Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1521/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 11.08.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1521
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.12.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A, împotriva sentinței civile nr.1062/24.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamanții - intimați, G, ȘI, având ca obiect litigiu privind funcționari publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanții - lipsă avocat iar în reprezentarea pârâtei - recurente se prezintă avocat în substituirea avocatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței la data de 27.11.2009 întâmpinare din partea reclamanților - intimați, un exemplar comunicându-se reprezentantei pârâtei - recurente care nu solicită termen pentru studiu.
Reprezentantele părților depun la dosar împuterniciri avocațiale.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtei - recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată, depunând și concluzii scrise.
Reprezentanta reclamanților - intimați pune concluzii de respingere a recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 30 martie 2009 reclamanții:, G, au chemat în judecată pe pârâta Direcția de Sănătate Publică A și au cerut să fie obligată pârâta să le plătească drepturile salariale reprezentând suplimentul postului în cuantum, de 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare conform art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată, în cuantum de 25% din salarul de bază fiecare spor, actualizat cu rata inflației până la data plății efective începând cu data de 01.12.2004 până la 31.12.2008 și să efectueze cuvenitele mențiuni în Carnetul de muncă al reclamanților, conform Decretului nr. 92/1976.
Prin sentința civilă nr.1062/24.06.2009 Tribunalul Arada admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată și a obligat pârâta să plătească reclamanților despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 01.12.2004 până la data de 31.12.2008, sporuri ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective și să efectueze cuvenitele mențiuni în Carnetul de muncă al reclamanților, conform Decretului nr. 92/1976. A respins capătul de cerere privind plata acestor drepturi începând cu data pronunțării hotărârii și în continuare, precum și solicitarea reclamanților cu privire la cuantumul suplimentelor de 25% pentru fiecare, din salariul de bază.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că au calitatea de funcționari publici în cadrul instituției pârâte și în această calitate au dreptul conform art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 la un salariu în care să fie cuprins suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare dar prin acte normative succesive în perioada 2004-2006 aceste dispoziții (cuprinse anterior republicării Legii nr. 188/1999 în art. 29 alin. 1 lit. c și d) au fost suspendate, reintrând în vigoare potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 la data de 01.01.2007.
Din actele dosarului prima instanța a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul pârâtei Direcția de Sănătate Publică A și au formulat prezenta acțiune întrucât începând cu 01.12.2004 până în 31.12.2008 nu au beneficiat de drepturile salariale la care aveau dreptul potrivit art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999.
În speță, reclamanții nu solicită anularea vreunui act administrativ emis de autoritate publică situație în care se impune procedura prealabilă reglementată de art.7 din legea contenciosului administrativ, obiectul acțiunii vizând drepturile salariale izvorâte din raporturile de serviciu ale reclamanților funcționari publici, parcurgerea procedurii prealabile nefiind o condiție de exercitare a dreptului la acțiune.
Potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.188/1999 (după republicarea legii devenind art.31 alin.1) "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art.29 alin.1 lit. c) și d) au fost suspendate în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006 în baza art.44 din nr.OUG92/2004 și art.48 din nr.OG2/2006 aprobat cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
Prin Legea nr.251/2006, art.13, pentru modificare și completarea Legea nr.188/1999, prevederile art. 9 alin.1 lit. c) și d) au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la plata sporului reprezentând, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a fost introdus prin art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 și a produs efecte de la data de 01.01.2004 iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a înlăturat existența pentru anii 2004-2007. Totodată Legea nr. 251/2006 pentru modificările și completările Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prevede la art. I pct. 30, modificată prin alin. (1) lit. d) al art.29 din Legea nr.188/1999 în sensul că "suplimentul gradului anterior reglementat se înlocuiește cu suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Este neîndoielnic că prin art.29 din Legea nr.188/1999, legiuitorul a reglementat mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele 5 componente enumerate limitativ, respectiv salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada 2004 - 31.12.2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să devină lipsit de orice valoare.
Ca atare, este evident și de necontestat faptul că legiuitorul, prin norma legală pe care își întemeiază reclamantul cererea, a recunoscut funcționarilor publici un astfel de drept salarial precum suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pornind de la izvorul însuși al dreptului invocat este incontestabil că ceea ce legea a reglementat este corect și obligatoriu a fi respectat și de către angajator, acesta având obligația legală de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
În aplicarea principiului că norma legală trebuie aplicată în sensul în care legiuitorul a edictat-o și nu în sensul înlăturării acesteia, instanța apreciază că întrucât reclamanții nu au primit până în prezent de la apariția actului normativ sporurile solicitate, acest drept tinde să fie lipsit de conținut, ceea ce contravine în mod vădit principiului enunțat în condițiile în care o normă legală reglementată, trebuie să producă efectele fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor, ca acestea să aibă doar caracter formal lipsit de conținut.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Fundamentale, " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și prin urmare, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la convenția menționată.
De aceea, pentru ca dreptul legal să nu fie redus la "nudus jus", ceea ce ar însemna o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, acest drept nu poate fi considerat ca inexistent în perioada de suspendare, conferindu-le titularilor dreptului recunoscut de lege posibilitatea de a-și realiza efectiv drepturile.
Ca atare, dreptul subiectiv al reclamanților fiind recunoscut de legiuitor printr-o normă legală dincolo de competența constatatoare a instanței de judecată, instanța reține că reclamanții au dreptul la aceste drepturi salariale reglementate în art. 31 din Legea 188/1999 alături de celelalte sporuri și drepturi salariale.
Ca urmare instanța a apreciat că cererea reclamanților este întemeiată, acesta fiind îndreptățit la plata dreptului salarial reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Având în vedere prevederile art. 93 din Legea nr.188/1999 republicată potrivit cărora prevederile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale după caz în măsura în care nu contravin legislație specifice funcției publice și prevederile art.161 alin.4, art.292 alin.1 și art.295 alin.2 din Legea nr. 53/2002 Codul Muncii și art.1082 Cod Civil, instanța a acordat reclamanților daune interese compensatorii pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale în perioada scursă de la nașterea dreptului până la data plății efective.
Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate în procent de 25% instanța a reținut ca inadmisibilă cererea reclamanților și a dat eficiență Deciziei nr. 820/2008 a Curții Constituționale care a statuat că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Instanța de judecată nu se poate pronunța cu privire la stabilirea cuantumului acestor sporuri întrucât nu are nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege și cu privire la care legea nu reglementează modalitatea de calcul cu atât mai mult cu cât salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici și nicidecum în mod arbitrar de către instanțele judecătorești.
acestor drepturi salariale impune o valorificare, o corectă și justă apreciere a nivelului salarial raportat la atribuțiile și responsabilitățile fiecărui funcționar public în parte, or,aceste aspecte exced competenței legale cu care este investită instanța de judecată.
Având în vedere că nici Legea nr.188/1999 și nici alt act normativ nu prevede procentul în care se acordă sporul cerut de către reclamanți, instanța a respins acțiunea reclamanților pentru plata suplimentelor salariale cerute ca fiind în procent de 25% fiecare din salarul de bază, ca fiind lipsită de temei legal.
Referitor la cererea reclamanților privind acordarea sporurilor pe viitor, instanța a respins-o întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu dintre părți.
Instanța nu a putut dispune plata și în continuare a drepturilor solicitate în considerarea faptului că instanțele judecătorești au competența să aplice dispozițiile legale existente care au girul puterii legislative.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția de Sănătate Publică A, considerând-o ca netemeinică și nelegală, invocând pe cale de excepție prescripția parțială a dreptului la acțiune al reclamanților, arătând că prima instanță a reținut, la pag. 2, alin. (3) din hotărârea recurată, că reclamanții "începând cu 01.12.2004 până în 31.12.2008 nu au beneficiat de drepturile salariale la care aveau dreptul potrivit art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999", dar nu a observat, însă, că dreptul la acțiune al reclamanților pentru achitarea drepturilor salariale corespunzătoare perioadei 01 decembrie 2004 - 31 martie 2006, era prescris la data introducerii acțiunii.
Se solicită a se constata că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 30 martie 2009, motiv pentru care prima instanță o putea obliga pârâta, cel mult, la plata drepturilor salariale de mai sus numai pentru perioada 01 aprilie 2006 - 31 decembrie 2008, întrucât pentru perioada anterioară datei de 30 martie 2006 s-a împlinit termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut la art.3, alin.1 și art.6 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat.
Atât reclamanții, cât și prima instanță nu au avut în vedere că termenul de prescripție extinctivă prevăzut de lege reprezintă tocmai stingerea dreptului la acțiune neexercitat în termenul de prescripție, iar norma - care reglementeazătprescripția extinctivă este imperativă.
Se mai arată că prima instanță nu a avut în vedere faptul că sumele corespunzătoare celor două - suplimente se plătesc din bani publici, iar în bugetul pârâtei nu au fost prevăzute sume cu astfel de destinații. Mai mult, prima instanță nu a avut în vedere că exercițiile bugetare pe anii 2004 - 2008 au fost încheiate, iar Direcția de Sănătate Publică a Județului A nu are posibilitatea de a plăti astfel de drepturi bănești pentru anii anteriori.
Menționează că hotărârea recurată nu poate fi pusă în executare, întrucât prima instanță nu a stabilit sumele care ar trebui plătite fiecărui reclamant în parte. Potrivit dispozițiilor art.379 din Codul d e procedură civilă, "nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă".
Se mai arată că în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut anumite sume sau procente care ar trebui acordate funcționarilor publici, cu titlu de suplimente, în temeiul art.31 alin.(1) lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, consideră că instanța judecătorească nu poate fixa anumite procente pentru suplimentele solicitate, fără a adăuga la lege, ceea ce este inadmisibil. Cu alte cuvinte, reclamanții nu au înțeles că nu există temei legal pentru solicitarea și, respectiv, acordarea celor două suplimente în procente de câte 25% fiecare.
În perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Așa cum se poate constata și din actele normative de mai sus, Guvernul României a reglementat, an de an, în mod unitar, prin diferite acte normative, drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici. La actele normative menționate mai sus adăugă și Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.232/2007.
Reclamanții intimați, G, și au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat arătând cu privire la excepția privind prescripția parțială a dreptului ia acțiune că pârâta a susținu greșit prescripția parțială a dreptului la acțiune pentru că nu are în vedere faptul că prin OUG nr.92/2004 și 2/2006 s-a suspendat aplicarea dispozițiilor legate care reglementează aceste drepturi, iar acest fapt a determinat și suspendarea termenului de prescripție care apoi a început să curgă de la data la care a ieșit din vigoare ultimul act normativ care a determinat suspendarea (art.7, 13 din Decretul nr.167/1958).
Se mai arată că suspendarea prin aceste ordonanțe de urgență a fost abuzivă și nu a putut înlătura existența dreptului însuși. Dreptul a existat și există în continuare deoarece legiuitorul a menținut neschimbate prevederile art.31 din Legea nr.186/1999 în tot acest timp, până la zi, care reglementează acordarea suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare ca părți ale salariului de care obligatoriu trebuia să beneficieze.
Menționează că în calitatea sa de angajator, la primirea hotărârii judecătorești (sentința civilă nr.1062/24 06.2009) pârâta recurentă avea obligația legală să calculeze, să și să determine cuantumul drepturilor salariate ce li se cuvin reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru că acest calcul sau stabilirea cuantumului acestor drepturi, nu cade în sarcina instanței, iar reclamanții nu au solicitat aceasta. De aceea susținerea pârâtei că hotărârea nu poate fi pusă în executare, întrucât prima instanță nu a stabilit sumele ce ar trebui plătite fiecărui reclamant, nu-i justifică atitudinea și poate constitui motiv de recurs. Prin hotărârea judecătorească, pârâta a fost obligată să acorde aceste drepturi și în consecință era obligată să le calculeze, să determine și să acorde aceste drepturi în procentul stabilit între părți - la fel cum a procedat față de ceilalți funcționari publici în baza celorlalte hotărâri judecătorești identice - deoarece obligațiile sale n-au putut și nu pot fi preluate de către instanță.
Apreciază ca fiind de necontestat faptul că legiuitorul prin norma legală le-a recunoscut, funcționarilor publici reclamanți, aceste drepturi salariale și pornind de la izvorul însuși al dreptului, este incontestabil că legea a reglementat corect și obligatoriu pentru a fi respectat de către angajatori, acesta având obligația legală să le acorde toate drepturile ce decurg din lege, iar dacă refuză, poate fi obligat prin hotărâre judecătorească.
Se mai arată că pârâta nu poate fi exonerată de obligația legală ce îi revine să le acorde aceste drepturi salariale, deoarece în speță există un drept de creanță, un drept subiectiv recunoscut și ocrotit de lege.
Analizând recursul prin prima motivelor invocate de către recurentă, cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază ca neîntemeiat recursul, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Din examinarea hotărârii instanței de fond, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător al treptei de salarizare, pe perioada menționată în dispozitivul sentinței.
Prima instanță a reținut în mod corect că dreptul reclamanților la suplimentul postului și suplimentul corespunzător al treptei de salarizare este reglementat prin art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici. Împrejurarea că prin nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006, s-a dispus suspendarea aplicării acestor dispoziții legale pentru anii 2004 - 2006, nu înseamnă că s-a dispus și înlăturarea acestui drept, așa încât în mod corect prima instanță a apreciat că suspendarea în două rânduri succesive a aplicării dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei dispoziții legale.
În spiritul celor reținute de prima instanță și, așa cum rezultă fără echivoc din interpretarea dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, trebuie observat că cele două suplimente fac parte integrantă din salariul cuvenit pentru activitatea desfășurată, norma juridică menționată folosind sintagma "salariu compus din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare." A nega dreptul la aceste suplimente ar echivala cu o atingere adusă salariului din care acestea fac parte, în condițiile în care nici un act normativ nu le-a abrogat.
În plus, în confirmarea hotărârii pronunțate de Tribunal si a interpretării date textului legal mai sus menționat, se situează și considerentele Deciziei nr. XIV/18.02.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, decizie care, chiar dacă se referă la un alt drept al funcționarilor public decât cel dedus judecății din prezentul dosar, se impune a fi menționată. Astfel, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prin urmare, având în vedere această argumentație juridică, inclusă într-o decizie pronunțată în recursul în interesul legi, precum și împrejurarea că art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 nu prevede aceste drepturi în mod condiționat, Curtea apreciază că drepturile solicitate de către reclamanți nu pot avea un caracter formal, fiind necesar a fi recunoscute de vreme ce au fost prevăzute de lege. Această concluzie se impune chiar și în lipsa reglementării procentului în care trebuie acordate, neindicarea de către legiuitor a acestor procente nefiind de natură a suprima dreptul legiferat.
Mai mult decât atât, ele au fost reconfirmate și prin actul normativ special care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici, respectiv nr.OG6/2007 care, la art. 48 stipulează că dispozițiile ordonanței se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, iar la Anexa 2 lit. D prevede că personalul menționat în cadrul acestei anexe beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. Așadar, apar ca neîntemeiate susținerile recurentei potrivit cărora actul aplicabil nu ar fi Legea nr.188/1999, ci actul normativ ce reglementează drepturile salariale.
Rezultă din cele expuse, că motivele de recurs invocate de pârâtă sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul prevederilor art.312 pct.1, din Codul d e procedură civilă, instanța va respinge recursul acesteia ca nefondat și va menține sentința tribunalului ca temeinică și legală, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția de Sănătate Publică a Județului A în contradictoriu cu pârâții, G, și, împotriva sentinței civile nr.1062/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Obligă recurenta la plata către reclamanții - intimați a sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 03.12.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/22.12.09
TEHNORED:/22.12.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
