Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1508/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 23.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1508
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.12.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.855/27.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamanta - intimată, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, din oficiu invocă excepția lipsei calității de reprezentant a Ap entru și, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, reține cauza spre soluționare pe excepție.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 28.04.2009, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice și a cerut anularea actului administrativ fiscal nr.2286/17.04.2009 emise de pârâtă și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și vehicule în sumă de 5.151 lei actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății.
În motivarea acțiunii a arătat că a achiziționat în cursul lunii iunie 2007 din Germania un autoturism second-hand, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligată să plătească în contul bugetului de stat suma de 5.151 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule percepută în temeiul art.2141-2143Cod fiscal, reglementare care contravine Tratatului Comunității Europene, care în art.90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiului tratatului.
Prin aceste reglementări reclamanta a considerat că este încălcat principiul discriminării produselor importate față de produsele interne, din analiza aplicării taxelor rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
Mai a arătat reclamanta că a formulat către pârâtă cerere de restituire a sumei achitate și la plata dobânzilor legale, dar pârâta i-a respins atât cererea de restituire cât și contestația formulată împotriva refuzului de restituire.
Alături de restituirea taxei speciale achitate, pârâta trebuia să suporte și prejudiciul cauzat prin imposibilitatea folosirii sumei respective pentru perioada cuprinsă între data efectuării plății și data restituirii acesteia și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția de inadmisibilitate și prematuritate a acțiunii cu motivarea că raportat la prevederile art.11 din nr.OUG50/2008, reclamanta avea obligația să depună la Administrația Finanțelor Publice cererea și înscrisurile prevăzute de art.6 din Normele de aplicare a nr.OUG50/2008, restituirea sumei urmând a se rezolva potrivit procedurii prevăzute de aceste norme, iar pentru restituirea taxei pe poluare consideră că acțiunea este inadmisibilă.
Pe fond a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.
Pârâta a considerat că acțiunea reclamantei este fără obiect în ceea ce privește restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule așa cum prevede art.11 din nr.OUG50/2008 care a intrat în vigoare la 01.07.2008, care stabilește că se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență aprobate prin nr.HG686/2008 și care face trimitere la art.117 din nr.OG92/2003.
Pentru suma care nu se restituie și care reprezintă taxa pe poluare, pârâta a considerat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, taxa pe poluare fiind instituită prin nr.OUG50/2008, tocmai ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Mai a susținut pârâta că nr.OUG50/2008 este rezultatul discuțiilor și analizelor dintre Guvernul României și Comisia Europeană.
Prin sentința civilă nr.855/27.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins excepția de prematuritate și inadmisibilitate.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Orașului.
A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 5.151 lei cu dobânda calculată conform art.124 (2) din nr.OG92/2003, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată cu chitanța nr.-/29.06.2007.
A obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 952 lei și a respins acțiunea pentru anularea actului administrativ nr.2286/17.04.2009.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
A respins excepția de prematuritate a acțiunii, întrucât reclamanta înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ a formulat cerere către pârâtă (fila 6), dar pârâta a refuzat soluționarea cererii și a respins contestația formulată.
Instanța a respins și excepția de inadmisibilitate a acțiunii, întrucât taxa de prima înmatriculare a fost achitată înainte de 1 iulie 2008, când a întrat în vigoare nr.OUG50/2008.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamanta a importat în luna iunie 2007 un autoturism marca Mercedes Benz, an de fabricație 2000 și pentru înmatricularea acestuia în România în temeiul art.2141- 2143Cod fiscal a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 5.151 lei (fila 4).
În privința reglementării interne, este de remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerate la art.2141Cod fiscal.
Întrucât s-a apreciat că prin aceste reglementări au fost încălcate prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.
Tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin nr.OUG50/2008, prevederile art.2141- 2143Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art.11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.
Ca modalitate de restituire, art.11 din nr.OUG50/2008, stabilește că taxa specială se restituie ca diferență rezultată între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, după procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Normele metodologice au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Ca urmare, instanța a reținut că taxa specială a fost plătită de reclamantă în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Acțiunea reclamantei este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit. d) din nr.OG92/2003.
În aplicarea acestor prevederi și a Ordinului nr.1899/2004, reclamanta s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că reclamanta nu a depus documentația necesară pentru calcularea taxei pe poluare.
Ori, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de a reține o parte din taxa încasată anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia instituit nelegal taxa specială.
În condițiile în care reclamanta nu datorează taxa pe poluare, iar pârâta nu a identificat și comunicat instanței alte obligații fiscale de natura celor prevăzute de art.116 (1) din nr.OG92/2006 pentru a putea opera compensarea, de precizat fiind și aspectul că taxa pe poluare nu este o creanță administrată de Ministerul Finanțelor Publice, deci nu poate face obiectul compensării, instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățită la restituirea integrală a taxei speciale.
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea actului administrativ nr.2286/17.04.2009 emisă de pârâtă, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea, întrucât actele nu sunt acte administrativ fiscale în înțelesul art.41 din nr.OG92/2003 și nici acte administrative în înțelesul art.2 (1) lit. c) din Legea nr.554/2004, ci sunt doar adrese de răspuns la cererile formulate de reclamantă și așa cum a reținut instanța, acțiunea nu are ca temei juridic art.2 (1) lit. h) din Legea nr.554/2004 ci art.21 (4) și 117 Cod procedură fiscală, restituire taxe nedatorate.
Pentru aceste considerente a fost admisă acțiunea și în temeiul art.117 (1) din nr.OG92/2003 și a fost obligată pârâta la restituirea reclamantei a sumei de 5.151 lei taxă specială pentru autoturisme și autovehicule cu dobânzi calculate conform art.124 (1) și (2) din nr.OG92/2003.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 952 lei reprezentând onorariul de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că sentința recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în speță (art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă).
Cu privire la respingerea de către prima instanță a excepției de prematuritate se arată că începând cu data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu Norme Metodologice de aplicare din 24.07.2008. Prin urmare, intimata avea obligația de a proceda în conformitate cu Normele Metodologice la care face referire nr.OUG50/2008, cap. VI lit. A) alin.1 -17.
Astfel, pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire, reclamanta trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles, dacă există diferențe de restituit între vechea taxă reglementată de Codul fiscal și cea de poluare introdusă prin nr.OUG50/2008.
Menționează că instanța de recurs trebuie să respingă acțiunea reclamantei intimate ca prematură, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primi suma ce i se cuvine.
Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG50/2008, se arată că ordonanța a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene. Astfel, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de nr OUG-50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamanta - intimată este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei.
Recurenta a mai arătat că prima instanță a apreciat fără temei legal că stabilirea taxei de primă înmatriculare contravine normelor comunitare, fără a arăta în concret care sunt normele comunitare încălcate.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.7 și 9, art.3041Cod procedură civilă, art.11 din nr.OUG50/2008, Normele Metodologice la care face referire nr.OUG50/2008, cap. VI lit. A) alin.1 -17, art.1 alin.2 din primul protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art.117 alin.1 din nr.OG92/2003, art.1088 Cod civil, art.109, art.111 și art.115 Cod procedură civilă.
Reclamanta - intimată a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
În considerentele întâmpinării se arată că potrivit dispozițiile art.90 par.1 din Tratatul Comunității Europene nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform art.25 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal.
Mai mult, Curtea a statuat deja că art.90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene reprezintă în cadrul Tratatului o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
A afirma că "existența unei taxei de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare" înseamnă a ignora o stare de drept și o realitate juridică, înseamnă a nega existența Uniunii Europene și a Comisiei Europene, deoarece este de notorietate faptul că, împotriva României s-a declanșat, procedura de încălcare a dreptului comunitar.
Menționează că nr.OUG50/2008 nu reprezintă rezultatul unui acord între România și Comisia Europeană, ca urmare a negocierilor și analizelor pe acest domeniu, așa cum netemeinic susține pârâta - recurentă.
În drept au fost invocate dispozițiile art.1 alin.4 din Codul fiscal, art.7 din Legea nr.554/2004, art.175 și urm. art.205 din Codul d e procedură fiscală, art.11 alin.2, art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, art.90 din Tratatul
Analizând excepția lipsei calității procesuale de reprezentant a recurentei DGFP A, excepție invocată de C, instanța în raport de disp. Art. 67 alin. 1 și art. 83 alin. 1. pr. Civilă o va admite ca fiind întemeiată și va anula astfel recursul declarat, ca fiind formulat de o persoană fără a avea calitatea de reprezentant, pentru următoarele considerente:
Din cererea introductivă și din hotărârea pronunțată de către instanța de fond, reiese că în acest litigiu a fost chemată în judecată, în calitate de pârâtă Administrația Finanțelor Publice.
Comunicarea hotărârii s-a făcut acestei pârâte, conform dovezii de comunicare de la fila 29 dosar fond, însă recurs în cauză în numele acestei pârâte a declarat A, fără ca această instituție să depună mandatul din partea de exercitare a cererii de recurs și de reprezentare, conform disp. Art. 83 alin. 1. pr. Civilă.
Împrejurarea că pârâta nu are consilier juridic nu este de natură să acopere procura cerută de lege pentru justificarea calității de reprezentant a recurentei, cu atât mai mult cu cât Administrației Finanțelor Publice, are personalitate juridică și organe de conducere proprii, fiind în măsură să exercite calea de atac a recursului.
În baza disp. Art. 274. pr. Civilă, recurenta aflată în culpă procesuală va fi obligată la plata către intimata a sumei de 1.190 lei reprezentând cheltuieli de judecată, compuse din onorariu avocat, conform chitanței nr. 224 din 03.11.2009, aflată al fila 14 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Anulează recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.855/27 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Obligă recurenta la plata către intimata a sumei de 1.190 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.12.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/29.12.2009
TEHNORED:/29.12.2009
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
