Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1268/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 08.09.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1268
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.11.2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, împotriva sentinței civile nr.611/CA/09.07.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanta - intimată, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta - intimată personal, lipsă fiind pârâtele - recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamanta - intimată pune concluzii de respingere a recursurilor, menținerea în tot a sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, depunând concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- la data de 24.04.2008, reclamanta a chemat în judecată ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T și T și a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea actului administrativ fiscal reprezentat de adresa nr.80596/25.03.2008 emisă de pârâta T, și obligarea pârâtelor la restituirea taxei speciale pentru autoturisme în cuantum de 1514 lei, actualizată cu dobânda legală, de la data achitării sumei, și anume 04.09.2007 până la data restituirii efective; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 04.08.2007 a achiziționat din Germania un autoturism second-hand marca SMART, nr. de identificare -, iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligată să plătească taxa de 1514 lei. Reclamanta învederează că la data de 21.03.2008 a solicitat pârâtei să restituie taxa de primă înmatriculare pe care a achitat-o și care a fost percepută în mod nelegal însă prin adresa nr. 80596/25.03.2008 pârâta a respins aceasta solicitare.
Se arată că plata acestei taxe este obligație legală derivată din reglementările codului fiscal, capitolul "Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule", reglementare în vigoare de la 1 ianuarie 2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene care în art.90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului. În speță este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
În drept au fost invocate prevederile art. 90 par.1 și art. 234 din Tratatul privind instituirea Comunitarii Europene, Legea nr.554/2004, art. 274 Cod procedură civilă.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar adresa nr. 80596/25.03.2008.
Prin întâmpinare, pârâta Tas olicitat admiterea unor excepții, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a T, calitatea procesuală pasivă revenind organului care a încasat taxa specială de primă înmatriculare.
Totodată pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii întrucât nu a procedat la respectarea procedurii prealabile prevăzuta de art. 205 din Codul d e procedură fiscală, precum și dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004. Se arată că este inadmisibil capătul de cerere privind anularea direct în instanță a actului în baza căruia a fost achitată taxa de primă înmatriculare. Se invocă și excepția tardivității formulării cererii, raportat la prevederile art. 207 alin 1 Cod procedură fiscală.
Se arată că este inadmisibil și capătul de cerere privind restituirea taxei de prima înmatriculare, raportat la prevederile art. 117 Cod procedură fiscală.
Se învederează ca reclamanta nu a formulat o contestație împotriva actului administrativ fiscal prin care s-a impus acesteia să achite taxa de prima înmatriculare, ci a formulat doar o cerere de restituire a taxei care este inadmisibilă, nefiind respectate prevederile art.205 și următoarele din Codul d e procedură fiscală.
S-a solicitat suspendarea cauzei până la apariția normelor de aplicare a nr.OUG50/2008 prin care se va reglementa metodologia de contestare a taxei și noile criterii de calcul ale acesteia.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat ca acțiunea reclamantei este nemotivată și vădit neîntemeiată. S-a învederat că taxa de prima înmatriculare a fost achitată de reclamantă în temeiul reglementărilor din capitolul "Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule" introdusă în Codul fiscal, în vigoare de la 1 ianuarie 2007, iar pârâta T, autoritate administrativă, este obligată să respecte legislația internă chiar și în situația în care ulterior, legiuitorul o va modifica pentru a asigura compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar.
Legal citată, pârâta Tad epus întâmpinare, conform prevederilor art. 118 Cod procedură civilă, solicitând respingerea acțiunii.
În considerentele întâmpinării se arată că acțiunea reclamantei este inadmisibilă față de nerespectarea prevederii privind procedura prealabilă, nefiind respectată prevederea art. 205 Cod procedură fiscală. Totodată a fost invocată excepția prematurității introducerii acțiunii întrucât nu a fost îndeplinită procedura prealabilă administrativă anterioară sesizării instanței de judecată. În conformitate cu prevederile art. 207 Cod procedură fiscală s-a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii, întrucât cererea de restituire a taxei a fost formulată cu nerespectarea termenului de 30 de zile. S-a invocat excepția inadmisibilității petitului referitor la restituirea taxei de prima înmatriculare.
Se precizează că acțiunea nu este motivată în fapt, conform art. 112 Cod procedură civilă, nefiind menționate în acțiune elementele în legătură cu autovehiculul achiziționat.
S-a arătat că acțiunea este inadmisibilă și datorită faptului că reclamanta nu a solicitat și anularea actului administrativ în temeiul căruia a fost achitată taxa de primă înmatriculare.
Pe fondul cauzei s-a învederat că acțiunea este neîntemeiată. Pârâta menționează în esență că taxa de primă înmatriculare a fost achitată de reclamantă în temeiul reglementărilor din capitolul "Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule" introdusă în Codul fiscal, în vigoare de la 1 ianuarie 2007, dispoziții legale care nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul care instituie Comunitatea Europeană. S-a învederat că aceasta taxă se aplică nu numai autoturismelor second hand din ci se aplică tuturor autoturismelor noi sau second hand înmatriculate pentru prima data în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională.
Prin sentința civilă nr.611/CA din 09.07.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepțiile invocate de către pârâte prin întâmpinări.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei
A respins cererea formulată de pârâta T de suspendare a prezentei cauze până la adoptarea normelor metodologice de aplicare a nr.OUG50/2008.
A admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T și în consecință:
A anulat actul administrativ nr.-/04.09.2007 emis de către T și a obligat pârâta T să restituie reclamantei suma de 1514 lei actualizată cu dobânda legală calculată începând cu data de 04.09.2007, data plații sumei și până la data restituirii efective.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă, tribunalul a unit excepțiile invocate în întâmpinări de către pârâte cu fondul cauzei.
Actul atacat de reclamantă reprezintă act administrativ în sensul prevăzut de art.2 alin.1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, acesta exprimând voința Administrației Finanțelor Publice T de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actul respectiv a fost emis de Administrația Finanțelor Publice T potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Apărarea pârâtelor că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu este respectată procedura prealabilă este neîntemeiată.
Reclamanta a achitat taxa de prima înmatriculare, conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second-hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze.
A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, întrucât nu există o normă care să reglementeze o procedură specială administrativă de analizare a acestei taxe ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamanta, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererea de restituie a taxei depusă de către reclamantă la Administrația Finanțelor Publice
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice T, tribunalul a reținut caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamantă.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că este nefondată excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, respingând-
Tribunalul a constatat că este neîntemeiată și excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care se solicită restituirea taxei de prima înmatriculare, întrucât instanța de judecată este chemată să analizeze aspectele de nelegalitate ale acestei taxe, prin raportare la prevederile comunitare incidente în speță.
Tribunalul a constatat că acțiunea reclamantei nu este tardiv formulată față de împrejurarea că, prin raportare la prevederile art. 3 din Ordinul nr.1899/2004 cererea de restituire a unei taxe, conform codului d e procedură fiscală, trebuie depusă în cadrul termenului de prescripție de 5 ani, respingând și excepția tardivității introducerii acestei acțiuni.
Tribunalul a apreciat că cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare formulată de către reclamantă are rolul de a îndeplini procedura prealabilă sesizării instanței de judecată.
Față de împrejurarea că actul administrativ atacat și anume adresa nr. -/04.09.2007 este emis de către T, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a
Tribunalul, în temeiul art.244 Cod procedură civilă, a respins cererea formulată de pârâta T de suspendare a prezentei cauze până la adoptarea normelor metodologice de aplicare a nr.OUG50/2008.
În fapt, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a achiziționat din Germania în luna noiembrie 2007 un autoturism second-hand marca SMART, nr. de identificare -, iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligată să plătească taxa de 1514 lei. Reclamanta a formulat cerere de restituire a taxei achitată, adresată T însă această cerere i-a fost respinsă.
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății este aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Prin Legea nr.157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României,astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din -, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 01.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar" - astfel cum este definit prin art.1 din Hotărârea Guvernului nr.1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative," dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
Articolul 90 (1) din Tratat, invocat în speța de față, face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna noiembrie 2007 din Germania.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, s-a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne trebuie subliniat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343, prin nr.OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamanta, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamantă, în cuantum de 1514 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare - înainte de aderare, sunt obligatorii pentru - România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Tribunalul a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate " produselor altor state membre" și impozitele "interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 01.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art.2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 01.01.2007.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Date fiind aceste considerații, tribunalul a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamantă și contestată în prezenta cauză.
În privința consecințelor aplicării art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a emis o serie de principii în interpretarea acestui articol.
Astfel, în Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ndasdi -s .- Regionalis, respectiv Nmeth -s - - Curtea Europeană de Justiție a subliniat ca art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries, 2006 I p. -0000, par.55 și jurisprudența acolo citată).
În ceea ce privește importarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, 2004, I p. -4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului. Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
S-a statuat de către Curtea Europeana că deși scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art.90 par.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.
În hotărârea menționată s-a stabilit de către C că art.90 par.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:
- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;
- valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă."
Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, tribunalul nu a observat nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară - care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus - și art. 2141din Codul fiscal român.
Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 01.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143Cod fiscal, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulata și a anulat actul administrativ nr.-/04.09.2007 emisă de către
Instanța a obligat pârâtă să restituie reclamantei suma de 1514 lei.
Față de împrejurarea că de la data efectuării plații reclamanta a fost lipsită în mod nelegal de suma de 1514 lei, pârâta are obligația de a achita către reclamantă și dobânzile legale aferente, calculate începând cu data de 04.09.2007, data plații sumei și până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei numai în acest fel putând fi reparat integral astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuala a paratei in declanșarea litigiului, tribunalul a obligat pârâta T la plata către reclamanta a sumei de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru si timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs T și T considerând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Se invocă lipsa calității procesuale pasive a
Pe fond, solicită respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală având în vedere că reclamanta avea obligația, pentru înmatricularea autoturismului achiziționat, să achite o taxă de primă înmatriculare în România, potrivit prevederilor art.2141- 2142- 2143din Legea nr.571/2003, actualizată, coroborate cu prevederile nr.HG44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003.
Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă începând cu data de 01.01.2007, motivat de faptul că pentru aceste tipuri de autoturisme și autovehicule a fost eliminată plata accizelor prevăzută de art.209 pct.3 din Legea nr.571/2003, care prevede că:
" de accize sunt și persoanele fizice care introduc în țară autoturisme și autoturisme de teren, inclusiv rulate, precum și iahturi și bărci cu sau fără motor" și care articol, a fost abrogat o dată cu introducerea taxei de primă înmatriculare prin nr.OUG110/21.12.2006 care înlocuiește plata accizelor, taxă al cărei nivel este stabilit în funcție de capacitatea cilindrică a fiecărui autoturism, rulat sau nerulat și în funcție de norma de poluare a autoturismului, potrivit Legii nr.343/2006 de modificare și completare a Legii nr.571/2003, funcții ce se regăseau și în cazul accizelor.
De asemenea arată că pentru utilizarea autoturismului pe teritoriul României, acesta trebuia înmatriculat așa cum prevede art.11 din nr.OUG195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
În motivarea cererii reclamanta invocă art.148 alin.2 și 4 din Constituția României și art.90 (I) din Tratatul Comunității Europene, ca fiind prevederi legale încălcate de organele fiscale, însă contrar afirmațiilor acesteia, consideră că taxa de primă înmatriculare a fost calculată în conformitate cu prevederile art. 2141- 2142- 2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, potrivit cărora taxa specială de primă înmatriculare se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, iar, răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale revine plătitorului, nefiind încălcate astfel în nici un fel actele normative invocate de către reclamant.
În susținerea recursului, T, arată următoarele:
În principal, pe cale de excepție, a solicitat să se constate prematuritatea acțiunii în contencios administrativ dată de nefinalizarea procedurii prealabile prevăzute de Titlul IX - soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, coroborat cu prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
De asemenea, pe cale de excepție, solicită să se constate inadmisibilitatea acțiunii așa cum a fost formulată, datorită faptului că nu se solicită și anularea impunerii însăși, respectiv anularea actului administrativ fiscal de impunere implicit (act juridic negotium juris) în baza căruia reclamantul a plătit taxa specială cu chitanța seria - nr.-/04.09.2007 emisă de T, raportat la prevederile art.205 și următoarele din Codul d e procedură fiscală.
În subsidiar, pe fondul cauzei a solicitat admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 1.514 lei achitată de contribuabil la data de 04.09.2007, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art.2141- 2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei de poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule; solicită respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei de poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru autoturismul în cauză.
Se mai solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, începând cu data de 04.09.2007 sau cu data plății, ca nelegal și inadmisibil în materie fiscală.
Reclamanta - intimată a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor, menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
Curtea, deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
În privința lipsei calității procesuale a T, Curtea urmează să o admită având în vedere că T reprezintă o unitate administrativă, care a încasat taxa specială prin unitatea sa, Trezoreria Municipiului T, în beneficiul propriu.
Cu privire la excepția de inadmisibilitate a acțiunii, urmarea neefectuării procedurii prealabile prevăzute de nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, Curtea reține următoarele:
Conform chitanței seria - nr.- din data de 04.09.2007, reclamanta a achitat la Trezoreria Municipiului T în beneficiul T suma de 1.514 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturisme, iar ulterior la data de 20.03.2008 a înaintat pârâtelor o cerere de restituire a acestei sume.
Or, refuzul pârâtelor de a soluționa cererea reclamantei și de a-i restitui suma pretinsă întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art.2 lit. i) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este temeinică și legală.
Recurentele susțin că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații C de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru daunele suferite (a se vedea:, cazul nr.68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr. 290/05 și 333/05 și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultim rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Sub un alt aspect, Curtea apreciază că în mod corect, prima instanță, a acordat reclamantei dobânzile solicitate, însă întemeiat pe dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală și nu pe dispozițiile Codului civil.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtele T și T, împotriva sentinței civile nr.611/CA/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 20 noiembrie 2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - LIBER - -
GREFIER,
- -
RED:/12.01.09
TEHNORED:/13.01.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Claudia, Petruța Micu
