Contestație act administrativ fiscal. Decizia 157/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr- Decizia nr. 157/2009
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac judecător
- - - - președinte instanță
- - - JUDECĂTOR 2: Cătălin Șerban
- - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtăAdministrația Finanțelor Publice a Municipiului Pîmpotriva sentinței civile nr. 106/CF din 30 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului P N, lipsă fiind intimata-reclamantă.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care se constată că intimata-reclamantă a depus la dosar concluzii scrise și înscrisuri privind dovada dobândirii autoturismului.
Reprezentanta recurentei-pârâte arată că nu are cereri prealabile.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părții prezente pe fondul cauzei.
Reprezentanta recurentei-pârâte solicită admiterea recursului pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs. Astfel, arată că în mod legal a fost percepută taxa specială de înmatriculare a autoturismului, conform dispozițiilor art. 214 alin.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, text de lege ce este în vigoare și nu a fost considerat neconstituțional sau discriminatoriu. De asemenea, nu au fost încălcate prevederile art. 90 din Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 106/30 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P N, în sensul că a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 1768,65 lei, reprezentând taxa specială de primă înmatriculare,actualizată și s-a respins cererea de anulare a actului cu nr. 63547/16 iunie 2008.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanta a cumpărat un autoturism nou pentru a cărui primă înmatriculare a fost nevoit să achite taxa specială de primă înmatriculare prevăzută de art. 214 alin 1 din Codul Fiscal. Considerând nelegală impunerea fiscală, reclamanta a cerut restituirea sumei, cererea fiindu-i soluționată nefavorabil.
Taxa specială de înmatriculare cunoscută sub denumirea de taxă de primă înmatriculare este prevăzută de art. 2141, 2142și 2143din Legea nr. 571/2003. Cu începere de la 01.07.2008, odată cu intrarea în vigoare a G nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prevederile art. 2141, 2142și 2143din Codul Fiscal urmează a fi abrogate. Textele de lege mai sus arătate au fost introduse în Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006 modificată prin G nr. 110/2006. Prin aceste texte de lege a fost instituită obligația de plată a obligației fiscale denumită "taxă de primă înmatriculare" care potrivit art.2142alin 2 se plătește " cu ocazia primei înmatriculări în România".
În cauză s-a apreciat că au incidență în mod direct și dispozițiile dreptului comunitar direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
Astfel, s-a reținut incidența art.90 paragraful 2 din Tratatul Comunității Uniunii Europene potrivit căruia "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Un efect indirect al taxei instituite prin art.2141- 2143din Codul Fiscal este regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele second-hand provenite din România și autovehiculele second-hand provenite din alte state membre ale Uniunii Europene. Dacă autoturismele second-hand înmatriculate deja în România sunt exceptate potrivit art.2142din Legea nr.571/2003 de la plata taxei de primă înmatriculare, nu de același regim fiscal se bucură și autoturismele second-hand înmatriculate în alte state.
Indiferent de scopul declarat de legiuitorul român( în speță Guvernul sau Parlamentul României) atâta timp cât regimul fiscal este diferit prin regimul fiscal impus de dreptul intern se încalcă dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratat.
Deși prevederile art.2141- 2143din Codul Fiscal nu au fost declarate nici neconstituționale și nici discriminatorii, potrivit art.148 alin 2 și 4 din Constituția României, prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul de Constituire a Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare cum sunt cele ale art.2141- 2143din Codul Fiscal și potrivit art.148 alin 4 autorității judecătorești îi revine obligația de a da eficiență normelor de drept comunitar.
Pentru motivele astfel arătate, tribunalul a reținut că temeiul juridic invocat de autoritatea fiscală, are natura unei taxe cu efect echivalent și discriminatoriu fiind în contradicție cu dreptul comunitar direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
Aceeași natură a unei taxe cu efect echivalent o are și taxa de poluare reglementată de nr.OUG50/2008. În acest sens, deși scopul declarat de legiuitor este cel al protecției mediului, nu rezultă pentru ce motiv un autoturism aflat deja în România este mai puțin poluant decât un autoturism aflat la prima înmatriculare.
Astfel art.4 lit. din OUG nr.50/2008, impune obligativitatea taxei cu ocazia primei înmatriculări în România. Nu intră sub incidența taxei autoturismele înmatriculate deja. Faptul că un autovehicul este înmatriculat în alt stat al Uniunii Europene, nu echivalează cu aceea că autovehiculul are emisiile poluante mai grave decât emisiile poluante ale unui autovehicul înmatriculat în România, iar taxa astfel instituită are drept efect indirect crearea unei situații privilegiate cumpărătorilor de autoturisme second-hand înmatriculate în România, față de cumpărătorii de autoturisme second-hand înmatriculate în alte state ale Uniunii Europene, motiv pentru care se constată că și această reglementare încalcă prevederile art.90 par. 1 din.
Faptul că autoturismul este nou înseamnă că într-adevăr reclamanta ar fi plătit aceeași taxă indiferent dacă autoturismul provine din România sau din altă țară membră a Uniunii Europene. Deși în fapt nu se produce în acest caz nici o discriminare temeiul juridic în baza căruia s-a făcut impunerea fiscală rămâne în continuare în contradicție cu normele imperative ale dreptului comunitar. Motivat de temeiul juridic al impunerii, respectiv art.214 alin 1 din Codul Fiscal, temei ce contravine art.90 din acțiunea reclamantei a fost apreciată ca întemeiată, fiind admisă ca atare.
Cu privire la cererea de anulare a actelor cu numerele 58983/04.06.2008 și 64757/27.06.2008 s- constatat că numai ultimul dintre acestea constituie act administrativ susceptibil de anulare, primul nefiind act administrativ, ci o simplă adresă nesusceptibilă de anulare în baza Legii nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P N, care a criticat hotărârea instanței de fond sub următoarele aspecte:
- În mod greșit s-a admis acțiunea, prin soluția dată încălcându-se prevederile art. 1 alin. 5 din Constituția României. Concret, actul normativ ce stabilește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este Legea 571/2003, respectiv art. 214 (1), text ce nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu.
Aceasta reglementare, în opinia recurentei, nu încalcă Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, întrucât taxa se aplică tuturor autoturismelor, produse în România sau în alte state.
Pe de altă parte, restituirea de sume de la buget se face în condițiile art. 117 din nr.OG 92/2003, condiții ce nu sunt îndeplinite de debitor la data cererii.
De asemeni, recurenta invocă faptul că de la data de 01 iulie 2008 intrat în vigoare nr.OUG 50/2008, care prevede că "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Pentru aceste motive, recurenta - pârâtă solicită casarea sentinței de fond și menținerea obligației de plată a taxei speciale stabilite în sarcina intimatei - reclamante.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care arată că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele provenite din celelalte țări comunitare, la înmatricularea acestora în România.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă, curtea constată întemeiat recursul de față, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea, că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare, creează drepturi individuale, pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
În aplicarea acestui principiu, tribunalul a apreciat că taxa de primă înmatriculare impusă reclamantului este discriminatorie, în raport de prevederile art. 90 paragraful 2 din Tratat, potrivit cărora - "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect,produselor altor state membreimpozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare".
Ori în speță, textul citat mai sus nu are aplicabilitate, întrucât taxa achitată de reclamant a fost percepută pentruun autoturism nou, marca Wolkswagen.
În atare situație, toate apărările reclamantei (reținute ca întemeiate de instanța de fond), în care se invocă regimul fiscal discriminatoriu între autoturismele care se înmatriculează pentru prima dată în România - pe de o parte - și cele deja înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene și aduse ulterior în România - pe de altă parte, se impun a fi înlăturate, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, autoturismul pentru care reclamanta a achitat taxa nu este second - hand și drept urmare, nu a mai fost înmatriculat într-un stat din Uniunea Europeană.
În speța de față nu se poate reține că ar fi aplicabile cu prioritate normele dreptului comunitar (în speță art. 90 din Tratatul care prevăd că "nici un stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite și taxe interne, care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare").
Este de necontestat faptul că taxa specială în discuție se percepe pentru toate autoturismele, noi sau second - hand, produse în România sau în alte state, criteriul principal fiind acela al primei înmatriculări în România.
Instanțele judecătorești s-au pronunțat în mod constant în sensul că regimul fiscal discriminatoriu se referă la autoturismele second - hand deja înmatriculate în România (care sunt exceptate de la plata taxei potrivit art. 2142din Legea 571/2003) și autoturismele second - hand, înmatriculate deja în alte state ale (cărora li se impune taxa specială în temeiul art. 2141Cod fiscal).
Însă, în cauza pendinte, nu se poate reține o astfel de discriminare, pentru că reclamanta a fost obligată la plata taxei de primă înmatriculare, care se percepe pentru toateautoturismele noi,indiferent de proveniența acestora.
Ca urmare, curtea constată că taxa percepută reclamantei pentru înmatricularea pentru prima dată a unui autoturism nou, este o taxă legală, în raport de dispozițiile art. 214 al. l din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. l Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. (9) Cod procedură civilă, curtea va admite recursul de față și va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantei ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul contencios administrativ fiscal promovat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P împotriva sentinței civile nr. 106/CF din 30 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - reclamantă .
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Respinge în tot acțiunea, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,20 februarie 2009.
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac | JUDECĂTOR 2: Cătălin Șerban | JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara |
Grefier, |
Red.
Red.
2 ex. 09 martie 2009
Președinte:Maria Violeta ChiriacJudecători:Maria Violeta Chiriac, Cătălin Șerban, Lăcrămioara