Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1210/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 17.06.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1210
Ședința publică din data de 27 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A împotriva sentinței civile nr. 630/09.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect contestație act administrativ fiscal - restituire taxă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea intimatului avocat, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare din partea reclamantului intimat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe pentru motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 09.07.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice A și a cerut anularea actelor administrativ fiscale prin care s-a stabilit taxa specială pentru autovehicule importate și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și vehicule în sumă de 11.311 lei actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății.
In motivarea acțiunii a arătat că a achiziționat în cursul lunii martie 2008 din Germania un autoturism second-hand, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligată să plătească în contul bugetului de stat suma de 11.311 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule percepută în temeiul art.2141-2143Cod fiscal, reglementare care contravine Tratatului Comunității Europene, care în art.90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiului tratatului.
Prin aceste reglementări reclamantul a considerat că îi este încălcat principiul discriminării produselor importate față de produsele interne, din analiza aplicării taxelor rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
Mai arată reclamantul că a formulat către pârâtă cerere de restituire a sumei achitate și la plata dobânzilor legale, dar pârâta i-a respins atât cererea de restituire cât și contestația formulată împotriva refuzului de restituire.
Alături de restituirea taxei speciale achitate, pârâta trebuia să suporte și prejudiciul cauzat prin imposibilitatea folosirii sumei respective pentru perioada cuprinsă între data efectuării plății și data restituirii acesteia și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin precizarea de acțiune depusă la data de 11.03.2009 reclamantul a cerut ca suma de restituit să fie echivalent a 3405 Euro atât cât reprezintă taxa achitată la 18.04.2007.
Prin întâmpinare pârâta Administrația Finanțelor Publice Aac erut respingerea acțiunii, parțial ca neîntemeiată și parțial ca fiind fără obiect.
Pârâta a considerat că acțiunea reclamantei este fără obiect în ceea ce privește restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule așa cum prevede art. l 1 din nr.OUG50/2008 care a intrat în vigoare la 01.07.2008, care stabilește că se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență aprobate prin nr.HG686/2008 și care face trimitere la art. l 17 din nr.OG92/2003.
Pentru suma care se restituie și care reprezintă taxa pe poluare, pârâta consideră că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, taxa pe poluare fiind instituită prin nr.OUG50/2008, tocmai ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Mai susține pârâta că nr.OUG50/2008 este rezultatul discuțiilor și analizelor dintre Guvernul României și Comisia Europeană.
Prin sentința civilă nr. 630/08.04.2009 pronunțat în dosar nr- Tribunalul Arada admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 11.311 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule achitată cu chitanța seria - 3A nr. -/18.04.2007 și la plata dobânzilor calculate conform art. 124 din OG nr. 92/2004, a respins acțiunea pentru anularea actului administrativ fiscal prin care s-a stabilit taxa de primă înmatriculare și a obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a importat în luna februarie 2007 un autoturism marca AUDI, an de fabricație 2003 și pentru înmatricularea acestuia în România în temeiul art.2141- 214" Cod fiscal a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 11.311 lei (fila 6).
În privința reglementării interne, este de remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerate la art.2141Cod fiscal.
Întrucât s-a apreciat că prin aceste reglementări au fost încălcate prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor taratului, România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.
Tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin nr.OUG50/2008, prevederile art.2141- 2143Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art. 11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.
Ca modalitate de restituire, art. 11 din nr.OUG50/2008, stabilește că taxa specială se restituie ca diferență rezultată între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, după procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Normele metodologice au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art. 11 din nr.OUG50/2008 raportat la art. 15 (2) din Constituția României, pentru că din modalitatea de restituire a taxei speciale prevăzute de acest articol, ar rezulta că și contribuabili care au importat veste autovehiculele în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 ar datora taxa de poluare
Decizia nr. 1344/09.12.2008 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția.
Prin Decizia nr.1344/09.12.2008 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția, Curtea apreciind că dispozițiile art. 11 din nr.OUG50/2008 nu retroactivează, ci doar stabilesc stingerea a două obligații fiscale, problemă ce ține de interpretarea legii de către instanță.
Ca urmare, instanța a reținut că taxa specială a fost plătită de reclamantă în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Acțiunea reclamantei este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit. d din nr.OG92/2003.
În aplicarea acestor prevederi și a Ordinului nr. 1899/2004, reclamanta s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că reclamanta nu a depus documentația necesară pentru calcularea taxei pe poluare.
Ori, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de a reține o parte din taxa încasată anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza sau căruia instituit nelegal taxa specială.
În condițiile în care reclamanta nu datorează taxa pe poluare, iar pârâta nu a identificat și comunicat instanței alte obligații fiscale de natura celor prevăzute de art. 116 (1) din nr.OG92/2006 pentru a putea opera compensarea, de precizat fiind și aspectul că taxa pe poluare nu este o creanță administrată de Ministerul Finanțelor Publice, deci nu poate face obiectul compensării, instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățită la restituirea integrală a taxei speciale.
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea actelor administrative prin care s-a stabilit taxat specială,m instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea, întrucât taxa specială a fost stabilită prin art. 2141- 2143Cod fiscal și nu prin acte administrative.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A, solicitând în principal casarea cu trimitere spre rejudecare și în subsidiar, în cazul reținerii, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În esență, prima instanță a constatat neconcordanța dintre legislația internă care reglementează taxa auto de primă înmatriculare, pe de o parte, și Constituție și Tratatul Comunității Europene, pe de altă parte. Instanța a considerat în mod eronat că încălcarea art.90 din Tratat a fost demonstrată prin faptul că a fost instituită taxa specială, însă nu a avut în vedere faptul că pârâta doar a încasat respectiva taxa potrivit legislației în vigoare (cum în mod corect a stabilit Tribunalul Gorj prin sentința nr.2789/01.10.2007 pronunțată în dosarul nr-).
că, admițând că la data pronunțării, nr.OUG50/2008, cap. VI lit. A) alin.1 - 17, deși era publicată în Monitorul Oficial, ea nu era în vigoare, hotărârea instanței este considerată netemeinică și nelegală, astfel:
Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
Astfel, începând cu data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin hotărâre de guvern, din care rezultă că pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire reclamantul trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles, dacă există diferențe de restituit între vechea taxă reglementată de Codul fiscal și cea de poluare introdusă de nr.OUG50/2008.
Din acest punct de vedere și pentru această parte din sumă, acțiunea reclamantului este fără obiect, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primi suma ce i se cuvine, drept pentru care, pe fond, solicită reținerea cauzei pentru judecare și în consecință respingerea ei.
Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG50/2008, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Așa cum este reglementată de nr.OUG50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și egalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
Față de prevederile constituționale ale art.148 precizează că, potrivit art. 1-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului, " Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Se menționează că alin.2) al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Se arată că din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte și că, în concluzie, prima instanță prin admiterea acțiunii a făcut o aplicare greșită a legii.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta consideră că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Argumentele de principiu reținute în motivarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Arad sunt neîntemeiate, întrucât legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, Tribunalul Arad ar fi fost obligat să stabilească prin mijloace procedurale specifice dacă taxa achitată în concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
Tot pe fondul cauzei, solicită ca instanța de recurs, să constate că la momentul promovării prezentului recurs, este în vigoare nr.OUG50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin hotărâre de guvern, nr.OUG50/2008 fiind publicată chiar anterior pronunțării hotărârii atacate. Se învederează ca pentru restituirea taxei, in aceasta reglementare,este suficienta formularea unei cereri in acest sens, daca exista diferența de restituit intre vechea taxa reglementată de Codul fiscal si cea de poluare introdusa de OUG nr. 50 din 2008.
În aceste condiții, având în vedere aceste modificări legislative, agreate de Uniunea Europeană, solicită instanței să dispună în consecință.
Se învederează ca in legătura cu dobânzile acordate prima instanța ar fi putut acorda aceste sume cel mult de la data înregistrării acțiunii.
Legal citată, reclamantul-intimat a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală si temeinică a sentinței primei instanțe, cu motivarea pe care a invocat-o și în acțiunea introductivă.
Examinând recursul de față, prin raportare la înscrisurile depuse la dosarul cauze, față de prevederile legale incidente în materie, Curtea de Apel constată că acesta este neîntemeiat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG50/2008 antamate de recurentă prin recursul de față, Curtea constată că noua taxă instituită de este OUG stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr.50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Recurenta susține și că prima instanță a încălcat limitele generale ale unei instanțe de judecată, depășindu-și atribuțiile puterii judecătorești, în raport de dispozițiile art.126 alin.2 din Constituție, nefiindu-i permis să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale interne cu Constituția și tratatele internaționale.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat, pentru considerentele următoare:
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
vreme în speța de față nu sunt incidente prev OUG nr. 50 din 2008, pentru considerentele mai sus prevăzute, Curtea constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică iar respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect nu are temei legal.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi neîntemeiat sub toate aspectele, așa încât conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, și art.312 aliniat 1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins ca atare.
Curtea va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A împotriva sentinței civile nr. 630/09.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Obligă pârâta recurentă să-i plătească reclamantului suma de 1050,03 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Prima instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Red.IB - 03.11.2009
TehnoredM.L -03.11.2009
2 expl/SM
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Ionel Barbă, Rodica
