Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 457/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Dosar nr.-

DECIZIA NR.457/CA/2008 -

Ședința publică din 4 decembrie 2008

PREȘEDINTE: Florica Vîrtop JUDECĂTOR 2: Ovidiu Blaga

JUDECĂTOR 3: Ioana Dina

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

Pe rol fiind soluționarea recursului, în contencios administrativ, declarat de recurentul petent domiciliat în O,-, -,.11, Județ B, în contradictoriu cu intimațiiConsiliul Local al Municipiuluicu sediul în O, nr.1, Județ B,Primarul Municipiuluicu sediul în O, nr.1, Județ B șiAutoritatea de Autorizare pentru Exercitarea atribuțiilor în Domeniul Serviciilor de Transport Public Local din cadrul Primărieicu sediul în O, nr.1, Județ B, împotriva sentinței nr.338/CA din 14.08.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiectsuspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentului penet - lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bihor - Cabinete Asociate de Avocați, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 5 lei achitată prin chitanța nr.-/3.12.2008 plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:

Reprezentanta recurentului petent nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.

Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentului petent solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, admiterea cererii de suspendare a actului administrativ până la soluționarea pe fond a cauzei. Recurentul a avut calitatea de persoană fizică autorizată și a desfășurat activitatea de taximetrie. Autorizația a fost eliberată pe numele petentului. Sunt întrunite prevederile art.14 și 15. În prezent, ca urmare a retragerii autorizației, recurentul este lipsit de venit, Încetarea dreptului de muncă a unei persoane este un motiv bine justificat, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL,

DELIBERÂND:

Asupra recursului, în contencios administrativ, de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.338/CA din 14.08.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora respins cererea de suspendare, formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului O și Consiliul Local

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul a solicitat suspendarea executării deciziei nr.178.708/11.01.2008, întrucât conform acestei adrese autorizația taxi cu nr.275 a fost reținută, fiind obținută de către SC SRL.

În condițiile art.14 din 554/2004, suspendarea executării actului are loc în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, ori, reclamantul, prin cererea astfel cum a fost formulată, nu justifică vreo pagubă iminentă, iar conform deciziei 257/27.10.2006 a Curții Constituționale, suspendarea actelor administrative reprezintă o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de o prezumție de legalitate, situație față de care instanța, față de prev.art.14 din 554/2004, urmează a respinge cererea de suspendare, ca fiind neîntemeiată.

Nu în ultimul rând, cererea de suspendare formulată de către reclamantă nu se justifică, întrucât prin.nr.318/CA/2008 din 17.07.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dos nr-, instanța reține că, s-a dispus suspendarea provizorie a efectelor actului administrativ "Lista cu autorizațiile taxi reținute și retrase începând cu 1.04.2008 emise de Primăria Mun O, publicată în ziarul Primăriei, pe portalul Primăriei O, precum și pe situlwww.roîn data de 31.03.2008 până la soluționarea irevocabil a cererii de suspendare ce formează obiectul dosarului nr- cu termen de judecată la data de 6.10.2008 cam.3 ora 9.

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs în termen, legal timbrat recurentul, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii suspendare a executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anularea lui înregistrată sub nr. de dosar - a Tribunalului Bihor.

În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală fiind dată cu încălcarea prev.art.14-15 din Legea 554/2004. Temeinicia cererii de suspendare rezidă în efectele juridice pe care le generează actul administrativ de retragere a autorizației taxi sub aspectul privării sale de dreptul la muncă consacrat în art.41 din Constituție. Consideră că încetarea dreptului la muncă ce efect al deciziei de retragere a autorizației taxi reprezintă un caz bine justificat care să justifice suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea fondului cauzei. Cu privire la fondul cauzei arată că a avut calitatea de persoană fizică autorizată pentru activitatea de transport taxă, fiind taximetrist independent membru al Camerei B în baza legitimației nr.979/2005.

În această calitate a obținut autorizația nr.- pentru exercitarea serviciului public de transport taxi și autorizația taxi nr.275 eliberate de Consiliul Local al municipiului O valabile pentru autoturismul marca Daewo nr.- până la data de 30.11.2009. Prin adresa nr.-/11.01.2008 i s-a comunicat decizia de reținere a autorizației taxi nr.275 începând cu 1.01.2008 cu motivarea că autorizația a fost transmisă de la SC SRL către recurent, fapt interzis de Legea 38/2003. Apreciază nelegal actul administrativ de retragere a autorizației deoarece îndeplinește condițiile legale pentru deținerea autorizației de transport public persoane în regim taxi și a celorlalte documente aferente în scopul desfășurării activității de taximetrie. Aspectul ce a determinat reținerea autorizației de transport și a celei taxi, respectiv că ar fi aparținut SC SRL care le-a transmis recurentului nu se încadrează în cazurile care justifică luarea acestor măsuri. În prisma recurentului interpretarea dispoziției cuprinse la art.10 alin.4 din Legea 38/2003 este în sensul că se interzice transmiterea autorizațiilor de transport de la transportatorul căruia i-au fost eliberate la altul pentru executarea transportului, ele fiind documente intuitu-personae.

În speță prevederile legale au fost interpretate greșit de către autoritățile competente atunci când au considerat că a operat o transmisie nelegală a autorizațiilor de la SC SRL către recurent. Acesta a deținut calitatea de asociat unic al societății SC SRL care presta servicii de transport în regim taxi, iar ca urmare a retragerii sale din societate și a numărului redus de transportatori independenți s-a procedat la eliberarea autorizației taxi nr.275 pe numele recurentului ca transportator independent. Invocarea de către autorități a unei transmisiuni nelegale de autorizații echivalează cu invocarea propriei turpitudini deoarece acestea au decis eliberarea autorizației către recurent. Consideră că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.15 coroborat cu art.14 din Legea 554/2004, urgența justificată de prevenirea unei pagube iminente derivând din împrejurarea că retragerea autorizației are ca și consecință pierderea calității de transportator autorizat și imposibilitatea desfășurării activității ce era sursa primordială de venit necesar traiului familiei sale.

Urgența este justificată de necesitatea continuării activității până la lămurirea legalității deciziei de retragere a autorizațiilor întrucât este unica posibilitate de realizare a unor venituri constante, lipsa lor producând o pagubă iminentă asupra nivelului de trai a recurentului și familiei sale.

În drept au fost invocate prev.art.14-15 din Legea 554/2004, art.304 pct.8, 9, 3041, 312 alin.1, 2, 3 Cod procedură civilă.

Prin completarea motivelor de recurs înregistrate în data de 22.09.2008 recurentă arată că ordonanța nr.318/CA/2008 a Tribunalului Bihor nu mai subzistă în forma sa inițială deoarece efectele sale au fost restrânse numai la titularul acțiunii ce a făcut obiectul ei, arătând că această ordonanță a constituit un precedent judiciar favorabil prin similitudinea între cele două situații.

Intimații legal citați în cauză nu s-au înfățișat și nu au depus întâmpinare.

Instanța de recurs analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu reține că este nefondat urmând ca în baza prev.art.312 Cod procedură civilă să dispună respingerea lui ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate pentru următoarele considerente:

Conform prev.art.14 - 15 din Legea 554/2004 în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond definitiv ori irevocabil asupra acțiunii în anularea actului administrativ vătămător.

În speță recurentul reclamant a solicitat suspendarea executării deciziei nr.-/11.01.2008 a Direcției Tehnice - Compartiment Rutier și Circulație din cadrul Primăriei municipiului O prin care s-a dispus reținerea și retragerea autorizației de transport și autorizației taxi nr.275 în baza cărora recurentul și-a desfășurat activitatea de taximetrist independent.

Motivele de nelegalitate a actului administrativ atacat prin care s-a dispus retragerea autorizațiilor în baza cărora recurentul își desfășura activitatea nu pot constitui și motive ale cererii de suspendare a executării actului administrativ deoarece prin analiza lor în cadrul soluționării cererii de suspendare instanța investită cu această cerere s-ar substitui în atribuțiile instanței investite cu analiza legalității actului administrativ în cadrul acțiunii în anularea actului administrativ unilateral.

Prin urmare se reține că motivele de recurs privitoare la nelegalitatea actului administrativ atacat nu pot fi analizate în cadrul soluționării cererii de suspendare a executării acestui act, astfel că aspectele invocate de recurent în această privință nu vor fi analizate.

Analizând cererea de suspendare prin prisma disp.art.14 - 15 din Legea 554/2004 se reține că în mod legal și cu interpretarea corectă a dispozițiilor legale a dispus prima instanță respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat în cauză nefăcându-se dovada unui caz bine justificat și a iminenței producerii unei pagube în sarcina recurentului.

Atâta vreme cât recurentul nu deține o autorizație de transport în regim taxi valabil emisă pe seama sa și nu a fostei sale societăți, acesta nu poate justifica într-un mod temeinic pretenția sa de acordare a posibilității provizorii de prestare a unui serviciu pentru care nu deține o autorizație valabil emisă.

Într-adevăr prin retragerea autorizației taxi recurentul este privat provizoriu până la momentul soluționării acțiunii în anularea actului administrativ de retragere a autorizației, de posibilitatea de a obține venituri în urma prestării activității fapt ce duce la producerea unei pagube în sarcina sa, dar atâta vreme cât acesta nu a dovedit în fața instanței îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de lege pentru suspendarea executării, cererea sa este neîntemeiată cum a reținut și prima instanță.

Aspectul invocat de recurent prin completarea motivelor de recurs privitor la ordonanța 318/CA/2008 a Tribunalului Bihor nu poate fi reținut deoarece completarea s-a depus la dosarul cauzei după data expirării termenului legal de depunere a motivelor de recurs (18.09.2008, respe4ctiv 17.09.2008), iar motivul de recurs invocat prin prisma prev.art.304 pct.7 Cod procedură civilă nu este unul de ordine publică.

Drept urmare, instanța de recurs reține că motivele de recurs invocate de recurent sunt nefondate astfel că se va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză.

Instanța de recurs nu va acorda cheltuieli de judecată deoarece acestea nu s-au solicitat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

RESPINGEca nefondatrecursul declarat de recurentul petent domiciliat în O,-, -,.11, Județ B, în contradictoriu cu intimațiiConsiliul Local al Municipiuluicu sediul în O, nr.1, Județ B,Primarul Municipiuluicu sediul în O, nr.1, Județ B șiAutoritatea de Autorizare pentru Exercitarea atribuțiilor în Domeniul Serviciilor de Transport Public Local din cadrul Primărieicu sediul în O, nr.1, Județ B, împotriva sentinței nr.338/CA din 14.08.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor,pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi4.12.2008.

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:

- - - - - -

Red.dec.jud. în concept: 10.12.2008

Jud.fond

Dact.

2 exemplare/ 16 decembrie 2008

Președinte:Florica Vîrtop
Judecători:Florica Vîrtop, Ovidiu Blaga, Ioana Dina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 457/2008. Curtea de Apel Oradea