Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1719/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1719/2008
Ședința publică din 08 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul promovat de reclamanta - SERVICII SRL, împotriva sentinței civile nr. 551 din 28.03.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, cauza privind și pe intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru intimată, consilier juridic, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
au răspuns:
- intimat Pârât - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C personal
- recurent Reclamant - - SERVICII SRL personal Recursul este timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 02.09.2008 s- înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei, prin care a solicitat respingerea recursului.
Reprezentanta intimatei a învederat instanței că, susține întâmpinarea depusă la dosar, că nu are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și că, solicită acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond reprezentantei intimatei.
Reprezentanta intimatei a solicitat respingerea recursului, pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar și susținute oral cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare pe fondul cauzei.
CURTEA
deliberând, reține că,
Prin sentința civilă nr. 551, pronunțată la data de 28.03.2008 în dosarul nr- de Tribunalul Cluja fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SERVICII C-N în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, având ca obiect contencios fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost supusă unei inspecții fiscale pe perioada 01.01.2001 - 31.12.2005, inspecție efectuată de către C, având ca obiectiv verificarea sumei negative a -ului solicitat la rambursare.
Prin raportul de inspecție fiscală 7962/23.06.2006 s-a diminuat de rambursat cu suma de 56.156 lei și pentru suplimentar stabilit în urma controlului s-au calculat majorări de întârziere de 23.854 lei și penalități de 2.338 lei, aceste sume fiind compuse din ratele leasing operațional, aferente imobilelor situate în C-N,-,. 7,-,. 69,-,. 47, întrucât sunt folosite în interes personal de asociatul unic și de fiica acestuia. S-a considerat că societatea a achiziționat materiale de construcții fără să poată justifica consumul acestora, neexistând devize de lucrări, s-a achiziționat mobilier, considerat ca nedeductibil fiscal, iar ferestrele imobilelor au fost înlocuite fără ca aceste sume să poată fi deduse, s-au cumpărat produse pentru uz personal și s-a dedus reprezentând cazare fără ca societatea să prezinte ordin de deplasare,
S-a mai constatat de instanța de fond că urmare a raportului de inspecție fiscală s-a emis decizia de impunere 586 din 21.06.2006 privind obligațiile fiscale suplimentare prin care s-a anulat dreptul de deducere pentru suma de 5282 lei și au fost calculate dobânzi de întârziere de 13 lei.
Reclamanta a formulat contestație, care a fost soluționată conform deciziei 113/08.09.2006 prin respingerea contestației formulate.
Principala susținere a reclamantei a fost aceea că deși s-a controlat perioada începând cu 2001, toate referirile privesc reglementările din Codul fiscal care a intrat în vigoare doar la 1.01.2004.
Raportat la acest aspect, tribunalul a constatat că s-a solicitat suma de 5189 lei la rambursare, ca urmare a bifării casetei corespunzătoare din decontul de înregistrat la organele fiscale sub nr. -/23.03.2006, aferentă perioadei fiscale 01.01.2006 -28.02.2006.
A reținut instanța de fond că deși prevederile Legii nr. 345/2002 nu au fost invocate de pârâtă în actele administrativ-fiscale, art. 24 alin. 2 lit. a din Legea nr. 345/2002, este similar cu art. 145 alin. 3 Cod fiscal, astfel că ambele prevederi dau dreptul deducerii bunurilor și serviciilor achiziționate doar dacă sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile.
În ce privește calificarea ca prestări de servicii, prestate ori care urmează să fie prestate de o altă persoană impozabilă acestea trebuie să fie în legătură cu operațiunile sale taxabile, respectiv cu activitatea economică a reclamantei.
A relevat instanța de fond că reclamanta a încheiat 3 contracte de leasing operațional cu nr. 1191/11.02.2003, 1193/17.02.2003 și 1761/05.12.2005 închiriind 3 imobile situate în C-N, iar pârâta din verificările sale a constatat că societatea are un punct de lucru în care desfășoară activitate de consultanță, situat însă într-o altă locație, iar in imobilele situate de pe-,. 47, și-0,. 69, locuiesc persoane fără vreo legătură cu activitatea societății, iar apartamentul situat în-/7 este domiciliul administratorului societății, iar societatea a achitat aproape întreaga valoare a apartamentului. Cercetarea la fața locului este enumerată ca mijloc de probă de art. 49.pr.fisc. astfel că reclamanta trebuia să demonstreze cu documente justificative faptul că aceste constatări personale ale inspectorilor fiscali nu sunt conforme adevărului.
Pentru apartamentul situat în-/7 s-a acceptat deducerea de 50% din suma deductibilă, deducere care corespunde folosirii acestui apartament atât ca sediu cât și ca locuință personală.
Privitor la materialele de construcții achiziționate, la mobilierul achiziționat și înlocuirea ferestrelor pentru materialele de construcții, instanța a constatat că nu există devize de materiale, așa încât nu se poate aprecia valoarea acestora și cum acestea nu au contribuit la realizarea de venituri pentru societate, în mod întemeiat nu s-a acordat dreptul de deducere pentru -ul aferent acestor cheltuieli.
care s-a considerat că nu poate fi dedus, a fost apreciat astfel potrivit destinației sale, întrucât nu a reprezentat mobilier specific activității societății, și deoarece sediul firmei este și domiciliul asociatului unic, pârâta a trebuit prin inspectorii săi să stabilească dacă anumite bunuri privesc și folosesc societății sau asociatului unic al acesteia.
În ce privește cheltuielile legate de cazarea asociatului unic, ordinul de deplasare este cerut alături de factură, potrivit pct. 5.1 din nr.HG 44/2004, instanța a apreciat că -ul aferent acestor cheltuieli nu îndeplinea condițiile pentru a putea fi dedus.
Ca atare, nefiind circumscrise prevederilor legale, respectiv nefiind aferente operațiunilor taxabile ale societății, toate aceste cheltuieli, în opinia instanței de fond, nu pot fi deductibile în privința -ului, astfel că apreciindu-se raportul de inspecție fiscală 7962/2006, decizia de impunere 586/2006 și decizia 112/2006 emise de C, ca fiind în concordanță cu prevederile legale din punctul de vedere al regimului deductibilității, instanța a respins în baza prevederilor art. 188.pr.fisc. și art. 18 din Legea nr. 554/2004 acțiunea formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SERVICII C-N, solicitând asarea sentinței recurate, iar în urma rejudecării litigiului pe fond, anularea deciziilor de impunere nr. 586 si 582/2006 și a rapoartelor fiscale aferente, în ceea ce privește obligația subsecventa de suportare, calculate de aceasta, cu restituirea cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că instanța de fond nu a ținut seama de prevederile legale invocate de reclamantă, consființind astfel "excesul de putere" săvârșit de echipa de control din cadrul C pronunțând hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, încălcând, în primul rând, principiul neretroactivității legii în timp.
A relevat reclamanta că ambele rapoarte de inspecție fiscală contestate se bazează pe susținerile echipei de control conform cărora, nu a dedus în mod legal A, în conformitate cu prevederile art. 145 din Legea nr. 571/2003 si prevederile regăsite în nr.HG 44/2004 pentru aplicarea Codului Fiscal.
De asemenea, reclamanta a arătat că echipa de control a încălcat în mod flagrant principiul neretroactivității legii în timp, prin faptul că a efectuat un control fiscal pentru perioada 2001 - 2005, verificând legalitatea înregistrărilor contabile doar prin prisma Codului fiscal care a intrat în vigoare din anul 2004, nefiind corectă menținerea actelor atacate, care sunt bazate în mod flagrant pe legi care nu se aflau în vigoare pentru mai bine de J din perioada controlată.
Pe fond, reclamanta a apreciat că stabilirea ca nedeductibile din punct de vedere a aferentă ratelor de leasing contravine atât prevederilor Legii nr. 345/2002 cât si Codului fiscal, iar majoritatea cheltuielilor reținute de către reprezentanții ca fiind nedeductibile, sunt reprezentate de către ratele de leasing pentru imobilele contractate de către reclamantă, situația reală a imobilelor nu este reținută corect, destinația acestora fiind sediu de firmă, apartament de serviciu pentru angajați și apartament de protocol.
În continuare, reclamanta a arătat că deși s-a controlat perioada începând cu 2001, toate referirile la acte normative sunt la Codul fiscal publicat în Monitorul Oficial nr. 927 din 23 decembrie 2003, or, din 2001, au fost în vigoare, nu mai puțin de 3 acte normative care au reglementat regimul: nr.OG 17/2000, Legea nr. 345/2002 si Legea nr. 571/2003, ceea de impunea ca, cel puțin din punct de vedere al regimului deductibilității aferent ratelor de leasing, organul de control să facă distincție între prevederile Legii nr. 345 din 1 iunie 2002 - privind taxa pe valoarea adăugată si prevederile noului Cod fiscal publicat în Monitorul Oficial nr. 927 din 23 decembrie 2003 si care intra în vigoare numai după data de 01.01.2004, reprezentanții C neținând cont de aceasta, preferând să constate nedeductibile din punct de vedere al aproape toate cheltuielile efectuate de reclamantă din 2001.
De asemenea, reclamanta a pretins că pârâta nu a ținut seama de principiul neretroactivității legii în timp, invocând temeiuri de drept neaplicabile societății și legi abrogate.
Astfel, în ambele reglementări ale, leasingul operațional are un caracter de prestare de serviciu, pentru care este calculat si vărsat de către firma prestatoare a serviciului si este deductibil pentru client.
Referitor la susținerile conform cărora reclamanta nu ar fi făcut dovada că imobilele în cauză ar fi fost utilizate în folosul operațiunilor taxabile ale societății, destinate îndeplinirii obiectului de activitate, reclamanta a precizat că imobile din C-N,-. 7, str. - și str. - sunt folosite în interesul societății, fiind îndeplinite toate prevederile legale în acest sens, ceea de impune legitimitatea dreptului de deducere a materialelor de construcție folosite la amenajarea imobilelor de mai sus, precum și a obiectelor de mobilier aferente. In aceste condiții, reclamanta a apreciat că se impune admiterea recursului, casarea sentinței și anularea deciziilor de impunere si a rapoartelor fiscale aferente, si pe cale de consecință, exonerarea de plata sumei de 56.156 lei si a sumei de 5.282 lei, cu majorările si dobânzile aferente, cu titlu de
Analizând recursul declarat de către reclamanta SERVICII C-N prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Urmare a controlului efectuat la reclamanta SERVICII C-N de către organele abilitate ale pârâtei DGFP C s-a stabilit că nu au fost respectate normele legale incidente în materia deducerii taxei pe valoarea adăugată.
Astfel, organele de control ale pârâtei au stabilit o stare de fapt reglementată din punct de vedere fiscal de Legea nr.345/2002 precum și de Codul fiscal.
O primă critică a recurentei vizează împrejurarea că organele de control nu au menționat în actul de control temeiul legal aplicabil perioadei controlate, pentru perioada anterioară apariției Codului fiscal, încălcându-se astfel principiul neretroactivității legii în timp.
Această apărare formulată este nefondată. Astfel, după cum în mod corect a reținut instanța de fond, chiar dacă prevederile Legii nr.345/2002 nu au fost menționate în actele administrativ fiscale, prevederile acestui act normativ sunt preluate de către Codul fiscal, art.24 alin.2 lit.a din Legea nr.345/2002 fiind similar cu art.145 alin.3 fiscal, ambele prevederi statuând asupra dreptului de deducere a bunurilor și serviciilor achiziționate doar dacă sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile.
În concret, potrivit art.24 alin.2 lit.a din Legea nr.345/2002, nu poate fi dedusă taxa pe valoarea adăugată aferentă intrărilor referitoare la operațiuni care nu au legătură cu activitatea economică a persoanelor impozabile, iar onform art.145 alin.3 din Legea nr.571/2003,dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată are dreptul să deducă: taxa pe valoarea adăugată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate și pentru prestările de serviciu care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de altă persoană impozabilă.
Comparând textele legale enunțate anterior se poate observa că atât sub imperiul Legii nr.345/2002 cât și al fiscal, taxa pe valoarea adăugată poate fi dedusă doar dacă este aferentă operațiunilor care au legătură cu activitatea economică a persoanelor impozabile.
Se poate conchide, așadar, că în speță nu se poate pune problema unei eventuale retroactivități a legii fiscale în timp întrucât nu s-a procedat la aplicarea unor dispoziții legale noi la situații juridice născute anterior adoptării ei, susținerile contrare ale recurentei fiind nefondate.
Nefondate sunt și susținerile recurentei referitoare la împrejurarea că s-a făcut dovada că imobilele în litigiu ar fi fost utilizate în folosul operațiunilor taxabile ale societății destinate îndeplinirii obiectului de activitate.
Probele administrate în cauză relevă cu caracter unitar împrejurarea că reclamanta desfășoară activitate de consultanță având punct de lucru închiriat în C-N,--13 și nu la adresa imobilelor în litigiu; nu există nici un înscris care să ateste faptul că aceste imobilele au fost utilizate în folosul operațiunilor taxabile ale societății destinate îndeplinirii obiectului său de activitate. Mai mult, materialele de construcții la care se face referire în actul de control au fost folosite pentru lucrări efectuate la imobilele deținute în temeiul unor contracte de leasing - împrejurarea recunoscută de reclamantă -, iar aceste imobile au fost folosite în interesul personal al asociaților societății și nu au fost destinate realizării de venituri. Această stare de fapt este confirmată de documentele depuse în probațiune de către reclamantă și care atestă că bunurile achiziționate și pentru care s-a solicitat deducerea taxei pe valoarea adăugată vizează camera video, decorațiuni cu baloane, produse de îmbrăcăminte, țesătura sintetică, farduri, cercei, scaune, mâncare pentru animale, șampon pentru câini, etc.
Apărările formulate de reclamantă cu privire la destinația celor trei locuințe achiziționate în sensul că acestea ar constitui locuințe de serviciu respectiv de protocol nu au fost reținute de către instanță la soluționarea cauzei. Astfel, conform art.2 lit.d și g din Legea nr.114/1996,locuința de serviciueste locuința destinată funcționarilor publici, angajaților unor instituții sau agenți economici, acordată în condițiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale iarlocuinta de protocoleste locuința destinată utilizării de către persoanele care sunt alese sau numite în unele funcții ori demnități publice, exclusiv pe durata exercitarii acestora.
În speță, ipoteza normei legale nu este întrunită, locuința atribuită prin decizia unilaterală nefiind acordată în condițiile contractului de muncă pentru a locuință de serviciu iar locuința nu este destinată utilizării de către persoanele care sunt alese sau numite în unele funcții ori demnități publice, exclusiv pe durata exercitarii acestora.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către reclamanta SERVICII C-N ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de reclamanta SERVICII C- împotriva sentinței civile nr. 551 din 28 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
G - - - - - - -
Red./dact.MS/
Dact./2 ex./25.09.2008.
Jud.fond:,.
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
