Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 10/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 10/
Ședința din Camera de consiliu din 13 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe
Grefier - - -
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Iași și Tribunalul Iași, privitor la competența de soluționare a plângerii introduse de petentul, împotriva măsurii reținerii permisului de conducere, dispusă de Serviciul Poliției Rutiere
Cererea se soluționează în Camera de consiliu, fără citarea părților, în condițiile prevăzute de art. 22 Cod procedură civilă.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, constatând cauza în stare de judecată, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Prin sentința civilă 14741/4.12.2008 a Judecătoriei Iașis -a dispus:
Respinge cererea formulată de petentul, domiciliat în I,-, -.3, tr. II,. 8,. 8, împotriva procesului verbal de contravenție seria - nr. - din 28.08.2008, încheiat de I -, prin care i s-a aplicat o amendă contravențională de 200 lei. Admite excepția necompetenței materiale a instanței și în consecință declină competența de soluționare a cererii de anulare a măsurii complementare privind suspendarea permisului de conducere în favoarea Tribunalului Iași.
Prin sentința civilă 171/CA/20.02.2009 a Tribunalului Iașis -a declinat competența de soluționare a măsurii de reținere a permisului de conducere în favoarea Judecătoriei Iași, constatând ivit prezentul conflict negativ de competență, înaintat spre competentă soluționare acestei curți.
A reținut tribunalul că indiferent de natura sancțiunii complementare aplicate printr-un proces -verbal de contravenție, competența de soluționare a plângerii revine judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenție, conform art. 32 al. 2 din OG2/2001, întrucât textul nu diferențiază competența funcție de natura principală sau complementară a sancțiunii.
Curtea, verificând probatoriul cauzei, reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată la udecătoria Iași sub nr-, petentul a solicitat anularea procesului verbal de sancționare a contravențiilor seria - nr. -/28.08.2008 și exonerarea sa de plata amenzii de 200 lei, în actul constatator reținându-se și aplicarea măsurilor de "reținere" a permisului de conducere și a penalizării cu 4 puncte.
Din coroborarea dispozițiilor art. 98 din OUG195/2002 și cele ale art. 231 din Regulamentul aprobat prin HG85/2003, rezultă fără echivoc faptul că permisul se reține de organul de poliție odată cu constatarea faptei, în cazul în care s-a săvârșit o contravenție pentru care se dispune ca măsură administrativă reținerea pe loc a acestui document, situație ce se regăsește și în speța de față.
Din moment ce se constituie ca o parte intrinsecă a actului de constatare și sancționare a contravențiilor, regimul juridic ce guvernează materia contravențională se răsfrânge în egală măsură asupra oricărei părți a actului administrativ emis în regim de putere publică, inclusiv asupra celei complementare de reținere a permisului de conducere.
Totodată, fiind o măsură încadrată în categoria celor ce dispun de un regim juridic prevăzut în legi speciale, aceasta va avea același regim cu măsurile enumerate la art. 5 din OG2/2007, plângerea împotriva procesului verbal din 28.08.2008 trebuind a fi considerată a privi atât sancțiunea principală, cât și pe cea complementară.
În atari condiții, văzând și dispozițiile articolului 21 și 32 din OG2/211l coroborate cu art. 5 al. 2 din Legea 554/2004, curtea con stată că nu există temei legal pentru ca judecătoria, ca instanță cu plenitudini de competență în materie contravențională să procedeze la disjungerea judecării acțiunii principale de cea a măsurii complementare, față de voința legiuitorului, exprimată expres în textul sus -invocat, de a da în competența instanței de drept comun, a oricăror cereri privind actele de constatare și sancționare a contravențiilor.
Raportat prevederilor art. 22 Cod procedură civilă, Curtea va proceda la stabilirea Judecătoriei Iași ca instanță competentă în soluționarea plângerii contravenientului îndreptată și împotriva măsurii reținerii permisului său de conducere, dispuse prin procesul -verbal de contravenție în litigiu, conform art. 31 din OG2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRAȘTE:
Stabilește competența de soluționare a plângerii introduse de petentul, împotriva măsurii reținerii permisului de conducere dispusă de Serviciul Poliției Rutiere I, prin procesul -verbal nr. -/28.08.2008, în favoarea Judecătoriei Iași.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 13.04.2009.
PREȘEDINTE
G -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
16.04.2009
Președinte:Aurelia GheorgheJudecători:Aurelia Gheorghe