Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1098/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 1098/2009
Ședința publică de la 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Morina Napa judecător
JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 3: Maria Violeta
Grefier: -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă B, împotriva sentinței civile nr. 364 din 01 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la a doua strigare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a reținut în pronunțare.
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ - fiscal de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamant CLc heamă în judecată pârâtele P și FBp entru anularea Deciziei nr. 134/20.04.2007 și a Deciziei de impunere nr. 48/31.01.2007.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin Decizia de nr. 48/31.01.2007 s- stabilit de către rganele fiscale competente, în urma unui raport de inspecție fiscală, că societatea nu a justificat contabil serviciile prestate de către SC SRL, în baza contractelor de comision încheiate motiv pentru care s-au calculat obligații de plată a unor sume reprezentând impozit pe profit și
Împotriva acestei Decizii de s-a promovat contestație la organul emitent care a respins-o prin Decizia nr. 134/20.04.2007, decizie atacată prin prezenta.
A arătat reclamanta că Decizia de este nefondată conținând obligații de plată care nu îi incumbă.
Astfel, așa cum s-a arătat și cu ocazia controlului efectuat, nu se poate reține culpa societății ori neîndeplinirea obligațiilor financiar-contabile în ceea privește activitatea desfășurată precum și în aplicarea unui onorariu fix ca și comision. In ceea ce privește comisionul plătit comitentului acesta era stabilit prin Procese Verbale de negociere încheiate între reprezentanții celor două societăți. La aceste negocieri se ținea cont de cifra de afaceri, de profitul suplimentar realizat și potențialul viitor al firmelor câștigate ca și clienți, stabilindu-se un onorariu fix.
În ceea ce privește activitățile prestate de către Comisionar, acesta a facilitat firmei încheierea de contracte de furnizare de produse petroliere către unități de stat și private prin relațiile specifice și informațiile pe care le deținea. In lipsa activității, acești clienți nu ar fi aflat și nici nu ar fi apelat la serviciile societății reclamante.
Ori, această activitate de culegere, folosire de informații pentru cooptarea unor potențiali clienți nu este susceptibilă de a fi demonstrată scriptic, fapt ce nu trebuie să conducă însă la neplata comisionului stabilit și nici la nedeductibilitatea acestor plăți efectuate.
Susține reclamanta că nu se pot solicita, pentru a proba îndeplinirea obligațiilor contractuale de această natură, situație de lucrări, procese verbale de recepție ori alte documente justificative de acest gen.
De altfel, comisionarul a demonstrat de fiecare dată îndeplinirea obligațiilor sale prin Rapoarte prezentate periodic societății.
Ceea ce este însă sigur este faptul că organul de control nu a negat prestarea acestor servicii de comisionare, doar că nu a considerat ca deductibile cheltuielile efectuate cu plata acestor servicii.
Rezultă de altfel foarte limpede (din analiza clienților noi și a livrărilor către aceștia) că reclamanta, care are sediul în B, a încheiat, ulterior perfectării contractelor de comision, contracte de furnizare de combustibil cu clienți, persoane juridice de drept public, cu sediul în sau M, zonă în care își are sediul și își desfășoară activitatea.
În aceste condițiuni, consideră ca nefondate constatările Raportului de Inspecție Fiscală, și implicit consideră că nu datorează sumele stabilite ca obligații de plată suplimentare, impozit de profit și ).
Mai susține că aceste apărări sunt confirmate întru-totul de către
concluziile Raportului de Expertiză efectuat la dispoziția organelor de urmărire penală care au fost sesizate de către intimată. Acest raport conchide că documentele contabile au la bază operațiuni reale, iar prin activitatea desfășurată și evidențiată nu a prejudiciat bugetul statului.
Organul fiscal a calculat atât impozitul pe profit cât și taxa pe valoare adău gată exclusiv la valoarea facturilor în discuție, neglijând efectiv celelalte activități le societății. Ori, ar fi trebuit întâi de văzut cu cât s-a diminuat profitul societății prin deducerea acestor cheltuieli, urmând ca, cota de 16% să se aplice la această diferență.
La fel, în cazul ar fi trebuit luată în considerare întreaga activitate a societății din acel exercițiu financiar pentru a se observa cu ce valoare a fost diminuată diferența dintre A colectat și A de plată.
Dacă ar primi modul de calcul din Decizia de ar însemna că societatea nu a mai avut alte venituri și cheltuieli ceea ce nu corespunde realității contabile. Iar în condițiile în care, pentru acel exercițiu financiar ar fi achitat impozit pe profit și A ar fi trebuit să fie obligați doar la diferența calculată.
S-au depus la dosarul cauzei Decizia nr. 134/2007, Decizia de impunere, raportul de inspecție fiscală, contracte de comision.
Probatoriul a fost completat cu o expertiză contabilă.
Prin sentința civilă nr. 364 din 01 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta L B în contradictoriu cu pârâtele F - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B și ACTIVITATEA DE CONTROOL FISCAL
Pentru pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Raportul de inspecție fiscală nr. 203/30.01.2007 s-a constatat că reclamanta a achitat terței SC SRL un număr de 13 facturi cu o valoare totală de 102.034,73 lei la care s-a adăugat TVA în sumă de 16.306,75 lei în perioada 01.10.2005 - 07.12.2006.
Reclamanta a dedus pentru aceste operațiuni TVA în sumă de 14.936 lei.
S-a constatat că deducerea nu a fost legală astfel încât s-au stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a TVA - ului de 16.306 lei, cu majorări de întârziere aferente de 5.586 lei, iar pe cale de consecință recalculându-se impozitul pe profit s-a stabilit o obligație de plată de 13.730 lei cu majorări de întârziere aferente de 4.435 lei.
S-a emis decizia de impunere nr. 48/31.01.2007 pentru această sumă.
Reclamanta a formulat contestație conform art. 177 din OG nr. 92/2003, care a fost respinsă prin Decizia nr. 134/20.04.2007.
În motivarea deciziei se arată:
1. referitor la suma de 21.892 lei reprezentând TVA respins la deducere cu majorări de întârziere, se susține că modul de deducere a TVA aferenta prestărilor de servicii, art.145, alin.(3), lit.a) si alin.(8) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, precizează:
"Daca bunurile si serviciile achiziționate sunt destinate utilizării in folosul operațiunilor sale taxabile, orice persoana impozabila înregistrata ca plătitor de TVA are dreptul să deducă:
a) taxa pe valoarea adăugata datorata sau achitata, aferenta bunurilor care i-au fost livrate s-au urmează sa-i fie livrate si pentru prestările de servicii care i-au fost prestate, sau urmează sa ii fie prestate de o alta persoana impozabila".
Din verificarea facturilor prezentate la control emise in perioada octombrie - decembrie 2005, organul de inspecție fiscala nu a putut identifica facturile reprezentând combustibilul vândut de comisionar si nici clienții intermediați de societatea prestatoare de servicii. De asemenea in evidenta contabila a SC SRL întocmita in aceeași perioada, organul de inspecție fiscala, nu a putut identifica documente justificative din care sa rezulte cheltuielile efectuate cu studiile de piața si tarifele(comisioanele) calculate de cele doua societăți comerciale, pentru fiecare factura in parte si fiecare client, așa cum menționează petenta in nota explicativa data.
Referitor la modul de îndeplinire a obiectului contractelor nr. 12/2005 si 15/2005, care au stat la baza emiterii celor 15 facturi fiscale de comision organul de inspecție a constatat nerespectarea obligațiilor contractuale asumate de comisionar respectiv: încheierea de acte comerciale pe numele sau, in contul comitentului (mărfurile fiind cumpărate direct de comitent și nu de comisionar), procese verbale de recepție a mărfurilor predate încheiate de comisionar cu delegații împuterniciți ai comitentului, nu s-au constatat cheltuieli efectuate de comisionar cu transportul mărfurilor pana la depozitul comitentului.
Având in vedere cele prezentate și întrucât petenta nu a putut justifica necesitatea si realitatea prestărilor de servicii de care a beneficiat si nu a prezentat documente din care sa rezulte ca serviciile cu comisioanele facturate, au fost efectiv prestate in scopul desfășurării activității proprii si in folosul operațiunilor taxabile, contrar prevederilor pct.48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin HG nr.44/2004, in conformitate cu prevederile art.145, alin.3 din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal, se apreciază ca organul de control, a procedat corect prin neadmiterea la deducere a TVA, aferenta prestărilor de servicii, in suma totala de 16.306 lei.
2. referitor la suma de 18.165 lei reprezentând impozit pe profit cu accesorii aferente se reține că mărfurile sunt cumpărate direct de comitent si nu de comisionar; facturile sunt achitate de comitent din contul acestuia, fără ca și comisionarul sa-si asume obligații direct pe numele sau; prestatorul, SC SRL Comanesti, nu a încheiat acte de comerț si nu si-a asumat obligații către persoane cu care a contractat.
Art.2 "Anexa numărul 1 la contract, stabilește mărfurile pe care comisionarul urmează sa le cumpere, originea, calitatea, cantitatea, prețul limita maxim, termenele limita de predare, comisionul, cerințele de ambalare, marcare, etichetare, timbrare si necesitatea pe care trebuie sa o satisfacă respectiva marfa."
Din verificarea facturilor de aprovizionare cu mărfuri, rezulta ca mărfurile sunt cumpărate direct de comitent si nu de comisionar.
Art.4 " sa asigure încărcarea si transportul mărfurilor direct in depozitul comitentului.
Cheltuielile de încărcare a mărfurilor de la furnizor si cele de transport la depozitul comitentului vor fi suportate de comitent pe baza de factura, in limita unui tarif maxim de 195 lei. "
Art.5 " va preda mărfurile in depozitul comitentului si va încheia cu delegații împuterniciți ai acestuia proces verbal de recepție."
În urma verificării documentelor prezentate la control, nu s-au constatat cheltuieli efectuate de comisionar, cu transportul mărfurilor pana la depozitul comitentului.
Se menționează că societatea nu a prezentat procese verbale de recepție a mărfurilor predate, încheiate de comisionar cu delegații împuterniciți ai comitentului.
Deoarece, societatea nu a putut justifica necesitatea efectuării cheltuielilor cu comisioanele plătite, respectiv nu a îndeplinit condițiile prevăzute la pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin HG nr.44/2004, organul de inspecție fiscala le-a considerat nedeductibile fiscal potrivit art. 21, alin. 4, lit. m din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
În concluzie, organul de inspecție fiscala, in conformitate cu prevederile art.92 din OG nr.92/2003, republicata cu modificările si completările ulterioare, a stabilit pentru cele 13 facturi prezentate in copie xerox de Garda Financiara B si cele 2 facturi fiscale identificate la prestatorul, SC SRL, nu a încheiat acte de comerț si nu si-a asumat obligații către persoane cu care a contractat.
Art.2 "Anexa numărul 1 la contract, stabilește mărfurile pe care comisionarul urmează să le cumpere, originea, calitatea, cantitatea, prețul limita maximă, termenele limita de predare, comisionul, cerințele de ambalare, marcare, etichetare, timbrare si necesitatea pe care trebuie sa o satisfacă respectiva marfa."
Din verificarea facturilor de aprovizionare cu mărfuri, rezulta ca mărfurile unt cumpărate direct de comitent si nu de comisionar.
Art.4 " sa asigure încărcarea si transportul mărfurilor irect in depozitul comitentului.
Cheltuielile de încărcare a mărfurilor de la furnizor si cele de transport la depozitul comitentului vor fi suportate de comitent pe baza de factura, în li mita unui tarif maxim de 195 lei. "
Art.5 " va preda mărfurile in depozitul comitentului si va în cheia cu delegații împuterniciți ai acestuia proces verbal de recepție."
În urma verificării documentelor prezentate la control, nu s-au constatat cheltuieli efectuate de comisionar, cu transportul mărfurilor până la depozitul mitentului.
Se menționează de asemenea că, societatea nu a prezentat procese verbale de recepție a mărfurilor predate, încheiate de comisionar cu delegații împuterniciți ai comitentului.
Ținând cont de cele prezentate, se apreciază că lipsa documentelor din care sa rezulte in ce au constat serviciile prestate, a modului de calcul al comisionului plătit la fiecare factura emisa si implicit la fiecare client, a proceselor verbale de recepție a mărfurilor, constituie dovada, că relația comerciala conv enita intre părți, prin cele doua contracte, nu a fost reala, fapt pentru care be neficiarul nu are dreptul sa deducă cheltuielile facturate de comisionar, pentru activitatea presupusa a fi fost desfășurata, respectiv contactarea de noi clienți.
În concluzie, deoarece, societatea nu a îndeplinit condițiile prevăzute la pct. 48 in Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin HG nr.44/2004, respectiv nu a putut justifica necesitatea efectuării cheltuielilor cu comisioanele plătite, si nu a prezentat documente din care sa rezulte prestarea efectiva a acestora (situații de lucrări, rapoarte de lucru, procese verbale recepție), in mod legal organul de inspecție fiscala le-a considerat, ca fiind nedeductibile fiscal, in conformitate cu prevederile art. 21, alin. 4, lit. m din Legea 71/2003 privind Codul fiscal, in care se precizează:
" nu sunt deductibile, cheltuielile cu serviciile de management, cons ultanta, asistenta sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora in scopul desfășurării activități i proprii ".
Astfel, prin adăugarea cheltuielilor nedeductibile, stabilite la control in suma 85.819 lei asupra bazei impozabile, a rezultat un impozit pe profit suplimentar n suma totala de 13.730, obținut prin aplicarea cotei de 16% asupra profitului impozabil determinat la control (85.819 lei x 16%= 13.730 ).
S- constatat că părțile și-au numit contractul de comision, invocându-se și dispozițiile art. 412 Cod comercial, astfel încât întreg contractul a fost analizat prin prisma dispozițiilor secțiunii III, capitolul II Cod comercial "despre comision", contractul fiind fără reprezentare a comitentului.
Analizând art. 1 din contracte s-a constatat că acesta a fost mandatat "să cumpere mărfuri de la terțe firme de pe piața românească și să încheie acte de comerț cu acestea". Se constatat că părțile nu au precizat prețul limită cu care comisionarul ar fi urmat să cumpere aceste mărfuri, acesta fiind o condiție sine qua non a contractului pentru analizarea respectării dispozițiilor art. 408 Cod comercial.
S-a reținut că deși esența contractului de comision este procentul acordat din valoarea afacerii, părțile au prevăzut aprioric o sumă fixă, ca și cum întregul contract ar fi fost executat în întregime deși de esența sa este prestarea succesivă.
Pe de altă parte nu s-a convenit între părți cine achită prețul mărfii cumpărate de comisionar atâta timp cât clauza convenită la art. 4 se referă doar la suportarea de către comitent doar a cheltuielilor de transport.
Cele 13 facturi neadmise la deducere reprezintă prețul comisionului și nu al mărfii deoarece din verificările efectuate de organele de control rezultă că prețul mărfii a fost achitat direct de către comitent și nu de comisionar, ori față de acest preț există prezumția că TVA -ul (sau accize) a fost dedus.
Din raportul de expertiză rezultă că reclamanta a livrat doar mărfuri către noi parteneri dar acest aspect nu interesează în cauză deoarece contractele de comision privesc cumpărarea de mărfuri iar nu vânzarea către terți.
Din raportul de expertiză mai rezultă că nu s-a putut stabili cantitatea de mărfuri predată comisionarului din lipsa vreunei informații cu privire la convenția părților din anexa nr. 1.
Rezultă deci că reclamanta a achitat terței societăți anumite sume de bani în baza celor două contracte, fără a face dovada că acestea ar fi fost executate și fără a se concretiza expres obiectul material al contractului: cantitate, calitate, preț.
Împotriva sentinței civile 364/01 aprilie 2009 a declarat recurs LBc riticând-o pentru nelegalitate. Astfel, se arată că obiectul deciziei de impunere au fost facturile emise în baza unui contract de comision, care se constituie într-un mandat fără reprezentare, comisionarul având obligația de a aduce în portofoliul recurentei clienți noi. Se invocă faptul că instanța de fond nu a analizat probele administrate care dovedeau corectitudinea celor invocate, că nu s-a ținut cont de ordonanța de neîncepere a urmăririi penale prin care s- constatat că administratorul nu s- sustras de la plata obligațiilor fiscale către bugetul statului prin mărirea nelegală a cheltuielilor deductibile.
Se arată că organul contestator a recunoscut veridicitatea plăților efectuate, însă în mod eronat le-a considerat nedeductibile. Apreciază recurenta că nu se pot reține dispozițiile art. 21 al. 4 din Legea 571/2003, serviciile prestate fiind necesare societății și au dus la creșterea cu 80 % a vânzărilor.
Prin întâmpinare, Bas olicitat respingerea recursului.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și din oficiu, Curtea apreciază că este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
Instanța de fond, interpretând corect dispozițiile fiscale incidente în cauză, a concluzionat în sensul legalității actelor administrativ fiscal contestate.
Astfel, se reține că organul fiscal a apreciat ca nedeductibile fiscal, în accepțiunea dispozițiilor art. 21 al. 4 lit. m din legea 571/2003 (text potrivit căruia nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării) cheltuielile efectuate în baza contractelor de comision nr. 12/2005 și 15/2005.
Apărările invocate în recurs nu sunt de natură a determina reformarea sentinței recurate. Astfel, împrejurarea că societatea a obținut profit ca urmare a faptului că a adus clienți noi nu acoperă cerința legală instituită de pct. 48 din HG 44/2004 normă din care rezultă fără a se lăsa loc interpretării, că recurenta era ținută a prezenta documente din care să rezulte prestarea efectivă a serviciilor. Câtă vreme nu au fost prezentate situații de lucrări, rapoarte de lucru, procesele - verbale de recepție, în mod legal organul de inspecție fiscală a considerat cheltuielile ca fiind nedeductibile fiscal.
Lipsa documentelor din care să rezulte în ce au constat serviciile prestate, a modului de calcul al comisionului plătit la fiecare factură emisă și implicit la fiecare client, a proceselor - verbale de recepție a mărfurilor duc la concluzia că operațiunile comerciale nu au fost reale.
Nici împrejurarea că s-a dispus neînceperea urmăririi penale nu poate fi reținut ca un argument ce ar duce la nelegalitatea actelor fiscale. Pe lângă faptul că recurenta nici nu a depus ordonanța despre care a făcut vorbire nu se poate reține existența unei similitudini între raporturile juridice penale și raporturile de drept fiscal, organele de cercetare penală efectuând verificări sub aspectul săvârșirii unei fapte penale din perspectiva Codului penal în timp ce instanța de contencios fiscal are a verifica legalitatea actelor administrativ fiscale din perspectiva dispozițiilor fiscale.
Nu se poate reține că instanța de fond nu a analizat probele administrate, ci dimpotrivă instanța de fond înlăturat o parte din concluziile expertului, instanța procedând corect dat fiind faptul că expertul desemnat era ținut a lămuri împrejurări de fapt astfel cum se prevede prin art. 201 Cod procedură civilă și nu a se substitui instanței și a se pronunța asupra legalității actelor contestate.
-se motive care să atragă reformarea sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ - fiscal declarat de recurenta-reclamantă, cu sediul în B, str. -. 25,. B,. 15, județul B, împotriva sentinței civile nr. 364 din 01 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-pârâte - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,--3, județul B șiACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL,cu sediul în B,--3, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 2009.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
GREFIER, - |
Red.s
Red. C
tehnored. 5 ex.
09 dec. 2009
Președinte:Morina NapaJudecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Maria Violeta
