Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 158/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr- Decizia nr. 158/2009
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac judecător
- - - - președinte instanță
- - - JUDECĂTOR 2: Cătălin Șerban
- - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenții-reclamanți, și,împotriva sentinței civile nr. 209/CA din 10 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la cea de-a doua strigare a cauzei au lipsit părțile.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care se constată că intimatul-pârât Primarul comunei a depus la dosar întâmpinare (4 ex.), precizări scrise și copie a sentinței 882 C/5.12.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Instanța constată că recursul se află la primul termen de judecată și este declarat, motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art.15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
Văzând că prin cererea de recurs recurenții-reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța constată dosarul în stare de judecată, trecând la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalului Neamț sub nr.574/103/27.03.2008, reclamanții, au chemat in judecată pârâții Primarul Comunei și Consiliul Local al Comunei solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâții să fie obligați la plata sporului de dispozitiv de 25 %, a sporului de fidelitate si confidențialitate de 25%, la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că au calitatea de funcționari publici si personal contractual iar pe lângă programul de lucru sunt nevoiți sa lucreze la orice ora din zi sau din noapte, daca se ivesc evenimente neprevăzute, conform Legii nr.481/2004 privind protecția muncii, OUG.21/2004 privind situațiile de urgentă, fiind la dispoziția instituției in permanență. Pentru aceste ore nu sunt plătiți, pe când alți funcționari publici, din primăriile altor comune, ale municipiilor, din Consiliul Județean, din aparatul propriu al prefecturii, Guvernului si polițiștii primesc sporul de dispozitiv de 25 %.
Apreciază reclamanții că sunt îndreptățiți si la sporul de fidelitate și confidențialitate de 25 %, deoarece au obligația păstrării secretului tuturor documentelor cât si pentru faptul ca sunt incompatibili cu desfășurarea oricărei forme de activități, conform Legii nr. 31/1991.
În drept, și-au întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 188/1999, Legii nr.53/2003, OG2/2006, OUG2/2005, Ordinul MAI 496/2003 si nr.275/2002
În dovedire au depus înscrisuri, respectiv Hotărârea nr. 136/28.06.2007, Hotărârea Consiliului Local T nr. 51/26.04.2007, Hotărârea Consiliului Județean I (13), contractele de munca si dispozițiile de numire in funcție, emise de Primăria comunei.
Prin întâmpinare (120) pârâții au arătat ca nu se opun cererii reclamanților, considerând că legea trebuie aplicată uniform si fără discriminare intre funcționari.
Prin încheierea de ședința din 13.06.2008 a fost disjunsa cererea privind reclamanții ce au calitatea de personal contractual din cadrul Primăriei comunei,respectiv:, si, dispunându-se înregistrarea unui nou dosar.
Prin sentința civilă 209/CA DIN 10 octombrie 2008 a fost respinsă acțiunea formulată de, ca nefondată.
Tribunalul reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici in cadrul Primăriei comunei, iar reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale acestora este stabilita prin Legea nr. 188/1999 cat si de alte acte normative.
Prin cererea depusa la dosar reclamanții au invocat temeiul de drept aferent drepturilor salariale solicitate, arătând ca sporul de dispozitiv este prevăzut în art. 9.2 din Ordinul MAI 496/28.07.2003 care modifică Ordinul I 275/2002, sporul de confidențialitate trebuie acordat in conformitate cu art. 26 al. 2 din Legea nr.188/1999 iar sporul de fidelitate conform art.26 al. 2 si art. 39 al.2 din Legea 53/2003- coroborat cu Legea 188/1999 si Legea nr. 228/2003.
Nici una dintre aceste dispoziții legale invocate de reclamanți nu cuprind acordarea sporului de fidelitate, de dispozitiv si de confidențialitate.
Reclamanților, in calitate de funcționari publici, li se aplică dispozițiile Legii 188/1999 privind statutul funcționarului public si ale celorlalte acte normative date in aplicarea acestei legi, ei având statut legal și nu contractual.
În ceea ce privește drepturile salariale, art. 29 al. 3 din Legea 188/1999, prevede ca salarizarea funcționarilor publici se face in conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Sistemul de salarizare a funcționarilor publici, reglementat de OUG nr. 92/2004 - pentru anul 2005 si de OG. nr. 2/2006 - pentru anul 2006- nu a prevăzut, pentru funcționarii din primării acordarea sporurilor solicitate, in cauză.
Potrivit art. 15 din OG nr- sporul de confidențialitate se acorda doar anumitor categorii de funcționari publici - enumerate limitativ - intre care nu se regăsesc si funcționarii din primării. Astfel, nu poate fi vorba despre o lacuna a legii speciale care sa la aplicarea legii generale, in acordarea sporurilor solicitate de reclamanți.
Acordarea sporurilor solicitate nu se poate întemeia, așadar, pe nici unul din textele de lege invocate de reclamanți.
Împotriva sentinței 209/CA/10 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamța declarat recurs intimații, criticând sentința sub aspectul interpretării legii. Apreciază recurenții că li se cuvine sporul de dispozitiv în baza prevederilor pct. 9.2 al Ordinului 496/2003 al reorganizat în în baza OUG24/2007 și ale art. 13 din Legea 138/1999, având în vedere că sunt salariați civili din cadrul
Cu privire la sporul de confidențialitate se arată că temeiul juridic al cererii îl reprezintă Legea 182/2002 și HG585/2002 și 781/2002.
Prin întâmpinare, Primarul comunei a solicitat admiterea recursului.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate instanța apreciază că este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
Indemnizația de dispozitiv este una dintre componentele soldei lunare reglementată de art. 3 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții. Potrivit textului cadrele militare în activitate și militarii angajați pe bază de contract au dreptul la o soldă lunară, compusă din: solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații șiindemnizația de dispozitiv.Totodată, această indemnizație este prevăzută și de art. 13 din aceeași lege; potrivit acestui articol, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de oindemnizație de dispozitiv lunară de 25%din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 (Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției) beneficiază, potrivit art. 47 din Legea nr. 138/1999, de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute de Legea nr. 138/1999.
În executarea și pentru aplicarea (între altele) a prevederilor acestei legi, ministrul de interne a emis Ordinul nr. 275/2002. Astfel, prin art. 1 al ordinului au fost aprobate Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor legii cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, norme prevăzute în anexa nr. 1, conform art. 64 din Legea nr. 138/1999; potrivit art. 64 ministerele și instituțiile prevăzute la art. 1 - respectiv, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției,- în aplicarea legii, emit norme metodologice în termen de 30 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României.
În ceea ce privește aplicarea art. 13 din Legea nr. 138/1999 normele prevăd, la pct. 9.1, că de indemnizația de dispozitiv beneficiază și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție " " sau alte instituții militare de învățământ superior.
Ordinul nr. 275/2002 a fost modificat și completat prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 496/2003. In ceea ce privește art. 13 din Legea nr. 138/1999, în norme a fost introdus, după pct. 9.1, pct. 9.2 potrivit căruia indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Pct. 31.1 din norme - dat în aplicarea art. 47 din Legea nr. 138/1999 - definește personalul civil, în sensul prevederilor ordinului, ca fiindfuncționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor(alin. 1); la alin. 2 se prevede că personalul civil din acest din urmă minister beneficiază de drepturile stabilite de Legea nr. 138/1999, cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, precum și de celelalte drepturi prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar.
Dacă s-ar avea în vedere doar prevederile normelor metodologice date în aplicarea art. 13 din Legea nr. 138/1999 ar rezulta că normele adaugă la dispozițiile legii, în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă - pe lângă categoriile prevăzute de lege: cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili - și altor două categorii: studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție " " sau alte instituții militare de învățământ superior, respectiv personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. O astfel de concluzie nu ar putea fi reținută întrucât nu pot căpăta eficiență juridică prevederi ale unor norme date în aplicarea unei legi, care adaugă prevederilor legii. Pe de altă parte, autoritatea emitentă nu putea edicta norme care să privească personalul altor autorități întrucât s-ar fi încălcat dispozițiile art. 4 alin. 3, art. 75 și art. 76 din Legea nr. 24/2000; potrivit acestor texte actele normative date în executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă (art. 4 alin. 3), iar ordinele cu caracter normativ ale conducătorilor ministerelor se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului (art. 75), fiind necesar a se limita strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora (art. 76).
Însă, dispozițiile din normele metodologice date în aplicarea art. 13, astfel cum a fost modificate prin Ordinul nr. 496/2003, trebuie interpretate ținându-se seama de definiția conținută de pct. 31.1. alin. 1, personalul civil la care se referă normele fiind doar funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor. O asemenea definiție poate fi folosită doar în interpretarea Legii nr. 138/1999 și a normelor sale de aplicare, neputând fi extinsă la alte categorii de personal civil, indiferent că este vorba de funcționari publici ori de personal contractual. Atunci când cel care edictează o normă juridică recurge la definirea unor termeni o face pentru a le conferi un înțeles diferit de cel comun și, prin urmare, definițiile nu pot fi extinse de la actul normativ care le conține la altul, în afara cazului în care legea permite acest lucru. Ori, Legea nr. 138/1999, prin art. 64, nu conține o astfel de îngăduire. În context trebuie reținută sfera persoanelor care intră în categoria personalului civil prevăzută de art. 47 din Legea nr. 138/1999.
Așadar, rezultă cu claritate că indemnizația de dispozitiv se acordă doar cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract și salariaților civili din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 din Legea nr. 138/1999 (Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției), pct. 31.1. din normele modificate prin Ordinul nr. 496/2003 referind-se expres la personalul civil din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Scopul declarat al reclamanților la formularea acțiunii - acela de a elimina deosebirile existente cu privire la salarizarea personalului din serviciile administrației publice locale - nu poate fi atins pe cale judiciară, căci judecătorului nu îi este permis să extindă, peste ceea ce legea îi îngăduie, dispoziții dintr-o lege specială aplicabile anumitor subiecte de drept, considerându-le aplicabile și altor subiecte de drept care se consideră discriminate. O asemenea conduită a judecătorului ar fi contrară principiului constituțional al separației puterilor în stat (art. 1) și dispozițiilor art. 61 din Constituție potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
Pe de altă parte, discriminarea se constată în raport de anumite criterii - definite atât de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 1 din Protocolul nr. 12 la convenție, cât și prin art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 137/1999 - criterii a căror incidență în cauză nu poate fi reținută. Nu se poate vorbi de discriminare în materia salarizării decât în măsura în care se constată existenta unor condiții de egalitate, astfel cu se prevede expres prin art. 2 alin. l din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 137/1999; ori, în cauză, astfel cum a reținut în mod corect tribunalul, asemenea de condiții de egalitate nu subzistă dat fiind statutul socio-profesional, cariera profesională, îndatoririle de serviciu și răspunderile diferite. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979; s-a considerat că o distincție este discriminatorie dacă "este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă", adică dacă nu există un "raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit".
În ce privește sporul de confidențialitate Curtea reține că informațiile deținute de o instituție ori autoritate publică se clasifică prin dispoziția conducătorului, cu respectarea prevederilor Legii 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, modificată și completată și ale HG585/2002 privind aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate din România.
Sporul de confidențialitate acordat pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate este reglementat de OG19/2006, OG6/2007, Legea 656/2002, prevederi legale care stabilesc în mod expres și limitativ categoriile de persoane care sunt beneficiare ale sporului de confidențialitate, respectiv cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract sau personalul civil din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordinii publice și siguranța națională, funcționarii publici din cadrul Guvernului, Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul, Consiliul Legislativ și personalul angajat al Oficiului Național de Prevenire și Combatere Spălării Banilor. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 3 al. l din OUG19/2006, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate în funcție de certificatul/avizul de securitate, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din beneficiază de un spor lunar de până la 15 % din solda lunară, respectiv din salariul de bază odată cu intrarea în vigoare a Legii 444/2006 art. 3 s-a modificat în sensul că s-a extins sfera persoanelor care beneficiază și la funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională.
Sporul de confidențialitate îl întâlnim reglementat apoi prin dispozițiile art. 15 din OG6/2007, însă și prin această reglementare sunt enumerate, limitativ categoriile de funcționari publici care beneficiază de acest spor.
Or, reclamanții - recurenți au calitatea de funcționari publici în cadrul unei autorități locale, respectiv a Primăriei, nefăcând parte din categoriile socio - profesionale mai sus enumerate după cum nici primăria, în mod evident nu face parte din categoria instituțiilor și autorităților publice de apărare națională, ordine publică, siguranță națională și nici din aparatul central al Guvernului ori din cadrul categoriilor de ministere și instituții publice debitoare ale obligației de acordare a sporului de confidențialitate în sensul normelor legale anterior precizate.
Nu se poate reține existența unei discriminări, atâta vreme cât situația funcționarilor publici din cadrul unei primării nu este comparabilă cu cea a cadrelor militare în activitate, a militarilor angajați pe bază de contract sau personalului civil din cadrul instanțelor de apărare, ordine publică. Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu așa cum sunt reglementate de Legea 188/1999 față de cel al categoriilor profesionale care beneficiază de acordarea sporului de confidențialitate reprezintă o justificare obiectivă pentru aplicarea unui tratament juridic diferit. Neexistând deci o situație identică și nici măcar comparabilă între aceste categorii profesionale nu se poate reține existența unei discriminări. De altfel, prin decizia 821/2008 Curtea Constituțională a apreciat că sunt neconstituționale prevederile art. 1, art. 2 al. 3 și art. 27 al. l din OG137/2000 în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii.
Principiul egalității de tratament nu exclude, ci dimpotrivă presupune soluții diferite pentru situații juridice diferite, justificate pe baza unor criterii raționale și obiective. Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa legată de aplicarea garanției instituită de art. 14 din convenție a subliniat că o diferență de tratament are natura discriminatorie doar dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu exista un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Pe de altă parte Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri că sporurile, premiile sau alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați reprezintă drepturi salariale suplimentare iar nu drepturi fundamentale garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor reprezintă opțiunea liberă a legiuitorului ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții după cum legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizația pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal. Statele dispun de o marjă de apreciere pentru a determina dacă în ce măsură, diferențele dintre situații analoge sunt de natură să justifice un tratament diferit iar autoritățile rămân libere să aleagă măsurile potrivite, în acest sens pronunțându-se CEDO în cauzele Moldovan vs. România, cazul " ", Marckx contra Belgiei, Rassmunssen contra Danemarcei.
Așadar reglementarea modalității de salarizare constituie opțiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată de alte categorii socio - profesionale dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru.
Cum actele normative enunțate de recurente în considerarea sporului de confidențialitate nu sunt aplicabile funcționarilor publici din cadrul primăriilor, fiind emise în considerarea calității diferitelor categorii de personal cărora li se adresează instanța în baza art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ promovat de recurenții - reclamanți, -,împotriva sentinței civile nr. 209/CA/10 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - pârâțiPRIMARUL COMUNEI, JUDEȚULșiCONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, JUDEȚUL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,20 februarie 2009.
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac | JUDECĂTOR 2: Cătălin Șerban | JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara |
Grefier, |
Red.
Red.
Tehnored.
2 ex. 16 martie 2009
Președinte:Maria Violeta ChiriacJudecători:Maria Violeta Chiriac, Cătălin Șerban, Lăcrămioara
