Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 82/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială de Contencios
Administrativ și Fiscal
Dosar nr. - -
DECIZIA Nr.82/CA/2010 -
Ședința publică din 4 februarie 2010
PREȘEDINTE: Marinecu Simona JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurentulConsiliul Județean B - Direcția Publică De Pazăcu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimataSC de SA Ocu sediul în O, Str. -, nr. 3, județul B, împotriva Deciziei nr.6901/C5/8241 din 11.12.2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, având ca obiect -litigiu privind achizițiile publice.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentei Consiliul Județean B - Direcția Publică de Pază B, consilier juridic, în baza delegației nr.154/28.01.2010 și reprezentanta intimatei, consilier juridic, în baza delegației nr.4826/06.03.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei, prin chitanța nr.-/22.12.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei, intimata SC de SA Oad epus la dosar în data de 08.01.2010 întâmpinare, prin serviciul registratură al instanței, iar recurentul Consiliul Județean B - Direcția Publică de Pază Bad epus răspuns la întâmpinare, în data de 04.02.2010, prin serviciul registratură al instanței, nu s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art.242 Cod procedură civilă, după care:
Instanțacomunică un exemplar din răspunsul la întâmpinare cu reprezentanta intimatei SC de SA
Instanțanefiind alte cereri de formulat, probe de administrat, consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul părților asupra fondului.
Reprezentantul recurentului depune la dosar copiile confirmărilor de primire, privind comunicarea plângerilor prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, către toți participanții la licitație.
Reprezentantul recurentului arată că a respins fără temei Decizia nr.6901/C5/8241 din 11.12.2009, apreciind-o nejustificat ca tardivă. Precizează că în urma procedurii de licitație, autoritatea contractantă le-a comunicat că firma câștigătoare este SC SRL din Târgu M, durata legală de depunere a contestațiilor fiind de 11 zile.
Reprezentantul recurentului arată că autoritatea contractantă a recunoscut în întâmpinare că valoarea contractului ce urma a fi încheiat era mai mică decât pragul de 400 mii de euro, precizând că obligația contestatoarei era de depunere a contestației către în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință de actul autorității contractante, termenul fiind stipulat în OUG 34/2006 și că în mod tendențios autoritatea contractantă a inserat în cuprinsul actului un termen mai, respectiv dilatând termenul de la 5 la 11 zile, încercând să-i deruteze pe ofertanții nedreptățiți, determinându-i să conteste procedura după împlinirea termenului legal de atac.
Reprezentantul recurentului menționează că a respins contestația pe excepția tardivității fără a efectua analize și verificări din punct de vedere al modului de desfășurare a procedurii de licitație, finalizate prin emiterea unei decizii în acest sens.
Solicită anularea actului în baza căruia a fost emisă adresa nr.26063, întrucât include elemente de nelegalitate și neconforme cadrului legal OUG 34/2006.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea plângerii ca netemeinică și nefondată, apreciind Decizia ca fiind temeinică și legală.
Reprezentanta intimatei arată că nu autoritatea contractantă este îndreptățită a stabili termenul de depunere a contestațiilor, ci acesta este stabilit prin OUG 34/2004. Precizează că această plângere este făcută în sens șicanator împotriva firmei care asigură paza, nefăcându-se nici o mențiune cu privire la nici un articol din OUG 34/2006.
Reprezentanta intimatei precizează că firma câștigătoare a licitației are licență de funcționare conform legii pentru serviciile de pază, iar odată cu îndeplinirea tuturor condițiilor de eligibilitate a acesteia, comisia de licitație a atribuit contractul, iar a dispus respingerea contestației și continuarea procedurii. Solicită respingerea plângerii nr.6901/C5/8241/11.12.2009 a, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra plângerii în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 6901/C5/8241 din data de 11.12.2009, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca tardivă contestația formulată de Consiliul Județean B - Direcția publică de Pază B, în contradictoriu cu autoritatea contractantă de O SA, dispunând continuarea procedurii.
Pentru a pronunța această hotărâre Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a reținut că autoritatea contractantă a inițiat procedura de atribuire prin "licitație deschisă" a contractului de achiziție publică "servicii de pază" prin publicarea în a anunțului de participare nr. 88508/13.10.2009, stabilind data deschiderii ofertelor la 30.10.2009 ora 11.00 și criteriul de atribuire "prețul cel mai scăzut".
În aplicarea principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare, Consiliul a pus din oficiu în discuția părților, excepția tardivității formulării contestației prin raportare la dispozițiile art. 256 alin. 1 lit. b din OUG 34/2006.
Autoritatea contractantă a solicitat admiterea excepției tardivității contestației și respingerea acesteia ca tardiv formulată. Autoritatea contractantă a mai arătat că valoarea contractului ce urma a fi atribuit era mai mică decât pragul de 400.000 euro, iar contestatoarea avea obligația depunerii contestației în 5 zile de la data luării la cunoștință de actul autorității contractante, respectiv de la data de 19.11.2009.
Contestatoarea a arătat că autoritatea contractantă, prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii a stabilit clar termenul de depunere a eventualelor contestații, acesta fiind de 11 zile de la data comunicării rezultatelor procedurii, respectiv 19.11.2009. Contestatoarea a considerat că a depus contestația în termen de 7 zile, cu patru zile înainte de termenul stabilit de autoritatea contractantă și a solicitat admiterea contestației în vederea soluționării.
Având în vedere că data investirii Consiliului cu această contestație pe fax a fost data de 26.11.2009 ora 09.36 și prin poștă la data de 26.11.2009, coroborat cu data primirii de către contestatoare a comunicării privind rezultatul procedurii, Consiliul a constatat că termenul de 5 zile în care contestația putea fi depusă a fost depășit, astfel încât contestația apare ca fiind tardiv introdusă.
onstată că prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de APEL ORADEA la data de 22.12.2009, legal timbrată, petentul Consiliul Județean B - Direcția Publică de Pază Bas olicitat anularea deciziei nr. 6901/C5/8241/11.12.2009 și a procesului-verbal cuprins în adresa nr. 26063/19.11.2009, respectiv anularea raportului procedurii de atribuire, precum și suspendarea procedurii de atribuire în stadiul în care se află.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că plângerea a fost înregistrată în interiorul termenului de 11 zile, termen comunicat prin adresa nr. 26063/19.11.2009, emisă de SC de SA
Pe fond, petentul a arătat că de Oai nițiat procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin "cerere de oferte" având drept obiectiv "servicii de pază și ordine", valoarea estimată a contractului de achiziție fiind de 748.191,60 lei.
Criteriul de atribuire a contractului a fost "prețul cel mai scăzut", conform mențiunii din caietul de sarcini, iar la procedura în cauză și-au depus oferta un număr de 9 operatori economici. A apreciat că, prețul depus de firma câștigătoare este nejustificat de mic, iar dintr-un calcul elementar a rezultat faptul că firma nu ar realiza nici un profit dacă angajaților le-ar fi asigurat doar salariul minim pe economie și ar fi achitat obligațiile la bugetul de stat.
A arătat că nu are sediu secundar sau punct de lucru în O, prin urmare nu are personal pregătit pentru preluarea posturilor de pază, societatea neposedând autorizație pentru armament de la IPJ
De asemenea a precizat că în conformitate cu prevederile HG 925/2006, autoritatea contractantă are obligația de a efectua verificări detaliate când oferta prezintă un preț nefiresc de mic în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat.
În drept a invocat prevederile OUG 34/2006 și OUG 925/2006.
Intimata compania de O a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.
În apărare, intimata a arătat că, întrucât valoarea contractului a fost mai mică de 400.000 euro, contestatoarea avea obligația depunerii contestației către în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință de actul autorității contractante, respectiv de la data de 19.11.2009.
Intimata a precizat că reclamanta a depus contestația la data de 26.11.2009, depășind astfel termenul stipulat de OUG 34/2006.
Pe fond, intimata a considerat că, critica petentului referitoare la prețul nejustificat de mic nu poate fi primită, deoarece în condițiile liberei concurențe, fiecare societate își stabilește propriul preț. Din acest punct de vedere a menționat că, contestatoarea este clasată doar pe locul 5, ceea ce o exclude de la o șansă reală de a câștiga licitația, firma câștigătoare deținând licență de funcționare conform legii pentru serviciile de pază, fapt analizat de comisia de atribuire a contractului.
Prin răspunsul la întâmpinare petentul a considerat că, actul de comunicare a rezultatului procedurii este lovit de nulitate, deoarece în mod tendențios autoritatea contractantă a inserat în cuprinsul actului un termen mai decât cel legal, pentru a proteja împotriva unor contestații o procedură de atribuire evident viciată, dilatând termenul de la 5 la 11 zile încercând să-i deruteze pe ofertanții nedreptățiți, determinându-i să conteste procedura după împlinirea
Prin încheierea nr. 41/21.01.2010 a Curții de APEL ORADEAa fost respinsă ca nefondată cererea de suspendare a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect "servicii pază" organizat de autoritatea contractantă de O, cererea formulată de petentul Consiliul Județean
Din Decizia nr. 6901/C5/8241/11.12.2009 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, rezultă că, în temeiul art. 278 alin. 5 și 6 din OUG 34/2006, a fost respinsă ca tardivă contestația formulată de contestatorul Consiliul Județean B - Direcția Publică de Pază B, reținându-se că, raportat la data primirii de către contestator a comunicării rezultatului procedurii nr. 26063/19.11.2009, înregistrat sub nr. -.11.2009, contestația înregistrată la data de 26.11.2009, este tardivă.
Examinând înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța reține că decizia dată de este legală și temeinică.
Astfel, la data de 19.11.2009, petentul Consiliul Județean Baî nregistrat sub nr. 2267 adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 26063/19.11.2009 primită de la autoritatea contractantă de O
Valoarea contractului ce urma a fi încheiat în urma derulării procedurii de achiziție este de 748.191,60 lei, respectiv 174.428,03 euro, mai mică decât pragul valoric de 400.000 euro, astfel că, potrivit art. 256/2 alin. 1 lit. b) din OUG 34/2006, contestatorul avea posibilitatea de a formula contestație împotriva actului comunicat în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință, respectiv de la data de 19.11.2006.
Or, contestația sa a fost înregistrată doar la data de 26.11.2009, cu depășirea termenului de 5 zile impus de lege, motiv pentru care în mod legal a fost respinsă ca fiind tardivă, în temeiul art. 278 alin. 5 din OUG 34/2006.
Contestatorul petent nu contestă înregistrarea contestației cu depășirea termenului legal de 5 zile, apărându-se, însă, în sensul că autoritatea contractantă a încunoștințat-o, prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 26063/19.11.2009, că termenul pentru depunerea contestației este de 11 zile de la data comunicării rezultatului procedurii.
Aceste susțineri nu pot conduce, însă, la modificarea deciziei de respingere a contestației contestatorului, dat fiind că actele adoptate și măsuri luate în cadrul procedurii de achiziții publice sunt supuse căii de atac stabilită de lege, care poate fi exercitată, de asemenea, în termenul legal, iar menționarea din eroare, de către autoritatea contractantă, în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, a unui alt termen decât cel legal, pentru formularea contestației, nu poate modifica durata termenului impus de lege, acesta fiind un termen imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din exercițiul acestuia, potrivit art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 285 alin. 4 din OUG 34/2006, va fi respinsă plângerea ca nefondată.
Se va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respingeca nefondată plângerea declarată de petentulConsiliul Județean B - Direcția Publică De Pazăcu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimataSC de SAcu sediul în O, Str. -, nr. 3, județul B, împotriva deciziei nr.6901/C5/8241 din 11.12.2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în plângere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
Red.dec.
Judec.fond
Tehnored./17.02.2010/4 ex.
Emis 1 comunicare - predate la expediție
1.recurentul Consiliul Județean B - Direcția Publică De Pază - cu sediul în O,-, județul B,
2.intimata SC de SA O cu sediul în O, Str. -, nr. 3, județul B,
Președinte:Marinecu SimonaJudecători:Marinecu Simona, Sotoc Daniela, Filimon Marcela