Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1633/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR-
DECIZIA nr. 1633
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTOR 2: Valentin Niță
JUDECĂTOR 3: Maria Pohoață
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta- P SRL, cu sediul în P,--3. 33 IK, județul P și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în comuna, sat de,- județul P, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 394 din 23 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului P- Serviciul Public Finanțe Locale, cu sediul în P,- județul
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20.00 lei, conform ordinului de plată nr. 1563 și timbru judiciar de 1,50 lei.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta- reclamantă - P SRL, reprezentată de consilier juridic și intimatul-pârât Consiliul Local al municipiului P- Serviciul Public Finanțe Locale, reprezentat de consilier juridic.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Părțile, având cuvântul prin apărătorii lor, menționează că nu au cereri de formulat și solicită cuvântul în susținerea,respectiv combaterea recursului.
Curtea, luând act că părțile nu au cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Consilier juridic, pentru recurenta-reclamantă, critică sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7, 9 Cod proc. civ.
În esență, susține că instanța de fond,în mod greșit a apreciat că clădiririle reclamantei (aparținând sistemului de distribuție a agentului termic- puncte termice) nu se circumscriu clădirilor prevăzute la art. 250 alin. 1 pct. 6 din codul fiscal, deoarece nu fac parte din centralele termice și au, ca punct comun, producerea de energie electrică și nu producerea de energie termică.
Raționamentul instanței este greșit deoarece, într-o centrală de cogenerare
sunt produse simultan și combinate energia electrică și termică, într-un singur proces-tehnologic, denumit cogenerare, dar, o centrală termică produce exclusiv căldură.
puncte termice, în discuție, și terenurile aferente acestora sunt, în sensul
legii de scutire, clădiri care sunt afectate centralelor termoelectrice, deci beneficiază de regimul legal de scutire de taxe.Punctul termic este o stație de termoficare,o clădire aferentă centralei de termoficare.
Sentința instanței de fond este criticabilă și în ceea ce privește faptul că pârâta a nesocotit dispozițiile legale de procedură fiscală atunci când a procedat la emiterea deciziei de impunere,fără anularea actului administrativ fiscal-Declarație de impunere-,fapt arătat și în raportul de expertiză contabil, raport de expertiză de care, însă, prima instanță nu a ținut cont.
Pârâtul nu a efectuat un control fiscal pentru anularea Declarației de impunere și nici, ulterior emiterii Deciziei de impunere, nu s-au efectuat verificări, în vederea stabilirii obligației fiscale, conform art. 90 din OG nr. 92/2003.
În opinia sa, prin hotărârea recurată au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod proc. civ. privind anularea Declarației fiscale, fapt ce prejudiciază recurenta.
Pentru motivele expuse, pe larg, în cererea de recurs, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Consilier juridic, având cuvântul pentru intimatul-pârât, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică, cele două decizii emise de organul fiscal sunt legale și temeinice și respectă dispozițiile Codului d e procedură fiscală.În mod corect instanța de fond a reținut că punctul termic nu este afectat centralei termoelectrice pentru a beneficia de scutire.
CURTEA
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalul Prahova -Secția Comercială și
de Contencios Administrativ II, sub nr-, reclamanta - P - a solicitat,în contradictoriu cu P, anularea deciziei nr. 348/19.05.2008 și a deciziei de impunere nr. -/13.03.2008 -ambele emise de către pârât, menținerea ca temeinică și legală a declarației de impunere nr.-/31.01.2008 depusă la aceasta, recunoașterea dreptului reclamantei, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007, la scutirea de la plata taxelor pe clădiri și terenuri proprietate publică a municipiului P, aflate în concesiunea reclamantei, precum și obligarea pârâtului la restituirea sau compensarea taxelor și eventualelor accesorii achitate până la data judecății, ca nedatorate.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca, la data de 31.01.2008, a depus la pârât, sub nr.-, declarațiile de impunere pentru acest an, cuprinzând bunurile precizate anterior, pentru care, conform art.16 al.2 din Legea nr.13/2007, reclamanta este scutită de plata taxelor, însă, pârâtul a emis, la data de 13.03.2008, decizia de impunere contestată, cuprinzând valorile stabilite din oficiu, fără, însă, a motiva, în fapt
și în drept, de ce a înlăturat dreptul de scutire.
S-a mai arătat că reclamanta s-a adresat pârâtului cu o contestație, care
fost respinsă prin decizia nr.848/ 19.05.2008 și în care, pârâtul a ales doar dispozițiile
favorabile punctului său de vedere.
Reclamanta a mai învederat că, potrivit disp. art.3 si art.16 pct. 12 din Legea nr. 13/2007, Ordinul ANRE nr.4/2007, precum și art.250 al.1 pct.6, art.257 lit. n din Codul fiscal, nu datorează impozite și taxe pentru imobilele precizate anterior.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, respectiv actele administrativ fiscale contestate, contestația nr.-/2008, precum și adresa nr. -/2008, cu declarațiile de impunere aferente.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Prin sentința nr. 394 din 23 iunie 2009, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă, reținându-se că problema de drept care se ridică în cauză, este aceea a impozabilității sau a scutirii de taxă pe clădiri și terenuri, pentru cele concesionate de către reclamantă
În esentă, reclamanta și-a întemeiat susținerile - în sensul scutirii de taxe- pe dispozițiile art. 3 și art.16 pct.12 din Legea nr. 13/2007, Ordinul ANRE nr. 4/2007, precum și art. 250 alin. 1 pct. 6, art. 257 lit. n din Codul fiscal.
Astfel, dispozițiile art.16 pct.12 din Legea nr.13/2007 prevăd că "titularii de autorizații și licențe, beneficiari ai drepturilor de uz și de servitute asupra proprietății publice sau private a statului și a unităților administrativ-teritoriale, sunt scutiți de plata de taxe, impozite și alte obligații de plată, instituite de autoritățile publice centrale și locale ".
De asemenea, pârâtul a invederat, în esență, că aceste dispoziții nu sunt aplicabile, ci cele ale art.1 al.3 din Codul fiscal, conform cărora "în materie fiscală, dispozițiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea, aplicându-se dispozițiile Codului fiscal".
Tribunalul a considerat, examinând aceste două acte normative, că punctul de vedere exprimat de către pârât este corect, respectiv că dispozițiile din codul fiscal sunt aplicabile în materia scutirilor de taxe și impozite, întrucât acesta este un act normativ special în materie, aplicându-se cu întâietate față de orice alte prevederi contrare cuprinse în alte acte normative. De altfel, așa cum rezultă neindoielnic din textul citat, legiuitorul a precizat expres soluția aplicabilă în cazul conflictului de norme juridice, dând prioritate celor cuprinse în codul fiscal.
Stabilind că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile codului fiscal, tribunalul a considerat că trebuie examinat dacă, față de clădirile și terenurile concesionate de către reclamantă, sunt aplicabile sau nu scutirile prevăzute expres și limitativ în codul fiscal, respectiv dacă sunt sau nu incidente dispozițiile art. art.250 al.1 pct.6, art.257 lit.n din Codul fiscal - invocate de către reclamantă.
S-a mai reținut, de instanța fondului, că dispozițiile art.250 pct 6 din Codul fiscal prevăd că sunt scutite de impozit "clădirile care sunt afectate centralelor hidroelectrice, termoelectrice și nuclearo-electrice, stațiilor și posturilor de transformare, precum și stațiilor de conexiuni", iar art.257 lit.n prevede că nu se datorează impozit pe teren pentru "terenurile aferente clădirilor prevăzute la art. 250 alin. (1) pct. 6 și 7, cu
excepția celor folosite pentru activități economice excepțiile stabilite de legiuitor fiind de strictă interpretare, neputând fi extinse prin analogie.
Ca urmare, instanța a apreciat că acele cladiri ale reclamantei ( aparținând
sistemului de distribuție al agentului termic - puncte termice) nu se circumscriu clădirilor menționate anterior, întrucât acestea nu fac parte din centrale termice, centrale termoelectrice sau centrale nuclearo-electrice și nici din stații și posturi de transformare sau de conexiuni.
Toate aceste clădiri speciale, menționate de legiuitor, au ca punct comun producerea de energie electrică, iar nu pe cea de energie termică - așa cum învederează reclamanta -, astfel că, de scutirea menționată beneficiază - aceasta fiind cea care produce energia electrică(și suplimentar și energie termică), iar nu punctele termice, unde doar se reglează temperatura și presiunea agentului termic și a apei calde, în vederea distribuirii către locuitorii municipiului
Instanța nu a reținut susținerea reclamantei - confirmată de expertul tehnic desemnat în cauză, conform căreia reclamanta este producătoare de energie termică
(agent termic secundar), astfel că beneficiază de scutirea de impozit pe clădiri, prevăzută de art. 250 pct.65 din codul fiscal, întrucât, în realitate - așa cum rezultă și din expertiza tehnică - energia termică este produsă de către, care produce agent termic cu presiune de 20-24 și temperatura de 190-195 grade Celsius, agent termic care este apoi preluat și trasportat la punctele termice, unde i se reduce atât presiunea(5-6 ), cât și temperatura (80-90 grade Celsius).
Ori, în condițiile în care agentul termic este doar răcit, nu se poate vorbi de
"producere de energie termică", ci mai degrabă de "consum de energie termică", întrucât scăderea temeperaturii și a presiunii agentului termic presupune, în mod inevitabil, o pierdere de energie termică.
Instanța nu a reținut nici susținerile reclamantei, conform cărora punctele sale termice sunt afectate centralei termoelectrice, care produce, în cogenerare, energie electrică și termică, întrucât este neîndoielnic faptul că, potrivit art.3 din Legea nr. 13/2007, produce energie electrică și termică (în cogenerare), însă scutirea de impozit pentru clădiri se aplică doar pentru aceasta, iar nu și pentru construcțiile sistemului de distribuție a energiei termice deținute în concesiune de reclamantă.
S-a mai reținut că același punct de vedere, privind impozitarea construcțiilor precizate, a fost pronunțat de către Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin decizia nr.80/2007, într-o speță similară.
Instanța a reținut că actele administrativ fiscale contestate sunt legale și temeinice, iar prin expertiza contabilă efectuată nu au fost constatate deficiențe privind modalitatea concretă de calcul a impozitelor, relevându-se doar împrejurarea scutirii de plata acestora.
S-a mai reținut de prima instanță că și celelalte capete de cerere - privind menținerea declarației de impunere, recunoașterea dreptului la scutire de plata impozitului pe cladiri și teren și obligarea pârâtului la restituirea sau compensarea impozitului și a accesoriilor - sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, susținând că sentința este afectată de nelegalitatile prevăzute de art. 304/2 punctele 7 și 9 pr.civ.
Astfel, se arată că motivarea instanței de fond nu este clară și precisă și nu răspunde în mod logic, în fapt și în drept, la pretenții, neraportându-se la probele administrate și nefiind în concordanță cu acestea.
Recurenta consideră că instanța părăsește tărâmul reglementărilor
legale și face aprecieri proprii, fără a lua în considerare raportul de expertiza tehnică de specialitate întocmit în cauza, aprecieri pe baza cărora ajunge la o concluzie greșită.
Se mai susține, de către recurentă, că toate clădirile puncte termice în discuție și terenurile aferente acestora sunt, în sensul legii de scutire, clădiri care sunt afectate centralelor termoelectrice, deci beneficiază de regimul legal de scutire de taxe și consideră, pe baza doctrinei citate în cuprinsul recursului că, în acest sens este și nomenclatorul tehnic de definiții emis de ANRE.
Recurentă arată că nelegalitatea sentinței constă și în faptul că pârâta a nesocotit dispozițiile legale din procedura fiscală, atunci când a procedat la emiterea deciziei de impunere fără anularea actului administrativ fiscal- Declarație de impunere, fapt arătat și în raportul de expertizî contabil, în mod explicit, dar pe care instanța nu l-a luat în considerare.
In acest sens, recurenta a invocat dispozițiile art. 47, 64, 79, 84, 92, 99,și 107 cod procedură fiscală, care nu a fost respectată de către emitent.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimatul Serviciul Public Finanțe Locale Paf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurata prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs de recurs, privind modul de motivare a sentinței, este nefondat.
Judecătorul fondului a făcut o motivare laborioasă, aplicând în mod corect dispozițiile legale situației de fapt și, în același timp, făcând o interpretare temeinică și elaborată a legislației aplicabile în domeniu.
Al doilea motiv de recurs este nefondat.
Potrivit art. 250 alin.1 pct.6 din Codul Fiscal, clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt, printre altele, clădirile care sunt afectate centralelor hidroelectrice, termoelectrice și nuclearo-electrice, stațiilor și posturilor de transformare, precum și stațiilor de conexiuni.
Din actele prezentate de recurenta- reclamantă, rezultă că a solicitat scutire de impozit pentru clădirile puncte termice, care nu sunt incluse în aceastî categorie, a clădirilor scutite de impozitul și taxa pe clădiri.
Așa cum a reținut instanța de fond și a susținut și intimata, energia termică este produsă de către, agent termic care este apoi preluat și transportat în punctele termice, unde i se reduce atât presiunea cât și temperatura ( situație care rezultă și din expertiza tehnică), fiind evident că punctele termice nu produc energie termică.
Prin urmare, s-a reținut că, în forma codului fiscal, anterioară anului 2008, aceste clădiri speciale erau prevăzute de art. 250 pct. 11 lit. c într-o reglementare detaliată, conținând și clădiri care nu se mai regăsesc în noua reglementare, aplicabilă în
cauză. Or, din modificarea legislativă restrictivă survenită, rezultă cu evidență că legiuitorul a dorit să restrângă sfera scutirii de impozitare, eliminând clădirile care nu au o importanță hotărâtoare în producerea și transformarea energiei electrice.
Art. 1 alin. 3 din Codul fiscal prevede că, în materie fiscală, dispozițiile
prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea, aplicându-se dispozițiile Codului fiscal.
De aceea, susținerile recurentei privind aplicabilitatea reglementărilor
interioare emise de ANRE urmează a fi respinse ca nefondate.
Potrivit prevederilor art. 249 alin. 3 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri.
În ceea ce privește impozitul pe teren, în conformitate cu prevederile art. 256 alin. 3 Cod fiscal, pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului, ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren.
Și critică referitoare la zonele de protecție urmează a fi respinsă, ca nefondată.
Recurenta nu a depus nici un înscris care să ateste modul de constituire a zonelor de protecție și respectarea prevederilor Ordinului nr. 4/2007 pentru aprobarea normei termice privind delimitarea zonelor de protecție și de siguranță aferente capacitatilor energetice.
Examinând cauza sub toate aspectele prin prisma disp. art. 304/ 1 pr.civ. Curtea constată că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, nefiind afectată de motivele de casare sau de modificare prevăzute de disp. art. 304 pr. civ. motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta - P SRL, cu sediul în P,--3. 33 IK, județul P și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în comuna, sat de,- județul P, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 394 din 23 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtulConsiliul Local al municipiului P- Serviciul Public Finanțe Locale, cu sediul în P,- județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Fiind eliberată din funcție, prin
pensionare, se semnează de
PREȘEDINTELE INSTANȚEI
GREFIER,
- -
red MP
tehnored MC/MP
4 ex/ 10.12.2009
f- Trib.
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Alexandrina UrlețeanuJudecători:Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță, Maria Pohoață
