Contestație act administrativ fiscal. Decizia 12/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 15.10.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.12
Ședința publică din 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 3: Răzvan
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Direcția Fiscală a Municipiului T împotriva sentinței civile nr. 626/02.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL Sânnicolau M, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea pârâtei recurente consilier juridic iar în reprezentarea reclamantei intimate se prezintă avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța privind onorariul de avocat și o adresă din care rezultă că imobilul în litigiu intră sub incidența legii nr. 422/2001 de protejare a monumentelor istorice, aceasta din urmă fiind comunicată și reprezentantului pârâtei recurente.
Nemaifiind formulate alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtei recurenta solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 3623/30/29.04.2008 reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâții DIRECȚIA FISCALĂ A MUNICIPIULUI T ȘI PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T, MUNICIPIUL T REPREZENTAT PRIN PRIMAR, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri în cazul contribuabililor persoane juridice pentru anul 2007 nr.2719/19.07.2007 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita suma de 10.038 lei cu titlu de impozit datorat pentru apartamentul nr. 4 din imobilul din -, nr. 13; anularea Dispoziției nr.13/18.10.2007 emisă de Direcția Fiscală a Municipiului T prin care s-a respins contestația formulată de reclamanta împotriva deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului /taxei pe clădiri în cazul contribuabililor persoane juridice pentru anul 2007 nr.2719/19.07.2007 dispoziție comunicată prin adresa nr.1658/23.10.2007 a aceleași instituții; și scutirea societății de la plata impozitului în cuantum de 10.038 lei.
In motivare, reclamanta arată că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1525/14.05.2007 de Biroul Notarilor Publici Asociați - din T, a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 4 din imobilul situat în T, -, nr. 13, înscris în nr. 98347 ind. T, nr. top. 386/IV și în nr. 143 col.
La data de 15 iunie 2007 expediat prin poștă cu confirmare de primire Direcției Fiscale a municipiului T - Serviciul de impozite și taxe persoane juridice, declarația privind folosirea/utilizarea clădirilor la acel moment, prin care a arătat că au devenit proprietarii apartamentului descris, că acesta nu a fost folosit pentru activități economice și deci nu au înregistrat venituri din exploatarea lui. De asemenea, a precizat că apartamentul este situat într-o clădire clasată ca monument de arhitectură și ca atare, potrivit art. 250 alin. 2 din Codul fiscal, nu datorează impozit pentru acest apartament, dar că se obligă ca în momentul în care vor înregistra venituri din exploatarea lui și deci vor datora impozit, să depună o declarație în acest sens, conform prevederilor legale.
Totuși, la data de 23 iulie 2007 Direcția Fiscală a municipiului T - Serviciul de impozite și taxe persoane juridice i-a comunicat decizia de impunere nr. 2719/19.07.2007 pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri în cazul contribuabililor persoane juridice pentru anul 2007, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei un impozit în cuantum de 10.038 lei pentru apartamentul nr. 4 din T, -, nr. 13.
La data de 21 august 2007 împotriva deciziei de impunere sus-amintite a depus contestația înregistrată la Primăria T sub nr. --/21.08.2007, prin care a solicitat scutirea sa de la plata impozitului în cuantum de 10.038 lei în temeiul art. 250 alin. 1 pct. 2 din Codul fiscal. De asemenea, a anexat și adresa nr. 3201/27.12.2006 a Direcției pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național al județului T potrivit căreia imobilul din - nr. 13 T este inclus în situl Cartierul "Cetatea T" fiind înscris pe Lista monumentelor istorice având codul TM-II-s-A-06095.
Prin adresa nr. 1658/23.10.2007 Direcția Fiscală a Municipiului Tac omunicat Dispoziția nr.13/18.10.2007 prin care aceasta a respins contestația reclamantei împotriva deciziei de impunere în discuție, motiv pentru care a formulat acțiunea de față.
În opinia reclamantei, clădirea din care face parte apartamentul în discuție este monument istoric, ca atare este inclusă printre imobilele scutite de la plata impozitului, potrivit art. 250 alin. 1, pct. 2 din nr.OG 92/2003. Societatea reclamanta nu a încasat venituri din folosința acestui imobil, astfel că nu sunt întrunite condițiile excepției prevăzute în același text potrivit căreia nu se acordă scutire de la plata impozitului pentru incintele folosite pentru activități economice, împrejurarea că proprietarul imobilului este societatea comercială reclamanta, nu determină obligația de plată a impozitului atâta timp cât nu există încăperi folosite pentru activități economice. Așadar, impunerea este nelegală.
Reclamanta critică motivarea din dispoziția atacată în sensul că în temeiul prezumției de comercialitate instituită de art. 4 din Codul comercial societatea reclamanta nu poate fi scutită de plata impozitului. Solicita să se observe că textul invocat de organul fiscal stabilește că prezumția există în cazul obligațiilor pe care le prevede (celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant) dacă nu sunt de natură civilă. Așadar, în ceea ce privește societatea reclamanta, în situația din speță, această prezumție este răsturnată. In concepția codului comercial, actele juridice privind imobilele fac parte din categoria actelor juridice civile, și nu comerciale Simpla deținere în proprietate a unui imobil nu poate fi considerată fapt de comerț, câtă vreme în imobil nu se desfășoară nici un fel de activitate economică și nu se înregistrează nici un venit de pe urma folosirii lui. Astfel, pentru imobilul în litigiu este aplicabilă situația de excepție prevăzută de art. 4 teza finală. cu privire la actele de natură civilă pe care le săvârșește un comerciant.
Este apreciată ca nefondată și reținerea organului fiscal potrivit căreia, dacă imobilul nu ar servi scopului comercial al societății, atunci ar trebui înregistrat în contabilitate în contul 231. De asemenea solicită să se observe că acest cont este denumit "imobilizări corporale în curs," și anume cheltuielile ocazionate de realizarea lucrărilor de investiții neterminate la sfârșitul exercițiului financiar. Dacă la sfârșitul exercițiului nu se cunoaște cu exactitate costul de producție (de achiziție), acesta poate fi aproximat, urmând ca diferențele care apar să afecteze costul din perioada următoare.
Contul 212 denumit "mijloace fixe" ajută la ținerea evidenței și mișcării mijloacelor fixe, aici înregistrându-se valoarea mijloacelor fixe achiziționate. înregistrarea imobilului în acest cont nu echivalează automat cu folosirea lui în activități economice, ci doar evidențierea sa ca valoare în contabilitatea firmei.
Pe de altă parte,arată că din acest imobil urmează să fie evacuați chiriașii, după care se vor începe lucrări de restaurare pentru care a obținut deja aprobările legale necesare (autorizația de construire emisă de Primăria T și acordul pentru intervenția de urgență din partea Direcției pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național a județului T), deci nici nu există condițiile necesare pentru ca acesta să poată fi folosit în vreo activitate economică.
Totodată mai arătă că declarația fiscală întocmită la 08.03.2007 (anterior dobândirii apartamentului nr.4) privind plata impozitului aferent celorlalte apartamente pe care le deține în proprietate din imobilul în discuție și depusă la organul fiscal sus-amintit, i-a fost returnată cu mențiunea scutit de la plata impozitului pe clădiri conform art. 250 alin. 1 pct. 2 Cod fiscal (textul a fost indicat dintr-o eroare materială ca fiind art. 250 alin. 2. fiscal).
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta Direcția Fiscală a Municipiului Tas olicitat respingerea acțiunii ca fiind, în principal, tardivă iar pe fond netemeinică și nelegală, cu consecința menținerii Dispoziției nr. 13/18.10.2007 (a cărei anulare se cere) și a Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri în cazul contribuabililor persoane juridice pentru anul 2007 nr. 2719/19.07.2007, ca fiind întru totul temeinice și legale
Prin încheierea de ședință din data de 10.02.2009 s-a respins excepția tardivității acțiunii iar prin încheierea de ședință din data de 07.04.2009 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului
Prin sentința civilă nr.626/02.06.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA FISCALĂ A MUNICIPIULUI T ȘI PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T, MUNICIPIUL T REPREZENTAT PRIN PRIMAR,a anulat decizia de impunere nr. 2719/19.07.2007 și dispoziția nr. 13/18.10.2007 emise Direcția Fiscală a Municipiului T și a scutit reclamanta de plata impozitului de 10.038 lei, obligând pârâta să plătească reclamantei 4.979,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență că pârâta contestă că imobilul ar fi monument istoric deoarece, deși este situat în situl antemenționat el nu figurează ca atare în listă.
Tribunalul a observat că pârâta Direcția Fiscală a Municipiului T are o poziție contradictorie cu privire la acest aspect deoarece, după cum arată în întâmpinare, a emis decizia de impunere pe considerentul că, deși imobilul este monument istoric, reclamanta tot va trebui să plătească impozitul pe clădire deoarece desfășoară activități economice.
De aceea, tribunalul a înțeles poziția pârâtei în sensul că obligația de plată a impozitului există indiferent dacă imobilul este sau nu clasificat ca monument istoric. Cu privire la acest din urmă aspect, pârâta pretinde că scutirea de plata impozitului nu operează deoarece apartamentul este folosit pentru activități economice fapt ce rezultă din prezumția de comercialitate prevăzută de art. 4 Cod comercial.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic judiciar specialitatea construcții în ianuarie 2009 imobilul din care face parte apartamentul se află în restaurare iar apartamentul ca atare nu este mobilat și nu este folosit cu o destinație anume, reclamanta făcând demersuri pentru obținerea autorizației de construire necesară pentru consolidare și renovare.
Așadar, în fapt, tribunalul a reținut că în prezent, apartamentul nu este folosit pentru desfășurarea unei activități economice sau de altă natură.
Cu privire la statutul imobilului tribunalul a reținut că, așa cum arată în mod corect reclamanta, situl este o categorie de monument istoric potrivit dispozițiilor exprese ale art. 3 din Legea 422/2001. Or, este indiscutabil că apartamentul face parte dintr-o clădire ridicată într-un aflat pe lista monumentelor istorice.
Potrivit art.250 al. 1 pct. 2 Cod fiscal, printre clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt și acelea care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice.
Văzând că apartamentul face parte dintr-o clădire situată într-un istoric aflat pe lista monumentelor istorice tribunalul reține că reclamanta este scutită de plata impozitului pe clădire, dacă nu este exceptată pe motiv că încăperea este folosită pentru activități economice.
Este dincolo de orice îndoială că apartamentul face parte din patrimoniul reclamantei și nu pot fi afectat în mod legal unei alte destinații decât scopului final al societății comerciale, obținerea de profit. Totuși, aceste aspecte sunt lipsite de relevanță deoarece art. 250 Cod fiscal exceptează de la scutire încăperile "care sunt folosite pentru activități economice" ceea ce înseamnă că apartamentul ar trebui să fie folosit în mod efectiv în acest scop. Aceasta este o chestiune de fapt și nu de drept. Legiuitorul nu condiționează excepția de la scutire de calitatea de comerciant ci doar de destinația concretă a încăperii. Tribunalul nu a observat niciun motiv pentru care un comerciant să nu poată da unei încăperi o destinație de locuit, de exemplu pentru angajați, asociați, etc. În astfel de situații, încăperea nu este folosită pentru activități economice iar comerciantul va fi scutit de impozitul pe clădiri în cazul în care clădirea este monument istoric.
În consecință, tribunalul, în temeiul art.18 din Legea 554/2004, a admis acțiunea, a anulat decizia de impunere nr.2719/19.07.2007 și dispoziția nr. 13/18.10.2007, emise Direcția Fiscală a Municipiului T, și a scutit reclamanta de plata impozitului de 10.038 lei.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Direcția Fiscală a Municipiului T solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și pe cale de consecință menținerea actelor administrativ fiscale indicate prin Decizia de impunere nr.2719/19.07.2007 și Dispoziția nr.13/18.10.2008 ca fiind legale.
În motivarea cererii de recurs se arată că imobilul situat în T P-ța - nr. 13 nu este prevăzut în Lista din 08.07.2004 privind monumentele istorice, publicată în, Partea I nr. 646 bis din 16.07.2004 - Județul T și nu face parte din niciuna din categoriile de monumente istorice prevăzute la art. 3 din Legea 422/2001, republicată în 2006, privind protejarea monumentelor istorice.
În acest context, având în vedere prevederile art. 3, art. 22 alin. 1 și 2 și art. 27 alin. 3 lit. a) și b) din Legea 422/2001 republicată, apreciază că imobilul situat în T Str. P-ța - nr. 13 nu reprezintă monument istoric în sensul prevăzut de Legea 422/2001 și în consecință nu se află sub incidența dispozițiilor art. 250 alin. 1 pct. 2 Cod fiscal.
Din coroborarea dispozițiilor art. 249 alin. 5 Cod fiscal cu cele ale art. 3 alin. 1 se desprinde concluzia că sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri în temeiul art. 250 alin. 1 pct. 2 din Codul fiscal doar acele clădiri reprezentând monumente așa cum sunt definite de art. 3 alin. 1 lit. a) din Legea 422/2001 rep. în 2006, privind protejarea monumentelor istorice.
Având în vedere cele de mai sus, apreciază că instanța în mod eronat a considerat construcția situată în T P-ța - nr. 13 ca reprezentând monument istoric doar prin prisma situării acestuia în situl "Cetatea T" - poz.60, cod TM-II-s-A-06095.
Așa cum a mai arătat, Legea nr.422/2001 prin art.3 oferă o tipologie a monumentelor istorice, categorisindu-le în: monument, ansamblu și respectiv, și totodată arătând sfera bunurilor cuprinse în fiecare dintre aceste categorii.
Astfel, monumentul desemnează potrivit art. 3 alin. 1 lit. a) din Legea 422/2001, o construcție sau parte de construcție, în timp ce situl, desemnează, conf. art. 3 alin. 1 lit. c) din aceeași lege, un teren delimitat topografic cuprinzând creațiile umane în cadrul.
Se mai arată că între bunurile cuprinse în cele două categorii există o evidentă distincție.
Așadar, în timp ce monumentul vizează o construcție sau parte din aceasta, situl, reprezintă un teren, delimitat topografic, ce cuprinde creații umane în cadru.
La dosarul cauzei a fost depusă lista monumentelor istorice și copia adresei nr.2064/07.12.2009 emisă de Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al Județului
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către pârâta recurentă, cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Principala critică de recurs constă în pretinsa interpretare greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.250 alin 1 pct.2 din Codul fiscal, coroborate cu dispozițiile art.249 alin.5 Cod fiscal. Recurenta contestă de asemenea încadrarea imobilului din speță în categoria monumentelor istorice.
Criticile recurentei sunt neîntemeiate, întrucât imobilul situat în T, P-ța - nr.13 face parte din situl individualizat la poziția 60 din Lista monumentelor istorice publicată în Monitorul Oficial nr.646bis/16.07.2004, aspect necontestat de altfel de către recurentă.
Susținerea potrivit căreia nu este suficientă apartenența la situl menționat și că prin urmare ar fi necesară, potrivit dispozițiilor art.250 alin.1 pct.2 din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile art.3 din Legea nr.422/2001, menționarea în mod expres și individualizat a clădirii în lista menționată, separat de situl din care face parte, este neîntemeiată. Și aceasta întrucât, potrivit dispozițiilor art.3 lit.c din Legea nr.422/2001, constituie monumente istorice siturile, definite de același text ca fiind terenurile delimitate topografic șicuprinzând acele creații umane,mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic,arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, științific, tehnic sau al peisajului cultural.
Prin urmare, Legea nr.422/2001 nu definește situl ca fiind exclusiv un teren, ci tot ansamblu de creații umane arhitecturale, creații care includ orice construcție, inclusiv cele de natura imobilului pentru care se contestă impozitarea în speța de față.
De altfel, această concluzie este susținută și de adresa nr.2064/07.12.2009 emisă de Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al Județului T, aflată la dosarul de recurs (fila 29), în care se specifică în mod expres că "imobilul de la adresa din P-ța - nr.13 are calitatea de clădire cu valoare istorică cuprinsă în Situl Cartierul <Cetatea T> fiind un bun imobil inclus în situl istoric definit prin lege.
Dată fiind această calificare, având în vedere că reclamanta a dovedit prin expertiză în fața instanței de fond că în imobil nu se desfășoară activități comerciale de vreme ce se află în curs de reabilitare, în mod corect a reținut Tribunalul Timiș incidența în cauză a dispozițiilor art.250 al. 1 pct. 2 Cod fiscal, potrivit cărora, printre clădirile pentru care nu se datorează impozit, sunt și acelea care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare
Rezultă din cele expuse că motivele de recurs invocate de pârâta recurentă sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține sentința tribunalului ca fiind temeinică și legală.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către intimata reclamantă, în cuantum de 2.380 lei, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței doveditoare depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta recurentă Direcția Fiscală a Municipiului T împotriva sentinței civile nr. 626/02.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL Sânnicolau
Obligă recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către intimata reclamantă, în cuantum de 2.380 lei, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /19.01.2010
Tehnored. L/19.01.2010
2 expl/SM
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Maria Belicariu, Răzvan
