Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1458/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 07.08.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1458
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24.11.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 3: Răzvan
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A, împotriva sentinței civile nr.743/06.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamantul - intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul - intimat lipsă avocat, iar în reprezentare pârâtei - recurente se prezintă consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 25.09.2009 întâmpinare din partea reclamantului - intimat un exemplar comunicându-se reprezentantului pârâtei - recurente.
Reprezentanții părților depun la dosar împuternicire avocațială și respectiv delegație de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtei - recurente solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantului - intimat pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată depunând dovada achitării onorariului de avocat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 06.04.2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice A, solicitând obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și vehicule în sumă de 10.733 lei actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății.
În motivarea acțiunii s-a arătat că a achiziționat în cursul anului 2007 din Germania un autoturism second-hand, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească în contul bugetului de stat suma de 10.733 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule percepută în temeiul art.2141-2143Cod fiscal, reglementare care contravine Tratatului Comunității Europene, care în art.90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiului tratatului.
Prin aceste reglementări reclamantul considerat că este încălcat principiul discriminării între produsele importate față de produsele interne, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Reclamantul a mai arătat că a formulat către pârâtă cerere de restituire a sumei achitate și la plata dobânzilor legale, dar pârâta i-a respins atât cererea de restituire cât și contestația formulată împotriva refuzului de restituire.
Alături de restituirea taxei speciale achitate, pârâta trebuia să suporte și prejudiciul cauzat prin imposibilitatea folosirii sumei respective pentru perioada cuprinsă între data efectuării plății și data restituirii acesteia și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice A, a invocat excepțiile lipsei calității sale procesuale pasive, prematuritatea acțiunii și inadmisibilitatea cererii și a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a procedurii de infringement, în condițiile art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii.
Pârâta a considerat că acțiunea reclamantului este prematură în ceea ce privește restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule așa cum prevede art.11 din nr.OUG50/2008 care a intrat în vigoare la 01.07.2008, care stabilește că se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență aprobate prin nr.HG686/2008 și care fac trimitere la art.117 din nr.OG92/2003, ori reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri.
Pentru suma care nu se restituie și care reprezintă taxa pe poluare pârâta a considerat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, taxa pe poluare fiind instituită prin nr.OUG50/2008, tocmai ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Întrucât suspendarea judecării cauzei în temeiul art.244 (1) pct. 1 Cod procedură civilă presupune existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți în sensurile existenței unei alt proces la o instanță de judecată, suspendarea neoperând în cazul în care existența sau inexistența unor drepturi face obiectul unor cercetări de către alte organisme decât instanțele de judecată, instanța va respinge cererea de suspendare a judecării cauzei.
În temeiul art.137 Cod procedură civilă instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor care fac de prisos judecarea în fond a cauzei.
Prin sentința civilă nr.743/06.05.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A și excepția de inadmisibilitate a acțiunii.
A respins cererea de suspendare a judecării cauzei, admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a municipiului A,
A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 10.733 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată cu chitanța - nr. -/30.08.2007, cu dobânzi calculate conform art.124 din nr.OUG92/2003.
A obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1.039 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Având în vedere că reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de nr.HG868/2008 și s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire a taxei, dar aceasta nu a fost soluționată favorabil, instanța a respins excepția de prematuritate.
A fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice A, întrucât atât ordinul nr. 1899/2004, cât și nr.HG868/2008 prevăd că cererea de restituire a taxei se dispune și se soluționează de către organul fiscal, care este cel care a încasat taxa.
Instanța a respins și excepția de inadmisibilitate a acțiunii, întrucât obiectul acesteia nu îl reprezintă anularea unui act ci restituirea unei taxe care are ca temei prevederile art.21 și 117 Cod procedură fiscală.
Mai susține pârâta că nr.OUG50/2008 este rezultatul discuțiilor și analizelor dintre Guvernul României și Comisia Europeană.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamantul a importat în anul 2007 un autoturism marca VW, an de fabricație 2006 și pentru înmatricularea acestuia în România în temeiul art.2141-2143Cod fiscal a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 10.733,00 lei (fila 9).
În privința reglementării interne, este de remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerate la art.2141Cod fiscal.
Întrucât s-a apreciat că prin aceste reglementări au fost încălcate prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.
Tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin nr.OUG50/2008, prevederile art.2141- 2143Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art.11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.
Ca modalitate de restituire, art.11 din nr.OUG50/2008, stabilește că taxa specială se restituie ca diferență rezultată între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, după procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Normele metodologice au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art.11 din nr.OUG50/2008 raportat la art.15 (2) din Constituția României, pentru că din modalitatea de restituire a taxei speciale prevăzute de acest articol, ar rezulta că și contribuabili care au importat autovehiculele în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 ar datora taxa pe poluare.
Prin Decizia nr.1344/09.12.2008 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția, Curtea apreciind că dispozițiile art.11 din nr.OUG50/2008 nu retroactivează, ci doar stabilesc stingerea a două obligații fiscale, problemă ce ține de interpretarea legii de către instanță.
Ca urmare, instanța a reținut că taxa specială a fost plătită de reclamant în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Acțiunea reclamantului este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit. d) din nr.OG92/2003.
În aplicarea acestor prevederi și a Ordinului nr.1899/2004, reclamantul s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că prevederile art.2141din Legea nr.571/2003 sunt în vigoare și nu sunt îndeplinite condițiile cerute de nr.1899/2004.
Ori, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de a reține o parte din taxa încasată anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia instituit nelegal taxa specială.
În condițiile în care reclamantul nu datorează taxa pe poluare, iar pârâta nu a identificat și comunicat instanței alte obligații fiscale de natura celor prevăzute de art.116 (1) din nr.OG92/2006 pentru a putea opera compensarea, de precizat fiind și aspectul că taxa pe poluare nu este o creanță administrată de Ministerul Finanțelor Publice, deci nu poate face obiectul compensării, instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei speciale.
Pentru aceste considerente a ost admisă acțiunea și în temeiul art.117 (1) din nr.OG92/2003 și a fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 10.733 lei taxă specială pentru autoturisme și autovehicule cu dobânzi calculate conform art.124 (1) și (2) din nr.OG92/2003.
În temeiul art.274 - 276 Cod procedură civilă a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice A să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1.039 lei reprezentând onorar de avocat 1.000 lei și taxa judiciară de timbru 39 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat pe cale de excepție că acțiunea reclamantului este inadmisibilă deoarece adresa emisă de Administrația Finanțelor Publice A este un simplu răspuns emis în regim de asistență contribuabili așa cum este prevăzut în Ordonanța nr.767/2000. Natura juridică a adresei este un răspuns de informare, dar fără să producă efecte juridice din partea organului fiscal și care nu îmbracă natura unui act administrativ fiscal.
În condițiile în care nu există un "suport material", adică existența materială a unui act administrativ, acțiunea reclamantei, așa cum a fost formulată, apare ca fiind inadmisibilă.
Mai mult, adresa emisă nu întrunește elementele unui act administrativ fiscal, astfel cum este definit la art.41 din Codul d e procedură fiscală, consideră că este lipsă de procedură prealabilă pentru a putea fi soluționată acțiunea reclamantului ca și o acțiune în contencios administrativ.
Al doilea aspect al inadmisibilității are în vedere natura litigiului, astfel dacă nu există act administrativ în speță, sau dacă petentului i s-a răspuns printr-un simplu răspuns la cerere, în termenul legal, nu se poate vorbi de contencios administrativ. De asemenea, prin cererea în contencios administrativ formulată nu se solicită anularea deciziei de impunere sau a actului administrativ fiscal de stabilire a cuantumului taxei.
A doua excepție de ordine publică pe care a invocat-o pârâta este cea privind lipsa calității procesuale pasive a Administrația Finanțelor Publice A, solicitând admiterea acesteia având în vedere următoarele:
Raportul juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil între autoritatea publică emitentă a actului administrativ și persoana vătămată prin acel act. În speță nu se contestă nici un act administrativ, ci se contestă legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ, în speță putând avea calitate procesuală pasivă persoana care a fundamentat implementarea taxei speciale în legislația națională (Codul fiscal art.2141și următoarele), respectiv Statul Român.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că există incompatibilitate între reglementarea națională și cea comunitară. Prin urmare, reclamantul a considerat că este discriminată prin legislația internă, motivat de faptul ca autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene sunt taxate diferit.
Tot în susținerea inadmisibilității acțiunii au arătat că, prin pronunțarea unei hotărâri în sensul celor solicitate de către pârât, s-ar depăși și atribuțiile puterii judecătorești (art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă).
Potrivit art.126 alin.2 din Constituția României, "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege." Astfel, nici o lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale.
Această atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual, Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
În acest fel, referitor la inițiativa legislativă a autorităților competente, dispozițiile art.21 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, reglementează modul de propunere concordante cu cele ale actelor internaționale la care România este parte sau nu asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar.
De altfel partea finală a art.148 alin.2 din Constituție prevede expres că prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează "cu respectarea prevederilor actului de aderare", tratat care instituie obligația Statului român - deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.
În ce privește fondul cauzei, recurenta arată că hotărârea instanței este considerată netemeinică și nelegală, astfel:
Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007, a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31.12.2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31.12.2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3. În această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare.
Se mai susține că în raport de prevederile constituționale ale art.148 și art.I-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre statele membre ale și Republica Bulgaria și România, privind aderarea Bulgaria și României la. semnat de România la 25 aprilie 2005, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
În concluzie instanța de fond a aplicat greșit legea. (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Cu privire la prevederile art.90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta precizează că dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioadă de 8 ani, se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Prin urmare, dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunităților Europene are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Totodată, trebuie reținut și faptul că dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor "impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Tot pe fondul cauzei, solicită instanței să constate că la momentul promovării prezentului recurs, este în vigoare nr.OUG50/2008, cu Norme metodologice de aplicare stabilite prin HG, nr.OUG50/2008 fiind publicată chiar anterior pronunțării hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008 "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Conform normelor metodologice la care face referire nr.OUG50/2008, cap. VI lit. A) alin.1-17
"VI. Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite
Restituirea sumelor rezultă ca diferență între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule.
6 (1) Atunci când taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, potrivit prevederilor art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa de poluare rezultată din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării autovehiculului în România, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită.
(2) Sumele prevăzute la alin.(1) se restituie, la cererea contribuabilului persoană fizică sau juridică, în conformitate cu prevederile art.117 din nr.OG92/2003 privind Cod procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.174/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG50/2008, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.4, art.304 pct.9 și art.3041, art.312 Cod procedură civilă, art.11 din nr.OUG50/2008, Normele Metodologice la care face referire nr.OUG50/2008, cap. VI lit. A) alin.1 -17, art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Reclamantul - intimat a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Cu privire la excepțiile reiterate în recurs apreciază că prima instanță a soluționat corect aceste excepții.
Se arată că soluția tribunalului este corectă și pe fond, taxa de primă înmatriculare fiind în mod evident discriminatorie, în pofida susținerilor recurentei. În aceste condiții, soluția primei instanțe este judicioasă și trebuie menținută.
De asemenea, soluția primei instanțe este corectă și raportat la dobânzile acordate, în temeiul art.124 alin.2 raportat la art.120 alin.7 Cod procedură fiscală. Numai în acest mod se poate garanta dreptul la respectul proprietății, prevăzut de art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, înlăturându-se prejudiciul creat prin prelevarea unei sume fără titlu.
Menționează că, în mod cu totul evident, dispozițiile art.11 din nr.OUG50/2008 nu sunt aplicabile prezentului litigiu întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legii prevăzut de art.15 alin.2 din Constituție; s-ar încălca principiul comunitar al securității juridice, în considerarea căruia o măsură trebuie să fie certă, neechivocă, iar aplicarea ei trebuie să fie previzibilă pentru cei cărora li se adresează.
Se arată că nu poate opera o "compensare" între sumele achitate anterior în contul bugetului statului (taxa de primă înmatriculare) și sumele care ar fi ipotetic datorate în temeiul nr.OUG50/2008 la Fondul de mediu (taxa de poluare), întrucât cele două prelevări au naturi juridice diferite și se fac venit la două componente distincte ale sistemului bugetar.
Faptul că s-a încălcat art.90 par.1 din Tratatul, prin instituirea și perceperea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art.2141-2143Cod fiscal, este recunoscut chiar de către pârâtă, care admite faptul că a fost necesară înlocuirea acestei reglementări.
De altfel, nici măcar taxa de poluare nu este compatibilă cu dreptul comunitar. După cum organul fiscal cunoaște, la data de 25.06.2009 Comisia Europeană a deschis o nouă procedură de infrigement împotriva României, apreciind că taxa de poluare instituită prin nr.OUG50/2008 încalcă art.90 par.1 din Tratatul
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art.3041Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente dispozițiile art.306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul formulat este neîntemeiat, urmând a fi respins, după cum urmează:
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
Și aceasta întrucât, chitanța seria - nr. - din 30.08.2007 eliberată de Trezoreria A (fila 9 dosar fond), atestă achitarea de către reclamant, în beneficiul pârâtei a sumei de 10.733 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul VW RS, an de fabricație 2006.
Curtea nu poate primi punctul de vedere al recurentei, conform căreia chitanța emisă de Trezoreria A nu constituie un act administrativ fiscal în sensul legii, întrucât prin acest act se stabilesc obligații fiscale în sarcina reclamantului, constituind un act administrativ în sens general, întrucât da naștere și modifică raporturi juridice, așa cum sunt definite în mod expres de prevederile art.41 din Codul d e procedură fiscală, coroborat cu art.2 alin.1 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art.2 alin 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
Din acest punct de vedere, instanța reține că actele atacate de reclamant sunt acte administrative în sensul prevăzut de art.2 alin.1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamant, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvarea cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art.41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal, dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
În condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Mai mult, art.21 din Constituția României prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite, iar art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a PA, Curtea constată această excepție neîntemeiată, având în vedere că prin raportare la prevederile art.214 ind.2 din Codul Fiscal și art.31 ind.2 alin 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa de prima înmatriculare face parte din taxele speciale care au fost percepute la bugetul de stat, iar chitanța seria - nr. - din 30.08.2007, aflată la fila 9 din dosar fond este eliberată de Trezoreria Municipiului
Tribunalul nu a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art.304 pct. 4 Cod procedură civilă, cum greșit afirmă recurenta ci a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate " produselor altor state membre" și impozitele "interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamantă și contestată în prezenta cauză.
În privința consecințelor aplicării art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, instanța amintește principiile emise de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în interpretarea acestui articol.
Astfel, în Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ndasdi -s .- Regionalis, respectiv Nmeth -s - - Curtea Europeană de Justiție a arătat următoarele:
"Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries, 2006 I p. -0000, par.55 și jurisprudența acolo citată).
În ceea ce privesc autoturismele second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, 2004, I p. -4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).
În contextul sistemului taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG50/2008 antamate de recurentă, conform cărora acțiunea reclamantului ar fi parțial fără obiect, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații C de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru daunele suferite (a se vedea:, cazul nr.68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr. 290/05 și 333/05 și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultim rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Totodată Curtea constată că soluția primei instanțe de acordare a dobânzilor legale aferente în condițiile reglementate de Codul d e procedură fiscală în articolul 124, acesta este legală numai în acest fel putând fi reparat integral prejudiciul suferit de către reclamantul -intimat.
Curtea constată că prin soluția pronunțată, instanța de fond nu a încălcat atributele puterii judecătorești, ci doar a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor legale în vigoare.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul de față, în condițiile dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, obligă recurenta Administrația Finanțelor Publice A la plata către intimatul a sumei de 1190 lei reprezentând cheltuieli de judecată, compuse din onorariu avocat, conform chitanței nr.-/16.11.2009, aflată la fila 22 din dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.743/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Obligă recurenta Administrația Finanțelor Publice A la plata către intimatul a sumei de 1190 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.XI.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
RED:/07.12.2009
TEHNORED:/08.12.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Maria Belicariu, Răzvan
