Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1515/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 12.08.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1515
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.12.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, împotriva sentinței civile nr.393/07.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul - intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul - intimat lipsă avocat, lipsă fiind pârâta - recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 27.11.2009 întâmpinare din partea reclamantului - intimat.
Reprezentanta reclamantului - intimat depune la dosar împuternicire avocațială și dovada achitării onorariului de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantului - intimat solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
La data de 22.12.2008 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr-, cererea formulată de reclamantul, prin care a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună restituirea taxei speciale auto la prima înmatriculare, în sumă de 5.409 lei achitată cu chitanța - nr. -/26.06.2007, actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 26.06.2007, cu chitanța seria - nr.-/26.06.2007, a achitat pentru autoturismul marca Volvo, având numărul de identificare -, fabricat în anul 2002, suma de 5.409 lei reprezentând taxa specială auto la prima înmatriculare, taxă care nu era datorată prin raportare la prevederile art. 90 paragraf I din Tratatul, text care are preeminente în raport cu dispozițiile Codului fiscal român, întrucât este o normă de drept comunitar, iar România este țară membră a Uniunii Europene. Prin urmare, suma mai sus arătată a fost plătită ca urmare a aplicării eronate a leii.
Reclamantul a arătat că, la data de 24.04.2008 a formulat o cerere care a înaintat-o către T, prin care a solicitat restituirea sumei de 5.409 lei, cerere la care Tar ăspuns negativ, prin adresa nr. 92755/29.04.2008, apreciind că taxa de primă înmatriculare a fost stabilită în mod legal și nu poate fi restituită.
Împotriva acestui răspuns, în conformitate cu dispozițiile art.205 și urm. din codul d e procedură fiscală, reclamantul a arătat că a formulat contestația înregistrată la. T cu nr.99984/04.06.2008. prin adresa nr. 99984/11.07.2008, pârâta a răspuns contestației, fără a se pronunța cu privire la cererea de restituire integrală a sumei de 5.409 lei, procedând la calificarea în mod eronat a contestației ca fiind o cerere de restituire a taxei speciale formulată în condițiile nr.OG50/2008. Reclamantul a arătat că și adresa 99984/11.07.2008 reprezintă un act administrativ exprimând voința unilaterală a autorității emitente de a refuza restituirea sumei de 5.409 lei reprezentând taxa de prima înmatriculare.
S-a arătat că taxa achitată este nelegală, deoarece contravine dispozițiilor art. 90 alin. 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, încălcând principiul nediscriminării produselor importate față de produsele autohtone, cât și principiul liberei circulații a bunurilor în cadrul comunității, ori în cauză sunt aplicabile dispozițiile de drept comunitar, care au prioritate fașă de dreptul național.
S-a mai arătat că dispoziția comunitară încălcată în prezenta cauză este art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, prin modificarea adusă codului fiscal, prin introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule. Taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, nici pentru cele produse sau reînmatriculate în România, ci doar pentru cele înmatriculate deja în celelalte state comunitare ți reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, fapt ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene.
Prin adoptarea nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, s-a dispus abrogarea dispozițiilor art.214 ind. 1-3 din codul d e procedură fiscală.
Reclamantul a arătat că, având în vedere că încasarea taxei speciale pentru autovehicule s-a făcut la data de 26.06.2007, deci anterior datei de 01.07.2008, se impune restituirea integrală a taxei percepute prin încălcarea dreptului comunitar. S-a mai arătat că, pentru restituirea integrală a prejudiciului, pârâta trebuie să-i restituie inclusiv folosul nerealizat, potrivit art.1084 raportat la art.1082 cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art.3 alin. 3 din nr.OG9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale.
În drept, cererea este întemeiată pe prevederile art.21, art.117 din nr.OG92/2003 privind codul d e procedură fiscală, art.148 alin. 2 și 4 din Constituția României, Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, art.25, 28 și art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, art.1084 raportat la art.1082 cod civil, art.3 alin. 3 din nr.OG9/2000, art.274 alin.1 din codul d e procedură civilă.
Legal citată, pârâta Administrația Finanțelor Publice Taf ormulat întâmpinare, solicitând, în principal, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca inadmisibilă față de prevederile nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, iar în subsidiar, pe fondul cauzei, admiterea în parte a acțiunii, cu privire la taxa rezultată ca diferența între suma achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art. 214 ind. 1-3 din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule, și solicită respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei de poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru autoturismul în cauză, respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, începând cu data plății și până la restituirea efectivă, ca nelegal și inadmisibil în materie fiscală și respingerea cererii privind obligarea T la plata cheltuielilor de judecată.
S-a arătat că, la data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG 50/21.04.2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule care a instituit aplicarea taxei speciale pentru înmatricularea autoturismelor și autovehiculelor, iar dispozițiile nr.OUG50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în conformitate cu prevederile exprese ale acestui act normativ.
Având în vedere că taxa ce face obiectul prezentei cauze, în sumă de 5.409 lei a fost achitată de către reclamant la data de 26.06.2007, cu chitanța - nr.-/26.06.2007, rezultă că și aceasta intră sub incidența dispozițiilor retroactive ale art.11 din nr.OUG50/2008.
Cu privire la diferența dintre suma achitată ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul taxei de poluare, aceasta va fi calculată de către T, ca autoritate fiscală competentă în stabilirea și verificarea taxei de poluare, potrivit dispozițiilor art.4 alin.1 și art.7 din nr.OUG 50/2008.
Pârâta a arătat că dispozițiile art.214 ind. 1 și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal erau conforme cu prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Se arată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor second hand provenite din alte state membre, ci s-a aplicat tuturor autoturismelor noi sau second hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională, și s-a aplicat și autoturismelor noi din proveniența națională a României.
Având în vedere faptul că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule avea caracterul de taxă specială pentru prima înmatriculare în România, și nu taxă specială pentru fiecare înmatriculare în România sau de reînmatriculare în România, persoana română care achiziționa un autoturism care a fost deja înmatriculat în România de vechiul proprietar, nu mai plătea această taxă specială.
S-a solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, ca lipsit de temei.
Pârâta a arătat că, potrivit art.2 din nr.OG9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, dobânda legală prevăzută de nr.OG9/2000 se plătește exclusiv în cazul în care obligația bănească este purtătoare de dobânzi, iar obligația de plată a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art.214 ind. 1-3 din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal nu este purtătoare de dobânzi în sarcina contribuabilului plătitor. În conformitate cu principiul echivalenței juridice, această taxă continuă să fie nepurtătoare de dobânzi și în situația inversă, respectiv în momentul în care se impune problema restituirii taxei de la bugetul de stat.
În ce privește cererea reclamantului de obligare a T la plata cheltuielilor de judecată, pârâta a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere faptul că încasarea taxei speciale de prima înmatriculare nu s-a făcut în mod incorect și abuziv, ci în baza prevederilor art. 214 ind. 1 și următoarele din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, față de prevederile nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pentru autovehicule, ca neîntemeiată și nefondată, solicitând instanței să procedeze la analiza acestei excepții împreună cu principalul capăt de cerere, conform dispozițiilor art.137 alin. 2 cod procedură civilă.
S-a solicitat admiterea cererii și anularea actelor administrative fiscale nr. 92755/29.04.2008 și 99984/11.07.2008 emise de pârâtă, obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme în cuantum de 5.409 lei, achitată cu chitanța nr. - nr. -/26.06.2007, actualizată cu rata dobânzii legale, ori în subsidiar actualizată cu rata inflației, până la data plății efective și integrale, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Prin sentința civilă nr. 393/07.04.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5.409 lei reprezentând taxă specială auto la primă înmatriculare achitată cu chitanța seria - nr. - din 26.06.2007, precum și dobânda legală la această sumă începând cu data de 10.04.2008 până la restituirea efectivă.
Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 04.06.2007, a fost cumpărat din Germania autoturismul marca Volvo tipul, înmatriculat pentru prima dată la 23.09.1999, înmatriculat în România pe numele reclamantului sub nr. -. Pentru înmatriculare reclamantul a plătit în temeiul art. 2141Cod fiscal o taxă specială în cuantum de 5.409 lei conform chitanței seria - nr. - din 26.06.2007.
La data de 24.04.2008, reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice T restituirea taxei, cererea fiind înregistrată sub nr. 92755.
La data de 29.04.2008, Administrația Finanțelor Publice Tar ăspuns cererii în sensul că taxa specială auto de primă înmatriculare a fost legal încasată și nu poate fi restituită.
Starea de fapt este necontestată de părți, litigiul fiind determinat de aprecierile diferite pe care părțile le fac cu privire la dispozițiile legale, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată și din întâmpinări.
Potrivit art.117 al.1 lit. d) Cod procedură fiscală, se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Așadar, tribunalul este chemat să stabilească dacă în momentul plății organele fiscale au aplicat corect prevederile legale.
La data plății (23.04.2008) taxa specială pentru autoturisme și autovehicule era reglementată de art. 2141- 2143Cod fiscal
Potrivit art.2141al.1 teza I și II Cod fiscal, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu.
Potrivit art.2142al.2, taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România.
Reclamantul pretinde că instituirea acestei taxe încalcă prevederile art. 90 din Tratatul pe care România este ținută să le respecte din momentul în care a aderat la Uniunea Europeană.
Tribunalul a constatat că prin Legea nr.157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin 2 din Constituția României conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar potrivit alin.4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță codul fiscal, și Tratatul, tribunalul a aplicat cu prioritate legislația comunitară.
Potrivit art. 90 al. 1 din Tratatul, niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Văzând aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că art. 2141- 2143Cod fiscal instituie o taxă care nu este percepută produselor interne similare celui cumpărat de reclamant din Germania, stat membru al Uniunii Europene.
Astfel, este necontestat că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, sub acest aspect neexistând discriminare. În schimb, există discriminare între autovehicule identice (adică având exact aceleași caracteristici) în funcție de locul primei înmatriculări. Dacă autoturismul cumpărat de reclamant ar fi fost înmatriculat pentru prima dată în România, și nu în Germania, reclamantul nu ar fi plătit taxa.
Această modalitate de instituire a taxei are efect asupra vânzării-cumpărării de autoturisme deja înmatriculate discriminând între cele înmatriculate pentru prima dată în România și autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii iar această discriminare încalcă prevederile art. 90 al. din Tratatul CE deoarece impune o taxă pentru înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului cumpărat de reclamant și înmatriculat inițial în Germania, deși nu impune o astfel de taxă pentru autoturismele similare înmatriculate inițial în România. Pentru acest considerent tribunalul a lipsit de efecte art. 2141- 2143Cod fiscal.
În ce privește nr.OUG50/1998, ale cărei dispoziții sunt invocate de pârâtă, tribunalul a constatat că la data când reclamantul a cerut restituirea taxei ordonanța nu era în vigoare (a intrat în vigoare începând cu data de 01.07.2008, conform art. 14 al. 1 din Ordonanță) astfel încât aplicarea ei s-ar face retroactiv cu încălcarea art. 15 al. 2 din Constituție conform căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
OUG nr.50/2008 este incidentă în cazul cererilor formulate după intrarea ei în vigoare.
În consecință, văzând că taxa a fost percepută ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5.409 lei reprezentând taxă specială auto la primă înmatriculare achitată cu chitanța seria - nr.- din 26.06.2007.
În ce privește cererea referitoare la dobânda legală, tribunalul a constatat că potrivit art.124 al.1 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin. (2) sau l art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Cum în speță sunt incidente dispozițiile art.70, termenul va fi de 45 de zile și se va calcula începând din 24.04.2008 (data formulării cererii de restituire), cu respectarea dispozițiilor art.68 Cod procedură fiscală raportat la art.101 al. 1 codul d e procedură civilă, împlinindu-se la data de 09.06.2008.
În consecință, pârâta a fost obligată să plătească și dobânda legală la suma ce se cuvine restituită începând cu data de 10.06.2008 până la restituirea efectivă.
În temeiul art. 274 codul d e procedură civilă, a obligat pârâta să plătească reclamantei 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta Administrația Finanțelor Publice T solicitând modificarea în tot a sentinței recurate iar pe fondul cauzei admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 5409 lei achitată de contribuabil la data de 26.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicul.
În motivarea recursului se arată că sentința primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii în condițiile în care la data de 1.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care a abrogat dispozițiile art. 2141- 2143Cod fiscal iar dispozițiile nr.OUG 50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 11 privind dreptul reclamantului la restituirea diferenței dintre suma achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul stabilit prin nr.OUG 50/2008.
Cu privire la acordarea dobânzilor se arată că acestea putea fi acordate cel mult de la data înregistrării acțiunii, 10.04.2008. Mai mult, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile stabilite pentru restituirea sumelor, dispozițiile legale privind acordarea dobânzilor nu își regăsesc aplicabilitatea.
A mai solicitat totodată respingerea cererii reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată arătând că în fapt încasarea taxei speciale de primă înmatriculare nu s-a făcut în mod incorect și abuziv, ci în baza prevederilor cuprinse în Codul fiscal.
În drept au fost invocate dispozițiile art.299 și următoarele Cod procedură civilă.
Reclamantul - intimat a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente disp. Art. 306 alin. 2. pr. Civilă, instanța constată că recursul este neîntemeiat, urmând a fi respins, după cum urmează:
În ceea ce privește susținerile recurentei legate de fondul cauzei, potrivit cărora dispozițiile nr.OUG 50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, instanța constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate în condițiile în care taxa specială ce face obiectul cauzei a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare astfel încât s-a dat eficiență principiului potrivit căruia statul membru ce a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin aplicarea acestuia. Or, în aceste condiții reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale iar restituirea doar a diferenței între taxa specială și taxa de poluare instituită prin nr.OUG50/2008 pune inevitabil problema aplicării noului act normativ și pentru trecut astfel încât taxa specială s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui act normativ ce nu era în vigoare la data nașterii și consumării raportului juridic de drept fiscal întrucât la data achitării taxei erau incidente prevederile art.2141- 2143Cod fiscal.
Se mai observă astfel, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, iar admiterea în parte a acțiunii reclamantului așa cum solicită pârâta recurentă T ar însemna înlăturarea considerentelor potrivit cărora taxa specială prevăzută anterior de Codul fiscal era impusă de Statul Român prin nerespectarea dispozițiilor art.90 alin.2 din Tratatul și echivalează cu însăși validarea acesteia, de vreme ce pârâta - recurentă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
În condițiile în care se reține ca legală și corectă soluția primei instanțe privind restituirea taxei de primă înmatriculare în mod corect s-a dispus și obligarea la plata dobânzii conform art. 124 din codul d e procedură fiscală.
Cu privire la acordarea dobânzilor recurenta arată că acestea puteau fi acordate cel mult de la data înregistrării acțiunii, 10.04.2008 și întrucât nu sunt îndeplinite condițiile stabilite pentru restituirea sumelor, dispozițiile legale privind acordarea dobânzilor nu își regăsesc aplicabilitatea, motiv ce nu poate fi primit de către C de vreme ce s-a reținut că taxa a fost percepută de Statul Român prin încălcarea normelor de drept comunitar ne aflăm în prezența unor sume plătite fără existența unui titlu de creanță și ca atare devin incidente prevederile art.117 alin.1 din codul d e procedură fiscală care arată că se restituie la cerere debitorului sumele plătite fără existența unui titlu de creanță iar pentru aceste sume contribuabili au dreptul la dobândă prevăzută de art.124 din codul d e procedură fiscală, astfel încât nu se poate reține că recurenta putea fi obligată la plata dobânzilor cel mult de la data înregistrării acțiunii reclamantului, întrucât în speță nu s-au acordat dobânzi legale conform art. 1088. civil, dispozițiile art.117 și 124 Cod procedură fiscală fiind direct aplicabile.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza a - II -a Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâtă.
În baza disp. Art. 274. pr. Civilă recurenta Administrația Finanțelor Publice T, aflată în culpă procesuală va fi obligată la plata către intimatul a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, compuse din onorariu avocat conform chitanței aflată la fila 49 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.393/07.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Obligă recurenta Administrația Finanțelor Publice T la plata către intimatul a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/29.12.2009
TEHNORED:/29.12.2009
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu