Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1306/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--26.05.2009

DECIZIA CIVILĂ NR.1306

Ședința publică din 10.11.2009

PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu

JUDECĂTOR 2: Adina Pokker

JUDECĂTOR 3: Ionel

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 358/CA/31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată Administrația Finanțelor Publice T, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a depus concluzii scrise.

Văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art.242 Cod proc. civilă, instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 9058/30/ 13.11.2008, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE, anularea actului administrativ fiscal în baza căruia a plătit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule cu seria - nr. -/15.04.2008, restituirea sumei de 9.978 lei, plătită cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule la prima înmatriculare, la. T - Trezorerie și obligarea pârâtei la plata de dobânzi aferente acestei sume, calculate până la restituirea sumei efective, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamantul arată că, în data de 02.04.2008, a importat dintr-un stat membru al Comunității Europene, autoturismul marca Opel Vectra. În vederea înmatriculării autoturismului, reclamantul a fost obligat să plătească taxa specială auto de primă înmatriculare, măsură pe care o apreciază ca fiind ilegală și abuzivă, în raport cu dispozițiile legale comunitare în materie de taxe și impozite, în speță, dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

Taxa a fost achitată cu chitanța seria - nr. -/15.04.2008. Apreciind că taxa este lipsită de temei legal, reclamantul a formulat acțiunea de față. Având în vedere dispozițiile imperative ale art. 148 alin. 2 și alin. 4 din Constituția României care fac referire la supremația dreptului comunitar asupra dreptului intern (art. 90 din Tratatul Comunității Europene asupra dispozițiilor art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Codul fiscal), reclamantul consideră că aplicarea unei taxe în temeiul unui text de drept intern care încalcă dispozițiile comunitare, este nelegală.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 90 (1) din Tratatul Comunității Europene, art.11, art. 148 din Constituția României, art. 214 ind.1-214 ind.3 Cod fiscal, art. 25,28, 90 paragraful I din Tratatul CE, art.242 Cod procedură civilă.

Pârâta T a formulat întâmpinare, solicitând admiterea în parte a acțiunii. Pe fondul cauzei T arată că acțiunea nu poate fi admisă decât în parte, reclamantul având dreptul la taxa rezultată ca diferență între suma de 9.978 lei achitată la 15.04.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul taxei de poluare rezultat din aplicarea OUG 50/2008 intrată în vigoare la 1.07.2008 și care produce efecte asupra tuturor sumelor achitate de contribuabili în perioada 1.07.2007-30.06.2008 cu titlul de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.

Referitor la obligarea la plata dobânzii legale aferente sumei de restituit, solicită respingerea ca nelegal și inadmisibil a acestui capăt de cerere, arătând că pentru sumele de restituit de la bugetul statului contribuabilii au dreptul la dobânda la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul d e procedură fiscală și nu la nivelul dobânzii legale prev. de OG 9/2000, așa cum rezultă din aplicarea disp.art.124 OG 92/2003. Pârâta mai arată că, odată cu intrarea în vigoare a art. 11 din nr.OUG 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de către contribuabil în perioada 01.01.2007-30.06.2008, cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a nr.OUG 50/2008. Prin urmare, având în vedere prevederile actelor normative menționate, procedura de restituire este prevăzută în Normele Metodologice de aplicare a nr.OUG 50/2008, aprobate prin nr.HG686/2008, cererile de restituire urmând a fi soluționate potrivit noii proceduri. Dispozițiile nr.OUG 50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili în perioada 01.01.2007-30.06.2008.

Prin sentința civilă nr. 358/CA/31.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice

În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, raportat la actele depuse la dosar instanța a reținut că reclamantul a achitat potrivit chitanței seria - nr. -/15.04.2008 suma de 9.978 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare pentru autovehiculul marca Opel ectra, achiziționat de la vânzătorul, în. Contractul de vânzare - cumpărare a fost încheiat la data de 02.04.2008, în T, iar reclamantul în calitate de cumpărător a plătit vânzătorului prețul de 4.500 EURO (filele 9-11 dosar).

Prin cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice sub nr. 98042/28.05.2008, a solicitat restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de prima înmatriculare.

Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamantul a achitat taxa specială pentru autoturisme si autovehicule la data de 15.04.2008, acțiunea de față a înregistrat-o la data de 13.11.2008, sens în care la momentul soluționării prezentei cauzei sunt incidente fiind în vigoare prevederile OUG 50/2008, (în vigoare din data de 01.07.2008) potrivit cărora taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007-30.06.2008 cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituite pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a OUG 50/2008. Potrivit art. 6 din HG 686/2008 în condițiile în care taxa specială pentru autoturisme plătită potrivit art. 214 ind. 1-214 ind. 3 Cod fiscal este mai mare decât taxa pe poluare rezultată din aplicarea OUG 50/2008, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită. Sumele se restituite la cererea contribuabilului în conformitate cu prevederile art. 117 OG 92/2003 prin depunerea unei cereri la organul fiscal competent la care se vor atașa documentele prevăzute de art. 6 al.4 HG 686/2008.

Instanța a constatat așadar că începând cu data de 01.07.2008 s-a născut în patrimoniul reclamantului un drept la restituirea diferenței dintre taxa de prima înmatriculare achitată conform prev. art. 271 ind. 1 -271 ind. 3 Cod fiscal și taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 iar în condițiile în care nu s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor cuprinse la art. 11 OUG 50/2008 și nici nu s-a contestat conformitatea cu normele dreptului comunitar a taxei de poluare instituită de OUG 50/2008 reclamantul nu poate ignora prevederile art. 11 OUG 50/2008 având dreptul doar la restituirea diferenței stabilită prin norma legală anterior citată.

Argumentele reclamantului legate de încălcarea prev.art.90 din Tratatul CE prin instituirea unor impozite interne discriminatorii raportat la bunuri importate din Comunitatea Europeană nu au relevanță în prezenta cauză în condițiile în care instanța a reținut incidența în speță a disp.art.11 OUG 50/2008 ce se referă și la perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008. Atât acțiunea de față înregistrată la 13.11.2008, cât și taxa achitată la 15.04.2008, raportat la data intrării în vigoare a OUG nr.50/2008, respectiv 01.07.2008, act normativ prin care sunt abrogate art. 214 ind.1-214 ind.3 din Codul Fiscal și care reglementează și perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, vor duce la constatarea netemeiniciei solicitării reclamantului de restituire a taxei achitate.

În cauza de față mai sunt de remarcat următoarele elemente care conduc la soluția de respingere ca nefondată a acțiunii:

Reclamantul nu a făcut dovada faptului că autoturismul achiziționat ar fi fost adus de el din străinătate. Astfel cum rezultă din actele depuse la dosar, acesta a achiziționat autoturismul de la vânzătorul, la data de 02.04.2008, în T, plătind vânzătorului prețul de 4.500 Euro, potrivit contractului de vânzare - cumpărare pentru un vehicul folosit (fila 10 dosar - potrivit căruia la data de 02.04.2008, în T, reclamantul a cumpărat cu prețul de 4.500 Euro de la vânzătorul vehiculul marca Opel Vectra).

În aceste condiții invocarea pretinsei încălcări a prevederilor art. 90 din Tratatul CE este neîntemeiată. Norma prevăzută la art. 90 alin. 1 din Tratatul CE se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare. În speță, taxa pe poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor provenite din alte state membre ale UE ci se aplică tuturor autoturismelor noi sau second hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora, aplicându-se și autoturismelor din producția națională a României. Adoptarea OUG 50/2008 și a NM de aplicare s-a făcut urmare a negocierilor între România și CE, cu avizul Comisiei Europene. Nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe la prima înmatriculare a autovehiculelor, ținând cont de principiul poluatorul plătește, pe care se bazează instituirea taxei pe poluare, principiu acceptat la nivelul întregii Uniuni Europene.

În speță, nu poate fi vorba de un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele CE aduse în România în scopul reînmatriculării, dat fiind că nu s-a făcut dovada că autoturismul ar fi fost adus de reclamant personal din vreun stat membru UE. Reclamantul a cumpărat în țara noastră autoturismul.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs reclamantul solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată cu consecința restituirii sumei de 9978 lei cu dobânda legală aferentă și cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe prin care s-a respins cererea reclamantului de restituire a taxei de primă înmatriculare este nelegală și netemeinică, întrucât taxa de primă înmatriculare a fost percepută în baza legislației în vigoare anterior datei de 1.07.2008 și care este contrară normelor comunitare, astfel încât, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a acesteia, în acest sens fiind practica constată a instanțelor judecătorești care au reținut aplicarea directă a art.90 din Tratat prin raportare la legislația internă.

În drept s-au invocat disp.art.304, 3041Cod procedură civilă.

Intimata Administrația Finanțelor Publice T prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe apreciind că afirmațiile recurentei sunt neîntemeiate întrucât după apariția OUG nr.50/2008, la data de 1.07.2008 s-a născut în patrimoniul reclamantului un drept la restituire diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare, iar în condițiile în care nu s-a constatat neconstituționalitatea disp.art.11 din OUG nr.50/2008 și nici neconformitatea acestora cu dreptul comunitar, reclamantul nu poate ignora prevederile art.11 din OUG nr.50/2008 având dreptul doar la restituirea diferenței stabilite prin norma legală anterior citată.

Taxa de poluare instituită de OUG nr.50/2008 se aplică tuturor autoturismelor și nu numai celor second hand înmatriculate pentru prima dată în România, acesta norme legale fiind adoptate ca urmare a negocierilor purtate de România cu Comisia Europeană.

În ceea ce privește pretenția privind plata dobânzilor legale se arată că obligația de plată a taxei speciale pentru autoturisme nu este purtătoare de dobânzi în sarcina contribuabilului plătitor, neexistând dispoziții legale care să prevadă acest aspect.

În condițiile în care contribuabilii nu au plătit niciodată dobânzi, de vreme ce taxa nu avea un termen legal de plată sau o dată a scadenței prevăzută prin lege, tot astfel nici restituirea taxei nu este purtătoare de dobânzi.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art.304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum urmează:

Prin chitanța seria - nr.-/15.04.2008 reclamantul a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 9978 lei pentru înmatricularea autoturismului marca Opel Vectra achiziționat în baza contractului de vânzare-cumpărare aflat la fila 10 dosar.

Prin cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice T sub nr.98042/28.05.2008, reclamantul a solicitat restituirea taxei specială astfel achitate, iar prin adresa aflată la fila 13 dos.fond pârâta Taa rătat că taxa de primă înmatriculare a fost achitată în mod legal iar odată cu intrarea în vigoare a OUG 50/2008 acesta are dreptul doar la restituirea unei diferențe dintre taxa specială de primă înmatriculare și taxa pe poluare conform art.11 OUG 50/2008.

Ulterior, reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva acestui răspuns, respinsă prin adresa nr.-/03.11.2008 (fila 12 dos. fond).

Prima instanță a respins acțiunea reclamantului apreciind că în prezent sunt incidente dispozițiile OUG nr.50/2008 privind taxa de poluare, dispoziții ce nu pot fi ignorate de reclamant, acesta având dreptul doar la restituirea taxei rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil cu titlul de taxă specială pentru autoturisme și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare.

Această soluție este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, întrucât taxa specială de primă înmatriculare a cărei restituire integrală face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare astfel încât s-a dat eficiență principiului potrivit căruia statul membru ce a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin aplicarea acestuia. Or, în aceste condiții reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale iar restituirea doar a diferenței între taxa specială și taxa de poluare instituită prin nr.OUG50/2008 pune inevitabil problema aplicării noului act normativ și pentru trecut astfel încât taxa specială s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui act normativ ce nu era în vigoare la data nașterii și consumării raportului juridic de drept fiscal întrucât la data achitării taxei erau incidente prevederile art.2141- 2143Cod fiscal.

Se mai observă astfel, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, iar admiterea în parte a acțiunii reclamantului așa cum solicită pârâtele ar însemna înlăturarea considerentelor potrivit cărora taxa specială prevăzută anterior de Codul fiscal era impusă de Statul Român prin nerespectarea dispozițiilor art.90 alin.2 din Tratatul și echivalează cu însăși validarea acesteia, de vreme ce pârâtele în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.

Instanța de recurs nu poate reține nici motivarea primei instanțe potrivit căreia reclamantul nu a făcut dovada faptului că autoturismul achiziționat ar fi fost adus din străinătate, acesta fiind cumpărat în România de la o persoană fizică, întrucât în speță nu contează faptul că reclamantul nu este și importatorul autoturismului și de vreme ce reclamantul este cel care a achitat taxa specială pentru autoturisme prevăzută de art.2141Cod fiscal, aceasta înseamnă că autoturismul nu a fost înmatriculat anterior în România, reclamantul fiind cel care a procedat la efectuarea acestei operațiuni, fiind astfel obligat la plata taxei instituite de art.2141și urm. Cod fiscal, și deci, reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea acesteia.

În condițiile în care se reține ca întemeiată cererea reclamantului pentru restituirea taxei de primă înmatriculare se va dispune și obligarea la plata dobânzii legale fiscale. Referitor la acest aspect se observă că intimata Taa rătat că taxa specială pentru autoturisme instituită de Codul fiscal nu este purtătoare de dobânzi în sarcina contribuabilului. Astfel, se arată că această taxă nu avea un termen legal de plată sau o data a scadenței sale prevăzută expres de Codul fiscal pe care contribuabilul să fie obligat să o respecte sub sancțiunea calculării de către organele fiscale a unor dobânzi. Această susținere corespunde adevărului întrucât taxa se achita de către contribuabil ca o manifestare unilaterală de voință fiind o operațiune tehnică prealabilă absolută necesară pentru înmatricularea autoturismului.

Cu toate acestea, de vreme ce s-a reținut că taxa a fost percepută de Statul Român prin încălcarea normelor de drept comunitar ne aflăm în prezența unor sume plătite fără existența unui titlu de creanță și ca atare devin incidente prevederile art.117 alin.1 din Codul d e procedură fiscală care arată că se restituie la cerere debitorului sumele plătite fără existența unui titlu de creanță iar pentru aceste sume contribuabili au dreptul la dobândă prevăzută de art.124 din Codul d e procedură fiscală, astfel încât va fi admis și petitul privind obligarea pârâtei T la plata dobânzii legale fiscale, întrucât dispozițiile art.117 și 124 Cod procedură fiscală sunt direct aplicabile.

Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, fiind în prezenta motivului de modificare a sentinței recurate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, aceasta fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, Curtea admițând recursul reclamantului va modifica sentința recurată, în sensul că, va admite acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice T și în consecință va dispune obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice T la plata către reclamant a sumei de 9978 lei cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, cu dobânda legală fiscală.

În baza art.274 și urm. Cod procedură civilă va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată către recurent în sumă de 6,5 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar achitate în primă instanță și recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr. 358/CA/31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice

Modifică sentința recurată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice

Obligă pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 9978 lei cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, cu dobânda legală fiscală.

Obligă intimata la plata către recurent a cheltuielilor de judecată în sumă de 6,5 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red./24.11.2009

Tehnored./25.11.2009

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător

Președinte:Maria Cornelia Dascălu
Judecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Ionel

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1306/2009. Curtea de Apel Timisoara