Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 29/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA nr. 29 CC

Ședința din Camera de Consiliu data de 5 martie 2008

PREȘEDINTE: Dinu Florentina

JUDECĂTOR 2: Stoicescu Maria

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Târgoviște și Tribunalul Dâmbovița privind acțiunea formulată de reclamanta - - cu sediul în Târgoviște,-, jud. în contradictoriu cu pârâta cu sediul în comuna, sat, nr. 60, jud.

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au lipsit părțile. Procedura completă, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la nr-, reclamanta - -, a formulat acțiune în pretenții, în contradictoriu cu pârâta, prin care a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța pârâta să fie obligată la plata sumei de 679,72 lei, reprezentând contravaloare servicii de salubrizare aferente perioadei noiembrie 2005 - iulie 2007 și penalități de întârzieri.

În motivarea cererii, s-a arătat că între părți a intervenit contractul nr. 1/27.10.2005, având ca obiect colectarea transportului și depozitarea deșeurilor menajare, prestând în favoarea pârâtei astfel de servicii de transport și depozitarea deșeurilor menajere, iar pentru încasarea contravalorii serviciilor s-au emis facturi, facturi ce nu au fost onorate la plată de pârâta AF.

Reclamanta a invocat dispozițiile art. 969, 970, 1073 cod civil.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar: contractul de prestări servicii, invitația de conciliere directă a pârâtei, confirmarea de primire a convocării, tabelul cuprinzând calculul penalităților, tabel cuprinzând facturile ce fac obiectul pricinii.

La termenul de judecată din 9 octombrie 2007, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgoviște, având în vedere disp. art. 51 alin. 3 din Legea nr. 51/2006 lege referitoare la serviciile comunitare de utilități publice, competența revenind în primă instanță Tribunalului - Secția de contencios, motivat de faptul că reclamanta este prestatoare de utilități publice, astfel cum sunt definite de art. 13 din aceeași lege.

Prin sentința civilă nr. 3594 din 09 octombrie 2007 Judecătoria Târgoviștea admis excepția necompetenței materiale a instanței mai sus menționate și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița - Secția Contencios Administrativ, în temeiul art. 158 cod procedură civilă.

Cauza a fost înaintată Tribunalului Dâmbovița - Secția Contencios Administrativ, fiind înregistrată sub nr-.

În ședința publică din data de 22.01.2008 reprezentantul reclamantei a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița în judecarea cauzei.

Tribunalul, după examinarea excepției formulate a pronunțat sentința nr. 57/22.01.2008, prin care a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște, trimițând cauza pentru soluționarea conflictului negativ de competență la Curtea de Apel Ploiești. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că are plenitudinea de competență în materie comercială, în ceea ce privește judecata în primă instanță, având competența să soluționeze atât cererile care nu au caracter patrimonial în cadrul procedurii necontencioase sau în procedura contencioasă cât și cele patrimoniale care se încadrează în valoarea prevăzută de art. 2 pct.1 lit. a cod procedură civilă.

În acest context, potrivit dispozițiilor enunțate mai sus, tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială, cu excepția cererilor cu caracter patrimonial al căror obiect are o valoare de sub 1 miliard de lei. Ca urmare, s-a apreciat că valoarea obiectului prezentului litigiu fiind de 679,72 lei competența soluționării revenind judecătoriei care are plenitudine de jurisdicție conform dispozițiilor art. 1 cod procedură civilă.

Conflictul negativ de competență a fost înregistrat la Curtea de Apel Ploiești - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal la nr-.

Asupra conflictului negativ de competență, Curtea reține următoarele:

Dispozițiile art. 51 alin. 3 din Legea nr. 51/2006, prevăd în mod expres că soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de lege precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și se face, cu precădere, în procedură de urgență.

Acest text de lege face notă discordantă cu întreg conținutul legii, dar și cu cel al Legii nr. 554/2004, care constituie legea-cadru pentru contenciosul administrativ și care, la art. 2 alin. 1 lit. c definește actul administrativ ca fiind, actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stipulând raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică; executarea lucrărilor de interes public; prestarea serviciilor publice; achizițiile publice ".

În acest context, Legea nr. 51/2006 definește la art. 1 alin. 2, serviciile comunitare de utilități publice ca fiind totalitatea activităților de utilitate și interes public general, desfășurate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor sub conducerea, coordonarea și responsabilitatea autorităților administrației publice locale, în scopul satisfacerii cerințelor comunităților locale, prin care se asigură utilitățile enumerate de la lit. a) la l).

Delegarea de gestiune a unui serviciu constituie procedura prin care o unitate administrativ-teritorială sau o asociație de dezvoltare comunitară atribuie ori încredințează unuia sau mai multor operatori titulari de licență, gestiunea unui serviciu de utilități publice a cărui răspundere o are, precum și exploatarea sistemului de utilități publice aferente.

Acest raport juridic instituit între autoritatea publică locală și operatorul care preia serviciul de utilitate publică spre exploatare nemijlocită, constituie actul administrativ/contractul de administrare suspus competenței materiale a tribunalului ca primă instanță, în conformitate cu art. 2 lit. d Cod procedură civilă.

Art. 36 alin. 1 din Legea nr. 51/2006, definește cea de a doua categorie de raporturi juridice, dintre operatori și utilizatorii serviciilor de utilități publice ca fiind raporturi de natură contractuală, supuse normelor de drept privat.

Natura contractuală a acestor raporturi este în mod expres prevăzută la art. 42 alin. 2 din Legea nr. 51/2006, care individualizează contractele ca fiind de furnizare sau prestare de servicii, scopul lor constituindu-l reglementarea raporturilor dintre operatori și utilizator cu privire la furnizarea / prestarea, utilizarea, facturarea și plata unor servicii de utilitate publică.

Prin urmare, recapitulând în mod succint prevederile legal enunțate mai sus, rezultă în mod neechivoc că la nivelul autorităților publice locale se pot încheia contracte administrative cu 1 operator de utilități publice în vederea gestionării serviciului, în condițiile stipulate de legiuitor și acestea sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.

Mai mult decât atât, prin OUG nr. 13/26.02.2008 este modificat conținutul art.51 alin.3 din Legea 51/2006, în sensul că " soluționarea litigiilor contractuale dintre operator și utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, se realizează de instanțele competente potrivit legii și se judecă în procedură de urgență. Cererea se introduce la instanțele de judecată în a căror competență teritorială se află domiciliul/sediul utilizatorului".

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 20 alin. 1 pct.2 și art. 22 alin. 2 și 5 Cod procedură civilă, în soluționarea conflictului de competență, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta - - cu sediul în Târgoviște,-, jud. în contradictoriu cu pârâta cu sediul în comuna, sat nr. 60, jud. D, în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 05 martie 2008.

Președinte, Judecător,

Grefier,

- -

red. Fl. - /C

4 ex./7.03.2008

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Președinte:Dinu Florentina
Judecători:Dinu Florentina, Stoicescu Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 29/2008. Curtea de Apel Ploiesti