Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1522/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 11.08.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1522
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.12.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ A, împotriva sentinței civile nr.1143/01.07.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamanta - intimată, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta - intimată lipsă, avocat, lipsă fiind pârâta - recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 03.12.2009 întâmpinare din partea reclamantei - intimate.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantei - intimate pune concluzii de respingere a recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 1 aprilie 2009 reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Agenția Județeană Pentru Ocuparea Forței de Muncă A și a cerut să fie obligată pârâta să-i plătească drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare conform art.31 alin.1 lit. c) - d) din Legea nr.188/1999, republicată, de 25% din salarul de bază fiecare spor, pentru perioada 01.04.2004 la zi, în cuantum de 23.411 lei (total net 16.421 lei) și să efectueze cuvenitele mențiuni în Carnetul de muncă al reclamantei, conform Decretului nr.92/1976.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că are calitatea de funcționar public în cadrul instituției pârâte și în această calitate are dreptul conform art.31 alin.1 Iit. c) și d) din Legea nr.188/1999 la un salariu în care să fie cuprins suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare dar prin acte normative succesive în perioada 2004-2006 aceste dispoziții (cuprinse anterior republicării Legii nr.188/1999 în art.29 alin.1 lit. c) și d) au fost suspendate, reintrând în vigoare potrivit art. XIII din Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 la data 01 01.2007.
Cum pârâta nici după această dată nu a intenționat să achite aceste drepturi, care reprezintă parte a salarului prevăzut de lege, reclamanta a considerat că este îndreptățită la plata acestor drepturi, drepturi la care nu se poate renunța și nici nu pot fi limitate raportat la prevederile art.38 și 39 alin.1 lit. d) din Legea nr.53/2003 Codul Muncii.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Agenția Județeană Pentru Ocuparea Forței de Muncă Aas olicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată. A arătat că reclamanta este funcționar public al instituției pârâte iar drepturile salariale pe care le pretinde nu au fost acordate pentru că prevederile referitoare la acestea au fost suspendate. Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
Cu privire la excepția prescripției, pârâta a solicitat admiterea acesteia, cu motivarea că dreptul la acțiune al reclamantei se stinge prin prescripție iar potrivii art.3 din același act normativ, termenul de prescripție este de 3 ani.
Prin sentința civilă nr.1143/01.07.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă A și în consecință: a obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 01.04.2004 până la zi, sporuri ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective și să efectueze cuvenitele mențiuni în Carnetul de muncă al reclamantei, conform Decretului nr.92/1976.
A respins capătul de cerere privind plata acestor drepturi începând cu data pronunțării hotărârii și în continuare.
A respins acțiunea cu privire la cuantumul suplimentelor de 25 % pentru fiecare, din salariul de bază.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta este funcționar public în cadrul pârâtei Agenția Județeană Pentru Ocuparea Forței de Muică A și a formulat prezenta acțiune întrucât începând cu 01.04.2004 până în prezent nu a beneficiat de drepturile salariale la care aveau dreptul potrivit art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999.
Examinând cu prioritate în condițiile art.137 Cod procedură civilă excepția invocată instanță a constatat următoarele:
Cu privire la excepția prescripției extinctive invocată de către pârâtă instanța a găsit-o neîntemeiată, fiind respinsă.
Potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.188/1999 (după republicarea legii devenind art.31 alin.1) "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art.29 alin.1 lit. c) și d) au fost suspendate în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006 în baza art.44 din nr.OUG92/2004 și art.48 din nr.OG2/2006 aprobat cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
Prin Legea nr.251/2006, art.13. pentru modificare și completarea Legii nr.188/1999, prevederile art.29 alin.1 lit. c) și d) au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01 2007.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la plata sporului reprezentând, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a fost introdus prin art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 și a produs efecte de la data de 01.01.2004 iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a înlăturat existența pentru anii 2004 - 2007. Totodată Legea nr.251/2006 pentru modificările și completările Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prevede la art.1 pct.30, modificată prin alin. (1) lit. d) al art.29 din Legea nr.188/1999 în sensul că " suplimentul gradului anterior reglementat se înlocuiește cu suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Este neîndoielnic că prin art.29 din Legea nr.188/1999, legiuitorul a reglementat mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele 5 componente enumerate limitativ, respectiv salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada 2004 - 31.12.2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să devină lipsit de orice valoare.
Ca atare, este evident și de necontestat faptul că legiuitorul, prin norma legală pe care își întemeiază reclamanta cererea, a recunoscui funcționarilor publici un astfel de drept salarial precum suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pornind de la izvorul însuși al dreptului invocat este incontestabil că ceea ce legea a reglementat este corect și obligatoriu a fi respectat și de către angajator, acesta având obligația legală de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
În aplicarea principiului că norma legală trebuie aplicată în sensul în care legiuitorul a edictat-o și nu în sensul înlăturării acesteia, instanța a apreciat că întrucât reclamanta nu a primit până în prezent de la apariția actului normativ sporurile solicitate, acest drept tinde să fie lipsit de conținut, ceea ce contravine în mod vădit principiului enunțat în condițiile în care o normă legală reglementată, trebuie să producă efectele fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor, ca acestea să aibă doar caracter formal lipsit de conținut.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și in condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și prin urmare, este un bun în sensul art.1 din ProtocoIul adițional la convenția menționată.
De aceea, pentru ca dreptul legal să nu fie redus la "nudus jus", ceea ce ar însemna o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, acest drept nu poate fi considerat ca inexistent în perioada de suspendare, conferindu-le titularilor dreptului recunoscut de lege posibilitatea de a-și realiza efectiv drepturile.
Ca atare, dreptul subiectiv al reclamantei fiind recunoscut de legiuitor printr-o normă legală dincolo de competența constatatoare a instanței de judecată, instanța a reținut că reclamanta are dreptul la aceste drepturi salariale reglementate în art.31 din Legea nr.188/1999 alături de celelalte sporuri și drepturi salariale.
Ca urmare instanța a apreciat că cererea reclamantei este întemeiată, aceasta fiind îndreptățită la plata dreptului salarial reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Având în vedere prevederile art.93 din Legea nr.188/1999 republicată potrivit cărora prevederile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale după caz în măsura în care nu contravin legislație specifice funcției publice și prevederile art.161 alin.4, art.292 alin.1 și art.295 alin.2 din Legea nr.53/2002 Codul Muncii și art.1082 Cod civil, instanța a acordat reclamantei daune interese compensatorii pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale în perioada scursă de la nașterea dreptului până la data plății efective.
Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate în procent de 25% instanța a reținut ca inadmisibilă cererea reclamantei și a dat eficiență Deciziei nr.820/2008 a Curții Constituționale care a statuat că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Instanța de judecată nu se poate pronunța cu privire la stabilirea cuantumului acestor sporuri întrucât nu are nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege și cu privire la care legea nu reglementează modalitatea de calcul cu atât mai mult cu cât salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici și nicidecum în mod arbitrar de către instanțele judecătorești.
acestor drepturi salariale impune o valorificare, o corectă și justă apreciere a nivelului salarial raportat la atribuțiile și responsabilitățile fiecărui funcționar public în parte, or, aceste aspecte exced competenței legale cu care este învestită instanța de judecată.
Având în vedere că nici Legea nr.188/1999 și nici alt act normativ nu prevede procentul în care se acordă sporul cerut de către reclamantă, instanța a respins acțiunea reclamantei pentru plata suplimentelor salariale cerute ca fiind în procent de 25% fiecare din salarul de bază, ca fiind lipsită de temei legal.
Referitor la cererea reclamantei privind acordarea sporurilor pe viitor, instanța a respins-o întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu dintre părți.
Instanța nu a putut dispune plata și în continuare a drepturilor solicitate în considerarea faptului că instanțele judecătorești au competența să aplice dispozițiile legale existente care au girul puterii legislative.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă A, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat că în speță este incident "micul recurs" prevăzut de dispozițiile art.3041Cod procedură civilă care nu circumscrie motivele de recurs strict la cele expres și limitativ prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
Menționează că instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, nereușind să răstoarne printr-o motivare corespunzătoare argumentele invocate. Astfel, este indubitabil că în speță se solicită un drept patrimonial, un drept de creanță, neimportând că izvorul acestuia îl constituie suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, iar cu atât mai mult cu cât nu există o derogare de la termenul general de prescripție, acesta va fi cel de 3 ani. De asemenea, Decretul - Lege nr.167/1958 stabilește expres și limitativ cauzele de suspendare, respectiv de întrerupere a termenului de prescripție, aspect sub care instanța nu se poate substitui legiuitorului adăugând noi cauze de suspendare sau realizând anumite similitudini cu cauzele existente.
Se mai arată că dispozițiile art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, înainte de o nouă reglementare legislativă, devine un drept nepatrimonial, iar în acest cadru statuarea "referitor la cererea reclamantei privind acordarea sporurilor pe viitor, instanța urmează să o respingă întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele trei condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior -" anulează toată motivarea "de admitere" a cererii reclamantei, deoarece aceleași argument, ce a avut la bază respingerea este aplicabil aidoma și în situația "de admitere" practic două stări de fapt și de drept identice, sunt soluționate diferit de către aceeași instanță în cadrul aceluiași litigiu.
În drept au fost invocate dispozițiile art.137, art.3021, art.304 pct.7 și 9, art.3041, art.312 Cod procedură civilă, art.1, 3, 13, 14, 16 din Decretul - Lege nr.167/1958, art.283 alin.1 lit. c) Codul Muncii.
Reclamanta - intimată a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca netemeinic și nelegal arătând că drepturile salariale solicitate prin cererea de chemare în judecată, sunt prevăzute la art.31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, articol de lege care arată că: "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Cu privire la excepția ridicată arată că așa cum rezultă din subsolul art.31 din Legea nr.188/1999, republicată, în perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariate și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2005, și prin OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariate și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Potrivit art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului", astfel că dreptul său de a i se acorda sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional menționat mai sus.
Dreptul reclamantei la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art.53 din Constituția României.
Se mai arată că în legislația română au fost adoptate norme care interzic discriminarea directă sau indirectă fată de un salariat în cadrul relațiilor de muncă. Acest principiu este consacrat de prevederile art.5 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu dispozițiile art.1 din OUG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în România, stat de drept, democratic și social, demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane reprezintă valori supreme și sunt garantate de lege iar principiul egalității între cetățeni și principiul excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate. De asemenea, la art.2 din OUG nr.137/2000. se prevede în mod expres faptul că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Precizează faptul că sumele solicitate de reclamantă au fost calculate și asumate de angajatorul său, respectiv A, care, prin adresa de răspuns nr.2931/13.03.2009 la cererea prealabilă depusă de reclamantă, i-a comunicat sumele reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare care i se cuvin.
După cum se poate observa, pârâta nu a contestat în nici un mod dreptul reclamantei la plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, precizând doar faptul că nu poate acorda aceste sume pentru simplul fapt că respectivele sume nu au fost prevăzute în bugetul acesteia de venituri și cheltuieli.
Față de susținerea pârâtei potrivit căreia nu este în măsură să acorde drepturile solicitate datorită lipsei fondurilor, arătă că nu este în drept a solicita ministerelor de resort finanțarea tuturor drepturilor, această obligație revenind exclusiv pârâtei.
În drept au fost invocate dispozițiile art.115 Cod procedură civilă.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art. 3041Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente disp. Art. 306 alin. 2. pr. Civilă, instanța constată că recursul formulat este neîntemeiat, urmând a fi respins, după cum urmează:
Reclamanta este funcționar public în cadrul recurentei A, iar potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, dispoziții aplicabile și în situația de față, conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, revine angajatorului, respectiv recurentei pârâte, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
Reclamanta, fiind încadrată ca funcționar public, este salarizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din actul normativ citat, însă reclamanta intimată nu a primit până în prezent sporurile respective, deși s-a adresat cu cerere în acest sens pârâtei.
Suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Prin art. 38 din Codul Muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.
Curtea nu poate primi apărarea recurentei conform căreia acțiunea reclamantei ar fi prescrisă, întrucât măsura legislativă a suspendării unui act normativ ori a unei dispoziții legale cuprinse într-un act normativ, nu poate fi nesocotită, deoarece atâta timp cât o dispoziție legală este suspendată aceasta nu face parte din opinia de drept, altfel spus, pe perioada suspendării este ca și cum respectiva reglementare nu ar exista, întrucât suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp, prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
O soluție contrară, după cum a reținut și instanța de fond ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Dreptul la plata sporului reprezentând, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a fost introdus prin art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și a produs efecte de la data de 01.01.2004.
Este neîndoielnic că prin art. 29 din Legea 188/1999, legiuitorul a reglementat mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele 5 componente enumerate limitativ, respectiv salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fiind la fel de relevant că reclamantul are un drept recunoscut și ocrotit de Legea nr. 188/1999.
Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada 2004-31.12.2006, cum greșit afirmă recurenta pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să devină lipsit de orice valoare.
Ca atare, este evident și de necontestat faptul că legiuitorul, prin norma legală pe care își întemeiază reclamanta cererea, a recunoscut funcționarilor publici un astfel de drept salarial precum suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pornind de la izvorul însuși al dreptului invocat este incontestabil că ceea ce legea a reglementat este corect și obligatoriu a fi respectat și de către angajator, în speță de către recurentă, aceasta având obligația legală de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
În aplicarea principiului că norma legală trebuie aplicată în sensul în care legiuitorul a edictat-o și nu în sensul înlăturării acesteia, instanța constată că întrucât intimații nu au primit până în prezent de la apariția actului normativ sporurile solicitate, acest drept tinde să fie lipsit de conținut, ceea ce contravine în mod vădit principiului enunțat în condițiile în care o normă legală reglementată, trebuie să producă efectele fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor, ca acestea să aibă doar caracter formal lipsit de conținut.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Fundamentale, " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamantei intimate de a beneficia de sporurile salariale prev. de art. 31 lit. a și c din Legea nr. 188/1999 republicată, este un drept de creanță și prin urmare, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția CEDO, Secția II-a - Hotărârea din 16 sept. 2003, cauza Stockholms och Juridic, Suedia.
Conform art. 41 din OG nr. 6/2007, funcționarii publici beneficiază și de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, iar conform Anexei nr. 3 lit. D din același act normativ, devin sporuri specifice. Personalul prevăzut în această anexă beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.
Raportat la art. 29 lit. c și d, în prezent art. 31 - ca urmare a republicării Legii nr. 188/1999, la data de 29.05.2007, coroborat cu art. 41, art. 48 și Anexa 3 lit. D din OG nr. 6/2007 instanța constată fără nici un echivoc că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de cele două sporuri salariale reglementate de actele normative invocate.
Pentru considerentele expuse instanța constată că recursul pârâtei este neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Agenția Județeană pentru ocuparea Forței de Muncă A împotriva sentinței civile nr.1143/01.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.12.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/29.12.2009
TEHNORED:/29.12.2009
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
