea în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale, se constată că această formă de răspundere este prevăzută de art. 998 și următoarele cod civil și că, pentru angajarea acestei forme de răspundere, singura invocată prin actul de sesizare al instanței, în mod constant, s-a reținut că este necesară îndeplinirea următoarelor condiții cumulative: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu și culpa persoanei care a săvârșit fapta ilicită.

În opinia autorului actului de sesizare, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii a fost săvârșită de către primar în calitatea acestuia de ordonator principal de credite și constă în angajarea unor cheltuieli din bugetul local al unității administrativ teritoriale fără a avea la bază o dispoziție legală și în semnarea unui acord/ contract colectiv de muncă, apreciat de către reclamant ca nelegal.

Referitor la fapta ilicită cauzatoare de prejudicii se constată că acordul/contractul colectiv de muncă invocat ca nelegal a fost confirmat, conform chiar dispozițiilor cuprinse în acesta, iar alocarea sumelor de bani necesare pentru plata drepturilor prevăzute prin acesta a fost aprobată printr-o hotărâre a Consiliului Local al unității administrativ teritoriale care a fost verificată pentru legalitate de către Prefectul Județului S M, nu a fost atacată în justiție și în legătură cu care nu s-a invocat vreun motiv de nelegalitate.

Astfel, se constată că actul juridic semnat de primar în calitate de angajator a fost cenzurat sub aspectul legalității de către Consiliul local al unității administrativ teritoriale și de către prefect și că nu acest acord/contract colectiv de muncă a stat la baza angajării cheltuielilor bugetare, ci hotărârea consiliului local.

În condițiile în care hotărârea consiliului local este un act administrativ cu caracter normativ emis de către autoritatea publică locală în exercitarea atribuțiilor privind aprobarea bugetului local, acest act administrativ nu a fost anulat de către o instanță judecătorească, se constată că angajarea cheltuielilor de către primar au avut o bază legală, respectiv Hotărârea de consiliu local.

În ce privește caracterul nelegal al drepturilor salariale stabilite prin acordul/ contractul colectiv de muncă și fapta primarului de a semna acest act juridic, se constată că în ce privește dispozițiile cuprinse în acesta privitor la ținută reclamanta confundă noțiunea de ținută cu cea de uniforme de serviciu, echipamente de protecție. pentru care s-a acordat decontarea sumei de 400 lei pe trimestru se referă la vestimentația zilnică a personalului angajat care nu e identică pentru aceștia pentru a fi apreciată ca obligatorie. unei ținute, a unui anumit tip de vestimentație este consecința naturii muncii prestate de către personalul angajat în instituții publice determinată de necesitatea impunerii unei anumite prestanțe în relațiile cu publicul. unei ținute adecvate este o obligație a personalului angajat, iar decontarea cheltuielilor efectuate de angajați în limita unui plafon de 400 lei pe trimestru nu prezintă un drept de natură salarială ci un aspect al dreptului la condiții de muncă adecvate, stabilit în favoarea acestuia în urma unor negocieri colective între sindicat și angajator. Prin urmare, nu se poate reține, că drepturile privind decontarea cheltuielilor cu ținuta reprezintă drepturi reglementate prin alte dispoziții legale, astfel cum a susținut reclamanta.

Pe de altă parte, instanța constată că analizarea legalității acestui acord este superfluă întrucât starea de fapt de mai sus duce în mod inevitabil la concluzia că, semnarea acestui document de către primar, este rezultatul unor negocieri colective purtate cu organizația sindicală competentă, că acest acord/contract colectiv pentru a produce efecte juridice era necesar să fie confirmat de către autoritatea publică competentă să stabilească bugetul corespunzător plății drepturilor cuprinse în acesta, astfel că nu se poate reține natură de ilicită a faptei pârâtului de a semna acest acord și nici natura prejudicială a acestuia în condițiile în care angajarea plăților nu s-a făcut în temeiul acestuia.

Pentru angajarea cheltuielilor apreciate ca nelegale de către reclamantă, în condițiile de mai sus, nu se poate reține vreo culpă a pârâtului. Chiar în situația în care, ipotetic, s-ar da curs reținerii reclamantei privind caracterul nelegal al acordului/ contractului colectiv sau s-ar pune în discuție legalitatea HCL, răspunderea pentru prejudiciu nu ar reveni doar persoanelor chemate în judecată de către reclamantă, ci și membrilor consiliului local care au aprobat bugetul local, respectiv au aprobat angajarea acestor cheltuieli de către ordonatorul principal de credite, ori acestea nu au fost chemate în judecată. Introducerea acestora în cauză din oficiu nu este posibilă, în condițiile în care, dispozițiile art. 70 din Legea nr. 94/1992 privind procedura de soluționare a cererilor în fața colegiilor jurisdicționale (cu excepția celor privind atribuțiile completelor constituite conform art. 31 alin. 1 din lege de a sesiza instanța competentă) au devenit caduce prin revizuirea Constituției României.

În ce privește faptele săvârșite de către pârâtul secretar al unității administrativ teritoriale, se constată că acesta nu a semnat acordul/contractul colectiv de muncă a cărei nelegalitate se invocă, ci HCL prin care acesta a fost aprobat.

" de legalitate" a secretarului unității administrativ teritoriale, exprimată prin semnarea actelor administrative emise de autoritățile publice locale este exprimarea unei interpretări personale a legii, adoptarea de către autoritate publică a actului administrativ nemaifiind condiționată de semnarea acestuia de către secretarul unității administrativ - teritoriale. Pe de altă parte, se constată că, actele administrative adoptate de către autoritățile publice locale sunt supuse controlului de legalitate și din partea Instituției Prefectului, care are posibilitatea să solicită autorității publice emitente să revoce actul administrativ apreciat ca nelegal și chiar să introducă acțiune în contencios administrativ pentru anularea acestora. Secretarul orașului, pârât în prezenta cauză, a înaintat hotărârea prin care consiliul local a aprobat acordul/contractul colectiv spre verificarea legalității și la Prefect, care nu l-a sesizat în sensul că actul administrativ ar fi nelegal.

Pentru ca secretarul unității administrativ-teritoriale să se poată face responsabil de aplicare unei vize de legalitate, nu este suficientă aprecierea unui organ de control a faptului că actul vizat este nelegal, ci este necesară stabilirea intenției persoanei de a viza spre legalitatea un act despre care știa că acesta este nelegal. Ori, constatându-se că în aplicarea legislației privind salarizarea și drepturile cuvenite salariaților există interpretări diferite la nivelul diferitelor instituții ale statutului, că la baza adoptării HCL despre a cărui viză de legalitate este vorba s-a aflat un act juridic cu aparență de legalitate în condițiile prevăzute de Legea nr. 188/1999, respectiv ale Legii nr. 130/1996, se apreciază că, în sarcina pârâtului nu se poate reținere săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii și cu atât mai mult o culpă în săvârșirea acesteia.

În ce privește pârâta contabil șef al Primăriei se constată că viza de control financiar preventiv s-a aplicat înainte de adoptarea HCL și nu înainte de încheierea acordului/contractului colectiv de muncă. De asemenea se apreciază că argumentele invocate mai sus în favoarea pârâtului secretar al unității administrativ teritoriale, în sensul că în sarcina acestuia nu se poate reține săvârșirea din culpă a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii sunt valabile și în favoarea persoanei cu atribuții de control financiar preventiv.

Față de cele de mai sus, instanța de contencios administrativ constată că, în privința pârâților indicați în acest punct din actul de sesizare nu sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 și următoarele din Codul civil, astfel că solicitarea reclamantei privind obligarea acestora la plata prejudiciului calculat de către organul de control este neîntemeiată, motiv pentru care aceasta urmează a fi respinsă.

4. Referitor la punctul 4 din actul de sesizare al instanței privind solicitarea ca pârâții să fie obligați la plata prejudiciului cauzat ca urmare achitării personalului contractual a primelor de vacanță aferente anului 2006 se constată că starea de fapt și argumentele juridice descrise la punctul trei din prezentele considerente privind lipsa de culpă a pârâților în crearea prejudiciului invocat de reclamant în bugetul unității administrativ - teritoriale, sunt pe deplin aplicabile întrucât pe de o parte, plata acestora s-a efectuat în baza unei practici judiciare constante a instanțelor judecătorești privind îndreptățirea personalului angajat al aparatului de specialitate al unei unități administrative de a beneficia de prime de vacanță.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții -, și unitatea păgubită Primăria.

Pârâții solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii în întregime a Încheierii nr.35 din 5.11.2007 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi S M cu menținerea în rest a dispozițiilor sentinței.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată că instanța de fond a respins în mod greșit, cu încălcarea dispozițiilor legale apărările formulate de pârâți cu privire la sesizarea Curții de Conturi și cu privire la punctele 1 și 2 din sesizare, care trebuiau respinse pentru următoarele considerente:

La punctul 1 din sesizare s-a reținut că în mod greșit s-au efectuat plăți reprezentând premii pentru primar și viceprimar, respectiv al 13-lea salariu.

Pentru a efectua plățile privind cel de-al 13-lea salariu pentru primar și viceprimar, persoane cu funcții de demnitate publică, alese și numite, s-a avut în vedere Hotărârea Consiliului Local nr.39/2005 hotărâre care nu a fost atacată de instituția prefectului sau de alte persoane interesate, fiind executorie.

Și practica judiciară a Tribunalului Satu Mare și a Curtea de Apel, în alte dosare a confirmat dreptul primarilor de a beneficia de cel de-al 13-lea salariu.

Tribunalul Satu Mare apreciază că în mod greșit a statuat că persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite, nu pot beneficia decât de indemnizațiile expres prevăzute în lege, nu și cele stabilite prin Hotărâri ale Consiliului Local.

La punctul 2 din Încheierea Curții de Conturi, punct menținut de Tribunalul Satu Mare, s-a reținut în esență, că primarul și viceprimarul persoane care ocupă funcții de demnitate publică, alese sau numite, nu pot beneficia de sporurile acordate membrilor comisiilor de aplicare a Legii 10/2001 și a Legii 18/1991 cu modificările ulterioare.

Acest spor acordat legea îl definește în OUG 209/2005 și Legea 263/2006 ca spor de dificultate.

Aceste sporuri cu fost acordate în baza Hotărârii Consiliului Local și în baza art.111 "prin derogare de la dispozițiile Legii 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcția de demnitate publică alese sau numite în funcții - din administrația publică centrală sau locală, beneficiază lunar de un spor de dificultate de până la 50% din indemnizația corespunzătoare funcției respective sau din salariul de încadrare în cazul în care sunt implicate în aplicarea următoarelor acte normative - Legea 10/2001 și Legea fondului funciar 18/1991".

Ori, potrivit legii primarul și viceprimarul sunt implicați direct în aplicarea acestor legi, considerente pentru care și acest punct din Încheierea Curții de Conturi a fost menținut eronat prin aplicarea greșită a legii.

În drept a invocat prev.art.304 pct.9, 312 alin.1, 2 și 3 Cod procedură civilă.

Recurenta Primăria orașului solicită admiterea recursului, schimbarea în parte a hotărârii atacate și în consecință respingerea în tot a încheierii de sesizare nr.35 din 5.11.2007 a Curții de Conturi a României, Secția control financiar ulterior Direcția de control Financiar Ulterior S cu privire la obligarea d-lor. -, și la plata sumelor de 5.425 lei reprezentând premii plătite persoanelor cu funcții de demnitate publică, la care se adaugă suma de 309 lei foloase nerealizate și 7.356 lei reprezentând sporuri plătite persoanelor cu funcții de demnitate publică.

În ceea ce privește acordarea premiului anual pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică arată că având în vedere aplicabilitatea legii în timp, poziția instanțelor judecătorești, care prin soluțiile date constituie o autoritate de lucru judecat, că în anii anteriori s-au acordat drepturi bănești constând în premii, spor de vechime și tichete de masă, susținute de sentințe judecătorești, creându-se o cutumă a apreciat ca fiind legală acordarea de drepturi bănești.

persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite precum și ale celor care ocupă funcții asimilate cu funcții de demnitate publică sunt prevăzute în anexele VII/1a, VII/2a, și VIII a pentru perioada 1 februarie - 31 august 2006 și respectiv, în anexele VII/1b, VII/2b, și VIII b pentru perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2006.

Pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite îndemnizațiile prevăzute în anexele VII/1, VII/2, VII/3 și VII/1a, VII/2a, precum și în anexele VII/1b, VII/2b, reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției ce reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.

În România, stat de drept, democratic și social, drepturile și libertățile cetățenilor reprezintă valori supreme și sunt garantate de lege - Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în ceea ce privește dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condițiile de muncă echitabile și satisfăcătoare, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință bazată pe categorie socială, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În ceea ce privește acordarea sporului de comisie, astfel cum îl denumește legea spor lunar de dificultate, persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică arată că a fost confundat atât de organul de control fiscal cât și de instanța de judecată cu dreptul primarului și viceprimarului la indemnizație.

Însă textul de lege recunoaște și susține faptul că participarea primarului și viceprimarului în comisiile de proprietate nu este o atribuție specifică funcției de demnitate publică, ci o consecință firească a unor atribuții suplimentare stabilite de legiuitor, altele decât cele stabilite de Legea 215/2001, temeiul nașterii dreptului la indemnizație în condițiile legii 154. Asta în cazul primarului. În ceea ce privește viceprimarul nici măcar legea specială nu-i stabilește o astfel de atribuție, atribuțiile lui fiind stabilite prin dispoziția primarului.

În concluzie OUG 136/2006 confirmă și subliniază că acordarea dreptului la spor de dificultate demnitarilor este o măsură legală.

Apreciază că instanța de fond a analizat superficial fondul cauzei încălcând unele prevederi legale și nesocotindu-le pe altele iar hotărârea a fost pronunțată fără a cuprinde motivele pe care se sprijină pe de o parte iar pe de altă parte a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În drept recursul nu a fost motivat.

Intimații nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare.

Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în temeiul art.3041și 306 Cod procedură civilă Curtea de Apel constată că sunt nefondate, urmând a fi respinse în consecință, având în vedere următoarele considerente:

Criticile recurenților -, vizând respingerea greșită, cu încălcarea dispozițiilor legale a apărărilor formulate de către pârâți cu privire la sesizarea Curții de Conturi și cu privire la punctele 1 și 2 din sesizare care trebuiau respinse sunt nefondate.

Astfel instanța de fond a reținut în mod corect că argumentele de fapt și de drept invocate de reclamantă prin încheierea de sesizare sunt temeinice.

În fapt în anul 2006 au fost achitate premii anuale (al 13-lea salariu) primarului și viceprimarului, persoane care ocupă funcții de demnitate publică în sumă de 5.425 lei din care 2.967 lei reprezintă contravaloarea celui de-al 13-lea salariu achitat primarului aferent anului 2006 și 2.458.

Drepturile de care beneficiază persoanele care ocupă funcții de demnitate publică sunt prevăzute în mod expres în art.3 alin.4 și 5 din OG 3/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor II și III la Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.

Pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, cum este situația primarului și viceprimarului, indemnizații prevăzute în anexele VII/1, VII/2, VII/3 și VII/1a, VII/2a, precum și în anexele nr. VII/1b, VII/2b și reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.

În aplicarea prevederilor menționate persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.

Acordarea premiilor anuale primarului și viceprimarului s-a făcut deci cu încălcarea prevederilor actelor normative menționate iar prin plata sumei de 5.425 lei s-a creat o pagubă în bugetul Primăria orașului, persoanele răspunzătoare de crearea prejudiciului fiind recurenții cum corect a reținut prima instanță.

Referirile recurenților la Hotărârea Consiliului Local nr.39/2005 în temeiul căreia ar fi fost efectuate plățile privind cel de-al 13-lea salariu nu vor fi reținute întrucât Hotărârea nr.39/2005 a Consiliului Local vizează ținuta obligatorie a funcționarilor publici precum și a personalului administrativ angajat în regim contractual, altul decât personalul de întreținere și pază și cuantumul asigurării acestei ținute.

Nici practica judiciară nu poate fi reținută ca temei legal pentru acordarea acestor drepturi astfel că nici din acest punct de vedere nu poate fi acceptată susținerea recurenților.

Referitor la criticile vizând modul de soluționare a punctului 2 din Încheierea de sesizare a instanței prin care se solicita obligarea primarului și a contabilului șef la plata prejudiciului cauzat unității administrativ-teritoriale prin acordarea de către primar și viceprimar a unui spor de dificultate de 45% din salariul de încadrare Curtea de Apel apreciază de asemenea că sunt nefondate.

În mod corect instanța de fond a menținut acest punct al sesizării, reținând că atât primarul cât și viceprimarul, persoane ce ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, nu pot beneficia de sporurile acordate membrilor Comisiilor de aplicare a Legii 10/2001 și Legii 18/1991 cu modificările ulterioare pentru perioada din litigiu.

Potrivit prevederilor Legii 263/2005 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății, de acest sport beneficiază doar salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor din domeniul proprietății, membrii în comisiile constituite în baza dispozițiilor conducătorului unității.

Ori, conform Legii 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, primarul și viceprimarul nu sunt salariați ai instituției publice, prin urmare în perioada septembrie - noiembrie 2006 - nu puteau beneficia de acest spor, prin plata sumei de 7.356 lei creându-se o pagubă în dauna Primăriei culpa persoanelor fizice fiind corect stabilită prin actul de sesizare.

Prin urmare corect au fost înlăturate apărările și argumentele pârâților cu privire la acest punct al sesizării.

Este adevărat că prin OUG 136/22.12.2006 începând cu luna decembrie devine legală acordarea sporului și pentru persoanele cu funcții de demnitate publică, însă așa cum s-a arătat mai sus pentru perioada septembrie - noiembrie 2006 prevederile legale nu permiteau acordarea acestui spor decât strict angajaților.

Cum și motivele de recurs invocate de Primăria vizează în esență aceleași aspecte pentru cele ce preced nu vor fi reținute.

Apreciind în consecință că motivele de recurs invocate de recurenți sunt nefondate, în cauză nefiind incidente nici prevederile Ordonanței 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare invocate de recurenta Primăria, în temeiul art.312, 316 Cod procedură civilă recursurile vor fi respinse ca nefondate, fără cheltuieli de judecată nefiind solicitate.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

RESPINGEca nefondatrecursul declarat de recurenții pârâți-domiciliat în,-, Județ S M, domiciliat în,-, Județ S M, domiciliat în,-, Județ S M și de recurenta persoană păgubităPrimăriacu sediul în,-, Județ S M, în contradictoriu cu intimatele reclamanteCurtea de Conturicu sediul în B,--24, sector 1,Camera de Conturi a Județului S M - Direcția de Control Financiar Ulterior Scu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1,.10, Județ S M, intimatul intervenientSindicatulcu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, Județ S M și intimatul pârât domiciliat în,-, Județ S M, împotriva sentinței nr.183 din 14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare,pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi4 decembrie 2008.

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:

- - - - - -

Red.dec.jud. în concept. 15.12.2008

Jud.fond

Dact.

2 exemplare/ 18 decembrie 2008

Președinte:Florica Vîrtop
Judecători:Florica Vîrtop, Ovidiu Blaga, Ioana Dina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 460/2008. Curtea de Apel Oradea