Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 152/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--2.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.152
Ședința publică din 4 februarie 2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.816/2o.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați și Consiliul Local, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul lipsă avocat, pentru Consiliul Local avocat, pentru intimat lipsă se prezintă avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța pune în discuția părților excepția inadmisibilității recursului și acordă cuvântul pe aceasta.
Reprezentantul recurentului solicită respingerea excepției.
Reprezentantul intimaților solicită admiterea excepției inadmisibilității recursului, cu cheltuieli de judecată. Depune, în copie, ordinele de plată nr.613/11.12.2008 și 614/11.12.2008.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Timiș sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții CONSILIUL LOCAL și pe pârâtul solicitând să se dispună invalidarea pârâtului din funcția de consilier local.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că, pârâtul a fost pensionat cu gradul II de invaliditate prin Decizia nr.1248/22.05.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii T, în baza diagnosticului de "Tulburare depresiva recurentă. depresiv relațional.
Se mai arată că pârâtul și-a ascuns starea de boală și a candidat în funcția de consilier local și de viceprimar al comunei.
Pârâtul a depus la dosar întimpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece, în momentul alegerii sale în funcția de consilier local și viceprimar al comunei nu a beneficiat de pensie.
La termenul din data de 22.09.2008 reclamantul a depus la dosar precizări prin care a arătat ca înțelege să cheme în judecata doar pe pârâtul Consiliul Local pentru ca, instanța, prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze HCL pentru validarea în funcția de consilier a numitului, iar prin încheierea de ședință de la acea data instanța a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea cauzei față de pârâtul.
Prin sentința civilă nr.816/20.10.2008 Tribunalul Timiș,a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local, reținând că la termenul din 20 octombrie 2008 invocat excepția tardivității introducerii acțiunii, motivat de prev. art. 89 ind. 3 din OG 66/2008, excepție pe care tribunalul o considera întemeiata pentru următoarele motive:
Potrivit ART. 89^3 din OUG 66/2008
"(1) Hotărârea de validare sau invalidare a mandatelor poate fi atacată de cei interesați la instanța de contencios administrativ în termen de 5 zile de la adoptare sau, în cazul celor absenți de la ședință, de la comunicare.
(2) Instanța de contencios administrativ se pronunță în cel mult 15 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanțe este definitivă și irevocabilă."
Reclamantul a introdus acțiunea direct la instanța de judecată în data de 18 iulie 2008, iar ședința de validare a consilierilor a avut loc în data de 18 iunie 2008, deci peste termenul de 5 zile prevăzut de lege.
Susținerea reclamantului ca s-ar fi adresat Prefectului jud. T nu are relevanță în cauză atâta timp cât actul normativ prevede că hotărârea se atacă doar la instanța de judecată fără plângere prealabilă la organul emitent sau la organul ierarhic superior.
Împotriva acestei hotărârii, reclamantul a declarat recurssolicitând casarea sentinței atacate și în consecință trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivarea recursului, reclamantul arată că la data de 19.06.2008 a contestat Hotărârea nr.1/18.06.2008 a Consiliului Local prin care fusese validat mandatul consilierului local, invocând prevederile art.5 alin.2 lit.b) din legea nr.67/2004 republicată, potrivit cărora "nu pot fi aleși: - b) persoanele care face parte din categoriile prevăzute la alin.1 respectiv debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție".
Calea de atac formulată de aceasta, la data de 19.06.2008 a fost înregistrată la Primăria Comunei și respectiv, la Prefectura județului În acest sens, se află la dosarul primei instanțe înscrisuri care susțin aceste afirmații.
Raportat la prevederile art.311alin.1 din legea nr.215/2001 republicată, calea de atac a fost formulată în termenul stipulat de lege, coroborat cu alin.2 al aceluiași text normativ, competența de soluționarea a unei asemenea căi de atac revine direct instanței judecătorești de contencios administrativ, fără a se mai parcurge procedura prealabilă.
De asemenea, apreciază că cererea de chemare în judecată este formulată în termen, prima instanță în mod nelegal punând în discuție și admițând excepția tardivității introducerii cererii.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul - domnul - a solicitat prin acțiunea înregistrată la 18.07.2008 la Tribunalul Timiș invalidarea candidaturii lui la funcția de consilier local și ulterior la aceea de viceprimar al localității, din județul
Ulterior, la termenul din 22.09.2008, prin precizarea de la fila 19 din dosarul Tribunalului Timiș, reclamantul a arătat că înțelege să cheme în judecată Consiliul Local, solicitând anularea hotărârii emise de acest consiliu cu privire la validarea mandatului consilierului local.
Instanța de fond a respins acțiunea pe considerentul tardivității acesteia.
În privința recursului formulat de domnul, Curtea a invocat din oficiu, la termenul din 17.12.2008, excepția inadmisibilității acestuia.
Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod de Procedură Civilă - conform cărora "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii" - Curtea va examina cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu la termenul din 17.12.2008.
În examinarea acestei excepții, Curtea reține că potrivit art. 893din Legea administrației publice locale nr. 215 din 23 aprilie 2001, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, fiind modificată după republicare prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2008; prin Legea nr. 35/2008, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2008 și prin Legea nr. 131/2008:
(1) Hotărârea de validare sau invalidare a mandatelor poate fi atacată de cei interesați la instanța de contencios administrativ în termen de 5 zile de la adoptare sau, în cazul celor absenți de la ședință, de la comunicare.
(2) Instanța de contencios administrativ se pronunță în cel mult 15 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iarhotărârea primei instanțe este definitivă și irevocabilă.
În raport cu dispozițiile art. 893alin. 2 din Legea nr. 215/2001, hotărârea prin care prima instanță soluționează contestațiile privind hotărârile de validare sau invalidare a mandatelor este definitivă și irevocabilă, neputând fi atacată cu recurs.
În consecință, este inadmisibil recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 816/CA/20.10.2008.
Cu această motivare, Curtea va respinge recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 816/CA/20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 816/CA/20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
red.-17.II.2009
Tehnored. /04.03.2009/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Rodica Olaru, Ionel Barbă