Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1228/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 1228
Ședința publică din data de 8 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Pohoață
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTOR 3: Valentin Niță
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea recursului declarat de reclamanta- PRO SRL, cu sediul în comuna, județul B, prin reprezentant legal, împotriva sentinței nr. 508 din 2 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, județul B șiACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ, cu sediul în B,- județul Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 1 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a delibera și pentru da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 156 alin. 2 Cod proc. civ. a amânat pronunțarea pentru astăzi 8 octombrie 2009 când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3623/114/22.09.2008, reclamanta - PRO SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice și Activitatea de Inspecție Fiscală B, pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună anularea parțială a deciziei de impunere nr. 226 din 31.03.2008 și a raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr. 18747 din 31.03.2008.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin actele administrative precizate au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în valoare totală de 72.275 lei din care TVA în valoare de 60.013 lei și majorări de întârziere aferente în cuantum de 12.262 lei.
De asemenea, reclamanta arată că cheltuielile privind chiriile în sumă de 345.100 lei aferente contractului de închiriere spațiu comercial nr. 207 din 04.05.2006, nu se regăsesc printre cheltuielile nedeductibile menționate de art. 21 alin.4 din Legea nr. 571/2003, astfel cum neîntemeiat au constatat inspectorii fiscali.
În acest sens, reclamanta a susținut că Legea nr. 571/2003 nu face o distincție între veniturile actuale și cele viitoare, că spațiul închiriat urmează a fi folosit de către reclamantă și vor fi înregistrate venituri din activitatea economică ce va fi desfășurată.
Prin sentința 508 din 2 aprilie 2009 Tribunalul Buzăua respins acțiunea în contencios administrativ și fiscal având ca obiect contestație act administrativ fiscal formulată de reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin decizia nr. 32 din 28.05.2008, pârâta DGFP Bar espins contestația formulată de către reclamanta - PRO SRL ca neîntemeiată pentru suma de 60.013 lei TVA dedusă nelegal, 12.262 lei majorări de întârziere aferente și 345.100 lei cheltuieli privind chiriile ca nedeductibilă fiscal.
Potrivit deciziei de impunere nr. 226 din 31.03.2008 ( 84-86), instanța reține că în sarcina reclamatei au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în cuantum de 60.013 lei reprezentând TVA și 12.262 lei majorări de întârziere.
In conformitate cu raportul de inspecție fiscală nr. 18747 din 31.03.2008, instanța a reținut că suma de 60.013 lei se compune din: 1) 1.157 lei dedusă în mod greșit de către agentul economic pe baza unor bonuri fiscale nepersonalizate care nu îndeplinesc condiția de document justificativ; 2) 3.756 lei reprezentând TVA necolectată aferentă unui număr de 9 facturi care nu au fost prezentate de către reclamantă și nici nu au fost înregistrate în contabilitate și 3) 55.100 lei reprezentând TVA dedusă în mod greșit de către reclamantă aferentă contractului de închiriere spațiu comercial nr. 207 din 04.05.2006.
În ceea ce privește ultima sumă, potrivit art. 146 alin.1 lit. a din Codul fiscal, instanța a reținut că chiria în cuantum de 345.100 lei plătită locatorului - SA Rm. V nu este deductibilă fiscal, întrucât reclamanta nu a realizat venituri în spațiul închiriat, nu a desfășurat activitate economică conform scopului pentru care a încheiat contractul.
Concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză au fost înlăturate de către instanța având în vedere contradicțiile existente în acesta. Astfel, pe de o parte, expertul reține că suma de 345.000 lei reprezentând chirie spațiu nu a produs venituri și ca atare nu este cheltuială deductibilă, iar pe de altă parte, susține că suma de 55.100 lei reprezentând TVA aferentă facturilor de chirie a fost dedusă corect.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta - PRO SRL solicitând admiterea recursului, casarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare având in vedere ca instanța nu a motivat in fapt si in drept sentința pronunțata sau, in subsidiar, solicita admiterea recursului, modificarea in tot a sentinței si pe fond admiterea acțiunii.
Recurenta considera ca au fost încălcate prevederile art.129 Cod pr. civ, art. 6 si art. 13 din CEDO in sensul ca a respins anumite cereri si susțineri ale părților fără nici o motivare si a încălcat normele privind preemțiunea dreptului, dreptul la un proces echitabil, dar si dreptul la un recurs efectiv.
Recurenta susține ca nemotivarea sau motivarea insuficienta si ineficienta din punct de vedere juridic se constituie într-o nepronunțare asupra fondului, lipsind instanța superioara de posibilitatea exercitării controlului judiciar efectiv.
Al doilea motiv de recurs se refera la faptul ca instanța de fond nu a făcut o corecta aplicare a legii si nu a analizat situația de fapt prin prisma dispozițiilor legale.
Astfel, s-a susținut ca documentele de aprovizionare care conțin TVA deductibil îndeplinesc condițiile specificate de art.155 alin.5 din Legea 571/2003 R privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare. Instanța ar fi trebuit sa constate ca in cazul in care inspectorii fiscali ar fi identificat fapta prevăzuta de norma legala menționata anterior ar fi trebuit sa menționeze ce informații nu conțin documentele, deoarece articolul este de stricta interpretare si nu suporta generalizări sau extinderi.
Se mai susține si ca in mod eronat a fost aplicata legea cu privire la cheltuiala cu chiria aferenta unui spațiu comercial fiind prima data când o chirie plătita de către o societate nu este considerata deductibila fiscal.
Intimata Direcția Generala a Finanțelor Publice a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat si menținerea ca legala si temeinica a sentinței pronunțate.
Prin răspunsul la întâmpinare recurenta a formulat un motiv de nulitate publica, respectiv a invocat excepția autorității de lucru judecat, motiv pe care instanța îl va analiza ca un prim motiv împreuna cu recursul.
Recurenta a arătat, in susținerea excepției, ca prin Decizia 665/2009 a Curții de Apel Ploieștia fost confirmata sentința nr. 331/2001 a Tribunalului Buzău prin care a fost respinsă solicitarea de deschidere a procedurii insolvenței pentru creanța care face si obiectul dosarului de fata, deoarece s-a constatat ca aceasta nu este certa, motivarea celor doua instanțe oferind suficiente argumente asupra faptului ca în cauza este putere de lucru judecat.
S-a precizat că fără a fi îndeplinite cele trei condiții impuse de art. 1202 civil prin efectul negativ al dezlegării in drept, data asupra unei situații de fapt asemănătoare, nici o alta instanța nu poate caracteriza in alt mod situația respectiva.
In susținerea excepției a fost depusa decizia 665/29 aprilie 2009 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești in dosarul -.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate si a dispozițiilor legale incidente in cauza, Curtea constata recursul nefondat, urmând sa-l respingă in temeiul art.312 pr. civ si a următoarelor considerente:
Primul motiv de recurs referitor laexcepția autorității de lucru judecatse va respinge ca nefondat.
Potrivit art. 1201. civil este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Rezulta ca pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesara îndeplinirea cumulativa a celor trei condiții.
Din examinarea conținutului deciziei 665/2009 rezulta ca in cele doua dosare, respectiv dosarul în care s-a pronunțat decizia 665/2009 si prezentul dosar, sunt aceleași părți, însa obiectul este diferit.
In dosarul - obiectul îl reprezintă cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulata de Direcția Generala a Finanțelor Publice împotriva societății debitoare PRO SRL, in timp ce in prezentul dosar obiectul îl reprezintă contestație împotriva deciziei de impunere privind obligații fiscale suplimentare.
Se constata ca nu este îndeplinită tripla identitate, motiv pentru care excepția se va respinge ca nefondata.
Pe fondul cauzei:
Critica referitoare la nemotivarea recursului nu poate fi primita, instanța de fond stabilind in mod corect situația de fapt la care a aplicat dispozițiile legale incidente, motivând considerentele pentru care a înlăturat probe din dosar.
Pe de alta parte, așa cum a susținut si intimata, instanța de fond nu este obligata sa răspundă fiecărui argument folosit de reclamant in dezvoltarea cererii de chemare in judecata, ci este îndreptățita să grupeze aceste argumente pentru a soluționa cauza printr-un considerent comun.
C de-al doilea motiv de recurs este nefondat.
Referitor la obligațiile fiscale in valoare totala de 72.275 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată se constata ca organul de control le-a stabilit in mod corect.
Potrivit art. 146 din Codul fiscal pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie ca pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155 alin. 5.
Din actele dosarului rezulta ca in perioada februarie - iulie 2005 recurenta nu a putut prezenta copiile la un număr de 9 facturi, care nu au fost găsite înregistrate in contabilitate, motiv pentru care in mod corect organul fiscal a procedat la calculul TVA mediu al celorlalte facturi din carnet, stabilindu-se un impozit suplimentar in suma de 60.013 lei, pentru care s-au calculat dobânzi in suma de 12.262 lei.
In ceea ce privește suma de 55.100 lei, aferenta facturilor de chirie:
Potrivit art. 21 alin.1 din Codul fiscal in vigoare ( cu modificările si completările la zi): Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare .
Din verificarea actelor dosarului reiese ca recurenta nu a făcut dovada ca in acest spațiu societatea a desfășurat activități economice si ca ar fi înregistrat venituri impozabile pentru a putea solicita deducerea sumelor plătite cu titlu de chirie.
Ca atare, chiria nu este deductibila fiscal, întrucât reclamanta nu a realizat venituri in spațiul închiriat si nu a desfășurat activitate economica conform scopului pentru care a încheiat contractul de închiriere.
Nefondată este susținerea recurentei si in ceea ce privește cheltuielile privind chiriile in suma de 345.100 lei aferente spațiului despre care reclamanta afirma ca este comercial.
Potrivit art. 145 din Codul fiscal orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul realizării de operațiuni taxabile.
Din aceste dispoziții legale reiese ca dreptul de a deduce taxa aferenta contractului de închiriere a unui spațiu comercial este condiționat de utilizarea achiziției in folosul operațiunilor taxabile, respectiv pentru realizarea de venituri impozabile.
Aceasta înseamnă ca dreptul de a deduce taxa aferenta contractului de închiriere a unui spațiu comercial este condiționat de utilizarea achiziției in folosul operațiunilor taxabile, respectiv pentru realizarea de venituri impozabile.
Din verificarea de către organul fiscal a actelor contabile ale recurentei a reieșit ca aceste cheltuieli nu au generat venituri si deci nu reprezintă o cheltuiala deductibila fiscal.
Pe cale de consecința, nici TVA aferenta cheltuielilor cu chiria aceluiași spațiu comercial nu este deductibila, fiind aplicabile disp. art. 145 alin.2 lit. A din Legea 571/2003 republicata.
Contractul de închiriere nr. 207/4.05.2006 a fost încheiat pe perioada 20.04.2006-31.12.2006 si nu au fost depuse înscrisuri din care sa reiasă ca a fost prelungit si nici nu s-a făcut dovada începerii activității in acest spațiu.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 312 Cod pr.civ recursul se va respinge ca nefondat, menținându-se ca legala si temeinica sentința pronunțata de instanța de fond.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta- PRO SRL, cu sediul în comuna, județul B, prin reprezentant legal, împotriva sentinței nr. 508 din 2 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâteleDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, județul B șiACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ, cu sediul în B,- județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact. / 5 e/ 06.11.2009
Dosar fond - al Tribunalului Buzău
Jud fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Maria PohoațăJudecători:Maria Pohoață, Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță
