Contestație act administrativ fiscal. Decizia 156/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--12.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.156
Ședința publică din 4 februarie 2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta - SRL Reșița împotriva sentinței civile nr.1687/17.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalul C-S, în contradictoriu cu pârâta intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurentă avocat, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul recurentei depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța nr.48/20.10.2008 reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1.000 lei și chitanța nr.-/20.01.2009 reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocatul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 lei.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Pin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr-, reclamanta, " în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C - Sas olicitat anularea deciziei de impunere nr. 374/20.07.2007 și a raportului de inspecție fiscală nr. 2567/20.07.2007, raport ce a stat la baza emiterii deciziei contestate.
În motivare reclamanta a arătat că în urma verificării efectuate de inspecția fiscală a fost încheiat raportul de inspecție fiscală nr. 2567/20.07.2007, raport ce concluzionează incorect că societatea reclamantă nu mai are dreptul la deducerea TVA în cuantum de 42.446 lei, constând în respingerea de la rambursare a TVA în sumă de 33.124 lei, a sumei de 9.322 lei cu titlu de TVA - diferență suplimentară de plată și majorări de întârziere în cuantum de 1.930 lei.
Ulterior a fost emisă și decizia de impunere fiscală atacată, reclamanta formulând contestație împotriva ambelor acte pe cale administrativă, deoarece există contradicții în chiar conținutul raportului de inspecție fiscală, contradicții pentru care consideră că nu se impune să fie obligată la plata unor sume ce nu le datorează bugetului de stat sau a fi privată de primirea unor sume ce i se cuvin în urma operațiunilor comerciale.
Astfel, inspecția efectuată la societatea reclamantă se bazează doar pe prezumții, trecând peste faptul că societatea are facturi fiscale pentru toate operațiunile verificate și nu în ultimul rând a efectuat și plățile aferente. mult, se concluzionează că, de fapt, factura nici măcar nu este un document justificativ, că reclamanta nu ar fi avut contracte (situație, deoarece acestea există), invocându-se în permanență dispozițiile art. 145 alin. 1 și 3 din Codul fiscal cu trimitere la faptul că furnizorii reclamantei nu ar fi avut calitatea de persoană impozabilă.
Reclamanta a considerat că acest punct de vedere este greșit, atâta timp cât motivarea organului de control că acești furnizori se sustrag controlului sau că nu au comportament adecvat ca plătitori TVA, este nelegală.
Concluzionează că, nu avea obligația și nici posibilitatea verificării comportamentului fiscal adecvat al furnizorilor sau că aceștia nu mai funcționează la sediul declarat ori că nu s-au prezentat la sediul organului financiar cu actele societății, fiind suficientă facturarea produselor sau serviciilor livrate și, de asemenea, să poată face dovada plății acestora.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.1687/17.10.2008, Tribunalul C-a respins ca inadmisibilă, contestația formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, reținând că în urma verificărilor efectuate de inspectorii fiscali s-a întocmit raportul de inspecție fiscală înregistrat sub nr. 2567/20.07.2007, prin care s-a constatat că reclamanta nu are dreptul de deducere a TVA în sumă de 33.124 lei (solicitat la rambursare) și s-a calculat o diferență de TVA de plată în sumă de 9.322 lei și majorări de întârziere aferente, în sumă de 1930 lei (fila 5-13 dosar).
În baza acestui raport, pârâta a emis decizia de impunere nr. 374/20.07.2007 (care este un titlu de creanță), prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de plată în cuantum total de 42.446 lei (fila 14-16 dosar).
Reclamanta a contestat la organul fiscal emitent, atât raportul de inspecție fiscală, cât și decizia de impunere nr. 374/20.07.2007 (fila 43 dosar).
Prin decizia nr. 48/15.10.2007 (fila 36-38 dosar) pârâta a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantă.
Decizia nr. 48/15.10.2007, de soluționare a contestației a fost comunicată reclamantei potrivit dispozițiilor art. 44 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală (fila 32-35 dosar) și a fost depusă la dosarul cauzei (la termenul de judecată din data de 18.04.2008).
Titlul IX, cap. I - V din Codul d e procedură fiscală reglementează procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale.
Potrivit dispozițiilor art. 205 (fost art. 174) din Codul d e procedură fiscală, împotriva titlului de creanță și împotriva altor acte administrativ - fiscale se poate face contestație; contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui ce se consideră lezat în drepturile sale, în condițiile legii.
Potrivit dispozițiilor art. 210 alin. 1 Cod procedură fiscală în soluționarea contestației, organul fiscal competent se pronunță prin decizia sau dispoziție, după caz, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, decizia sau dispoziția emisă în soluționarea contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.
Art. 218 alin. 2 din nr.OG 92/2003 prevede că deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanțele judecătorești de contencios administrativ competente, în condițiilor legii.
Din analiza textelor legale mai sus menționate, care reglementează în mod amănunțit procedura contestării actelor administrativ - fiscale, rezultă că există o cale administrativă de atac obligatorie, pe care reclamanta a efectuat-o prin contestația formulată împotriva raportului de inspecție fiscală și a deciziei nr. 374/20.07.2007, contestație adresată Direcției Generale a Finanțelor Publice C - S; contestația formulată a fost soluționată prin emiterea deciziei nr. 48/15.10.2007.
Actul de soluționare de către organul fiscal, a contestației reclamantei, nu este un act de jurisdicție, ci un act administrativ supus cenzurii instanței de judecată.
Așa fiind, în fața instanței de contencios administrativ se atacă numai deciziile emise de organele fiscale, conform art. 218 alin. 2 Cod procedură fiscală, în soluționarea contestațiilor (care, în prezenta cauză, este decizia nr. 48/15.10.2007).
Tribunalul a reținut că reclamanta a înțeles să conteste numai raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere (fila 3 și 176 dosar), care au fost soluționate de organul fiscal pe calea recursului administrativ, fără să solicite și anularea deciziei nr. 48/15.10.2007, care, în speța de față, reprezintă actul administrativ ce poate fi cenzurat de instanță.
În consecință, față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, tribunalul a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de reclamanta, " în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C -
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta - - a declarat recurssolicitând desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a se pronunța asupra problemelor de drept invocate.
În motivarea recursului, reclamanta consideră faptul că hotărârea primei instanțe este dată cu încălcarea legii în sensul că potrivit dispozițiilor art. 205 alin. 1 din Cod procedură fiscală împotriva titlului de creanță, precum și împotriva, altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii", iar procedura prealabilă este o condiție orientativă și nu de decădere, este o procedură grațioasă ce prezumă și presupune în anumite cazuri exceptarea căii jurisdicționale, procedura prealabilă fiind o procedură grațioasă în care părțile pot doar să aibă concluzii comune sau care să înțeleagă, de comun acord, asupra întinderii obligațiilor reciproce.
De asemenea, solicită a se constata că din actele dosarului rezulta îndeplinirea și acestei proceduri, iar faptul că aceasta nu a fost rezolvată în termen util și prevăzut de lege nu îi poate fi imputat ca și culpă procedurală. Nesoluționarea în termen util a procedurii grațioase, respectiv contestația la decizia de imputare nu atrage decăderea din dreptul de a contesta decizia de impunere și în speță raportul fiscal ce a stat la baza emiterii deciziei în cauză.
Necontestarea în termen legal a deciziei de impunere duce într-adevăr la decăderea din dreptul de a contesta decizia de impunere în cauză, care este la rândul ei un titlu executoriu prevăzut expres de lege.
În această situație nerezolvarea reclamației administrative în termen util o îndreptățește să conteste acea decizie de impunere, indiferent de soluția dată în contestația administrativă formulată, care nu a fost efectuată și comunicată în termen util.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Prezentul litigiu are ca obiect cererea reclamantei " " de anulare a deciziei de impunere nr. 374/20.07.2007 a Direcției Generale a Finanțelor Publice C S, precum și a raportului de inspecție fiscală nr. 2567/20.07.2007 întocmit de aceeași autoritate administrativă.
Tribunalul C-S a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă, pe considerentul că reclamanta nu a solicitat și anularea deciziei nr. 48/15.10.2007, prin care s-a respins contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală menționate anterior.
În această privință, Curtea amintește că, potrivit art. 205 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, " împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o caleadministrativăde atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii".
În speță, " " a atacat titlul de creanță fiscală, respectiv decizia de impunere nr. 374/20.07.2007, a exercitat calea de atac administrativă a contestației, dar nu a solicitat și anularea deciziei de respingere a acestei contestații, pe considerentul că această cale de atac, conform art. 205 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
Curtea subliniază că exercitarea accesului la justiție este supusă unor condiții de formă și că acest drept nu este unul absolut.
Reglementarea 205 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală nu poate fi înțeleasă în sensul că exercitarea contestației administrative este opțională, facultativă, pentru că acestei contestații nu îi este aplicabilă dispoziția art. 21 alin. 4 din Constituția României, conform căreia "jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite".
În acest sens, Curtea Constituțională a arătat - în Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, ale art. 109 alin. 2 din Codul d e procedură civilă și ale art. 174 - 187 din Codul d e procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1063 din 16 noiembrie 2004 - că "dispozițiile din Codul d e procedură fiscală nu instituie, așa cum fără temei susține autorul excepției, jurisdicții speciale administrative, în sensul art. 21 alin. (4) din Constituție, republicată. Textele din Codul d e procedură fiscală reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate, sau organelor superioare acestora, de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege.
Asemenea proceduri, în care soluționarea plângerilor și a contestațiilor introduse de persoanele interesate este atribuită însuși organului care a emis actul atacat sau organului ierarhic superior acestuia, nu întrunesc elementele definitorii ale activității de jurisdicție - caracterizată prin soluționarea de către un organ independent și imparțial a litigiilor privind existența, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective -, ele fiind specifice funcției administrative.
Actele de soluționare de către organele administrative a contestațiilor, respectiv a reclamațiilor formulate potrivit dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală, nu sunt, așadar, acte de jurisdicție, ci acte administrative supuse cenzurii instanței de judecată".
Așadar, nu se poate reține critica adusă de recurentă în sensul îngrădirii accesului său la justiție prin obligativitatea urmării procedurii contestației administrative prevăzute de art. 205 Cod de Procedură Fiscală.
În aceste condiții, art. 218 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală prevede că"deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii".
Urmând în mod obligatoriu procedura contestației administrative, reclamanta nu putea ignora soluția de respingere a acestei contestații, neputându-se verifica în mod direct de către instanța legalitatea actului administrativ atacat (respectiv a deciziei de impunere nr. 374/20.07.2007) și fără a cenzura soluția emisă de pârâtă în soluționarea contestației administrative.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea consideră ca fiind nefondat recursul formulat de reclamanta " " împotriva sentinței civile nr. 1687/17.10.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, motiv pentru care îl va respinge, conform art. 312 alin. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta " " împotriva sentinței civile nr. 1687/17.10.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.- - 17. 02.2009
Tehnored. /04.03.2009/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Rodica Olaru, Ionel Barbă
