Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1506/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 08.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1506
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.12.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.825/25.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamanta - intimată, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, din oficiu invocă excepția lipsei calității de reprezentant a Ap entru și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 19 martie 2009 reclamanta - a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului, solicitând anularea actelor administrativ fiscale emise de pârâtă cu nr.1354/09.03.2009 și obligarea pârâtei la restituirea taxei de primă înmatriculare în cuantum de 1288 lei, sumă actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății.
Prin sentința civilă nr.825/25.05.2009 Tribunalul Arada admis acțiunea și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 1228 lei actualizată cu dobânda legală pentru perioada dintre data plății și data restituirii și să-i plătească 640 lei cheltuieli de judecată.
In motivare, s-a reținut că reclamanta a importat din Germania, în anul 2008 un autoturism marca Audi, tipul/varianta A3 an de fabricație 2004 și pentru înmatricularea acestuia în România, în temeiul art.2141- 2143Cod fiscal a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 3616,00 lei (fila14 dosar), din care prin adresa nr.9294/11.11.2008 i-a restituit 2328 lei.
S-a reținut că în privința reglementării interne, este de remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerate la art.2141Cod fiscal.
Se arată că întrucât s-a apreciat că prin aceste reglementări au fost încălcate prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.
Tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin nr.OUG50/2008, prevederile art.2141- 2143Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art.11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.
Se menționează că art.11 din nr.OUG50/2008, stabilește că taxa specială se restituie ca diferență rezultată între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, după procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Normele metodologice au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art.11 din nr.OUG50/2008 raportat la art.15 (2) din Constituția României, pentru că din modalitatea de restituire a taxei speciale prevăzute de acest articol, ar rezulta că și contribuabili care au importat autovehiculele în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 ar datora taxa pe poluare.
Prin Decizia nr.1344/09.12.2008 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția, Curtea apreciind că dispozițiile art.11 din nr.OUG50/2008 nu retroactivează, ci doar stabilesc stingerea a două obligații fiscale, problemă ce ține de interpretarea legii de către instanță.
Ca urmare, instanța a reținut că taxa specială a fost plătită de reclamantă în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Acțiunea reclamantei este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit. d) din nr.OG92/2003.
Ori, a arătat prima instanță că nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de a reține o parte din taxa încasată anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia instituit nelegal taxa specială.
Se arată în considerentele sentinței că în condițiile în care reclamanta nu datorează taxa pe poluare, iar pârâta nu a identificat și comunicat instanței alte obligații fiscale de natura celor prevăzute de art.116 (1) din nr.OG92/2006 pentru a putea opera compensarea, de precizat fiind și aspectul că taxa pe poluare nu este o creanță administrată de Ministerul Finanțelor Publice, deci nu poate face obiectul compensării, instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățită la restituirea integrală a taxei speciale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate.
În motivarea recursului se arată că sentința recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în speță (art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă).
Prima instanță a constatat că reclamanta intimată a achitat suma integrală de 3.616 lei dar a primit diferența solicitată de 2.328 lei conform cererii formulate în temeiul nr.OG50/2008. Prin aceasta, prima instanță nu a făcut decât să arate că prevederile nr.OG50/2008 sunt aplicabile în speță.
Având în vedere că reclamanta a ales prin cererea formulată către Administrația Finanțelor Publice calea prevăzută de nr.OG50/2008, conform principiului electa una, aceasta nu își poate modifica cererea în fața instanței de judecată. Rezultă că adoptarea nr.OUG50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o serie de negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infrigement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art.2141Cod fiscal. În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord concretizat tocmai în apariția nr.OUG50/2008.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamanta intimată este temeinică și legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitar, chiar mai mult ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, respectiv art.1 alin.2 din primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Se mai arată că prima instanță a apreciat fără temei legal că stabilirea taxei de primă înmatriculare contravine normelor comunitare, fără a arăta în concret care sunt normele comunitare încălcate, așa cum s-a arătat, totuși pentru diferența care a fost restituită de Administrația Finanțelor Publice a considerat că această restituire a fost legală, deci a recunoscut și că nr.OG50/2008 este legală.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.7 și 9, art.3041Cod procedură civilă, art.11 din nr.OUG50/2008, Normele Metodologice la care face referire nr.OUG50/2008, cap. VI lit. A) alin.1 -17, art.1 alin.2 din primul protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art.117 alin.1 din nr.OG92/2003, art.1088 Cod civil, art.109, art.111 și art.115 Cod procedură civilă.
La dosar a depus note de ședință reclamanta intimată solicitând respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată în recurs, arătând că, din prevederile art.90 par.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene rezultă că, nici un stat membru, nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Conform art.25 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal.
Mai mult decât atât Curtea a statut că art.90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene reprezintă în cadrul Tratatului Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
A afirma că "existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare" înseamnă a ignora o stare de drept și o realitate juridică, înseamnă a nega existența Uniunii Europene și a Comisiei Europene, deoarece este de notorietate faptul că, împotriva României s-a declanșat procedura de încălcare a dreptului comunitar.
În ședința din data de 03.12.2009 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității de reprezentant a pârâtei - recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice
Analizând actele dosarului prin raportate la excepția lipsei calității de reprezentant al pârâtei - recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice A față de prevederile art.137 Cod procedură civilă raportate la art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.825/25.05.20009 Tribunalul Arada admis acțiunea formulată de către reclamanta - intimată obligând pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului la restituirea către reclamantă a sumei de 1228 lei actualizată cu dobânda legală.
Din dispozitivul sentinței menționate Curtea constată că instituția pârâtă în sarcina căreia a fost stabilită obligația de restituire este Administrația Finanțelor Publice a orașului.
Cererea de recurs înregistrată pe rolul acestei instanțe a fost formulată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice a orașului, fără ca recurenta să atașeze cererii formulate dovada calității de reprezentant a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a orașului, astfel cum avea obligația în acord cu prevederile art.83 din codul d e procedură civilă.
Instanța la termenul din 05.11.2009 a dispus citarea recurentei cu mențiunea de a depune delegația de reprezentare a pârâtei Administrația Finanțelor Publice orașului, sub sancțiunea anulării cererii de recurs ca fiind formulată de o persoană care nu justifică calitatea de reprezentant.
Curtea constată că recurenta deși a fost legal citată cu mențiunea mai sus precizată (fila 16 dosar recurs) aceasta nu și-a îndeplinit obligația de a depune delegația de reprezentare.
În acord cu dispozițiile art.161 alin.2 Cod procedură civilă sancțiunea pentru nedovedirea de către reprezentantul părți a calității sale de reprezentant este anularea cererii formulate.
Reținând cele expuse văzând și dispozițiile legale invocate, Curtea va anula recursul formulat de Direcția Finanțelor Publice a Județului A, ca fiind introdus de o persoana care nu justifică calitatea de reprezentant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Anulează recursul formulat de recurenta Direcția Finanțelor Publice a Județului A în contradictoriu cu intimata împotriva sentinței civile nr.825/25.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, ca fiind introdus de o persoana care nu justifică calitatea de reprezentant.
Obliga recurenta la plata către pârâta-intimată a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 03.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/22.12.09
TEHNORED:/22.12.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
