Despăgubire. Decizia 1262/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 22.04.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1262
Ședința publică din data de 05 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 180/16.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului - Consiliul Local, intimata Camera de Conturi a României - Direcția de Control Financiar Ulterior T și pârâții intimați, Kanton, Foale, având ca obiect despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta intimată, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtei intimate, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, pentru motivele arătate în întâmpinare, invocând și practică judiciară.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr.51/15.10.2008, Completul din cadrul Camerei de Conturi, constituit potrivit art. 31 al.2 din Legea nr. nr.94/1992, sesizează Tribunalul Timișîn vederea stabilirii răspunderii juridice față de pârâții, Kanton, Foale, pentru un prejudiciu adus bugetului privat al Statului R pentru fapte cauzatoare de prejudicii și dobânzi comise în dauna bugetului unității administrative teritoriale ale orașului, constatate și consemnate în raportul de control sub nr. S 247/14.10.2008, înregistrat la unitatea verificata sub nr.S1/10.10.2008.
Din actul de control privind verificarea contului de execuție și bilanțului contabil în vederea acordării descărcării de gestiune pentru exercițiul financiar 2007 la Primăria Orașului, au fost constatate fapte prin care au fost cauzate prejudicii în condițiile atribuirii de suprafețe de teren ce depășesc terenurile aferente clădirilor cu destinația de locuințe și care potrivit art.26 al.3 din L nr.112/1995, în cazul vânzării rămân în proprietatea statului.
La data prezentului controlul s-a constatat că au fost vândute unui număr de 21 persoane, proprietari ai imobilelor cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, suprafața totală de 22.434,662- terenuri formate din curți și.grădini inclusiv terenul aferent construcției, fără a se face dezmembrarea acestora.
Prin Referatul înregistrat sub numărul 1363 din 27.02.2002, doamna - inspector în cadrul Primăriei orașului aduce la "cunoștința Consiliului Local al orașului următoarele: "Vânzarea "redă a terenurilor aparținătoare imobilelor vândute în baza Legii nr. 12/1995 proprietarilor acestora; vânzarea prin licitație publică a trenurilor libere (locuri de casă grădini) atât din orașul cât și din localitatea. Vânzarea terenurilor către proprietarii imobilelor împărate în baza Legii nr. - se va face la solicitarea acestora, iar cheltuielile privind evaluarea vor fi suportate de către aceștia. ",
Consiliul Local al Primăriei orașului, prin Hotărârea număr 16 din 12.03.2002 hotărăște la articolul 1:"Se aprobă măsurarea și evaluarea terenurilor ce aparțin de imobilele vândute în baza Legii nr. 112/1995, pe bază de raport de evaluare, pentru a putea fi vândute sau închiriate actualilor proprietari de imobile la solicitarea acestora",.
Din Procesul Verbal încheiat în data de 12.03.2002, cu ocazia ședinței ordinare de lucru a Consiliului Local al orașului, reiese faptul că"proiectul de hotărâre privind vânzarea sau închirierea terenurilor ce aparțin de imobilele vândute în baza Legii nr. 112/1995"a fost votat și aprobat de către 16 consilieri din cei 16 consilieri prezenți la ședință.
Din verificările efectuate controlorii financiari au constatat faptul că terenurile vândute nu au fost înregistrate în evidența contabilă ca elemente patrimoniale - bunuri din domeniul privat al statului R și inventariate conform legislației în vigoare privind inventarierea generală a patrimoniului.
Se apreciază de către organul de control ca, dreptul de proprietate privată al statului sau al unităților administrativ teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat al statului este supus regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel (art. 52 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acestuia).
In cazul de față, Legea nr. 112/1995 prevede în mod expres la art. 26 că "Suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului", iar art. 37 din Normele de aplicare a Legii nr. 112/1995 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 20/1996 prevăd că "în situațiile de vânzare către chiriași apartamentelor și, când este cazul a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. ultim din lege".
Apoi, în continuare organul de control face trimitere soluțiile date instanțele judecătorești în spețe similare, precum și decizii ale Curții Constituționale, întrucât prevederile dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului au făcut obiectul verificării constituționalității de către CURTEA CONSTITUȚIONALĂ, care a respins excepția de neconstituționalitate prin mai multe decizii, dintre care: Decizia nr. 339/5 decembrie 2002, Decizia nr. 399/5 octombrie 2004 și Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004.
Prin întâmpinare, parații au solicitat respingerea Încheierii de sesizare nr.51/15.10.2008, invocând excepția lipsei calității procesuale active a unității administrativ teritoriale a orașului - Consiliul local, a Camerei de Conturi T și a Direcției de Control Financiar Ulterior T, întrucât, acțiunea Curții de Conturi este în mod eronat întemeiată pe dispozițiile art. III din Legea 169/1997, acestea nefiind în mod cert incidente speței de față și care nu sunt de natură a îndreptăți această instituție la a promova prezenta acțiune în contencios administrativ.
Totodată, se invocă excepția tardivității introducerii acțiunii, având în vedere că acțiunea ce face obiectul prezentului dosar este prescrisă atât potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cât și în lumina prevederilor art. 11 alin. 1 și art. 19 alin. 2 din Legea nr. 54/2004, cu atât mai mult cu cât Hotărârea Consiliului Local nr. 16/2002 are caracter individual, iar nu normativ, întrucât sfera de aplicare a acestui act administrativ este una restrânsă la o anumită categorie de subiecți de drept și nu normează, nu impune măsuri sau restricții de conduită socială cu caracter obligatoriu în sarcina tuturor subiecților de drept.
Se mai arata ca, un aspect esențial ce impune admiterea excepției tardivității îl reprezintă faptul că, Curtea de Conturi a verificat cu regularitate, după momentul adoptării hotărârii nr. 16/2002, activitatea financiar-contabilă a orașului, inclusiv, evident, modul de obținere a veniturilor la bugetul local, deci și veniturile ce au rezultat din vânzarea către foștii chiriași a terenurilor ce aparțin apartamentelor cumpărate de către aceștia în temeiul legii nr. 112/1995, analizând cu acel prilej și actul administrativ în baza căruia se înstrăinau aceste terenuri, însă în nici un raport al I acesteia, cu excepția controlului efectuat în anul 2008, Curtea de Conturi nu a menționat că apreciază ca fiind nelegală hotărârea Consiliului Local în baza căreia s-au vândut terenurile ce aparțineau caselor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Pe fondul cauzei, pârâții arată că acțiunea este inadmisibilă, absolut neîntemeiată, nelegală, în condițiile în care s-au respectat dispozițiile art. 125 din Legea nr. 215/2001 - lege organică - care prevede în mod expres posibilitatea consiliilor locale de a hotărî cu privire la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat de interes local.
Astfel, s-a procedat la adoptarea hotărârii Consiliului Local nr. 16/12.03.2002 cu privire la acceptarea măsurării și evaluării terenurilor ce aparțin de imobilele vândute în baza Legii. nr.112/1995, pentru a putea fi închiriate sau vândute, hotărâre care a fost transmisă Prefecturii T prin adresa nr.1657/2002 ( singura instituție, în afara instanțelor de judecată, căreia îi revine competența verificării legalității hotărârilor adoptate de consiliile locale) în vederea efectuării controlului de legalitate, iar această instituție nu a transmis Consiliului local nici o adresă, în termen legal și nici în afara termenului legal, prin care să se învedereze necesitatea revocării hotărârii adoptate, rezultând în mod clar că această hotărâre este prefect legală.
Prin sentința civilă nr. 180/16.02.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins excepțiile, a respins cererea de chemare în garanție și a respins Încheierea de sesizare nr.51/15.10.2008 a Completului Camerei de Conturi T, constituit potrivit art.31 lit. b din nr.94/1992, rep. în 2002, față de pârâții, Kanton, Foale,
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, a reținut în esență următoarele:
Conform art.3 al.3 din Constituție, teritoriul României este organizat în unității administrativ-teritoriale sub forma de comune, orașe și județe, iar potrivit art.18 din nr.215/2001, unele orașe pot fi declarate municipii în condițiile legii.
Aceste unități administrativ-teritoriale au personalitate juridică, iar în calitate de persoane juridice civile au în proprietate bunuri din domeniul privat, iar în calitate de persoane juridice de drept public, ele sunt proprietare ale bunurilor din domeniul public de interes local.
Unitățile administrativ-teritoriale au organe proprii de conducere care se ocupa de soluționarea problemelor de interes local, acestea fiind comisiile locale ca autorități deliberative și primarii ca autorități executive.
Art.7 al.2 din nr.215/2001, rep. privind administrația publică locală recunoaște autorităților publice locale dreptul de a gestiona sub proprie responsabilitate a resurselor care aparțin unităților administrativ teritoriale, atribuțiile principale fiind prevăzute la art. 38 al.2 din lege, adică, consiliile locale ca autorități deliberative ale administrației publice prin care se realizează autonomia locala au competența materială generală în rezolvarea problemelor unităților administrativ teritoriale pe care le reprezintă.
In exercitarea atribuțiilor conferite prin lege-art.38- consiliile locale adoptă hotărâri, de regulă cu votul majorității consilierilor prezenți la ședința, excepție făcând adoptarea bugetului local și stabilirea de impozite și taxe locale pentru care legea prevede majoritatea absolută.
Procedura de adoptare sau emitere a actelor administrative de autoritate, cunoaște trei faze: a) procedura prealabilă; b) procedura concomitentă și c) procedura posterioară.
Astfel, prima faza cuprinde întocmirea unor acte pregătitoare si săvârșirea unor operațiuni tehnice materiale de către funcționari publici ai organului care adopta actul administrativ de autoritate, categorie din care fac parte propunerile, referatele, analize, schițe, avize, acorduri, etc.
Faza a doua sau procedura concomitentă, constă în deliberarea membrilor organului care îl adoptă și în adoptarea actului care trebuie să fie ștampilat, dat număr de ordine și menționată ziua, luna și anul.
In sfârșit, procedura posterioară adoptării sau emiterii actelor administrative de autoritate constă în îndeplinirea formelor de aducere la cunoștința generala a actelor cu caracter normativ și a celor interesați, în cazul celor individuale.
Pornind de la aceste principii care stau la baza administrației publice locale în ceea ce privește adoptarea sau emiterea actului administrativ de autoritate, Consiliul Local al Orașului în ședința din 12.03.2002, adopta hotărârea nr.16 prin care se statuează: art.1"Se aprobă măsurarea și evaluarea terenurilor ce aparțin de imobilele vândute în baza Legii nr. 112/1995, pe bază de raport de evaluare, pentru a putea fi vândute sau închiriate actualilor proprietari de imobile la solicitarea acestora"
Apoi, legalitatea și oportunitatea HCL nr.16/12.03.2002, a fost supusă controlului de către instituția Prefectului Jud. T, conform nr.215/2001, rep. si nu s-a constatat ca respectivul act administrativ de autoritate adoptat de Consiliul Local, nu corespunde cu scopul legii sau cu interesul public urmărit de lege.
Pentru considerentele prezentate, instanța nu a putut antrena răspunderea civilă delictuală în sarcina pârâților, Kanton, Foale, întrucât organul de control nu a dovedit ca în sarcina lor sunt întrunite cumulativ elementele necesare și obligatorii prevăzute de art.998 și urm civil și anume existența unui prejudiciu, a faptei ilicite săvârșite de pârâți, existența raportului de cauzalitate dintre fapta lor proprie și prejudiciu, precum și vinovăția, motiv pentru care în temeiul art.71 din nr.94/1992, rep. în 2002, raportat la art.998 și urm civil și art.1,art.10,art.18 din nr.554/2002, încheierea de sesizare fost respinsă.
Pentru aceleași considerente și având în vedere că a fost respinsă sesizarea Curții de Conturi, tribunalul a respins și cererea de chemare în garanție.
Curtea de Conturi a Românieiformulat recurs, prin care a solicitat modificarea în totalitate a sentinței civile nr. 180/16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr- și, pe cale de consecință, admiterea încheierii nr.51/15.10.2008 formulată de Camera de Conturi a județului T, din cadrul Curții de Conturi a României, ca fiind legală și temeinică,
În motivarea recursului se arată că în urma examinării raportului de control nr. S/247/14.10.2008, întocmit după verificarea contului de execuție și a bilanțului contabil, încheiate pe anul 2007, la Primăria orașului, completul constituit în cadrul Direcției de Control Financiar Ulterior a Camerei de Conturi a județului T din cadrul Curții de Conturi a României, în temeiul art.31 alin.(2) din Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, a dispus sesizarea Tribunalului Timiș, prin încheierea nr.51/15.10.2008, pentru stabilirea răspunderii juridice, potrivit legii.
Prin sentința civilă nr. 180/16.02.2009, Tribunalul Timiș a respins sesizarea Curții de Conturi a României, reținând că "organul de control nu a dovedit că în sarcina pârâților sunt întrunite cumulativ elementele necesare și obligatorii prevăzute de art.998 și urm. civil, și anume existența unui prejudiciu, a faptei ilicite săvârșite de pârâți, existența raportului de cauzalitate dintre fapta lor proprie și prejudiciu, precum și vinovăția. "
Instanța a motivat că, pornind de la principiile descentralizării și autonomiei locale, care stau la baza administrației publice locale, Consiliul Local al Orașului, în ședința din 12.03.2002, a adoptat hotărârea nr.16, prin care, la art.l s-a stipulat: "Se aprobă măsurarea și evaluarea terenurilor ce aparțin de imobilele vândute în baza Legii nr. 112/1995, pe bază de raport de evaluare, pentru a putea fi vândute sau închiriate actualilor proprietari de imobile, la solicitarea acestora."
Legalitatea acestui act administrativ, după cum se menționează în sentința civilă, a fost supusă controlului de către instituția Prefectului județului T și "nu s-a constatat că nu corespunde cu scopul legii sau cu interesul public urmărit de lege".
Considerăm că această sentință civilă a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, având în vedere următoarele argumente:
în raportul de control nr.S/247/14.10.2008 s-a consemnat faptul că patrimoniul privat al Statului Român, aflat în administrarea Primăriei orașului, a fost prejudiciat cu suprafața de teren de 22.434, 66 mp, înregistrat în cărțile funciare, cu proprietar Statul Român, în valoare de 1.732.994,98 lei, care a fost determinată prin evaluarea terenurilor, în timpul și urmare a controlului, conform metodologiei prevăzute de nr. 1487/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice și al persoanelor juridice fără scop patrimonial.(anexa nr.lA, lit.b)
acestui patrimoniu s-a produs prin vânzarea terenurilor aferente imobilelor vândute în baza Legii nr. 112/1995 proprietarilor acestora, la solicitarea lor, urmare a aprobării date de Consiliul Local al Primăriei orașului, prin Hotărârea nr. 16/12.03.2002.
Valoarea de piață a terenurilor aprobate pentru vânzare s-a stabilit prin rapoarte de evaluare întocmite de evaluatori atestați, prețul acestor evaluări fiind achitat de fiecare solicitant în parte.
II. în conformitate cu dispozițiile art.26 alin.(3) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile, cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului: "Suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului.
De altfel, situația juridică a terenurilor ce au fost vândute se regăsește în cărțile funciare, precum și în rapoartelor de evaluare, în conținutul cărora a fost specificat faptul că proprietarul tabular al acestor bunuri imobile este Statul Român.
Cu privire la acest aspect, se învederează faptul că instanța a reținut în mod eronat că aceste terenuri ar face parte din patrimoniul public sau privat al comunei, a căror administrare intră în competența Consiliului Local.
III. Autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului, municipiului sau județului, după caz, și, trebuie exercitată pe baza și în limitele prevăzute de lege. ( art.4 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare).
Din această perspectivă este de subliniat faptul că, în atribuțiile legale ale consiliului local intră, potrivit art. 36 alin.(2) lit. c) din Legea nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului, după caz, în sensul că această autoritate deliberativă hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii.
Așadar, Consiliul Local al comunei nu avea dreptul de a înstrăina aceste terenuri, aflate în proprietatea privată a Statului.
Hotărârea nr. nr.16/12.03.2002 fiind adoptată cu depășirea limitelor atribuțiilor sale legale, așa cum sunt prevăzute la art.36 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit dispozițiilor art.III din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 169/1997: " (1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991:
a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri;".
In concluzie, Legea nr. 112/1995 privind reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului, care este o lege specială, nu prevede o procedură pentru atribuirea în proprietate a terenului aferent și nici modalitatea în care consiliile locale pot hotărî cu privire la terenul excedentar, rămas în proprietatea Statului. De asemenea, nu s-a prevăzut modalitatea în care consiliile locale să delimiteze întinderea terenului aferent construcțiilor vândute.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. și art.304 indice 1.pr.civ. art.26 alin.(3) din Legea nr. l 12/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile, cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, art. III din Legea nr.l8/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 4 și art.36 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pârâții, Kanton, și, chemați în judecată in calitate de intimați - pârâți, în termen legal, au formulat întâmpinare împotriva cererii de recurs ce face obiectul dosarului mai sus menționat, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și nelegal, menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 180/16.02.2009, în sensul respingerii în totalitate a încheierii de sesizare nr. 51/15.10.2008, aceasta fiind inadmisibilă, neîntemeiată și nelegală.
Pârâții arată că prin sentința civilă nr. 180/16.02.2009 s-a apreciat în mod corect și legal asupra fondului cauzei, respingându-se încheierea de sesizare nr. 51/15.10.2008 a Curții de Conturi, în condițiile în care instanța de fond a reținut, cu raportare la dispozițiile legale incidente în materie.
Unitățile administrativ-teritoriale au personalitate juridică și sunt proprietare ale bunurilor din domeniul privat și public de interes local. Consiliile locale, ca autorități deliberative prin care se realizează autonomia locală, au competență materială generală în rezolvarea problemelor unităților administrativ-teritoriale pe care le reprezintă. A fost îndeplinită procedura legală de adoptare a actelor administrative, cu luarea în considerare inclusiv a principiilor care stau la baza administrației publice locale. Legalitatea nr. 16/12.03.2002 a fost supusă controlului instituției Prefectului Județului T, conform legii nr. 215/2001 și nu s-a aplicare a acestui act administrativ este una restrânsă la o anumită categorie de subiecți de drept și nu normează, nu impune măsuri sau restricții de conduită socială cu caracter obligatoriu în sarcina tuturor subiecților de drept.
În acest sens se pronunță și literatura de specialitate, spre exemplu, cu prilejul clasificării actelor administrative de autoritate ale administrației publice locale, se includ în categoria actelor administrative individuale și cele care au ca obiect bunurile din patrimoniul local, arătându-se, totodată, faptul că a "Legea definește patrimoniul unităților administrativ teritoriale ca fiind totalitatea bunurilor imobile și mobile care aparțin domeniului public și privat de interes local, precum și a drepturilor și obligațiilor cu caracter patrimonial ( art. 121 din Legea nr. 215/2001)". (, "Actele administrației publice locale", editura, B 2002, pag. 43).
Un aspect esențial îl reprezintă faptul că intimata Curtea de Conturi a verificat cu regularitate, după momentul adoptării hotărârii nr. 16/2002, activitatea financiar-contabilă a orașului, inclusiv, evident, modul de obținere a veniturilor la bugetul local, deci și veniturile ce au rezultat din vânzarea către foștii chiriași a terenurilor ce aparțin apartamentelor cumpărate de către aceștia în temeiul legii nr. 112/1995, analizând cu acel prilej și actul administrativ în baza căruia se înstrăinau aceste terenuri, însă în nici un raport al acesteia, cu excepția controlului efectuat în anul 2008, Curtea de Conturi nu a menționat că apreciază ca fiind nelegală hotărârea Consiliului Local în baza căreia s-au vândut terenurile ce aparțineau caselor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Se mai subliniază faptul ca acțiunea este într-adevăr inadmisibilă, absolut neîntemeiată, nelegală, în condițiile în care s-au respectat dispozițiile art. 125 din Legea nr. 215/2001 - lege organică, care prevede în mod expres posibilitatea consiliilor locale de a hotărî cu privire la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat de interes local. În acest sens este esențial faptul că legiuitorul a avut în vedere în mod evident toate bunurile din domeniul privat de interes local, fără a se face vreo limitare, vreo distincție, or prin adoptarea hotărârii s-a dat eficiență principiului fundamental de drept: ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus ( legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem). Bunurile (terenuri) ce făceau obiectul hotărârii erau în mod evident de interes local, ținând seama în special de: situarea bunurilor, destinația acestor terenuri, care aparțin caselor cumpărate de foștii chiriași în temeiul Legii nr. 112/1995, terenuri care nu au fost declarate de interes național prin nici un act normativ.
Se mai arată că potrivit prevederilor exprese cuprinse la art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților, aflate în administrarea primăriilor, trec, ope legis, în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26 din aceeași lege.
Interpretând corect Legea nr. 112/1995 - art. 26, sintagma "rămân în proprietatea statului", are în mod evident singurul sens avut în vedere de legiuitor, acela că nu se instituie obligativitatea ca terenul ce excede suprafeței construite să se atribuie cumpărătorilor construcțiilor, în condițiile legii speciale - legea nr. 112/1995; însă aceste terenuri nu au fost scoase din circuitul civil, rămânând tot în domeniul privat de interes local,legiuitorul neitenicând vânzarea și a acestor terenuri însă neoblișând la aceasta, cum se reglementează în cazul construcțiilor - locuințe și a terenului aferent acestora, cu privire la care dreptul de opțiune în ce privește vânzarea nu este al statului, ci al persoanei care deține calitatea de " chiriaș"; însă operațiunea înstrăinării terenurilor ce exced suprafețelor construcțiilor urmează a avea loc în condițiile dreptului comun, iar nu al legii speciale, cu toate consecințele juridice ce decurg din aceasta. în această ordine de idei, în condițiile în care vânzarea terenurilor ce exced suprafeței construcțiilor nu era reglementată de legea specială, vânzarea s-a realizat în conformitate cu dispozițiile dreptului comun incidente în materie, motiv pentru care evaluarea acestora s-a realizat prin rapoarte de evaluare întocmite de evaluatori autorizați, specialiști în materie de evaluări, care poartă răspunderea evaluării și care, cu siguranță, au efectuat evaluările în conformitate cu întreaga metodologie impusă de legislația în vigoare în materie.
În conformitate cu cele mai sus evidențiate s-a procedat la adoptarea hotărârii Consiliului Local nr. 16/12.03.2002 cu privire la acceptarea măsurării și evaluării terenurilor ce aparțin de imobilele vândute în baza Legii. nr. 112/1995, pentru a putea fi închiriate sau vândute, hotărâre care a fost transmisă Prefecturii prin adresa nr. 1657/2002 ( singura instituție, în afara instanțelor de judecată, căreia îi revine competența verificării legalității hotărârilor adoptate de consiliile locale) în vederea efectuării controlului de legalitate, iar această instituție nu a transmis Consiliului local nici o adresă, în termen legal și nici în afara termenului legal, prin care să se învedereze necesitatea revocării hotărârii adoptate, rezultând în mod clar că această hotărâre este prefect legală.
De remarcat faptul că, în anul 2001, Prefectura Județului Taa tacat în contencios administrativ o hotărâre a Consiliului Local M prin care se aproba atribuirea în proprietate a suprafețelor de teren aferente imobilelor cumpărate de cetățeni conform Legii nr. 112/1995, litigiu ce a format obiectul dosarului nr. 3524/COM/2001, aflat pe rolul Tribunalului Timiș, acesta admițând cererea formulată de Prefectura S-a promovat însă recurs, ce a format obiectul dosarului nr. 5657/CA/2001 al Curții de APEL TIMIȘOARA, iar prin decizia nr. 121/08.10.2001 recursul Consiliului Local Maf ost admis, modificându-se sentința nr. 96/2001 a Tribunalului Timiș în sensul că s-a respins acțiunea formulată de Prefect pentru anularea hotărârii nr. 12/2001.
Pe cale de consecință, având în vedere și practica Curții de APEL TIMIȘOARA, Prefectura a apreciat hotărârea Consiliului Local nr. 16/12.03.2002 ca fiind legală, neatacând-o în contencios administrativ.
Se evidențiază faptul că, în mod corect, Curtea de APEL TIMIȘOARA, apreciind, în speța mai sus redată, asupra legalității hotărârii Consiliului Local de atribuire a terenurilor aferente ( întreaga suprafață înscrisă în cărțile funciare ale fiecărui imobil) odată cu vânzarea imobilelor (construcții) și a anexelor gospodărești în temeiul Legii 112/1995, a reținut următoarele:
"S-a avut în vedere spiritul Legii, precum și dispozițiile art. 36 al. 2 din Legea nr. 18/1991, se impune concluzia că dobânditorul unei construcții trebuie să primească în proprietate ceea ce a aparținut ca teren aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și, dacă este cazul, curtea și gospodăria din jurul acestora conform notațiilor din. "
Consideră relevantă speței în sensul respingerii în tot a acțiunii, și practica Judecătoriei Deta, concretizată, spre exemplu, prin sentința nr. 718/2007, pronunțată în dosarul nr-, prin care, de asemenea, se apreciază ca fiind legale contractele de vânzare a terenurilor ce aparțin construcțiilor cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995, care, parțial, au fost atribuite în mod gratuit, parțial au fost înstrăinate prin vânzare în temeiul Hotărârii Consiliului Local nr. 19/2004.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 308 alin.2 Cod pr. Civ.; art. 36 alin. 1 și 2 din Legea nr. 18/1991;art. 125 din Legea nr. 215/2001- în varianta ce era în vigoare la momentul adoptării HCL nr. 16/2002- respectiv art. 123- forma actuală. Art. 135 - în varianta ce era în vigoare la momentul adoptării HCL nr. 16/2002, respectiv art. 115 alin. 7 din Legea nr. 215/2001 - forma actuală
Analizând actele dosarului, criticile recurentei Curtea de Conturi a României prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Prezentul litigiu are ca obiect sesizarea Tribunalului Timiș de către Curtea de Conturi a României în vederea stabilirii răspunderii juridice a pârâților (primarul orașului, din județul T), (secretar al Primăriei orașului ), și a membrilor Consiliului Local al orașului:, Kanton, Foale,
Curtea de Conturi a României a imputat pârâților, prin actul de sesizare a instanței, înstrăinarea ilegală cu titlu gratuit a imobilelor proprietatea Statului Român în valoare totală de 1.732.994,98 lei (terenuri intravilane în suprafață de 22.434,66 metri pătrați în localitatea și, în baza Hotărârii Consiliului Local al orașului nr. 16 din 12.03.2002.
Curtea observă că Hotărârea Consiliului Local al orașului nr. 16 din 12.03.2002 prevede, la articolul 1:
"Se aprobă măsurarea și evaluarea terenurilor ce aparțin de imobilele vândute în baza Legii nr. 112/1995, pe bază de raport de evaluare, pentru a putea fi vândute sau închiriate actualilor proprietari de imobile la solicitarea acestora."
În executarea acestei hotărâri, au fost atribuite cu titlu gratuit terenuri în suprafață totală de 22.434,662către proprietari ai locuințelor cumpărate în baza Legii nr. 112/1995.
Curtea de Conturi a României a apreciat ca fiind ilegală înstrăinarea cu titlu gratuit a suprafețelor de teren respective, suprafețe de teren aflate în proprietatea Statului Român, în condițiile în care nici consilierii locali și nici primarul orașului nu au fost împuterniciți să efectueze o astfel de atribuire de terenuri cu titlu gratuit.
Examinând legalitatea atribuirii cu titlu gratuit a terenurilor respective, Curtea constată că terenurile respective au fost atribuite de Consiliului Local al orașului în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
Curtea amintește că Legea nr. 112/1995 a fost primul act normativ care a reglementat procedura de restituire către foștii proprietari a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
În acest context, Legea nr. 112/1995 a prevăzut, în art. 9, și posibilitatea pentru chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora de a opta, după expirarea termenului în care foștii proprietari puteau solicita restituirea imobilului, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului.
Curtea observă că, potrivit art. 21 din Legea nr. 112/1995, "o dată cu restituirea în natură și dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor se dobândește și dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente, așa cum au fost determinate la data trecerii în proprietatea statului, cu excepția suprafețelor ocupate și aferente altor construcții și dotări edilitare realizate, cu aprobări legale, după această dată".
Curtea de Conturi a României a invocat însă dispozițiile art.26 alin. 3 din Legea nr. 112/1995, conform cărora "suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului".
În această privință, Curtea precizează că art. 21 din Legea nr. 112/1995 permite dobândirea, o dată cu proprietatea asupra apartamentului, și a dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente,"așa cum au fost determinate la data trecerii în proprietatea statului". Din această reglementare rezultă că prin terenuri aferente se înțelege acea suprafață de teren care a intrat în proprietatea Statului Român o dată cu preluarea proprietății asupra construcției, nefiind, așadar, vorba numai de suprafața pe care este amplasată clădirea.
În privința competenței Consiliului Local al orașului de a atribuire a acestor suprafețe de teren, Curtea remarcă faptul că Legea nr. 112/1995 stabilea competența autorităților locale de a înstrăina către chiriași apartamentele proprietate a Statului Român și care nu au fost restituite foștilor proprietari, astfel cum rezultă și din dispozițiile art. 33 alin. 1 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 20 din 17 ianuarie 1996, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 27 din 18 februarie 1997, text conform căruia "vânzarea apartamentelor în condițiile Legii nr. 112/1995 se face de către societățile comerciale și/sau unitățile specializate în vânzarea locuințelor sau care administrează locuințele, existente la data intrării în vigoare a legii".
În privința titularului dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, Curtea amintește că, potrivit art. 36 alin. 1 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, "terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localitățilorși care sunt în administrarea primăriilor,la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26 ".
În raport cu aceste reglementări legale, Curtea reține că terenurile în litigiu au fost transmise în proprietatea orașului de la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, astfel încât nu se poate reține existența unui prejudiciu adus Statului Român prin înstrăinarea acestor terenuri prin hotărârea Consiliului Local al orașului.
În ceea ce privește dispozițiile invocate de Curtea de Conturi a României - art. 2, 4 și 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia - Curtea reține că acestea nu sunt incidente în cauză.
Curtea precizează că Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, fiind ulterior modificată prin:
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 206/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 713/2001;
- Legea nr. 241/2003.
Art. 2 din Legea nr. 213/1998 prevede că "statul sau unitățile administrativ-teritoriale exercită posesia, folosința și dispoziția asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public, în limitele și în condițiile legii".
Conform art. 4 din Legea nr. 213/1998, "domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată".
Totodată, potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, "fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat".
Curtea nu observă nici o neconcordanță între aceste texte legale și dispozițiile art. 36 alin. 1 din Legea fondului funciar nr. 18/1991. Articolul 2 din Legea nr. 213/1998este un text cu caracter general, iar art. 4 din Legea nr. 213/1998 delimitează domeniul privat de domeniul public al statului, respectiv al unității administrativ-teritoriale, în timp ce 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 consacră principiul conform căruia numai bunurile care au intrat în proprietatea statului cu respectarea dispozițiilor legale fac parte din domeniul public sau privat al acestuia.
În raport cu aceste constatări, Curtea reține caracterul nefundat al susținerilor recurentei referitoare la înstrăinarea de către pârâți a unor terenuri proprietatea Statului Român. Curtea reținând că terenurile respective au trecut în proprietatea orașului de la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, iar art. 21 din Legea nr. 112/1995 autoriza înstrăinarea acestor terenuri către persoanele - foști chiriași - care au beneficiat de dispozițiile Legii nr. 112/1995 și au optat pentru cumpărarea apartamentelor ce nu au fost restituite foștilor proprietari deposedați de Statul Român înainte de 22.12.2009.
Având în vedere cele arătate anterior, Curtea reține caracterul nefondat al recursului Curții de Conturi a României, recurs întemeiat pe ideea că terenurile în litigiu erau proprietatea Statului Român.
Prin urmare, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Timiș este temeinică și legală, recursul formulat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. nr. 180/16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 180/16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Red.RP-10.11.2009
Tehnore 10.11 2009
2 expl/SM
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Rodica Olaru, Răzvan Pătru
