Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1448/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 07.08.2009

DECIZIA CIVILĂ NR.1448

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24.11.2009

PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu

JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu

JUDECĂTOR 3: Răzvan

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr.578/20.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu pârâta - intimată DIRECȚIA FISCALĂ A MUNICIPIULUI T, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul - recurent personal, asistat de avocat pentru reclamanta - recurentă, lipsă se prezintă avocat iar în reprezentarea pârâtei - intimate se prezintă consilier juridic.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 17.11.2009 din partea reclamanților - recurenți completare a motivelor de recurs, dovada achitării taxei judiciare de timbru, a timbrului judiciar și la data de 20.11.2009 note de ședință.

Reprezentantul pârâtei - intimate depune la dosar întâmpinare, un exemplar comunicându-se reprezentantei reclamanților - recurenți.

Instanța, pune în discuție excepția de incompatibilitate invocată de reclamanții - recurenți.

Reprezentanta reclamanților - recurenți arată că își susține excepția incompatibilității, instanța care a soluționat cauza nu a fost competentă.

Reprezentantul pârâtei - intimate pune concluzii de respingere a excepției de incompatibilitate.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentanta reclamanților - recurenți solicită admiterea recursului și casarea hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtei - intimate pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr-, contestatorii și au chemat în judecată pe intimata DIRECȚIA FISCALĂ A MUNICIPIULUI T, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună respingerea ca tardivă a dispoziției nr. 46/2008 emisă de Direcția Fiscală a Municipiului T, anularea celor 4 decizii de impunere din data de 29.02.2008, a celor 4 decizii din data de 28.08.2008, referitoare la impozitul pe clădiri în sumă de 588 lei și 762 lei. A mai solicitat anularea părții din impozitul pe teren, referitoare la suprafața de 654 mp din perioada octombrie 2005 - august 2007, întrucât din august 2007 au devenit proprietari ai suprafeței de teren și anularea impozitului pe terenul în suprafață de 96 mp în totalitate, arătând că până în prezent nu le-a fost atribuită de Primărie această suprafață de teren.

În motivare s-a arătat că, la data de 01.02.2008 au achitat în totalitate impozitul datorat pe anul în curs de 367 lei pentru clădiri și 105 lei pentru teren, aceeași sumă fiind plătită și pentru anul 2007, precum și în anii anteriori pe ultimii zece ani. După numai o lună de la plata impozitului amintit a primit patru noi decizii de impunere defalcate separat pentru și: 588 lei pentru clădiri din care 294 lei pentru și 294 lei pentru și 192 lei pentru teren din care 66 lei pentru și 66 lei pentru.

S-a mai arătat că, la data de 30.07.2008 s-a procedat la măsurarea spațiului întregii locuințe de către inspector, iar la data de 28.08.2008 au primit alte patru decizii de impozitare prin care s-a stabilit suma de 762 lei clădiri din care 381 lei pe numele și 381 lei pe numele, precum și suma de 446 lei pentru teren din care 226 lei pe numele și 226 lei pe numele.

S-a precizat că, au contestat impozitul stabilit, iar Direcția Fiscală prin dispoziția nr.46/20.10.2008 a respins contestația. Întrucât Direcția Fiscală a soluționat contestația doar după 50 de zile de la înregistrarea acesteia au solicitat anularea dispoziției ca fiind tardivă.

Referitor la impozitul pe clădiri, s-a arătat că, acesta este nejustificat. Referitor la impozitul pe teren, au solicitat ca impozitarea suprafeței de 654 mp să se facă începând cu data primiri extrasului, respectiv august 2007.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara în soluționarea cererii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivarea întâmpinării a arătat că, prin cererea depusă la Judecătoria Timișoara, contestatorii au solicitat anularea dispoziției nr.46/20.10.2008 și a deciziilor de impunere E 2008 - -/06.08.2008. S-a arătat că, actele a căror anulare se cere sunt acte administrative fiscale pentru care legea prevede procedură specială de soluționare, aceea reglementată de Lege nr.554/2004 și numai după parcurgerea unei proceduri prealabile, respectiv contestația pe cale administrativă care se adresează organului emitent al actelor contestate.

La termenul de judecată din 03.12.2008, instanța a pus în discuție excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara invocată de către intimată prin întâmpinarea formulată.

Prin sentința civilă nr.15363/03.12.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, s-a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de contestatorii și în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA FISCALĂ A MUNICIPIULUI T în favoarea Tribunalului Timiș.

În motivare s-a reținut că potrivit art.218 alin.2 din nr.OG92/2003 cu modificările și completările ulterioare "deciziile emise în soluționarea contestației pot fi atacate de către contestator potrivit art.212 la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii."

Potrivit prevederilor art.2 pct.1 lit. d) Cod procedură civilă, "tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel."

Potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel."

Întrucât dispoziția nr.46/20.10.2008 și deciziile de impunere E2008-285/2008 atacate au fost emise de către Direcția Fiscală a Municipiului T care este o instituție sub autoritatea Primarului Municipiului T și care are competență în ceea ce privesc impozitele și taxele locale care se fac venituri le bugetul local al Municipiului T, competența în soluționare a acțiunii în contencios administrativ revine Tribunalului Timiș.

În raport de aceste considerente, prima instanță a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara în soluționarea prezentei cauze și a dispus declinarea competenței de soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 26.01.2009, sub nr. dosar -.

Prin înscrisul depus la dosar, contestatorii și au mai adăugat următoarele:

În cazul impozitului pe clădiri nu se explică de Direcția Fiscală proveniența diferenței dintre impozitul stabilit prin Deciziile de impunere ce fac obiectul acțiunii ce se judecă în prezent și cel calculat în urmă cu 15 ani tot de către organele fiscale din acel timp pe care contestatorii l-au plătit cu regularitate în fiecare an până în prezent.

Din Raportul de Inspecție întocmit unilateral ce le-a fost transmis pentru luare la cunoștință rezultă faptul că dublarea impozitului la clădiri s-a făcut împotriva prevederilor art.251 din Codul Fiscal. Astfel pentru construcția anexă în suprafață utilă de 89,68 mp, valoarea impozabilă luată în calcul a fost de 669 lei/mp, prevăzută la art.251 alin.3 lit. a) și nu de 114 lei/mp cât se prevede la litera c), pentru acest gen de construcții din care cauză pentru această suprafață valoarea impozabilă a fost stabilită la suma de 59.996 lei în loc de 10.223 lei.

Faptul că această suprafață este o construcție anexă și deci ca impozitare se încadrează la art.251 alin.3 lit. c), contestatorii au dovedit-o cu Autorizația de Construire eliberată de Primărie cu nr.863/29.11.1991 semnată de Primarul și Secretarul Primăriei din acel timp și care se regăsește la dosarul fiscal de la Direcția Fiscală a Municipiului și în baza căreia organele fiscale le-au calculat impozitul aferent el fiind evidențiat separat, în fiecare chitanță de plata impozitului la poziția a doua.

S-a mai arătat faptul că în același Raport de Inspecție se face precizarea că principalul corp al clădirii în suprafața construită de 237 mp la parter și 121 mp la demisol a fost construit în anul 1993 când în realitate clădirea respectivă a fost construită în anul 1936 având o vechime de peste 50 de ani, situație în care valoarea impozabilă se reduce cu 20%, iar faptul că această clădire a fost construită în anul 1936 au dovedit-o cu Extrasul nr.16668 top 790-791.

S-a mai arătat că suprafața utilă a clădirii stabilită cu ocazia măsurătorii la fața locului a fost majorată artificial cu 28,18 mp din care 18,86 mp urmare a unei greșeli de calcul geometric la cele două balcoane și 9,32 mp pentru unele spații din interiorul casei scărilor care potrivit art.251 alin.4 din Codul fiscal nu sunt supuse impozitării.

Referitor la Impozitul pe teren s-a solicitat ca instanța de judecată să dispună ca data de impozitare a terenurilor respective să corespundă cu data obținerii extrasului prin care se atribuie efectiv dreptul de proprietate și nu data emiterii Dispoziției cu nr.2277/12.10.2005 și respectiv nr.1619/11.05.2008 aceasta pentru că diferența de timp a fost determinată de unele fapte ce aparțin în exclusivitate Primăriei.

În concluzie, s-a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună admiterea contestației și să se respingă Dispoziția nr. 46/2008 a Direcției Fiscale motivat de faptul că prin această dispoziție nu se aduc argumente veridice care să justifice inițiativa de dublare a impozitului stabilit de colegii lor predecesori.

Referitor la impozitarea suprafeței de 96 mp ce face obiectul Dispoziției Primarului cu nr.1619/2007 contestatorii au apreciat că această suprafață nu este încă individualizată și pusă în posesie din totalul suprafeței de 7400 mp existența în imediata vecinătate, teren care se găsește și în prezent în folosința Primăriei. Pentru atribuirea și punerea în posesie a acestei suprafețe de teren contestatorii au arătat că sunt în curs de judecată la Judecătoria Timișoara (dosar nr-), proces în care Primarul își contestă Dispoziția nr.1619/2007 în baza căreia au fost impozitați de Direcția Fiscală.

La data de 25.02.2009, intimata Direcția Fiscală a municipiului Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate de contestatorii, respectiv anularea Dispoziției nr.46 din 20.10.2008 și implicit a deciziilor de impunere nr. E2008--/06.08.2008.

În motivare s-a arătat că prin Deciziile de impunere nr. E2008--/06.08.2008, în conformitate cu prevederile art.249 alin.1 și art.256 alin.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal s-a stabilit în sarcina contestatorilor, obligația de plată a impozitului pe clădire și a impozitului pe teren, pentru imobilul de la domiciliul situat în T,-,.1, jud. T,

Împotriva deciziilor de impunere menționate mai sus, contestatorii au formulat contestația înregistrată sub nr. - - din 05.09.1008, având ca obiect anularea deciziilor contestate, contestatorii invocând faptul că diferențele la suprafețele pentru care a fost stabilit impozitul pe clădire și teren au fost eronat constatate.

S-a arătat că prin Dispoziția nr.46 din 20.10.2008 emisă în procedura prealabilă în soluționarea contestației nr. - - din 05.09.2008, compartimentul de specialitate a respins această cerere, menținând deciziile de impunere nr. E2008 - - din 06.08.2008, constatând că au fost emise în temeiul legii.

Prin cererea formulată către Tribunalul Timiș, contestatorii au solicitat în contencios administrativ, anularea dispoziției nr.46 din 20.10.2008 și a deciziilor de impunere nr. E2008 - - din 06.08.2008 prin care s-au stabilit obligații în sarcina contestatorilor, ca netemeinice și nelegale.

În conformitate cu prevederile art.249 alin.1 și art.256 alin.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, actualizată, s-a stabilit în sarcina contestatorilor obligația de plată a impozitului pe clădire și a impozitului pe teren, pentru imobilul situat în T,-,.1, jud.

Această obligație născută în temeiul prevederilor Legii nr.571/2003 actualizată, privind Codul Fiscal, le-a fost adusă la cunoștința contestatorilor prin deciziile de impunere nr. E2008 - -/06.08.2008.

S-a mai arătat că împotriva deciziilor de impunere menționate, contestatorii au formulat contestație, ce are ca obiect anularea deciziilor contestate, aceștia invocând faptul că au fost eronat constatate de către inspectorii din cadrul Serviciului Inspecție Fiscală Persoane Fizice, în urma controlului fiscal efectuat la adresa mai sus menționată.

S-a menționat că în vederea corelării situației reale fiscale cu situația existentă în evidențele fiscale, în data de 30.07.2008, a fost efectuată inspecție fiscală la adresa din T,-,.1, jud. T, iar în urma acesteia s-a stabilit că suprafețele constatate de inspectori, au fost stabilite prin măsurători efectuate la fața locului de către inspectorii din cadrul compartimentului de specialitate, cu respectarea prevederilor art.251 alin. din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, actualizată și cu respectarea prevederilor art.257 lit. a) care arată că pentru suprafața de teren acoperită de o clădire nu se datorează impozit pe teren, stabilindu-se diferențe între datele din evidențele fiscale și starea fiscală reală, în ceea ce privește suprafața construită a clădirii, respectiv suprafața de teren impozitată.

S-a arătat că pe întreaga perioadă de desfășurare a inspecției fiscale, contribuabilul a fost informat despre constatările echipei de inspecție în legătură cu: obiectul controlului, consecințele lor fiscale și i-a fost acordată posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere, conform prevederilor Codului d e procedură fiscală.

În ceea ce privește impozitul pe clădiri, în cazul persoanelor fizice, acesta se calculează în conformitate cu prevederile legislației fiscale în materie, prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii stabilită potrivit criteriilor și normelor de evaluare prevăzute de art.251 alin.3 din Codul fiscal, avându-se în vedere instalațiile cu care este dotată clădirea, încadrându-se pentru aplicarea valorilor impozitabile prezentate în coloana 1, punctul 1, respectiv a valorii de 669 lei/mp acele clădiri care sunt dotate, cumulativ, cu instalații de apă, de canalizare, electrice și de încălzire.

S-a arătat de asemenea, că în cazul în care clădirea este proprietate comună a contestatorilor sau proprietate în devălmășie, când titularii dreptului de proprietate nu au determinat nici măcar o cotă-parte ideală, matematica din dreptul de proprietate asupra bunurilor nefracționate în materialitatea lor, se aplică prevederile pct.20 lit. b) din nr.HG44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, actualizată.

În ceea ce privește impozitul pe teren, stabilirea acestuia se face luând în calcul numărul de metri pătrați de teren, rangul localității în care este amplasat terenul și zona și/sau categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.

În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosință terenuri cu construcții, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută la art.258 alin.2 din Codul fiscal.

În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută la art.258 alin.4, iar acest rezultat se înmulțește cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzută la art.258 alin.5 din Codul fiscal.

Intimata a mai arătat în întâmpinare, că referitor la terenul în suprafață de 654 mp, atribuit prin Dispoziția Primarului nr.2277/12.10.2005, așa cum reiese din prevederile art.259 alin.1 din Legea nr.571/2003, actualizată, a fost stabilit în sarcina contestatorilor impozit pe acest teren începând cu data de 01.11.2005, totodată făcând mențiunea că impozitul pe acest teren este un impozit direct pe proprietate, ceea ce prezintă relevanță din punct de vedere fiscal fiind dreptul de proprietate, nu și celelalte atribute ale acestuia, posesia și folosința, iar Dispoziția Primarului nr.2277/12.10.2005 face dovada proprietății acestuia teren, tulburările referitoare la posesia sau folosința acestuia nefiind de natură a-i scuti pe contestatori de la plata acestui impozit.

Pentru suprafața de teren de 96 mp, atribuită contestatorilor prin Dispoziția Primarului nr.1917/11.05.2007, a fost stabilit în sarcina acestora, impozit pe acest teren începând cu data de 01.06.2007 în conformitate cu prevederile legale, în aceleași condiții cu impozitul stabilit pentru terenul în suprafață de 654 mp.

S-a menționat că în cadrul activității ale inspecției fiscale nu s-au constatat date noi date care să aducă la modificarea impozitului pe terne datorat de contestatori pentru aceste două terenuri.

În urma modificărilor celorlalte suprafețe supuse impozitării (clădire și teren aferent) a fost efectuat recalculat impozitului pe clădire și teren, pentru perioada 01.01.2003 - 30.06.2008, conform art.91 alin.1 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată și actualizată, și pe baza prevederilor legale indicate mai sus, rezultând diferențe de achitat în plus cu titlu de impozit pe clădire și accesorii aferente acestuia, respectiv cu titlu de impozit pe teren și accesorii.

S-a precizat că aceste diferențe de achitat în plus au fost stabilite în conformitate cu prevederile art.94 alin.2 lit. f) din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată și actualizată.

În drept, intimata și-a precizat întâmpinarea pe prevederile art.115 din Codul d e procedură civilă.

Prin sentința civilă nr.578/CA/20.05.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de contestatorii și în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA FISCALĂ A MUNICIPIULUI

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

În urma inspecției fiscale efectuată la domiciliul d-lui. și d-nei. în data de 30.07.2008 la adresa din T,-,.1, jud. Taf ost constatată existența imobilelor ce constituie baza de impunere pentru deciziile de nr. E2008-- din 06.08.2008 pentru stabilirea impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren, în conformitate cu prevederile art.249 alin.1 și art.256 alin.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, actualizat:

- corp principal de clădire cu destinația de locuință, în suprafață construită de 237,81 mp, suprafață utilă de 198,18 mp, construcție din cărămidă din anul 1993, cu toate utilitățile;

- corp principal de clădire cu altă destinație, în suprafață construită de 53.80 mp, suprafața utilă de 44,84 mp, construcție din cărămidă din anul 1993, fără utilități;

- subsol/demisol locuibil în suprafață construită de 121,21 mp, suprafață utilă de 101,01 mp. construcție din cărămidă din anul 1993, cu toate utilitățile;

- subsol/demisol altă destinație în suprafață construită de 8,13 mp, suprafață utilă de 6,78 mp. construcție din cărămidă din anul 1993, fără utilități;

- teren intravilan cu construcții situat în zona 2 de impozitare, în suprafață totală de 509 mp, din care suprafața construită de 291,58 mp, rezultând teren impus în suprafață de 217,42 mp;

- teren intravilan în suprafață de 654 mp, situat în zona 2 de impozitare;

- teren intravilan în suprafață de 96 mp, situat în zona 2 de impozitare.

Pe întreaga perioadă de desfășurare a inspecției fiscale, reclamantul a fost informat despre constatările echipei de inspecție în legătura cu: obiectul controlului, consecințele lor fiscale și i s-a acordat posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere, conform prevederilor Codului d e Procedură Fiscală. Reclamanții nu au avut obiecțiuni privind rezultatele inspecției fiscale, acesta fiind de față la executarea măsurătorilor și contrasemnând toate documentele care au stat la baza întocmirii raportului de inspecție fiscala nr. --/06.08.2008.

În ceea ce privește posibilitatea de contestare a suprafețelor care au fost stabilite prin inspecția fiscală, instanța a reținut că reclamanții au avut cunoștință despre măsurători din conținutul de constatare încheiată la 30.07.2008, fișă în care s-au constatat suprafețele imobilelor. Dimpotrivă, această fișă a fost semnată fără a fi contestat cuprinsul acesteia iar pe parcursul inspecției nu au fost formulate nici un fel de obiecțiuni asupra măsurătorilor efectuate sau a suprafețelor constatate.

Referitor la terenul în suprafață de 654 mp. atribuit prin Dispoziția Primarului nr.2277/12.10.2005, așa cum reiese din prevederile art.259 alin.1 din Legea nr.571/2003, actualizată care stipulează că: "(1) Pentru un teren dobândit de o persoană în cursul unui an, impozitul pe teren se datorează de la data de întâi a lunii următoare celei în care terenul a fost dobândit", a fost stabilit în sarcina reclamanților, impozit pe acest teren începând cu data de 01.11.2005.

Astfel impozitul pe teren este un impozit direct pe proprietate, ceea ce prezintă relevanță, din punct de vedere fiscal; fiind dreptul de proprietate, nu și celelalte atribute ale acestuia, posesia și folosința, iar Dispoziția Primarului nr.2277/12.10.2005 face dovada proprietății acestui teren, tulburările referitoare la posesia sau folosința acestuia nefiind de natură a scuti de la plata acestui impozit.

Pentru suprafața de teren de 96 mp, atribuită reclamanților prin Dispoziția Primarului nr.1917/11.05.2007, a fost stabilit în sarcina acestora, impozit pe acest teren începând cu data de 01.06.2007, în conformitate cu prevederile legale sus menționate, în aceleași condiții cu impozitul stabilit pentru terenul în suprafață de 654 mp.

Faptul că reclamanții nu au fost puși în posesie (și că "suprafața respectivă de teren este folosită în continuare de Primărie") nu are relevanță din punct de vedere fiscal, obligația de a declara imobilul este obligatorie în termen de 30 de zile de la momentul dobândirii, plata impozitului fiind datorată începând cu ziua de întâi a lunii următoare dobândirii: Codul fiscal, art.259 (1) Pentru un teren dobândit de o persoană în cursul unui an, impozitul pe teren se datorează de la data de întâi a lunii următoare celei în care terenul a fost dobândit.

(6) Orice persoană care dobândește teren are obligația de a depune o declarație privind achiziția terenului la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data achiziției.

Compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale la care trebuie declarată dobândirea bunurilor impozabile, nu este Direcția Patrimoniu, așa cum pretind reclamanții, motiv pentru care nu au declarat imobilele ce i s-au retrocedat. În perioada dinainte de data de 01.04.2007 compartimentul de specialitate (menționat în Codul fiscal art.259 (6) a fost Direcția economica, iar, după aceasta dată, potrivit T nr. 125/2007, competența cu privire la stabilirea, colectarea, urmărirea și executarea obligațiilor fiscale locale a devenit Direcția Fiscala a Municipiului T, instituție cu personalitate juridică distinctă de a celorlalte direcții din cadrul Primăriei Municipiului T, iar locul unde se declară bunurile impozabile sau se plătesc taxele este același de ani de zile, putem spune că este un fapt de notorietate.

De asemenea, anunțarea organului fiscal prin căi informale (scrisori, petiții și audiențe) asupra dobândirii unui bun impozabil este lipsită de eficiență, atâta timp cât nu se depun declarațiile fiscale prevăzute de lege pe formularele tip puse la dispoziția contribuabililor în mod gratuit la sediul organului fiscal. Procesele verbale de constatare a contravenției emise de către indicate de către reclamanți constatau contravenția constând în depășirea termenului de depunere a declarațiilor de impunere cu privire la terenuri (retrocedate) art.259 alin. (5) și art.294 alin.2 din Legea nr.571/2003 cu modificările ulterioare privind Codul Fiscal. Aceste procese verbale au fost anulate de către instanța de judecată pe motive de formă, și anume că fapta ce constituie contravenție nu a fost suficient descrisă, instanța nu s-a pronunțat asupra temeiniciei și legalității lor.

Cât privește încadrarea de către inspectorii organului fiscal a clădirilor numite "anexă" în categoria spațiilor de locuit de către inspectori s-a făcut potrivit principiului fiscalității privind rolul activ al organului fiscal, avându-se în vedere funcția lor iar nu denumirea dată construcției prin cererea de autorizare, art.7 (2) din Codul d e procedură fiscală statuând: "Organul fiscal este îndreptățit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obțină și să utilizeze toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului, în analiza efectuată organul fiscal va identifica și va avea în vedere toate circumstanțele edificatoare ale fiecărui caz."

În mod corect a fost majorată valoarea impozitului cu 25%, pe motiv că suprafața ei depășește 150 mp. Majorarea valorii impozitului s-a făcut raportându-se la întreaga suprafață construită a imobilului de 358 mp. Impozitul este datorat pe întreaga clădire și se plătește de către contribuabili pe cote-părți indivize deținute.

Raționamentul potrivit căruia fiecare dintre soți ar datora pe câte J din întreaga suprafață a construcții și consecința ar fi ca valoare impozabilă nu se majorează deoarece cotele părți deținute de către fiecare din proprietari nu ar depăși 150 mp este greșită, impozitul nefiind pe persoana ci pe clădiri (și pe suprafață).

Cererea de compensare formulată de reclamanți, cu privire la stingerea impozitelor din sume reprezentând cheltuieli de judecată datorate de Municipiul T către reclamanți este neîntemeiată, date fiind dispozițiile privind Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, considerând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului, cu privire la impozitul pe clădiri se arată că, la clădirea principală care are o vechime de peste 50 de ani nu s-a aplicat reducerea de 20% cu ocazia stabilirii venitului impozabil așa cum se prevede la art.251 alin.7 lit. a) din Codul fiscal.

Se arată că suprafața utilă a fost mărită artificial de inspectorul Direcției fiscale cu 28,18 mp din care 18,86 mp datoria unui calcul geometric greșit la stabilirea suprafeței celor două balcoane și 9,32 mp prin preluarea în calculul impozitului a unor spații ce fac parte din scările de acces care potrivit art.251 alin.4 din Codul fiscal sunt scutite de impozit.

Pentru aplicarea prevederilor art. 251 alin.8 din Codul fiscal referitoare la majorarea cu 5 % pentru fiacre 50 mp ce depășește suprafața de 150 mp, Direcția fiscală a majorat venitul impozabil calculat cu 25 % adică 5 câtimi a câte 50 mp luând ca bază de calcul suprafața construită de 358 mp.

Reclamanții recurenți au mai arătat că impozitul calculat de Direcția fiscală a fost majorat pe total cu 6 % în baza unei Hotărâri a consiliului local pe care nu l-a nominalizat iar instanța de judecată nu l-a avut în vedere la judecarea cauzei cu toate că au solicitat aceasta la pct.5 din pagina 3 concluziilor depuse cât și la pct.3 din scrisoarea depusă la termenul din 24.02.2008 ca răspuns la cea de a doua întâmpinare a Direcției fiscale.

Referitor la a doua clădire proprietatea reclamanților, cu două nivele, garaj la parter și apartament de două camere la etaj, se arată că a fost construită în anul 1993 ca anexă la prima clădire. Pentru această nouă clădire, ca anexă la prima, organul fiscal, a stabilit pentru această nouă clădire un impozit anual de 41 lei emițând oad oua Decizie de impunere pe seama reclamanților prin care impozitul a fost calculat legal potrivit art.251 alin.3 lit. C) din Codul fiscal.

Cu privire la impozitul pe teren se arată că, Primăria T prin Dispoziția nr.2277/12.10.2005 le-a retrocedat suprafață de teren de 654 mp în baza Legii nr.10/2001 cu toate că la aceeași dată era în curs de judecată cu familia pentru aceeași suprafață de teren tot în baza Legii nr.10/2001.

Se mai arată că prin Dispoziția Primarului nr.1619/11.05.2007 le-a fost retrocedată și suprafață de teren de 96 mp, tot în baza Legii nr.10/2001. Pentru ambele suprafețe de teren arată că au fost impozitați de Direcția fiscală începând cu data emiterii Dispozițiilor cu toate că aceste dispoziții nu au fost materializate decât după doi ani în cazul suprafeței de 654 mp sau nici până în prezent în cazul suprafeței de 96 mp.

Reclamanții au mai arătat că hotărârea atacată este incompletă întrucât prima instanță a ocolit judecarea faptului că Direcția Fiscală a soluționat cu întârziere contestația lor cu toate că s-au referit la această ilegalitate atât în cuprinsul acțiunii cât și în finalul concluziilor; nu a judecat latura incompatibilității în soluționarea contestației; nu a tratat în procesul de judecare cazul hotărârii consiliului local în baza căreia Direcția fiscală a majorat ilegal impozitul stabilit; nu a judecat cauzele pentru care Direcția fiscală a refuzat să reducă impozitul calculat cu 20 % pentru vechimea construcției de peste 50 de ani; nu a judecat majorarea artificială a suprafeței impozitate cu 28,18 mp; nu a judecat faptul că au fost obligați de Direcția fiscală să plătească suma de 390 lei retroactiv pe ultimii trei ani începând cu anul 2005 cu majorările și penalizările de întârziere aferente.

Recurenții consideră nelegală hotărârea atacată arătând că, în cazul construcției anexe a acceptat desființarea unei decizii de impunere, legal întocmită în baza art.251 alin. C) din Codul fiscal de un lucrător al Direcției fiscale și înlocuirea acesteia cu o altă decizie întocmită de un alt lucrător al aceleiași Direcții fiscale cu încălcarea reglementărilor prevăzute de lege pentru acest gen de construcții; a admis că impozitarea celor dodă suprafețe de teren să se facă începând cu data emiterii dispozițiilor de retrocedare fără temei legal, fiind respinsă solicitarea ca impozitarea să se facă legal începând cu data dobândirii suprafețelor respective de teren așa cum prevede la art.259 alin.6 din Codul fiscal în condițiile în care diferența de timp se datorează unor probleme din interiorul Primăriei.

La data de 17.11.2009, reclamanții au depus o completare a motivelor de recurs prin care au solicitat să se constate că Direcția fiscală a cumulat suprafața celor două clădiri, într-o singură clădire, mărind suprafața construită a clădirii principale cu 53,83 mp care se referă însă la cea de a doua clădire, aceasta fiind menționată în nota de măsurătoare la prima poziție.

Reclamații recurenți, la data de 20.11.2009 au depus note de ședință prin care au arătat că în cauză sunt aplicabile atât dispozițiile art.304 pct.1 cât și art.306 Cod procedură civilă, fiind aplicabile prevederile art.24 Cod procedură civilă subliniind că, înainte de a se pronunța sentința atacată, președintele completului de judecată a pronunțat decizia civilă nr.712/R din 15.04.2009, rămasă irevocabilă, hotărâre care se referă la aceleași părți și la același obiect, ridicând excepția incompatibilității judecătorului în soluționarea prezentului dosar în prima instanță.

Pârâta Direcția Fiscală a Municipiului Taf ormulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.

În considerentele întâmpinării se arată că prin Deciziile de impunere nr. E2008--/06.08.2008, emise în conformitate cu prevederile art.249, alin.1 și art.256, alin.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, în urma inspecției fiscale, s-a stabilit în sarcina soților și, obligația de plată a unor diferențe de plată la impozitul pe clădire și la impozitul pe teren, pentru imobilul de la domiciliu, situat în T,-.1, jud.

Se mai arată că în urma inspecției fiscale, reclamanții și au fost sancționați contravențional prin PVC nr.184 din 26.06.2008 și PVC nr.185 din 26.06.2008 de către consilierii, fiecare cu suma de 200 lei, pentru nerespectarea obligației legale de a depune, în termenul legal, declarații de impunere pentru terenul în suprafață de 654 mp obținut în baza Dispoziției Primarului Municipiului T nr.2277/12.10.2005 și pentru suprafața de 96 mp de teren obținut potrivit Dispoziției Primarului Municipiului T nr. 1619/11.05.2007, fapte sancționate potrivit art.259, alin.(6) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările ulterioare. Menționează că prin Decizia civilă nr.712/R din 15.04.2009 în dosarul Tribunalului Timiș nr- s-a pronunțat asupra plângerii contravenționale în sensul că a dispus menținerea contravenției constatând temeinicia și legalitatea sa.

Împotriva Deciziilor de impunere emise în urma inspecției fiscale dl. și dna. au formulat și contestația (în procedura prealabilă administrativă) înregistrată sub nr. -- din 05.09.2008, având ca obiect anularea deciziilor contestate, contestatarii invocând faptul că diferențele la suprafețele pentru care a fost stabilit impozitul pe clădire și teren au fost eronat constatate.

Prin Dispoziția nr.46 din 20.10.2008 emisă în procedura prealabilă în soluționarea contestației nr. - - din 05.09.2008, compartimentul de specialitate a respins cerere de anulare a actului administrativ, menținând Deciziile de impunere nr. E2008 -- din 06.08.2008, prin care s-au constatat că au fost emise în temeiul și cu respectarea prevederilor legii.

Prin cererea formulată Tribunalului Timi șoara, contestatorii dl. și dna. au solicitat, în contencios administrativ, anularea Dispoziției nr.46 din 20.10.2008 și subsecvent a Deciziilor de impunere nr. E2008 -- din 06.08.2008 prin care s-au stabilit obligații în sarcina contestatorilor, ca netemeinice și nelegale.

Se mai arată că în mod legal și temeinic Tribunalul Timișa respins cererea de anulare a actelor administrativ - fiscale, menținând în consecință Dispoziția nr.46/2008 emisă de Direcția Fiscală a Municipiului T și a Deciziilor de impunere nr. E 2008 --/06.08.2008.

Contestația are ca obiect anularea deciziilor contestate, contestatarii invocând faptul că diferențele la suprafețele pentru care a fost stabilit impozitul pe clădire și teren au fost eronat constatate de către inspectorii din cadrul Serviciului Inspecție Fiscală Persoane Fizice, în urma controlului fiscal efectuat la adresa sus menționată.

În vederea corelării situației reale fiscale cu situația existență în evidențele fiscale, în data de 30.07.2008, a fost efectuată inspecție fiscală la adresa din T,-.1, jud.

Se menționează ca aceste suprafețe au fost stabilite prin măsurători efectuate la fața locului de către inspectorii din cadrul compartimentului de specialitate, cu respectarea prevederilor art.251, alin.4 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, actualizată, care stipulează că: Suprafața construită desfășurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logilor sau ale celor situate la subsol, exceptând suprafețele podurilor care nu sunt utilizate ca locuință și suprafețele scărilor și teraselor neacoperite. și cu respectarea prevederilor art.257 lit. a) care arată că pentru suprafața de teren acoperită de o clădire nu se datorează impozit pe teren, stabilindu-se diferențe între datele din evidențele fiscale și starea fiscală reală, în ceea ce privește suprafața construită a clădirii, respectiv suprafața de teren impozitată.

Se mai arată că pe întreaga perioadă de desfășurare a inspecției fiscale, contribuabilul a fost informat despre constatările echipei de inspecție în legătura cu: obiectul controlului, consecințele lor fiscale și i-a fost acordată posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere, conform prevederilor Codului d e Procedură Fiscală. Dl. nu a avut obiecțiuni privind rezultatele inspecției fiscale, acesta fiind de față la executarea măsurătorilor și contrasemnând toate documentele care au stat la baza întocmirii raportului de inspecție fiscală nr.--/06.08.2008.

În ceea ce privește impozitul pe clădiri, în cazul persoanelor fizice, acesta se calculează în conformitate cu prevederile legislației fiscale în materie, prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii stabilită potrivit criteriilor și normelor de evaluare prevăzute de art.251 alin. (3) din Codul fiscal: "(3) Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulțirea suprafeței construite desfășurate a acesteia, exprimate în metri pătrați, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/mp, -" avându-se în vedere instalațiile cu care este dotată clădirea, încadrându-se pentru aplicarea valorilor impozabile prezentate în coloana 1, punctul 1, respectiv a valorii de 669 lei/mp acele clădiri care sunt dotate, cumulativ, cu instalații de apă, de canalizare, electrice și de încălzire.

În cazul în care clădirea este proprietate comună a soților sau proprietate în devălmășie, când titularii dreptului de proprietate nu au determinată nici măcar o cotă-parte ideală, matematică din dreptul de proprietate asupra bunurilor nefracționate în materialitatea lor, se aplică prevederile pct.20 lit. b) din nr.HG44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003.

Referitor la terenul în suprafață de 654 mp, atribuit prin Dispoziția Primarului nr.2277/12.10.2005, așa cum reiese din prevederile art.259 alin.1 din Legea nr.571/2003, actualizată care stipulează că: "(1) Pentru un teren dobândit de o persoană în cursul unui an, impozitul pe teren se datorează de la data de întâi a lunii următoare celei în care terenul a fost dobândit.", a fost stabilit în sarcina contestatorilor impozit pe acest teren începând cu data de 01.11.2005. Menționează că impozitul pe teren este un impozit direct pe proprietate, ceea ce prezintă relevanță din punct de vedere fiscal fiind dreptul de proprietate, nu și celelalte atribute ale acestuia, posesia și folosința, iar Dispoziția Primarului nr.2277/12.10.2005 face dovada proprietății acestui teren, tulburările referitoare la posesia sau folosința acestuia nefiind de natură a scuti de la plata acestui impozit.

Pentru suprafața de teren de 96 mp, atribuita reclamanților prin Dispoziția Primarului nr.1917/11.05.2007, a fost stabilit în sarcina contestatorilor impozit pe acest teren începând cu data de 01.06.2007, în conformitate cu prevederile legale sus menționate, în aceleași condiții cu impozitul stabilit pentru terenul în suprafață de 654 mp. Se mai arată că reclamanții consideră și în prezent, în mod eronat, că actul care atestă proprietatea este cartea funciara.

Compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale la care trebuie declarată dobândirea bunurilor impozabile, nu este Direcția Patrimoniu, așa cum pretinde că a crezut reclamantul, motiv pentru care aparent nu ar fi declarat imobilele ce i s-au retrocedat. În perioada dinainte de data de 01.04.2007 compartimentul de specialitate (menționat în Codul fiscal, art. 259 (6)) a fost Direcția economică, iar, după această dată, potrivit T nr.125/2007, competența cu privire la stabilirea, colectarea, urmărirea, și executarea obligațiilor fiscale locale a devenit Direcția Fiscală a Municipiului T, instituție cu personalitate juridică distinctă de a celorlalte direcții din cadrul Primăriei Municipiului T, iar locul unde se declară bunurile impozabile sau se plătesc taxele este același de ani de zile, putem spune ca este un fapt de notorietate.

Menționează că în cadrul activității de inspecției fiscale nu s-au constatat date noi care să ducă la modificarea impozitului pe teren datorat de reclamanți pentru aceste două terenuri.

În urma modificărilor celorlalte suprafețe supuse impozitării (clădire și teren aferent) a fost efectuat recalculul impozitului pe clădire și teren, pentru perioada 01.01.2003 - 30.06.2008, conform art.91 alin.1 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată și actualizată, și pe baza prevederilor legale indicate mai sus, rezultând diferențe de achitat în plus cu titlu de impozit pe clădire și accesorii aferente acestuia, respectiv cu titlu de impozit pe teren și accesorii. Precizează că aceste diferențe de achitat în plus au fost stabilite în conformitate cu prevederile art.94 alin.2 lit. f) din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată și actualizată.

În drept au fost invocate prevederile art.115 din Codul d e procedură civilă și celelalte prevederi legale din cuprinsul prezentei întâmpinări.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.304 ind.1 Cod procedură civilă, instanța conform art.312 alin.1 și alin. 5 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art.304 din același cod, l-a admis ca fiind întemeiat și a dispus casarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, pentru următoarele considerente:

Analizând excepția incompatibilității judecătorului fondului în soluționarea pricinii în raport cu decizia nr.712/R din 15.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dos. Nr- (filele 19-24 dosar recurs), din componența completului făcând parte și judecătorul ce a pronunțat hotărârea recurată, Curtea analizând această decizie constată că în speță nu este incident motivul de incompatibilitate prevăzute de art.24 alin. 1 Cod procedură civilă, invocat de către recurenți întrucât nu este aceiași pricină, însă Curtea având în vedere motivarea deciziei nr.712/R din 15.04.2009, constată că, judecătorul fondului și-a spus părerea cu privire la pricină, astfel că acesta trebuia să se abțină de la judecata pricinii de față, fiind incident motivul prevăzut de art.27 pct. 7 Cod procedură civilă, chiar dacă părțile nu l-au recuzat.

Aceasta pentru a fi respectat art. 6 din O, invocat inclusiv în cauzele împotriva României.

Fiind motiv de ordine publică ce poate fi invocat în orice stare a pricinii, acesta duce la casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond aceleiași instanțe, dar la un alt complet de judecată.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza și posibilitatea efectuării unei expertize de specialitate care să lămurească aspectele contestate de către reclamanții, respectiv suprafețele imobilului, anul construirii imobilului sau imobilelor, natura acestora, cota de impozitare, precum și alte aspecte ce vor rezulta din dezbateri, chiar dacă reclamanții au avut cunoștință despre măsurătorile din conținutul de constatare încheiată la 30.07.2008, fișă în care s-au constatat suprafețele imobilelor și împotriva căreia reclamanții nu au formulat obiecțiuni.

Aceasta întrucât reclamanții arată faptul că diferențele la suprafețele pentru care a fost stabilit impozitul pe clădire și teren au fost eronat constatate, că suprafața utilă a fost mărită artificial de inspectorul Direcției fiscale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenții și împotriva sentinței civile nr.578/20.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24.11.2009

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

RED:/10.12.2009

TEHNORED:/11.12.09

2.ex./SM/

Primă instanță: Tribunalul Timiș

Judecător -

Președinte:Maria Cornelia Dascălu
Judecători:Maria Cornelia Dascălu, Maria Belicariu, Răzvan

#Judecator Maria Cornelia Dascalu

Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1448/2009. Curtea de Apel Timisoara

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1448/2009. Curtea de Apel Timisoara