Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1007/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 1007/
Ședința publică din 27 octombrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- - Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului promovat de AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE B, împotriva sentinței civile nr. 244 din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 20 octombrie 2009, desfășurarea dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat pentru ziua de astăzi, 27 octombrie 2009.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 244/11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dos. nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții și în contradicție cu pârâta Direcția Regională pentru Operațiuni Vamale B și, în consecință, a dispus anularea deciziilor nr. 7177/14.05.2008, nr. 5209/03.04.2008 și nr. 5210/03.04.2008, precum și a înștiințărilor de plată cu nr. 5244/04.04.2008 și nr. 5247/04.04.2008, toate emise de pârâtă.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 18.07.2008 reclamanții au solicitat instanței anularea actelor administrativ fiscale, menționate în dispozitivul hotărârii, emise de pârâtă susținând că motivul dizolvării și radierii "COM ", a cărei administratori erau reclamanții, se datorează mai multor factori obiective, de natură economică, și nicidecum vânzării bunului mobil constând în autoturismul Daewoo Cielo și, mai susțin reclamanții, prin vânzarea acestui autoturism nu s-a dorit accentuarea stării de insolvabilitate a societății.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, se arată în continuare în hotărârea atacată, pârâta susține că potrivit datelor contabile, înregistrate la circumscripția financiară, administratorii au depus diligențe pentru funcționarea optimă a societății, însă din anul 2006 rezultat o sincopă în conducerea și gestionarea societății ce a condus la insolvabilitate, astfel că faptul că în cursul efectuării unui control financiar fiscal de către pârâtă, administratorii au procedat la vânzarea unui activ al societății, fapt prin care s-a cauza insolvabilitatea societății, faptă prevăzută de art. 73 din Legea nr. 31/1990 rep. răspunderea solidară fiind aplicabilă potrivit art. 27 alin. 1 lit. b Cod procedură fiscală.
Pe baza apărărilor părților, a înscrisurilor depuse la dosar, instanța de fond reține că în cursul controlului financiar fiscal, efectuat de pârâtă, finalizat prin procesul verbal cu nr. 27/29.03.2006, reclamanții au vândut la data de 03.03.2006 autoturismul menționat anterior către " - ER" de cu suma de 5.000 lei conform facturii fiscale nr. -.
În dosarul de executare nr. 1956/2006, întocmit de pârâtă pentru debitul de 23.735 lei consemnat în procesul verbal de control nr. 27/2006, s-a constatat la data de 10.07.2007 că societatea este insolvabilă, astfel că la data de 03.04.2008 a emis deciziile nr. 5209 și 5210/2008 prin care a dispus atragerea răspunderii solidare a reclamanților în calitate de administratori ai societății pentru suma de 31.069 lei reținându-se, ca faptă ce a condus la insolvabilitatea societății, vânzarea autoturismului, dar și pentru pasivitatea administratorilor prin care s-a diminuat la zero activul societății, fiind incidente dispozițiile art. 27 alin. 1 lit. b din Codul d e procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare.
Reclamanții, se arată în continuare în hotărârea atacată, au contestat aceste decizii, contestația fiind respinsă prin decizia nr. 7177/14.05.2008 emisă de pârâtă, decizia conținând aceleași motive ca și deciziile contestate.
Din textele art. 27 alin. 1 lit. b și art. 176 alin. 1 Cod procedură fiscală rezultă, argumentează prima instanță, că legiuitorul a avut în vedere un caz concret de răspundere solidară a administratorilor, ce ar trebui să constea exclusiv în înstrăinarea sau ascunderea cu rea - credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile ale debitorului fiscal.
Or, susține instanța de fond, organul fiscal, respectiv pârâta, a făcut considerații generale, în legătură cu managementul defectuos al societății, după data stabilirii datoriei vamale, ce ar fi condus la insolvabilitate. Pretinsul management defectuos nu are nicio relevanță, arată prima instanță, decât prin prisma operațiunilor indicate de pârâtă; cum pârâta nu a arătat și reținut concret decât o singură operațiune, vânzarea autoturismului, a procedat la analizarea răspunderii solidare doar din prisma acestei operațiuni, constatând că prețul de 5.000 lei nu poate fi considerat ca fiind unul derizoriu. În plus, singură această operațiune nu se poate constitui în cauză a insolvabilității societății.
În concluzie, instanța de fond a considerat că nu are niciun motiv să considere că prețul a fost deturnat de la scopul social, nefiind vorba nici de un preț derizoriu, vânzarea autoturismului neîncadrându-se în ipoteza art. 27 alin. 1 lit. b Cod procedură fiscală, cu atât mai mult cu cât datoria fiscală era mult mai mare decât valoarea singurului activ existent, astfel că societatea era deja insolvabilă la data vânzării bunului mobil ea nefiind cauzată de vânzarea acestuia.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs pârâta solicitând ca, prin admiterea recursului, să se dispună modificarea hotărârii atacate și, pe fondul cauzei în rejudecare, să se respingă acțiunea ca neîntemeiată și să se mențină decizia 7177/2008 emisă de pârâtă. În motivarea succintă a pârâtei - recurente se arată că din actele dosarului ar rezulta că reclamantul a înstrăinat cu rea - credință bunuri ale societății care au determinat starea de insolvabilitate a societății, astfel încât în cauză sunt incidente prevederile art. 27 alin. 1 lit. b Cod procedură fiscală.
Împotriva cererii de recurs au formulat întâmpinare reclamanții - intimați solicitând respingerea acestuia ca nefondat, precum și cheltuieli de judecată în recurs. Se arată că recursul nu este motivat în fapt, fiind doar enunțat motivul pentru care instanța de fond a admis acțiunea. În continuare, pe fondul cauzei, intimații reiterează argumentele și apărările invocate și în fața primei instanțe în susținerea acțiunii și, evident, pentru respingerea recursului formulat.
Analizând actele de la dosar, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, ca și a apărărilor formulate în întâmpinare de către intimați, dar și în raport cu principiul devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
Este adevărat că recurenta a motivat extrem de succint recursul formulat, însă nu poate fi primită susținerea intimaților cum că recursul nu ar fi fost formulat tocmai pentru că recurenta arată temeiurile de fapt, aceleași fiind indicate și în fața primei instanțe, astfel că se poate aprecia că, în raport cu dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă și art. 302 alin. 1 lit. c din același act normativ recursul a fost motivat, motivele de fapt fiind aceleași cu cele invocate în cursul primului ciclu procesual, chiar dacă ele au fost amintite succint.
În ce privește fondul cauzei, în raport cu critica adusă de recurentă, instanța reține că prima instanță a reținut corect starea de fapt prin prisma temeiurilor de drept expres și just indicate de aceasta în hotărârea atacată.
Potrivit art. 27 alin. 1 lit. b din Codul d e procedură fiscală, pentru a fi atrasă răspunderea solidară a administratorilor persoanei juridice debitoare, din punct de vedere fiscal, este necesar de a constata existența unui raport de cauzalitate între manoperele efectuate de aceștia cu rea - credință (înstrăinare sau ascundere sub orice formă a bunurilor mobile sau imobile proprietatea persoanei juridice) și starea de insolvabilitate.
În cazul de față, în mod evident debitoarea persoană juridică era, la data emiterii actelor administrativ fiscale atacate, insolvabilă, prin faptul că debitul datorat statului cu titlu de obligații fiscale era mai mare decât veniturile, în sensul art. 176 alin. 1 Cod procedură fiscală, însă nu rezultă că datorită vânzării bunului mobil cu pretinsă rea - credință, a cărui valoare este una modică, de 5.000 lei, s-ar fi cauzat insolvabilitatea (debitul fiscal fiind de peste 30.000 lei).
Or, din acest punct de vedere, lipsește tocmai legătura de cauzalitate între vânzarea bunului mobil și starea de insolvabilitate pentru a putea aprecia în sensul prevăzut de art. 27 alin. 1 lit. b Cod procedură fiscală, aspect corect reținut de prima instanță.
Faptul că societatea a avut un declin financiar în anul 2006 poate avea cauze multiple, în niciun caz însă vânzarea unui bun mobil cu valoare modică nu putea conduce, singur, la insolvabilitatea societății.
Cum alte manopere frauduloase, în afara vânzării bunului mobil indicat anterior, nu au fost identificate de recurentă în sarcina intimaților, manopere care să fi condus la insolvabilitatea societății, motivele de fapt și de drept care au dus la soluția dată de instanța de fond sunt corecte, fapt pentru care instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 244/11 februarie 2009 Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, la 27 octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
5 exp./28.12.2009
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
