Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1304/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--11.09.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1304
Ședința publică din 27.11.2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Administrația Financiară a Municipiului L, Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B, împotriva sentinței civile nr.642/13.08.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ-fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente L și consilier juridic în reprezentarea pârâților recurenți T și
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus întâmpinare în patru exemplare dintre care două se comunică reprezentanților pârâților recurenți.
Reprezentanții pârâților recurenți depun delegații.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâților recurenți T și solicită admiterea recursurilor pentru motivele învederate în scris. Totodată solicită și admiterea recursului formulat de pârâta
Reprezentantul pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice L solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, precum și a recursului declarat de pârâții T și
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr-, reclamantul a solicitat in contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE L, F T, și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, obligarea acestora la plata sumei de 5115 lei reprezentând plata taxei de primă înmatriculare plătită prin chitanța nr.-/04.04.2007 arătând că a fost în mod nelegal obligat la plata acestei taxe care contravine art.148 al.2 si 4 din Constituția României și art.25, 28 și 90 din Tratatul Comunității Europene precum și Lg. 343/2006.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că taxa specială de primă înmatriculare, instituită de la 01.01.2007 prin art. 214 ind-214 ind. 3 Cod fiscal, este nelegală și are caracter discriminatoriu, încălcând normele comunitare, respectiv, art. 25,28,90 CE.
De altfel din prevederile art. 148 alin 2 din Constituția României se constată inaplicabilitatea art. 214 ind.1 cap.2 din Codul Fiscal, Lg. nr. 343/2006 care stipulează "Taxe speciale pentru autoturisme si autovehicule" și aplicarea art. 25, 28 coroborat cu art. 3 alin (3) din Directiva 92/12 si 90 ale E așa cum rezultă și din jurisprudența Curții Europene.
Din art. 90 CE al doilea paragraf, reiese ca nici un stat membru nu aplică produselor altor membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
În prezenta speță este încălcat clar principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne în spațiul Comunitar, din analiza aplicării taxei este lesne de observat că ea este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în CE și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în țara noastră, la o noua înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Solicită să se constate supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 paragraf 1 din Tratat și de asemenea să se constate că prin modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile din Tratat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar parata Lai nvocat pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii în contencios pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii odată cu prematuritatea acțiunii în contencios dată de nefinalizarea procedurii prealabile prevăzută de OG 92/2003.
Astfel se arată că reclamantul nu a formulat o contestație împotriva actului administrativ fiscal în baza căruia a fost achitată taxa specială, în condițiile art. 205 și următoarele din OG 92/2003 ci a formulat doar o cerere de restituire care nu poate fi asimilată contestației împotriva actului administrativ fiscal.
În cazul în care instanța ar considera că cererea de restituire a taxei poate fi apreciată ca o contestație împotriva actului administrativ de impunere se solicită a se constata prematuritatea acțiunii în contencios administrativ dată de nefinalizarea procedurii prealabile prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației formulate.
Tot pe cale de excepție în privința tardivității formulării cererii se arată că au fost încălcate dispozițiile art.207 al.1 Cod proc. fiscală potrivit cărora contestația se depune în 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii ori în fapt reclamantul a plătit taxa la 17.10.2007 iar cererea de restituire a fost înregistrată la 20.02.2008.
Referitor la inadmisibilitatea cererii privind restituirea taxei speciale se arata că aceasta nu se încadrează în nici unul din cazurile prev de art 117 al.1 Cod proc. fiscală care reglementează cazurile legale de restituire a sumelor solicitate de la bugetul de stat.
Pe fondul cauzei se arată că acțiunea este nefondată întrucât reclamantul datorează în mod legal taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în cuantumul indicat, taxă prevăzută de art 214 ind 1, 214 ind 3 Cod fiscal coroborate cu art 311si 312din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal. Aceste dispoziții legale nu contravin prev art 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana întrucât în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora.
În speță, art 90 al.1 din Tratatul E interzice masuri protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte membre comunitare. Or, taxa de primă înmatriculare nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenite din alte membre ale ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România indiferent de proveniența lor geografică sau națională inclusiv autoturismelor noi din producția naționala a României.
Ca atare nu este vorba despre o taxă specială de reînmatriculare în România ci de o taxă specială de primă înmatriculare în România aspect ce conferă acesteia un caracter de maximă generalitate care nu depinde în nici un fel de proveniența geografică sau națională a acestor autoturisme și autovehicule situație în care nu se poate vorbi în nici un caz de încălcarea art 90 din Tratatul
Pârâta DGFP T în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B, prin întâmpinarea depusa la dosar a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii administrative obligatorii prev de OG 92/2003 iar pe fondul cauzei s-a arătat că acțiunea este neîntemeiată întrucât prevederile Codului fiscal nu contravin art 90 din Tratatul și mai mult decât atât prevederile din Tratat nu au aplicabilitate asupra prevederilor L 571/2003 față de disp.art.11 al.3 din Constituția României potrivit cărora în cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituției.
Prin sentința civilă nr.642/13.08.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE L, T și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B și-n consecință au fost obligați pârâții la restituirea către reclamant a sumei de 5115 ei achitată cu chitanța seria - nr. -/2007. Au fost obligați pârâții în solidar la plata sumei de 200 ron cheltuieli de judecată către reclamant.
În considerentele sentinței se rețin următoarele:
Analizând excepția inadmisibilității acțiunii in contencios administrativ pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prev de art 205 OG 92/2003 coroborat cu art 7 din L 554/2004 instanța a reținut că o asemenea excepție este neîntemeiată în condițiile în care taxa de primă înmatriculare a fost achitată de reclamant cu chitanța seria - nr - emisă de pentru suma de 5115 lei iar la data de 04.02.2008 reclamantul a înregistrat o cerere de restituire a acestei taxe.
Susținerea pârâților în sensul că o asemenea cerere de restituire nu poate fi asimilată contestației împotriva actului administrativ fiscal nu a fost reținută de către instanță întrucât este de observat că reclamantul a achitat taxa conform procedurii prevăzute în Codul fiscal, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor în România nefiind posibilă fără plata acestei taxe. Or, în aceste condiții, s-a reținut că plata taxei operează automat ca o condiție obligatorie la înmatricularea autoturismului iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin raportare la dispozițiile art 205 al.1 OG 92/2003 cu raportare la art 7 al.1 L 554/2004 nu-l poate constitui decât cererea de restituire a acestei taxe, cerere înregistrată de reclamant la DGFP T la data de 20.02.2008.
Tot referitor la procedura prealabilă obligatorie, pârâta Lai nvocat prematuritatea acțiunii în contencios administrativ dată de nefinalizarea procedurii prealabile prevăzută de Titlul IX din OG 92/2003 apreciind că procedura prealabila nu a fost finalizata prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației formulate.
Raportat la aceste susțineri instanța a observat că pârâta Lar ăspuns cererii reclamantului de restituire a taxei de prima înmatriculare prin adresa nr 27649/2008( 10 dosar) prin care a respins cererea de restituire arătând ca taxa specială a fost stabilită în mod legal și nu poate fi restituită. Deci, pârâta s-a comportat nu numai ca un veritabil organ împuternicit cu încasarea și calcularea taxei în litigiu dar a emis și adresa de răspuns prin care a refuzat restituirea taxei respective fără a invoca lipsa competenței legale în emiterea acestui act și fără a indica un alt organ administrativ care ar avea aceasta competență. Prin urmare instanța a apreciat că procedura prealabilă la care face referire art 205 al.1 din OG 92/2003 cu raportare la art 7 al.1 din L 554/2004 a fost îndeplinită de reclamant prin depunerea cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare și a fost finalizata de către pârâta prin emiterea adresei de răspuns nr 27649/2008.
În ceea ce privește excepția tardivității formulării cererii de restituire a taxei speciale pe considerentul ca au fost încălcate prev art 207 al.1 Cod proc fiscală potrivit cărora contestația se va depune în termen de 30 zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii, instanța a respins o asemenea excepție reținând că prin adresa de răspuns pârâta L nu a respins cererea reclamantului ca tardiv formulată ci a reținut aspecte de fond legate de legalitatea dispozițiilor Codului fiscal privind plata taxei de primă înmatriculare. În urma emiterii răspunsului la data de 11.03.2008 reclamantul a înregistrat prezenta acțiune la data de 18.03.2008 cu respectarea astfel a prev art 11 al.1 lit. L 554/2004 și art 218 /2003.
Pârâta a mai invocat pe cale de excepție inadmisibilitatea capătului de cerere privind restituirea taxei de primă înmatriculare arătând că nu se încadrează în cazurile de restituire prev de art 117 Cod proc fiscală ci se contestă însăși prevederile legale care instituite taxa specială de primă înmatriculare iar această excepție a fost apreciată de instanță ca fiind strâns legată de analiza pe fond a cererii principale astfel încât a fost analizată împreună.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că prin chitanța seria - nr -/2007 reclamantul a achitat suma de 5115 lei cu titlu de taxă specială auto la prima înmatriculare. Chestiunea invocată de reclamant în motivarea cererii de restituire a acestei taxe a constat în aceea că dispozițiile Codului fiscal cuprinse la art 2141- 2143contravin disp.art.90 al.1 din Tratatul CE. Potrivit acestei din urmă dispoziții nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. Ca atare prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Se interzice astfel discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă de natură similară. Art 90 din Tratat se referă la o discriminare determinată de o diferența între impozitele aplicate produselor altor membre și impozitele interne de orice natură care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare al produselor altor membre ale UE în comparație cu nivelul de impozitare al produselor de pe piața internă a Statului Este de necontestat că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care procedează la înmatricularea pentru prima dată în România a unui autovehicul indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Cu toate acestea taxa stabilită de art 214 ind 1 Cod fiscal nu se percepe în cazul reînmatriculării în România după 1.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România dar se percepe în cazul înmatriculării în România după 1.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al E decât România. Or, în aceste condiții se constată o diferență de aplicare a taxei ce introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele din E aduse în România în scopul reînmatriculării cu situația în care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență față de vehiculele înmatriculate deja în România pentru care la reînmatriculare nu se mai percepe o asemenea taxă.
S-a mai reținut că discriminarea operează și între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 când Statul Raa derat la UE și au intrat în vigoare disp.art.214 ind 1 Cod fiscal și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007 și în consecință instanța a constatat că art 90 din Tratatul CE este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză. Disp.art.214 ind 1 Cod fiscal sunt astfel incompatibile cu disp.art.90 din Tratatul CE motiv pentru care se impune soluția motivării de la aplicarea art 214 ind 1 Cod fiscal cu obligarea pârâților la restituirea acestei taxe.
Susținerea pârâtei în sensul că prezenta cerere este inadmisibilă întrucât nu se regăsește printre motivele de restituire enumerate în art 117 Cod proc fiscală ci contestă însăși prevederile legale care instituie taxa specială de primă înmatriculare nu au fost reținute de instanță ca motiv pentru respingerea acțiunii în condițiile în care instanța națională este primul judecător comunitar și este abilitată să analizeze dispozițiile legislației interne prin raportare la prevederile dreptului comunitar. Potrivit art 148 al.2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne iar autoritatea judecătorească este obligată să aducă la îndeplinire obligațiile rezultate din aceste prevederi, ținând cont și de principiul efectului direct a art 90 al.1 din Tratatul CE pentru ordinea juridică internă a României.
Mai este de observat astfel, conform practicii constante a CJCE (cauza Simmenthal nr /77 din 9.03.1978) că "judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar are obligația de a asigura realizarea efectului deplin a acestor norme, lăsând la nevoie neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".
Ca atare, față de practica constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene, a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar, tribunalul a reținut că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin a dreptului comunitar, la însăși înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții naționale contrare.
Nu au fost reținute nici susținerile pârâților DGFP T și MEF B în sensul că prev art 90 din Tratatul CE nu sunt opozabile prevederilor Constituției României,art 11 al.3 si art 137 al.1 care precizează că "În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituției" ( art 11 al.3 ) iar potrivit art 137 al.1 formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate de lege. Pârâții invocă astfel faptul că art 90 din Tratat nu are aplicativitate asupra prevederilor Codului fiscal, nefiind opozabil în România cât timp nu a avut loc revizuirea legii fundamentale.
Față de aceste susțineri instanța a reținut că Ear eținut în mod constant în practica sa începând cu hotărârea Costa/ENEL supremația dreptului comunitar asupra oricăror prevederi naționale interne inclusiv asupra prevederilor constituționale.
Astfel s-a decis că "Spre deosebire de tratatele internaționale obișnuite, Tratatul CEE și-a creat ordinea sa juridică proprie care, la intrarea în vigoare a Tratatului, a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Membre, instanțele din aceste fiind obligate să-l aplice.
Prin crearea unei Comunități cu durata nelimitată, având instituții proprii, personalitate juridică proprie, propria sa capacitate juridică și de reprezentare în plan internațional și, mai ales, puteri reale născute din limitarea suveranității sau din transferul de puteri dinspre Statele Membre spre Comunitate, Statele Membre și-au restrâns drepturile suverane creând, prin aceasta, un set de norme juridice care obligă atât cetățenii, cât și Statele ca atare.
Integrarea în legislația fiecărui Stat Membru a prevederilor care derivă din Comunitate și, într-un sens mai larg, din termenii și spiritul Tratatului, pun Statele, în imposibilitatea de a acorda întâietate unei măsuri legislative interne unilaterale ulterioare, față de un sistem judiciar pe care Statele Membre l-au acceptat pe bază de reciprocitate. O asemenea măsură nu poate, așadar, să fie în dezacord cu un astfel de sistem judiciar."
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Administrația Finanțelor Publice L, Direcția Generală a Finanțelor Publice T în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice T, arată în esență următoarele:
În urma negocierilor purtate de România si Comisia Europeana vizavi de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, discuțiile au fost purtate exclusiv în sensul modificării formulei de calcul a taxei, în nici un caz asupra eliminării acesteia. În urma finalizării negocierilor, ținându-se seama de respectarea normelor de drept comunitar invocate în acțiunea ce face obiectul cauzei de față, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, a fost adoptată OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ intrat în vigoare de la data de 01.07.2008. La art. 14 aliniat ultim din OUG 50/2008 se precizează ca prevederile legale în temeiul cărora s-a încasat taxa specială, respectiv art.214 l-214 3 din Codul fiscal, se abrogă începând cu 01.07.2008, iar la art. 11 se instituie o procedură de recalculare a taxei speciale achitate în perioada 01.01.2007-30.06.2008: "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, si cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență." n data de 30.06.2008 a fost publicata în Of.nr.480 HG nr.686/2008 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel încât de la 01.07.2008 organele fiscale, inclusiv instituția pârâtă, sunt în proces de recalculare, la cerea contribuabililor, a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, proces în urma căruia se va efectua restituirea diferențelor în conformitate cu prevederile OUG 50/2008. Deși a expus acestea primei instanțe, arătând că față de această situație acțiunea este prematură, petentul având posibilitatea de a primi diferența între taxa achitată si noua formulă a laxei pe poluare, agreată de CE, în hotărârea ce o atacă, aceasta nu se raportează în nici un fel la aceste aspecte hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, dispunând în mod nelegal restituirea întregii taxe achitate, cu plata de dobânzi. Raportat la aceste noi prevederi legale instanța de judecată trebuia să interpreteze pretinsa încălcare a Tratatului Comunității Europene și nu raportat la texte legale abrogate.
Solicită să se constate că pentru a se justifica introducerea și acceptarea spre soluționare de către instanța de contencios administrativ a unei cereri de chemare in judecată, cerința legală prevăzută chiar la art.1 din Legea 554/2004 este de a se arăta actul administrativ ce se atacă. Conform art.2 lit.c din lege, actul administrativ este: " actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii, care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, in sensul prezentei legi, si contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute si alte categorii de contracte administrative supuse competentei instanțelor de contencios administrativ". Chitanțele eliberate odată cu achitarea sumelor de bani la casierie nu se încadrează în aceste prevederi legale, ținând seama și de prevederile art.41 din Codul d e procedura fiscala: " In înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligațiilor fiscale." O interpretare contrară, excede prevederilor exprese ale legii care stabilește sfera de competență a instanțelor de contencios administrativ, ori unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.
Pârâta recurentă mai arată că, chiar daca ne-am afla in contencios administrativ,ari.7 din legea 554/2004 prevede obligativitatea urmării unei proceduri prealabile de contestare a unui act administrativ fiscal. Petentul nu a urmat o procedura prealabila de contestare, nefăcând altceva decât sa solicite restituirea unei laxe achitate din proprie inițiativă. În mod greșit prima instanța a calificat un răspuns la o cerere de restituire ca fiind o procedură prealabila.
Recurenta Administrația Finanțelor Publice L arată că nici pe fondul cauzei acțiunea nu este întemeiată. Deși legile aplicabile pe teritoriul țării pot fi modificate de către legiuitor sau de Curtea Constituțională, chiar în situația în care instanța de judecată procedează la evaluarea unui text de lege, în cazul de față această evaluare nu a ținut cont de unele aspecte esențiale pentru soluționarea cauzei:
Nu s-a ținut cont de prevederile OUG 50/2008 și de procedura de restituire a diferențelor între taxa pe poluare și taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, procedură în curs de aplicare la nivelul întregii țări și pe care petentul are posibilitatea de aou rma. Prin acordarea restituirii integrale si prin acordarea de dobânzi sunt create prejudicii Statului R prin încălcarea prevederilor OUG 50/2008 si a Normelor de aplicare. că adoptarea OUG 50/2008 s-a făcut după negocieri cu Comisia Europeană ținându-se cont de jurisprudența Curții de Justiție a CE. Prima instanță nu a făcut decât să se raporteze la practica existentă anterior adoptării acestui act normativ, fără a ține seama de modificările intervenite în legislație, creând astfel o situație privilegiată contestatorului din cauza de față, în condițiile in care prevederile art.2141-2143 Cod fiscal sunt abrogate.
Solicită să se constate că în aplicarea principiului "poluatorul plătește" taxa pe poluare este adoptată în 16 țări europene, este agreată de CE,se percepe cu ocazia primei înmatriculări indiferent de proveniența autoturismului iar negocierile purtate au vizat doar modul de stabilire a acesteia și nu taxa în sine. În stabilirea cuantumului taxei a fost luată în calcul inclusiv deprecierea autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării. Toate acestea au fost avute în vedere la elaborarea OUG 50/2008, petentul având dreptul și posibilitate de a recupera doar diferența între taxa pe poluare și taxa specială ce a achitat-o la, și nu taxa în întregime și cheltuielile de judecată, conchide pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice
În recursul formulat, Direcția Generală a Finanțelor Publice T susține în esență, aceleași motive ca și pârâta Administrația Finanțelor Publice L, iar în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B, în plus, reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
Prin întâmpinare reclamantul recurent a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe.
Recursurile sunt neîntemeiate.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ urmarea neefectuării procedurii prealabile obligatorii reglementată de dispozițiile art.205 și următoarele din nr.OUG92/2003, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
Și aceasta întrucât, chitanța seria - nr.-/04.04.2007, atestă achitarea de către reclamant, în beneficiul L, a sumei reprezentând taxă de primă înmatriculare, iar ulterior, la data de 04.02.2008, reclamantul a înregistrat sub nr.27649, cererea de restituire a acestei sume, pârâta răspunzând negativ la această solicitare.
Curtea observă că această adresă materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art.2 alin.1 lit. c) precum și ale alin.2 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații C de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru daunele suferite (a se vedea:, cazul nr.68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr. 290/05 și 333/05 și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultim rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Sub un alt aspect, Curtea apreciază că în mod corect, prima instanță, a acordat reclamantei dobânzile solicitate, însă întemeiat pe dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală și nu pe dispozițiile Codului civil.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile L și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în condițiile dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Administrația Financiară a municipiului L și DGFP T, împotriva sentinței civile nr.643/13.08.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.XI.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - LIBER - -
GREFIER
- -
Red./23.12.2008
Tehnored./10.01.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Claudia, Ionel Barbă
