Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 85/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială de Contencios
Administrativ și Fiscal
Dosar nr. - -
DECIZIA NR.85/CA/2010 -
Ședința publică din 04.02.2010
PREȘEDINTE: Marinecu Simona JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor în contencios administrativ formulate de recurenta reclamantă, domiciliată în O,-,. 5, jud. B și recurentul pârâtParchetul de pe Lângă Curtea De Apel Oradea, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței nr. 259/07.04.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiectcomunicare informații de interes public (Legea 544/2001).
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta pârâtă, consilier juridic în baza delegației din 02.09.2009 depusă la dosar, lipsă fiind recurenta reclamantă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 Cod procedură civilă, după care:
Instanța, nefiind alte cereri de formulat, probe de administrat, consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul părților asupra fondului.
Reprezentanta recurentului pârât solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că două sunt criticile formulate de recurenta reclamantă la adresa Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Oradea și anume, plata daunelor morale și comunicarea înscrisului, respectiv actul procurorului nr.46/P/2002.
Reprezentanta recurentului pârât, referitor la comunicarea înscrisurilor, arată că, actele i-au fost comunicate atât la momentul anului 2002, așa cum este dovedit și cu răspunsul IPJ B - Serviciul arest și prin procesul verbal încheiat cu ocazia audienței acordate, cât și la momentul martie 2008, iar cu privire la capătul de cerere privind daunele morale arată că acesta nu este întemeiat, recurenta reclamantă neadministrând nici o probă din care să rezulte prejudiciul suferit, fapta ilicită săvârșită de pârât cu vinovăție și nici legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciu.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂD:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.259/CA/07.04.2009, Tribunalul Bihora admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și în consecință a obligat pârâtul să comunice reclamantei rezoluțiile pronunțate în soluționarea plângerilor penale formulate de reclamantă la data de 04.06.2002 și respectiv 11.06.2002.
A respins ca prematur formulat capătul de cerere privind comunicarea înscrisului intitulat actul procurorului nr.46/P/2002 și a respins capătul de cerere privind plata daunelor morale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
A arătat că obiectul dedus judecății îl reprezintă obligarea pârâtului la comunicarea informațiilor referitoare la soluționarea plângerilor penale formulate de reclamantă la datele de 04.06.2002 și respectiv 11.06.2002, plângeri formulate în perioada în care reclamanta se afla în arestul IPJ
Din înscrisurile depuse la filele 74, 75 dosar a rezultat indubitabil că reclamanta a formulat la data de 04.06.2002 și respectiv 11.06.2002 plângerile pentru a căror soluționare susține că nu a primit rezoluțiile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. De altfel, însăși pârâtul a recunoscut existența celor 2 plângeri formulate.
Din adresa emisă de pârât la data de 13.03.2008, aflată la fila 3 dosar, a rezultat că pârâtul a încunoștințat-o pe reclamantă că, în temeiul disp. art.278 C.P.P. i-au fost respinse plângerile formulate la data de 04.06.2002 și respectiv 11.06.2002, pronunțându-se în acest sens rezoluția nr.263/VIII.1/2002 din 05.06.2002, rezoluție care a fost depusă în copie la fila 63 dosar.
A precizat că din întregul material probator aflat la dosar nu a rezultat îndeplinirea obligației de comunicare de către pârât a rezoluțiilor pronunțate în cele 2 plângeri penale formulate de reclamantă, nedepunându-se la dosar comunicarea sub semnătură de primire a acestor înscrisuri cu reclamanta, borderourile depuse în copie la dosar, nefăcând dovada că rezoluțiile în discuție au ajuns la cunoștința destinatarului, neexistând în acest sens nici o semnătură a acesteia de primire.
Conform art.1 din 544/2001, "accesul liber si neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane si autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României si cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României", iar potrivit art. 6 al.1 și 2 din același act normativ, "orice persoana are dreptul sa solicite si sa obțină de la autoritățile si instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public; autoritățile si instituțiile publice sunt obligate sa asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal".
A menționat că, este adevărat că informațiile solicitate de reclamantă nu au constituit informații de interes public, ci au vizat aspecte ale soluționării unor plângeri penale personale ale reclamantei, însă obligația autorităților publice de a comunica informațiile strict personale ce o vizează pe reclamantă corespunde drepturilor constituționale ale cetățeanului la liberul acces la justiție, care presupune și accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, aspect reliefat și de către Curtea Constituțională prin Decizia nr.1/08.02.1994, publicată în Of. nr.69/16.03.1994 și Decizia nr.92/1996 publicată în Of.297/1996.
A apreciat că susținerile pârâtului, conform cărora regimul juridic al soluționării plângerilor penale se circumscriu dispozițiilor Codului d e procedură penală și, pe cale de consecință, nu poate fi admisibilă cererea reclamantei de comunicare a informațiilor solicitate, nu pot fi reținute, întrucât obiectul dedus judecății nu îl constituie plângerea împotriva rezoluțiilor pronunțate în plângerile penale, ci comunicarea informațiilor referitoare la modul de soluționare a acestor plângeri. De precizat că invocarea excepțiilor prevăzute la art.12 din 544/2001 nu sunt incidente în cauză, întrucât reclamanta nu are calitatea de terț în cauzele pentru care solicită informațiile ce fac obiectul prezentului dosar, ci aceea de parte.
Față de aceste considerente, instanța a admis capătul de cerere privind obligarea pârâtului de a-i comunica reclamantei rezoluțiile pronunțate în soluționarea plângerilor formulate de reclamantă la data de 04.06.2002 și respectiv 11.06.2002.
Referitor la completarea acțiunii inițiale, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului și la comunicarea actului procurorului nr.46/P/2002, instanța constatat că în conformitate cu prevederile art.7 al.1 din 544/2001, "autoritățile si instituțiile publice au obligația sa răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare si de urgenta solicitării. In cazul în care durata necesara pentru identificarea si difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile", iar potrivit art.22 al.1 din același act normativ, "in cazul în care o persoana se considera vătămata în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei raza teritoriala domiciliază sau în a cărei raza teritoriala se afla sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7".
Din coroborarea acestor texte de lege a rezultat indubitabil că legiuitorul a prevăzut o procedură prealabilă constând în obligația persoanei vătămate de a se adresa autorității publice cu o cerere de comunicare a informațiilor de interes public și numai după trecerea unui termen de 10 zile de la data solicitării, persoana vătămată are un termen de 30 de zile în care se poate adresa instanței de contencios administrativ. Ori, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art.7 din 544/2001 cu privire la obligarea pârâtului la comunicarea actului procurorului nr.46/P/2002.
Față de aceste considerente, instanța a respins ca prematur formulat capătul de cerere privind comunicarea acestui înscris.
Referitor la capătul de cerere privind plata daunelor morale, instanța, din întreg materialul probator aflat la dosar, a constatat că necomunicarea informațiilor solicitate nu i-au cauzat reclamantei un prejudiciu moral care să justifice acordarea daunelor morale și, în consecință, prin prisma disp.art.998 și urm. civ. și ale Legii nr.554/2004, a respins ca nefondat acest capăt de cerere.
A constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal au formulat recurs recurenții și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
În susținerea recursului formulat, recurenta a solicitat modificarea în parte a sentinței, în sensul de a se admite și capetele de cerere privind comunicarea înscrisului intitulat "actul procurorului nr. 46/P/2002", precum și daunele morale solicitate.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond în mod greșit a respins capătul de cerere, respectiv înscrisul intitulat actul procurorului nr.46/P/2002, apreciind că a urmat procedura prevăzută de art.7 din Legea nr.544/2001, despre existența acestui înscris aflând doar în cursul procesului, respectiv din întâmpinarea depusă de pârât la dosar, la finele anului 2008.
A apreciat că parchetul avea obligația să-i comunice toate actele, nefiind necesară o nouă procedură, prevăzută art.7 din Legea nr.544/2001, deoarece actul are o strânsă legătură cu cele solicitate, urmând a-i fi comunicate toate informațiile împreună.
Referitor la daunele morale a precizat că este îndreptățită a-i fi acordate, deoarece refuzul de a-i acorda informațiile solicitate este nejustificat, i-a provocat o suferință psihică, i-a creat sentimente de inferioritate, frustrare și umilință tocmai de autoritățile care aveau obligația legală, în baza Legii nr.544/2001.
În drept a invocat prevederile art.544/2001, art.303 și 312 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul recurent Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradeaa solicitat respingerea recursului, arătând, în esență, că actele solicitate i-au fost comunicate reclamantei atât la momentul anului 2002, cum este dovedit și cu răspunsul IPJ B - Serviciul arest și prin procesul verbal încheiat cu ocazia audienței acordate, cât și la momentul martie 2008, iar cu privire la capătul de cerere privind daunele morale, arată că acesta nu este întemeiat, recurenta reclamantă nu a administrat nici o probă din care să rezulte prejudiciul suferit, fapta ilicită săvârșită de pârât cu vinovăție și nici legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciu.
La rândul său, recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradeaa solicitat, prin recursul declarat, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta a învederat că cererile pe care le-a adresat reclamanta instanței, sunt întemeiate pe dispozițiile art.246 Cod procedură civilă.
A arătat că, în nici un caz, comunicarea soluției în baza Codului d e procedură civilă nu poate fi confundată cu comunicarea informațiilor de interes public în baza Legii nr.544/2001, combinarea celor două instituții fiind nelegală.
În ansamblu, a precizat că prin cererile formulate s-a solicitat comunicarea unor informații din dosarele de urmărire penală, cu ignorarea faptului că aceste acte, nu sunt acte administrative ale autorității publice, ci se circumscriu sferei reglementate de Codul d e procedură penală, nefiind cenzurabile pe calea contenciosului administrativ.
De asemenea, a menționat că reclamanta avea la îndemână calea potrivită prin care să introducă plângerea, respectiv în baza art.278 Cod procedură penală.
A mai precizat că informațiile solicitate de reclamantă sunt informații care au un caracter particular și nu public, iar în conformitate cu dispozițiile art.12 lit. d, a arătat că " se exceptează de la accesul liber al cetățenilor prevăzut de art.1, informațiile cu privire la datele personale potrivit legii."
Prin urmare, a învederat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, întrucât informațiile solicitate nu sunt informații de interes public și în consecință exced cadrului Legii nr.544/2001.
În concluzie a menționat că indiferent cărui regim juridic se supun cele solicitate de d-na judecător, actele i-au fost comunicate atât la momentul anului 2002, așa cum este dovedit și cu răspunsul IPJ B - Serviciul arest și prin procesul verbal încheiat cu ocazia audienței acordate, cât și la momentul martie 2008, acesta fiind dovedit prin borderourile de comunicare depuse.
Mai mult, a arătat că prin răspunsul comunicat de către Inspectoratul de Poliție - Serviciul arest, a reieșit că reclamanta a preluat sub semnătură cele comunicate, potrivit borderourilor de comunicare.
În drept a invocat prevederile art.299,304 pct.9, 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Reclamanta a sesizat instanța de contencios administrativ cu o cerere de obligare a pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea de a-i comunica "informațiile de interes public" solicitate la data de 25.02.2008, precum și obligarea acestuia la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 lei. Reclamanta precizează ce constituie, în concret, informațiile de interes public solicitate, respectiv rezoluțiile date în plângerile penale pe care le-a formulat la data de 04.06.2002 și respectiv 11.06.2002, din arestul IPJ
Cererea formulată de reclamantă, din perspectiva Legii 554/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, nu poate fi primită, pentru considerentele ce urmează a fi arătate.
Astfel, potrivit art. 2 lit. b) din lege, prin informație de interes public se înțelegeorice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației. Plecând de la această definiție, instanța apreciază că informațiile solicitate de reclamantă nu se încadrează în categoria informațiilor de interes public, întrucât modul în care au fost soluționate plângerile penale formulate de reclamantă, respectiv rezoluțiile date în soluționarea acestor plângeri, nu constituie informații care să privească activitatea instituției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea sau care rezultă din activitatea acesteia, ci constituie o informație cu privire la datele personale ale persoanei, astfel cum este definită această noțiune de art. 2 lit. c) din lege.
Este adevărat faptul că reclamanta solicită accesul la informații privind datele sale proprii, în calitate de parte în dosarul penal, însă tocmai din această perspectivă cererea sa, formulată în temeiul Legii 544/2001, nu poate fi primită.
Instanța apreciază că o cerere formulată în temeiul Legii 544/2001 poate fi primită doar în ipoteza în care este formulată de un simplu cetățean, care solicită accesul la informații de interes public, astfel cum este această noțiune definită de art. 2 lit. b) din lege, într-o cauză în care nu este implicat, or în speța de față reclamanta formulează cererea în calitate de parte vătămată într-o cauză penală, cerere care are alt temei și alte modalități de înregistrare.
Respectiv, cererea reclamantei de a-i fi comunicate rezoluțiile date de parchet la două plângeri penale formulate ar fi trebuit întemeiate pe prevederile art. 246.pr.penală, care instituie obligativitatea comunicării cu persona care a făcut sesizarea, a ordonanței sau rezoluției prin care procurorul dispune încetarea urmăririi penale. Din acest punct de vedere, comunicarea soluției în baza Codului d e procedură penală nu poate fi confundată cu solicitarea de informații de interes public în baza Legii 544/2001, tocmai datorită faptului că rezoluțiile solicitate nu sunt acte administrative ale instituției publice, ci se circumscriu sferei reglementate de Codul d e procedură penală, nefiind, ca atare, cenzurabile în temeiul Legii 544/2001.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 2 și 3, rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va fi admis ca fiind fondat recursul declarat de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și modificată sentința recurată, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei.
În ceea ce privește recursul recurentei, instanța constată că acesta privește doar obligarea pârâtei la comunicarea actului procurorului nr. 46/P/2002 și acordarea de daune morale. Relativ la primul motiv de recurs, respectiv comunicarea actului procurorului nr. 46/P/2002, care vizează tot soluționarea unei cereri a reclamantei, în calitate de persoană vătămată, de către organul de urmărire penală, acesta nu este fondat, pentru considerentele deja arătate, referitoare la incidența dispozițiilor Codului d e procedură penală și inaplicabilitatea prevederilor Legii 544/2001.
De asemenea, nefondat este și capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, dat fiind caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere față de capătul de cerere principal, or, față de respingerea capătului principal de cerere, în baza principiului accesorium sequitur principale, se impune a fi respinsă și solicitarea de acordare a daunelor morale.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins ca nefondat recursul recurentei.
Se va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respingeca nefondat recursul formulat de recurenta.
Admiteca fondat recursul declarat de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împotriva sentinței nr. 259/07.04.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în sensul că:
Respingeca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
Red.dec.
Judec.fond
Tehnored./17.02.2010/4 ex.
Emis 2 comunicări - predate la expediție
1.recurenta reclamantă, domiciliată în O,-,. 5, jud. B
2.recurentul pârât Parchetul de pe Lângă Curtea De Apel Oradea, cu sediul în O,-, județul B,
Președinte:Marinecu SimonaJudecători:Marinecu Simona, Sotoc Daniela, Filimon Marcela
