Contestație act administrativ fiscal. Decizia 132/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.132/CA/2009-
Ședința publică din 12 martie 2009
PREȘEDINTE: Vîrtop Florica- -- JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- - -JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana
- - - judecător
- - - grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal, formulat de reclamanta-""SRLcu sediul în O,-, jud. în contradictoriu cu intimatul pârât INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O ambele cu sediul în O, - -, nr.1, jud. B împotriva sentinței nr.491/CA din 3 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect -contestație act administrativ fiscal -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta reclamantă -""SRL O - consilie juridic A, în baza delegației nr.29/11.03.2009, lipsă fiind intimații pârâți INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este legal timbrat cu suma de 2 lei taxă judiciară de timbru achitată cu chitanța nr. - din 11 martie 2009, plus 0,15 lei timbru judiciar, intimații pârâți au depus la dosar întâmpinare, de asemenea recurenta a depus la dosar note de ședință, cauza este la primul termen în recurs, după care:
Instanța, comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentantul recurentei.
Reprezentantul recurentei învederează că nu mai are alte cereri, solicită cuvântul asupra recursului.
Instanța, nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat, de asemenea și notele de ședință depuse pentru acest termen de judecată. Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă, cu consecința anulării dispoziției emise de Primarul Mun. O, a dispoziției de impunere și a raportului de inspecție fiscală, constatând totodată că, reclamanta nu datorează nici un fel de impozit pe spectacol pe perioada 1 ianuarie 2005 - 30 iunie 2007. În esență învederează că, instanța de fond în pronunțarea soluției date a avut ca singure argumente, faptul că, natura activității reclamantei este cafe bar și nu discotecă astfel cum susține reclamanta, au fost constatările unui inspector care prin nota de constatare a arătat că, incinta unității reclamantei, există instalații speciale de lumină și de redare/audiție muzicală și că în incintă se dansează. În opinia reclamantei, faptul că s-au calculat penalități și majorări de întârzieri în baza unor legi abrogate, nu este decât o greșeală materială gravă, iar faptul că decizia de impozitare privește o perioadă ulterioară emiterii ei, apreciază că nu pot fi reținute, deoarece impozitul se calculează pe trimestrul care se încheie. Astfel, instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, respectiv natura activității practicată de reclamantă, reclamanta considerând că nu datorează impozit pe spectacol în calitate de discotecă, ea având activitatea de cafe bar, folosind muzica doar pentru a crea atmosferă. Instanța de fond evită să se pronunțe și să ia în considerare susținerile reclamantei întemeiate pe dispozițiile HG nr.44/2004, deoarece nu intră în caracteristicile prevăzute de art.178 din Normele Metodologice HG 44/2004 în ceea ce privește definiția discotecii, aceasta fiind definită ca o activitate artistică și distractivă, desfășurată într-o incintă prevăzută cu instalații electronice speciale de lumini și de redare muzică. Totodată mai arată că, reclamanta nu folosește artiști, nu organizează concerte, dansuri în sine, publicul nu plătește bilete etc. mai arată și că instanța de fond se justifică pentru a intra în natura fondului cauzei, respectiv a naturii activității, cu decizia pronunțată de Curtea de Apel Oradea, nr.74/2006 prin care s-a respins acțiunea reclamantei de anulare a impozitului pe spectacol, însă în mod greșit se folosește totuși de această decizie, în respingerea acțiunii formulate. În concluzie, învederează că o dispoziție și un raport de inspecție fiscală care au la bază doar o interpretare greșită a unor norme, bazate pe controale din anul 2007, pentru activități care au avut loc în anul 2005 și bazate pe informațiile mass- media, consideră că sunt decizii nule de drept astfel că se impune admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul celor arătate și în notele de ședință depuse la dosarul cauzei, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.491/CA din 3 noiembrie 2008, Tribunalul Bihora respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta - SRL O în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului O și Instituția Primarului Municipiului O împotriva dispoziției nr.3795/28.06.2007 emisă de Primarul Municipiului O, a deciziei de impunere nr.-/15.05.2007 și a raportului de inspecție fiscală din data de 15.05.2007 încheiate de Primăria Municipiului O, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra capătului de cerere privind suspendarea executării actului administrativ atacat, instanța s-a pronunțat prin încheierea nr.537/CA/12.12.2007 aflată la fila 109 dosar în sensul admiterii cererii.
Pe fond, instanța examinând acțiunea prin prisma întregului material probator aflat la dosar, a reținut în fapt că, prin decizia de impunere nr.-/15.05.2007 întocmită în baza raportului de inspecție fiscală din data de 15.05.2007 s-a stabilit în sarcina reclamantei un impozit pe spectacole datorat suplimentar în sumă de 18.315 lei din care impozit în cuantum de 13.396 lei, dobânzi și majorări de întârziere aferente în sumă de 4807 lei și penalități de întârziere aferente în cuantum de 112 lei. Împotriva acestor acte administrativ fiscale reclamanta a formulat contestație care a fost respinsă prin dispoziția Primarului Municipiului O cu nr.3795 din28.06.2007. După parcurgerea procedurii prealabile reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ solicitând anularea actelor administrativ fiscale pe considerentul că organul fiscal a stabilit în mod eronat că reclamanta desfășoară activități de discotecă astfel cum sunt descrise în art.178 din HG 44/2004 deși în realitate desfășoară activități de cafe-bar.
Conform pct.178 alin.1 din HG nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal prin discotecă se înțelege activitatea artistică și distractivă desfășurată într-o incintă prevăzută cu instalații electronice speciale de lumini, precum și de redare și audiție de muzică, unde se dansează, indiferent cum este denumită ori de felul cum este organizată ca activitate cu sau fără disc -jockey.
Din nota de constatare încheiată la data de 03.02.2007 aflată la filele 70 și 169 dosar a rezultat ă inspectorii din cadrul Primăriei Municipiului O au constatat la fața locului că în incinta punctului de lucru din O,--4 al reclamantei există instalații speciale de lumini și redare /audiție muzicală și totodată se dansează. Susținerile reclamantei că desfășoară activități de cafe- bar și nu de discotecă astfel cum este descrisă la pct.178 din HG nr.44/2004 au fost contrazise se atât de constatările personale ale inspectorilor pârâtei cât și din programul activităților distractive consemnate în mass-media locală conform cărora în Club (aflat în incinta unității reclamantei) se desfășoară astfel de activități artistice și distractive (fila 171 dosar). De altfel, natura activității desfășurată de reclamantă a mai fost tranșată irevocabil de instanța de judecată prin sentința civilă nr.255/CA/11.10.2005 a Tribunalului Bihor și Decizia nr.74/CA/2006-R a Curții de Apel Oradea prin care s-a stabilit irevocabil că reclamanta a desfășurat activități de discotecă pentru o perioadă anterioară celei ce face obiectul prezentei cauze, iar autorizația de construire și contractul de vânzare-cumpărare a spațiului în care se desfășoară asemenea activități nu au nici o relevanță asupra activității desfășurate în fapt și implicit a calculului impozitului aferent.
În ceea ce privește calculul impozitului stabilit instanța a reținut că în conformitate cu art.275 din Codul fiscal în cazul unei manifestări artistice sau al unei activități distractive care are loc într-o videotecă sau discotecă, impozitul pe spectacole se calculează pe baza suprafeței incintei prevăzute în prezentul articol. Impozitul pe spectacole se stabilește pentru fiecare zi de manifestare artistică sau de activitate distractivă, prin înmulțirea numărului de metri pătrați ai suprafeței incintei videotecii sau discotecii cu suma stabilită de Consiliul Local. Potrivit art.277 alin.2 din Codul fiscal orice persoană care datorează impozitul pe spectacole are obligația de a depune o declarație la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale până la data stabilită pentru fiecare plată a impozitului pe spectacole.
Întrucât, reclamanta nu a depus declarație de impunere pentru stabilirea impozitului pe spectacole din luna ianuarie 2005 și ținând cont de controalele efectuate precum și de informațiile din mass-media locală și de hotărârile judecătorești irevocabile care au stabilit activități de discotecă a reclamantei anterior acestei date, pârâta în mod corect și legal a calculat acest impozit de la data de 01.01.2005 existând indicii temeinice că profilul activității reclamantei a rămas neschimbat și după această dată. Întrucât societatea reclamantă nu a depus declarație de impunere, organul fiscal a procedat legal la estimarea bazei de impunere conform dispozițiilor art.67 din OG nr. 92/2003 potrivit cărora dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. În acest caz s-a apreciat că trebuie avute în vedere toate datele și documentele care au relevanță pentru estimare.
Față de aceste dispoziții legale ținând cont și de informațiile din mass - media organul fiscal în mod corect a reținut că reclamanta a desfășurat activități de tip discotecă cu o frecvență de o manifestare pe săptămână.
Susținerile reclamantei conform cărora calculul impozitului s-a făcut pe baza a două controale inopinate și a unor informații din mass-media locală și ca atare sunt nelegale, nu au putut fi reținute întrucât, art.67 din OG nr.92/2003 consacră această posibilitate legală de estimare fiind practic impozabilă stabilirea bazei de impozitare prin alte mijloace în cazul în care societatea nu depune declarațiile de impunere. În opinia reclamantei pentru stabilirea bazei de impozitare s-ar impune efectuarea unor controale zilnice din partea inspectorilor fiscali ceea ce este imposibil în fapt.
În ceea ce privește calculul dobânzilor și penalităților de întârziere, instanța a constatat că acesta s-a realizat în baza HG 1513/2002, HG nr.784/2005, Legea 210/2005 și OG nr.26/2001 așa cum rezultă din cuprinsul raportului de inspecție fiscală și din decizia de impunere atacată. Este adevărat că la data de 01.01.2005, Hotărârea 1513/2002 era abrogată de Hotărârea 67/29.01.2004 care ulterior a fost abrogată de Hotărârea nr.784/2005 și prin urmare în cuprinsul actelor administrativ fiscale nu trebuia menționată Hotărârea 1513/2002 însă din examinarea modalității de calcul a dobânzii și a penalităților de întârziere reținute în sarcina reclamantei s-a constatat că acestea au fost corect calculate respectiv prin aplicarea procentului de 0,06%/zi de întârziere întrucât atât Hotărârea 1513/2002 cât și Hotărârea 67/29.01.2004 ( în vigoare la data de 01.01.2005) prevedea același procent de 0,06%/zi de întârziere astfel încât calculul penalităților stabilite în sarcina reclamantei este corect în cuprinsul actelor administrative strecurându-se o eroare materială care nu are nici o influență asupra calculului penalităților. Mai mult, începând cu data de 01.08.2005 penalitățile în discuție se calculează în temeiul Hotărârii 784/2005 care prevede un procent de 0,05% pe zi de întârziere procent care se regăsește în mod legal în actele administrative atacate.
Prin urmare înserarea în cuprinsul deciziilor atacate a unei hotărâri abrogate câtă vreme calculul penalităților a fost corect și legal efectuat nu atrage nulitatea actelor administrativ-fiscale atacate ținând cont că în cuprinsul acestor acte se face referire și la Hotărârea nr.784/2005 care este în vigoare și în prezent.
De asemenea, susținerile reclamantei că pârâta în mod nelegal a calculat impozitul datorat până la data de 30.06.2007 nu au putut fi reținute întrucât, impozitul datorat se calculează pe trimestrul care se încheie la 30.06.2007, iar în situația nedesfășurării activității până la acea dată, reclamanta are obligația depunerii declarației de impunere urmând să se realizeze o regularizare a impozitului datorat.
Față de aceste considerente și văzând în drept și dispozițiile Legii 571/2003 cât și ale HG 44/2004, instanța a constatat că actele administrativ fiscale atacate sunt legale și temeinice și pe cale de consecință le-a menținut în totalitate respingând ca nefondată acțiunea, urmând să constate că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată din partea pârâtei.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs, în termen și legal timbrat recurenta -""SRL O, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii și anulării actelor administrative atacate.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că, prin sentința atacată, în mod greșit s-a dispus respingerea acțiunii formulate. Instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit al acestuia, respectiv faptul că activitatea desfășurată de societate este de cafe - bar și nu discotecă, situație în care nu datorează impozit pe spectacol, în calitate de discotecă.
Apreciază că nu îi sunt aplicabile prevederile art.178 alin.1 din HG nr.44/2004 privitor la definiția discotecii, nedatorând impozit pe spectacol, calculat pe baza suprafeței incintei, ci eventual în baza art.274 lit."b" Cod fiscal și 173 lit."b" din HG nr.44/2004.
Cu privire la natura activității desfășurate de societate arată că ea este de cafe - bar, înscrisă la 5630 și alte activități de servire a băuturilor, fiind în mod eronat asimilată discotecilor. Consideră că, nu datorează acest impozit, în conformitate cu prevederile art.275 Cod fiscal, ci impozit în conformitate cu prevederile art.274 Cod procedură fiscală,pentru situația prevăzută la lit."b", respectiv oricare altă manifestare decât cea enumerată la lit."a" și pentru care cota de impozit este de 5% din suma încasată din vânzarea biletelor de intrare și a abonamentelor, situație prevăzută la art.173 lit."b" din HG nr.44/2004. Consideră că, este evident și logic că activitatea unui cafe - bar nu poate avea profilul unei discoteci, respectiv a unei activități distractive și de spectacol cu caracter permanent, ci doar ocazional, situație în care nu este îndeplinită condiția prevăzută de lege.
Chiar și în nota de constatare întocmită la 3 februarie 2007, se precizează doar că există instalații speciale de lumini și redare / audiție muzicală și că se dansează, iar în raportul de inspecție fiscală se precizează că activitatea de discotecă nu are caracter permanent.
Arată că nu contestă că, societatea ar datora impozit pe spectacol, ci faptul că nu se datorează, în calitate de discotecă. Consideră că prin aplicarea greșită a legii, instanța de fond nu a luat în considerare susținerile sale și a reținut ca legale actele administrative ce au stabilit în sarcina sa impozitul.
Activitatea desfășurată de societate nu se încadrează în definiția discotecii prevăzută de art.178 din HG nr.44/2004, simplul fapt că în incintă există muzică la calculator și că ocazional câteva persoane dansează, nu echivalează cu organizarea unei manifestări artistice, în sensul profesional și tehnic.
Societatea organizează în incinta localului, în care se servește cafele și băuturi alcoolice, doar activități distractive și nu artistice.
Pentru a fi discotecă, activitatea trebuie să fie, atât artistică, cât și distractivă.
Distincția cea mai clară între discotecă și cafe - bar este dată de diferența dintre utilizarea muzicii în mod ambiental ( distractiv) și muzica utilizată în mod lucrativ (spectacol) dată de legiuitor prin HG nr.769/1999 și decizia nr.365/10.10.2006 a Oficiului pentru Drepturile de autor. Activitatea economică a societății este de cafe - bar în cadrul căruia folosesc muzică doar în mod ambiental, pentru desfășurarea ei nefiind necesară utilizarea operelor muzicale în sens lucrativ, nu se folosesc artiști, nu se organizează concerte, ori dansuri în sine, publicul nu plătește bilete sau consumații într-un anumit cuantum, în loc de bilete și nu se organizează activități promoționale.
Consiliul local nu poate erija într-un supraorganism care să aprecieze și să hotărască ce activitate se desfășoară și să o impoziteze. Apreciază că, nu poate fi obligat să depună declarația pe impozit pe spectacol, deoarece nu îndeplinește cumulativ activitate artistică și discotecă și nu are condiții pentru discotecă, nefiind amenajat un ring de special, nu au achiziționate aparaturi și instalații speciale. Consideră că, nu poate fi reținută nici decizia nr.74/CA/2006 a Curții de Apel Oradea, deoarece ea privește o altă perioadă în care societatea avea depusă declarația pentru desfășurarea de activități - discotecă, dar din 1.01.1005 nu s-au mai depus aceste declarații, deoarece nu mai desfășoară această activitate.
Deciziile atacate sunt nelegale și datorită faptului că procedează la calcularea de dobânzi și penalități de întârziere, în baza unor legi abrogate, respectiv HG nr.1513/2002 abrogată prin HG nr.67/2004, OG nr.26/2001, privind modificarea Legii nr.11/1996, devenită caducă prin OG nr.69/2002. Apreciază că, în mod greșit s-a reținut că este doar o simplă eroare materială, atâta vreme cât el a fost făcut în cuantumul prevăzut în actele normative din perioada controlată.
Sub acest aspect prima instanță nu a avut în vedere considerentele deciziei nr.74/CA/2006 a Curții de Apel Oradea, care într-o speță similară a anulat dobânzile și penalitățile stabilite în baza unor legi abrogate.
Prin urmare, consideră că aceste accesorii calculate, în baza unor legi abrogate, sunt lovite de nulitate. Arată de asemenea că, și raportul de inspecție fiscală este lovit de nulitate, deoarece ce de-a doua notă de constatare din 9 februarie 2007 nu există, neputând fi reținută ca temei al stabilirii obligației, informațiile apărute în mass - media locală ori de pe internet, unde pot apărea informații neverificate și nevalidate.
Aceste informații privitoare la societate cuprinse în lista de pe internet depusă, nu pot fi primite ca fiind o dovadă a desfășurării activității de discotecă. Este adevărat că, art.66 din OG nr.92/2003, permite estimarea bazei de impunere, dar ea trebuie efectuată cât mai apropiat situației de fapt fiscale. De asemenea, în mod greșit s-a reținut că, datorează impozit până la data de 30 iunie 2007 și după data încheierii raportului de inspecție fiscală.
Consideră că nu poate fi reținută susținerea instanței că, impozitul se calculează trimestrial, atâta vreme cât este posibil să nu se desfășoare activitate tot trimestrial.
Intimata Primăria Municipiului O prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate, arătând că motivele de recurs invocate sunt nefondate, în mod corect și legal dispunându-se prin actele administrative atacate obligarea recurentei la plata impozitului stabilit și a accesoriilor acestuia, atâta vreme cât s-a constatat că aceasta desfășoară activitatea impozabilă.
Instanța de recurs analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, reține că este nefondat urmând ca în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă să dispună respingerea lui ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate pentru următoarele considerente:
În sarcina societății recurente, prin decizia de impunere nr-- din 15 mai 2007, întocmită în baza raportului de inspecție fiscală din 15 mai 2007, s-a stabilit un impozit pe spectacole datorat suplimentar în sumă de 18.315 lei din care 13.396 impozit, 4804 lei dobânzi și majorări de întârziere și 112 lei penalități de întârziere.
Inspectorii de specialitate din cadrul intimatei pârâte, au constatat prin nota de constatare din data de 3 februarie 2007, ca urmare a deplasării la punctul de lucru al recurentei, situat în O, - -, nr.2-4, că în incinta punctului de lucru există instalații speciale de lumini și de redare/audiție muzicală și că în incintă se dansează. În aceeași incintă s-a stabilit că anterior perioadei reținute în acte fiscale, recurenta a organizat activitate de discotecă, însă după data de 1 ianuarie 2005, aceasta nu a mai depus la organele fiscale, declarația de impunere pentru stabilirea impozitului pe spectacol datorat pentru activitatea de discotecă desfășurată.
Recurenta, atât în fața instanței de fond cât și prin motivele de recurs a arătat că, specificul activității desfășurate în incinta respectivă este de cafe - bar și nu discotecă, situație în care nu poate fi obligată la plata impozitului pe spectacole, în calitate de discotecă, ci eventual a impozitului pe spectacol, prevăzut de art.274 alin.1 lit."b" din Codul fiscal, respectiv prin aplicarea cotei de 5 % din suma încasată din vânzarea biletelor de intrare și a abonamentelor.
De asemenea, recurenta a arătat că activitatea desfășurată de aceasta nu poate fi încadrată în categoria discotecilor, deoarece activitatea pe care a desfășurat-o a fost doar una distractivă și nu artistică, situație în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de artr.178 din HG nr.44/2004.
Aceste susțineri ale recurentei nu pot fi reținute favorabil, motivele de recurs invocate în această privință fiind nefondate.
Astfel, conform prevederilor art.273 Cod fiscal, orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiție sportivă sau altă activitate distractivă în România, are obligația de a plăti impozit pe spectacol.
Conform prevederilor art.171 din nr.HG44/2004 privitoare la normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, persoanele fizice și persoanele juridice care organizează manifestări artistice, competiții sportive sau orice altă activitate distractivă, cu caracter permanent sau ocazional, datorează impozitul pe spectacole, calculat în cote procentuale asupra încasărilor din vânzarea biletelor de intrare și abonamentelor sau după caz, în sumă fixă în funcție de suprafața incintei în cazul videotecilor și discotecilor.
Legiuitorul în cuprinsul prevederilor art.274 Cod fiscal a stabilit regula de bază privitoare la calculul impozitului procentual din vânzarea biletelor de intrare și abonamentelor, iar în cuprinsul prevederilor art.275 Cod fiscal, excepțiile în privința discotecilor și videotecilor. Pentru prima categorie, legiuitorul a prevăzut obligativitatea tipăririi, înregistrării și încasării biletelor de intrare și abonamentelor, dar pentru cea de a doua categorie (excepțiile) s-a menționat expres că nu este necesară tipărirea și încasarea acestora.
Nu poate fi reținută favorabil susținerea recurentei în sensul că pentru activitatea distractivă organizată periodic în incinta punctului de lucru, poate fi obligată cel mult la plata impozitului pe spectacole în cuantumul prevăzut de art.274 lit.b din Codul fiscal, deoarece pentru desfășurarea activității artistice de la art.274 lit.b era obligatoriu să existe bilete de intrare și abonamente, ori recurenta a precizat expres că pentru activitatea desfășurată nu a procedat la tipărirea biletelor de intrare ori/și abonamente, iar activitatea desfășurată de aceasta, calificată drept una distractivă și nu artistică, nu se încadrează în procedura legală care prevede activitate artistică.
mai mult, pe lângă că nu s-a procedat la tipărirea și încasarea biletelor în incinta punctului de lucru, s-a contestat existența unor instalații speciale de lumini și de redare/audiție muzicală, precum și faptul că persoanele aflate în incintă dansau, aspecte care conduc la concluzia că, activitatea distractivă desfășurată de recurentă se încadrează la excepțiile prevăzute de art.275 Cod fiscal, respectiv la discotecă.
Conform prevederilor art.275 alin.1 Cod fiscal, în cazul unei manifestări artisticesaual unei activități distractive care are loc într-o videotecă sau discotecă, impozitul pe spectacole se calculează pe baza suprafeței incintei respective. Pentru desfășurarea acestor manifestări artistice sau activități distractive ce se desfășoară în cele 2 categorii de incinte nu este necesară tipărirea și încasarea biletelor ori abonamentelor.
Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că legiuitorul a prevăzut obligația plății impozitului pe spectacole în cazul unei discoteci, indiferent dacă se desfășoară activități distractive sau manifestări artistice.
Nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că, activitatea desfășurată de aceasta nu se încadrează în noțiunea de discotecă, deoarece nu s-au desfășurat activități și, artistice și distractive, deoarece legiuitorul în cuprinsul normei legale nu a prevăzut existența cumulativă a celor două activități pentru plata impozitului, ci a prevăzut că se datorează impozit pentru desfășurarea oricărei activități din cele două (artistic și distractiv).
Prevederea în cuprinsul definiției discotecii de la art.178 din nr.HG44/2004 a sintagmei "și" între artistic și distractiv, nu înseamnă că s-a prevăzut pentru calificarea incintei ca discotecă, obligativitatea desfășurării cumulative a celor două activități, atât a unor activități artistice, cât și a celor distractive, atâta vreme cât în cuprinsul art.275 Cod fiscal nu se prevede această condiție cumulativă, iar prin normele de aplicare date în aplicarea acestei prevederi cuprinse în nr.HG44/2004 nu se poate modifica legea și nici nu se pot stabili condiții noi față de cele prevăzute în lege.
De asemenea, nici diferențierile existente în prevederile anterioare în privința impozitului pe spectacole cuprinse în Legea nr.147/198, abrogată prin nr.OUG36/2002, ori în normele de aplicare a acestei legi, nu pot fi reținute favorabil, deoarece aceste prevederi invocate sunt abrogate, existând în prezent alte reglementări în vigoare, modalitatea în care în vechea legislație s-a înțeles a se clarifica impozitul pe spectacole neputând fi reținută pentru clarificarea unor aspecte ce au avut loc ulterior abrogării lor.
Nici diferențierea făcută de legiuitor în cuprinsul nr.HG769/1999 între utilizatorii operelor muzicale în scop ambiental și cei ce utilizează aceste opere în scop lucrativ și autorizația deținută de recurentă în temeiul acestor prevederi nu pot fi reținute favorabil pentru recurentă, deoarece această diferențiere nu are legătură cu impozitarea fiscală a activității desfășurate de recurentă, normele legale fiscale incidente nefăcând vreo trimitere pentru calificarea categoriei de activitate desfășurată la aceste norme.
De altfel și în privința acestor norme cuprinse în nr.HG769/1999, legiuitorul a făcut diferențierea între cele utilizate cu plata unor bilete de acces sau consumații și cele utilizate fără acestea, iar recurenta a arătat că publicul ce se afla în incinta sa nu plătește bilete.
Prin urmare, se reține că, în mod corect și legal a reținut prima instanță că, pentru activitatea distractivă organizată de recurentă, aceasta are obligația plății impozitului pe spectacole ca și discotecă, atâta vreme cât în incinta spațiului există aparatura specială prevăzută de legiuitor și s-a constatat că, în cadrul acestor activități se dansează. Sub acest aspect legiuitorul a prevăzut că se datorează impozit indiferent cum este denumită activitatea, artistică ori distractivă, desfășurată, ori de felul cum este aceasta organizată cu sau fără disc - jockey. Această activitate a fost desfășurată constant de societate, periodic, fapt constatat și ca urmare a materialelor publicitare pe care aceasta le-a efectuat, consemnate în mass -media locală, cât și prin hotărârile judecătorești irevocabile anterioare ce au stabilit că recurenta desfășura această activitate.
Cât privește motivele de recurs invocate în privința calculării dobânzilor și penalităților de întârziere în baza unor legi abrogate, se reține că și acestea sunt nefondate. Situația juridică a recurentei din această cauză nu este identică sub acest aspect cu cea reținută în decizia nr.74/CA/2006 a Curții de Apel Oradea, invocată, deoarece, în acest caz organele fiscale nu au procedat la calcularea accesoriilor în baza unor legi abrogate, cum în mod judicios a reținut prima instanță. Astfel, dobânzile au fost calculate în procentele prevăzute de actele normative în vigoare pentru perioada în care ele s-au perceput, respectiv în nr.HG784/2005 și nr.HG67/2004, iar menționarea eronată alături de acestea și a nr.HG1513/2002 nu duce la nelegalitatea calculării accesoriilor, iar penalitățile și majorările de întârziere calculate sunt cele prevăzute în Codul d e procedură fiscală, astfel cum au fost acestea modificate prin Legea nr.210/2005 de aprobare a nr.OG20/2005, care completează nr.OG92/2003.
Menționarea în cuprinsul actelor administrative și a nr.OG26/2001 nu are relevanță, atâta vreme cât calcularea accesoriilor nu a avut loc în temeiul acestui act normativ.
În consecință, se reține că în mod corect a reținut prima instanță că inserarea în cuprinsul actelor fiscale și a unor acte normative abrogate, ori caduce alături de cele incidente cauzei și în vigoare pentru perioada vizată, nu duce la nulitatea acestor acte administrative.
Nu pot fi reținute nici motivele de recurs privitoare la nulitatea actelor fiscale datorită neîntocmirii notei de constatare pentru cel de-al doilea control inopinat efectuat la punctul de lucru al societății din noaptea de 9.02.2007, deoarece lipsa acestei de-a doua note de constatare nu afectează valabilitatea și legalitatea primei note de constatare, care a constatat starea de fapt și nici al raportului de inspecție fiscală în ansamblul său, atâta vreme cât această cea de-a doua notă nu a fost singurul act ce a stat la baza întocmirii raportului.
Cât privește modalitatea de estimare a frecvenței desfășurării activităților distractive, se reține că în raport de numărul de activități organizate de societate, prezentate de mass - media locală și frecvența acestora, respectiv 3 - 9/ lună, calcularea impozitului datorat la o estimare medie de o activitate pe săptămână, respectiv 4/lună este rezonabilă, nerealizându-se o impunere excesivă în sarcina recurentei.
De asemenea, în mod judicios a reținut prima instanță că, susținerile recurentei reclamante privitoare la calcularea nelegală a impozitului datorat până la data de 30.06.2007, nu pot fi reținute, atâta vreme cât impozitul se calculează trimestrial, iar în situația nedesfășurării până la finele trimestrului a activității, urmează ca la solicitarea contribuabilului să se realizeze o regularizare a impozitului datorat.
Drept urmare, pentru aceste considerente, instanța de recurs constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt nefondate, va dispune respingerea ca nefundat a recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
Instanța de recurs nu va acorda cheltuieli de judecată, deoarece acestea nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGEca nefondat recursul declarat de recurenta - "" SRL, împotriva sentinței nr.491 din 3 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 12 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. dec. - jud.
- în concept - 23.03.2009
- jud. fond -
- tehnoredact. - 2 ex.
- 23.03.2009
Președinte:Vîrtop FloricaJudecători:Vîrtop Florica, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana
