Contestație act administrativ fiscal. Decizia 172/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--02.12.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.172

Ședința publică din O5.02.2009

PREȘEDINTE: Diana Duma

JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER

JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia Dascălu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta - Conf Internațional SA T împotriva sentinței civile nr.784/13.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea reclamantei recurente, lipsă fiind pârâtele intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, iar pe fond admiterea contestației, fără cheltuieli de judecată.

După dezbateri se prezintă consilier juridic pentru intimata DGFP T, care depune delegație la dosar.

CURTEA

Deliberând asupra acțiunii civile de fata, constata ca:

Prin cererea înregistrată sub nr- și precizată la aceasta instanță, reclamanta - CONF INTERNATIONAL SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta DGFP T anularea deciziei nr- și a deciziei de impunere nr. 678/200, emise de către T.

Prin sentința civila nr. 784/CA/2008 Tribunalul Timișa respins acțiunea reclamantei.

In considerentele sentinței se arată suma de 8072 lei reprezentând TVA respinsă la rambursare este constituită din: 1366 lei dedusă de pe facturi care nu conțin codul d e identificare fiscală a beneficiarului, 61 lei dedusă de pe o factura în care nu era specificat numărul contractului, 6265 lei dedusă aferentă chiriilor facturate de către reclamantă, care la data facturării nu era îndreptățita să exercite operațiunea de taxare și suma de 380 lei care nu corespunde realității referitor la obiectul prestației.

Se menționează că referitor la suma de 1366 lei dedusă de pe facturi care nu conțin codul d e identificare a beneficiarului în mod corect organul de control a respins la rambursare această sumă întrucât facturile nu îndeplinesc prev. art. 146 al.1 din nr.571/2003.

În ceea ce privește suma solicitată la deducere privind cheltuieli cu activitatea de cenzorat, tribunalul constată că această activitate nu a fost desfășurata în mod legal, pe de o parte neexistând un contract în baza căruia să fie desfășurată activitatea și pe de altă parte la data emiterii facturilor, mandatul cenzorului era expirat.

Instanța a menționat în considerentele sentinței că susținerea că nu există și că nu era nevoie de un contract de prestări servicii pentru activitatea de cenzorat nu este conformă cu realitatea întrucât la ORC T cenzorii se înscriu în baza de date în conformitate cu contractul încheiat și nu în baza numirii prin actul constitutiv.

Așa fiind, tribunalul a constatat și reținut că în mod corect a fost respinsă de la rambursare această sumă ca fiind nedeductibilă, întrucât facturile prin care au fost facturate activitățile de cenzorat nu îndeplinesc prev. art 3 alin 4 din 29/2003 ca statuează ca pe facturile fiscale care se utilizează pentru prestări servicii se vor menționa în mod expres numărul și data contractului, respectiv a comenzii, iar facturile emise de către reclamantă nu conțin această mențiune.

In ceea ce privește suma de 380 lei pe care reclamanta a facturat-o pentru chirie, aceasta recunoaște că de fapt obiectul era prestări serviciu si nu chirie, așa cum din eroare a fost facturat.

Întrucât reclamanta recunoaște că factura era eronat emisă, că nu întrunește condițiile prev de art. 3 alin. 4 din 29/2003, rezultă implicit că pentru această factură nu are drept de deducere de TVA.

In ceea ce privește suma de 6265 lei reprezentând TVA dedusă de pe facturile emise ca urmare a unor operațiuni de închiriere spații tribunalul a constatat și retinut că la data emiterii facturilor reclamanta nu avea drept de taxare întrucât nu a depus notificarea prin care a optat tacit în termen de 90 zile de la data aderării.

Reclamanta a invocat faptul că a optat tacit și că era îndreptățită la această opțiune, însă nu face referire la obligația pe care o avea și anume de a depune notificare prev. la anexa 1 la organul fiscal teritorial, notificare pe care a depus-o cu întârziere.

Instanța a reținut că având în vedere ca opțiunea de taxare se exercita de la data depunerii notificării, că reclamanta a depus cu întârziere aceasta notificare, pentru perioada anterioara notificării nu avea dreptul de a deduce TVA aferentă contractelor de închiriere în cauză.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate si admiterea pe fond a cererii formulate.

In motivarea recursului se arata ca instanța de fond a reținut doar că suma de 1.366 lei a fost dedusă de pe facturi care nu conțin codul d e identificare al beneficiarului, dar nu a observat, și nici nu a făcut referire la aceasta.

Mai mult, în virtutea rolului activ reglementat prin art.7 alin.(2) din OG 92/2003"Organul fiscal este îndreptățit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obțină și să utilizeze toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului. În analiza efectuată organul fiscal va identifica și va avea în vedere toate circumstanțele edificatoare ale fiecărui caz. "Or, în situația de față, organul fiscal se află în contradicție cu aceasta dispoziție legală prin refuzul său de a considera ca justificative documentele prezentate în timpul controlului.

Deși aceste au fost prezentate inspectorului fiscal în timpul controlului, totuși, acesta a obligat Conf International SA să plătească încă o dată această taxă în mod indirect, prin interzicerea dreptului de deducere. Printr-o logică simplă a celor arătate mai sus rezultă că bugetul de stat a beneficiat ca urmare a Deciziei 678/16.10.2007 de o suma dublă de TVA (de 2732 lei), din care 1366 lei plătită mai întâi de către cei doi furnizori, iar apoi 1366 lei ca suma neadmisă la rambursarea către societatea reclamantă, care în toată această perioadă a înregistrat TVA de recuperat.

Consideră ca prin prezentarea acestor completări în timpul controlului, toate condițiile impuse de art. 146 (1) Cod fiscal și 46 (1) Norme metodologice, pentru exercitarea dreptului de deducere, erau întrunite, cu atât mai mult cu cât informația lipsa inițial de pe facturi era codul fiscal al reclamantei și nu al furnizorului și deci a fost făcută răspunzătoare pentru o greșeala a acesteia, chiar dacă aceasta a fost îndreptată de fapt în timp util.

Instanța de fond se află în eroare susținând neîntemeiat ca la ORC T cenzorii se înscriu în baza de date în conformitate cu contractul încheiat și nu în baza numirii prin actul constitutiv. Legea nr.31/1990 reglementează special activitatea cenzorilor care sunt obligați în temeiul legii să-și îndeplinească atribuțiile prevăzute de lege sub sancțiune pecuniara sau penală. De asemenea, în temeiul art. 111 alin.2 lit. c) din Legea nr.31/1990 Adunarea generală ordinară este obligată să fixeze remunerația cuvenită pentru exercițiul în curs membrilor consiliului de administrație, respectiv membrilor consiliului de supraveghere, și cenzorilor, dacă nu au fost stabilite prin actul constitutiv.

Prima instanța a aplicat greșit legea și a menținut neîntemeiat și nelegal deciziile Direcției Generale a Finanțelor Publice T și ale Administrației Finanțelor Publice T cu privire la înlăturarea de Ia rambursarea TVA a sumei de 60,80 lei privind activitatea de cenzorat pe care, în mod corect și legal societatea a dedus-o și a solicitat-o prin deconturile depuse.

Instanța de fond nu a observat în mod intenționat, așa cum și T dar și DGFP T nu au luat în seamă documentele decont care erau anexate facturilor emise de în temeiul contractului nr.2/22.12.2004, și care menționează expres descrierea serviciilor facturate. Faptul că s-a înscris în mod eronat.închiriere" în loc de "prestări servicii" nu schimba temeiul facturii și anume contractul nr.2/22.12.2004 al cărui obiect este de prestări servicii care dau dreptul de deducere TVA. Instanța a reținut greșit că societatea reclamantă recunoaște ca a emis eronat factura. Așa cum a arătat mai sus e vorba doar de o greșeala de înscriere, temeiul facturii fiind contractul menționat pe aceasta, acela de prestări servicii.

In temeiul art.7 alin.(2) din OG 92/2003, pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului, organul fiscal trebuie să examineze din oficiu starea de fapt. să obțină și să utilizeze toate informațiile și documentele necesare. Or, în aceasta situație se observa clar ca atât T, DGFP T, cât și instanța de fond Tribunalul Timiș refuză să observe acest decont. Mai mult, instanța de fond nici nu face vreo referire la el.

Apreciază că instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal a respins contestația cu privire la suma de 380 lei.

In mod greșit a constatat și reținut instanța de fond că nu avea drept de taxare, când de fapt dreptul de taxare era al C, iar al CONF INTERNATIONAL este drept de deducere și aceasta nu trebuia să depună notificarea ci furnizorul C, de unde se poate concluziona foarte ușor că instanța de fond a soluționat capătul de cerere în necunoștință de cauză, dând o interpretare greșită atât stării de fapt cât și articolelor de lege.

Se arătat că în mod corect a dedus TVA pentru suma de 6.265 lei, aferenta facturilor T emise pentru operațiuni de închiriere spații. In temeiul contractului încheiat cu aceasta s-a convenit ferm prețul chiriei + TVA.

Se apreciază ca exista dreptul de deducere de vreme de exista o înțelegere între părți, T ridicând acest drept și diminuând rambursarea TVA cu suma de 6.265 lei, consecință a depunerii cu întârziere de o zi a notificării de către partenerul acesteia, furnizorul

Însăși legiuitorul a revenit asupra ambiguității exprimărilor cuprinse la punctul 38 din HG 44/2004 prin modificarea acestuia prin textul HG 1579/28.12.2007 punctul 26, astfel încât, în prezent, la alin.(3) punctul 38 se precizează:"Opțiunea prevăzută la alin.(l)(opțiune de taxare a închirierii de bunuri imobile )se va notifica organelor fiscale competente pe formularul prezentat în anexa 1 la prezentele norme metodologice și se va exercita de la data înscrisa în notificare. O copie de pe notificare va fi transmisă clientului. Depunerea cu întârziere a notificării nu va anula dreptul persoanei impozabile de a aplica regimul de taxare."

Rațiunea textului de lege privind deductibilitatea TVA este evitarea dublei impuneri, însă se pare ca acest lucru nu este dorit de către T și DGFP T, cu atât mai mult cu cât în timpul controlului s-au arătat documente care justificau sau corectau facturile emise.

Respingerea dreptului de deducere constituie în fapt o încălcare directă și nemijlocită a principiului neutralității, consecința directă fiind dubla impozitare.

Toate actele de control încheiate de Administrația Finanțelor Publice T sunt nelegale întrucât facturile sunt completate corespunzător pentru a fi documente justificative, sunt înregistrate în contabilitatea noastră, bunurile sau prestațiile menționate în aceste facturi au intrat efectiv in gestiunea societății, iar utilizarea acestor documente nu a adus nici un prejudiciu bugetului de stat.

Consideră ca scopul vizat de legiuitor este clar definit - dreptul de deducere este un drept al contribuabilului, formulat de legiuitor ca regulă generală, și nu ca excepție.

Analizând dispozițiile din Titlul VI din Codul fiscal, spre exemplu: art.145: sfera de aplicare a dreptului de deducere sau art.146: condițiile exercitării dreptului de deducere, că de altfel și multe altele care reglementează explicit sau implicit dreptul de deducere, se poate spune ca o interpretare rațională, în situații care necesită un astfel de demers, este potrivită în fapt, aceasta nerestrângând drepturile și obligațiile contribuabilului, dar nici ale.

Legal citata, intimata DGFP Taf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului si menținerea ca legala si temeinica a sentinței atacate.

In considerentele întâmpinării se menționează că deciziile de impunere contestate de către recurentă au fost emise de către organele fiscale ca urmare a respingerii la rambursare a TVA, ca fiind TVA fără drept de deducere, suma de 8074 lei, din care societatea contestatoare, așa cum rezulta din acțiunea sa, a înțeles să conteste, suma în valoare totală de 8072 lei din Decizia de impunere nr.678/16.10.2007, reprezentând TVA respinsă la rambursare.

Legal citată, intimata Taf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

In cuprinsul întâmpinării se arată că în urma verificării fiscale efectuate la - CONF INTERNATIONAL SA organele de inspecție fiscala ale T au încheiat Raportul de inspecție fiscală înregistrat la T sub nr. 3670/16.10.2007 prin care s-au constatat neregularități comise de societate privind deductibilitatea TVA.

In baza Raportul de inspecție fiscala înregistrat la T sub nr. 3670/16.10.2007 pentru perioada 01.01.2007-31.01.2007 în soluționarea decontului de TVA aferent lunii ianuarie 2007 fost emisa Decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscală nr. 678/16.10.2007 de către T prin care organul de inspecție fiscală a stabilit TVA nedeductibilă în sumă totală de 8.074 lei ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de deductibilitate suma cu care s-a diminuat TVA de rambursat.

Consideră că instanța de fond a soluționat cauza dedusa judecății în mod temeinic și legal iar sentința civila nr. 784/CA/1998 pronunțata de TRIBUNALUL TIMIȘ - Secția Comerciala și de Contencios administrativ în dosarul nr- prin care s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - CONF INTERNATIONAL SA în contradictoriu cu T și T este temeinica și legală.

Astfel, se arătă că actele contestate respectiv: Decizia de impunere nr. 678/16.10.2007 emisă de T în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 3670/16.10.2007 pentru suma totală de 8.072 lei precum și decizia nr. 864/20.12.2007 a T, sunt temeinice și legale drept pentru care solicită respingerea recursulu formulat ca netemeinic și nelegal, având în vedere că societatea reclamanta datorează în mod legal TVA nedeductibila în sumă totală de 8.072 lei aferenta lunii ianuarie 2007.

Menționează totodată că deciziile de impunere mai sus menționate au fost emise de către organele fiscale ca urmare a respingerii la rambursare a TVA, ca fiind TVA fără drept de deducere, suma de 8.074 lei din care societatea contestatoare, așa cum rezultă din acțiunea sa precizată, a înțeles să conteste, suma în valoare totală de 8.072 lei din Decizia de impunere nr.678/16.10.2007 reprezentând TVA respinsă la rambursare. Arătă că, suma contestata are următoarea componență:

- TVA în suma de 1.366 lei dedusă de pe facturi care nu conțin codul d e identificare fiscală al beneficiarului - CONF INTERNATIONAL SA - reclamant în prezenta cauză

- TVA în valoare de 61 lei dedusă de pe factura nr.-/28.02.2007 emisă de - audit SRL, pentru nerespectarea prevederilor art.146 al. l din Lg. 571/2003 și a art.155 al.5 din același act normativ, coroborate cu prevederile art.3 al.4 din 29/2003,

- TVA în valoare de 6.265 lei aferentă chiriilor facturate de - SA care la data facturării nu era îndreptățită să exercite o operațiune de taxare, si din

- TVA in cuantum de 380 lei dedusă de pe factura nr.-/01.02.2007 care nu corespunde realității referitor la obiectul prestației.

Având în vedere constatările organelor de control apreciază ca în mod corect și legal acestea au apreciat că suma în valoare totală de 8.074 lei nu reprezintă TVA deductibil.Reclamanta contestă suma de 7.072 lei (RON) reprezentând TVA respinsă la rambursare.

Reclamanta susține că prin omiterea înscrierii codului d e înregistrare fiscală de către furnizori nu aduce prejudicii bugetului de stat, iar în timpul controlului a prezentat un duplicat al acestor facturi completat cu codul fiscal, însă organul de inspecție fiscală în mod corect nu le-a luat în considerare.

Pentru facturile emise de reprezentând chirii spații s-a procedat la taxarea operațiunilor de închiriere din anul 1998 și în consecință a fost acceptat în mod tacit această taxare începând cu data de 01.03.2003. Faptul că organul de inspecție fiscală a dispus anularea deducerii pentru aplicarea eronată a taxării după data de 01.01.2007 nu are susținere deoarece în speță acest regim a fost aplicat anterior acestei date. Prevederile cuprinse la punctul 40 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 modificată și completată sunt aplicabile doar pentru contractele încheiate după data aderării, iar pentru contractele încheiate înainte de data aderării sunt aplicabile punctul 38 alin 6 din același act normativ. Prin decizia de impunere nr. 678/16.10.2007 organul de inspecție fiscală a stabilit TVA nedeductibilă în sumă totală de 8.074 lei aferentă lunii ianuarie 2007 cu care s-a diminuat TVA de rambursat ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale de deductibilitate.

In luna ianuarie 2007 reclamanta a dedus TVA de pe documente care nu respectă prevederile art. 146 alin (1) din Legea 571/2003 cu modificările și completările ulterioare coroborat cu prevederile art. 155 alin. (5) din același act normativ, respectiv facturile cuprinse în anexa nr. 3 Raportului de inspecție fiscală nu conțin codul fiscal al beneficiarului (- CONF INTERNATIONAL SA) TVA nedeductibila aferenta acestor documente este in suma de 1.366 lei.

De asemenea a fost dedusă TVA în sumă de 60,8 lei (rotunjit la 61) de pe factura nr. -/24.01.2007 emisă de - AUDIT SRL reprezentând "cenzorat conform prevederilor legale". Pe factura în cauză nu este menționat numărul de contract sau comandă aferentă, așa cum se precizează la art. 146(1) coroborat cu prevederile art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 modificată și completată coroborat cu prevederile art. 155 alin (5) din Legea nr. 571/2003 modificată și completată, corelate cu prevederile art. 3 alin. (4) din nr. 29/2003.

Astfel, consideră eronate susținerile reclamantei potrivit căreia deducerea TVA înscrisă în facturile de desfășurare a activității de cenzoriat este reglementată de Lg 31/1990 modificată și completată, nefiind necesară încheierea unui contract, ca urmare a activității de cenzorat și ca urmare nefiind înscrise pe factura respectiva numărul de contract sau comandă aferenta, așa cum prevede art.146 (1) coroborat cu prevederile art.155 al(5) din Lg 571/2003 modificata și completată, aplicabilă în prezenta speță. Potrivit art.146 al. l din Lg 571/2003, pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabila trebuie sa îndeplinească condițiile cerute de acest act normativ.

De asemenea arătă că,în conformitate cu prevederile art.3 al.4 din nr.29/2003: pe facturile fiscale care se utilizează pentru prestări servicii se vor menționa, în mod expres, numărul și data contractului, respectiv a comenzii, in cazul prestărilor de servicii ocazionale care nu au la baza un contract, aspect nerespectat în speță.

Prin urmare completarea eronată a facturii de către furnizor și acceptată de către beneficiar așa cum a fost întocmită, fără a se preciza numărul contractului în baza căruia se efectuează lucrările de audit nu dau dreptul de deducere a TVA.-

CONF INTERNATIONAL SA a dedus în luna ianuarie 2007 TVA de pe facturile emise de - SA reprezentând chirie spații în baza contractelor de închiriere nr. 1998/01.09.2003, nr. 4422/12.04.2006 si nr. 5/2008.

.Operațiunea de închiriere de bunuri imobile de la - SA este taxabilă începând cu data de 03.04.2007 data la care - SA a depus notificare la organul fiscal teritorial și în consecință TVA în sumă de 6.265 lei este nedeductibila.

Consideră că, în mod corect organele fiscale au aplicat prevederile legale mai sus menționate și în urma analizării facturii nr.-/09.02.2007 emisă de - SA, în care la rubricadenumirea produselor și serviciilors-a menționat "chirie conform contract nr.2/22.12.2004.

Astfel TVA în suma de 380 lei aferenta facturii în speță este nedeductibila întrucât datele înscrise nu corespund realității fiind încălcate prevederile art.l46(l) coroborat cu prevederile art.155 al.5 din Lg 571/1003, modificată și completată corelate cu prevederile art.3 al.4 din 29/2003 întrucât datele înscrise în factura nu corespund realității, apreciază că într-adevăr suma în valoare totala de 380 lei aferentă facturii mai sus menționata reprezintă TVA nedeductibil.

Prin urmare, având în vedere ca - SA a aplicat eronat opțiunea de taxare pentru luna ianuarie, iar în consecință - CONF INTERNATIONAL SRL, nu are drept de deducere TVA în sumă de 6.265 lei aferentă contractelor de închiriere în cauză.

Referitor la considerentele reclamantei potrivit cărora având contracte în derulare - SA a optat tacit pentru taxarea acestei operațiuni plătind bugetului de stat TVA colectat, iar - CONF INTERNATIONAL SA deducându-l din cel achitat, apreciază că aceasta în mod corect ar fi trebuit să respecte prevederile art.38 al 6 din HG 44/2004 cu modificările și completările ulterioare, în care se arată că: persoanele impozabile care au optat tacit înainte de data aderării pentru închirierea, concesionarea, sau aderarea de bunuri imobile, trebuie să depună notificarea prevăzuta in anexa 1 la prezentele norme în termen de 90 de zile de la data aderării.

Prin urmare, contrar afirmațiilor reclamantei care invocă neobligativitatea depunerii notificării opțiunii de taxare la organul fiscal în apărarea sa, se constată că în realitate avea aceasta obligație, dacă se ține seama de prevederile pct. 38 al.3 din HG 44/2004 cu modificările și completările ulterioare, astfel; "opțiunea prevăzuta de la al. l se va notifica organelor fiscale competente pe formularul prezentat în anexa 1 la prezentele norme metodologice și se va exercita de la data depunerii notificării sau de la o data ulterioară înscrisă în notificare.

Având în vedere cele de mai sus apreciază că în mod corect organele fiscale au considerat ca - CONF INTERNATIONAL SA nu are drept de deducere TVA în cuantum de 8.072 lei, aplicând eronat prevederile legale ale actelor normative mai sus menționate. Ca urmare a celor menționate mai sus consideră ca reclamanta în mod neîntemeiat contestă Decizia nr.864/261/20.12.2007 emisă de DGFP T, ca urmare a contestării în procedura prealabilă a deciziei de impunere 678/16.10.2007 întocmită de organele fiscale din cadrul

Examinând recursul de față, prin raportare la prevederile art. 304 și urm. Cod proc civ, față de înscrisurile existente la dosarul cauzei Curtea va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Organele fiscale au întocmit raportul de inspecție fiscala nr. 3670/2007,prin care a fost respinsă suma de 8074 lei de la deducere fiind considerată nedeductibilă, sumă cu care s-a diminuat TVA de rambursat. In baza acestui raport de inspecție fiscală a fost întocmită decizia de impunere privind obligații de plată suplimentare.

Împotriva acestei decizii de impunere reclamanta a formulat contestație respinsă prin dec-.

Curtea constată ca suma de 8.074 lei reprezintă taxa pe valoarea adăugata nedeductibila, din care contestata de petenta suma de 8.072 lei, cu următoarea componenta: TVA în suma de 1.366 lei dedusă de pe facturi care nu conțin codul d e identificare fiscală al beneficiarului (- CONF INTERNATIONAL SA) cuprinse in anexa nr. 3 raportului de inspecție fiscala,TVA în suma de 61 lei dedusă de pe factura nr. -/24.01.2007 emisă de - Audit SRL care nu a respectat prevederile art.146 alin.(l) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările și art.155.5 și același act normativ, coroborate cu prevederile art.4.4 din nr.29/2003,TVA în suma de 6265 lei dedusă aferentă chiriilor facturate de -" "SA că la data facturării nu era îndreptățită să exercite operațiunea de taxare,TVA în sumă de 380 lei dedusă de pe factura nr.-/09.01.2007, care nu corespunde realității referitoare la obiectul prestației.

Organul de inspecție fiscală a constatat că în luna ianuarie 2007 contribuabilul a dedus TVA de pe documente care nu respectă prevederile art.146 alin.(1) din Legea nr. 571/2003. cu modificările și completările ulterioare coroborat cu prevederile art. 155 alin.(5) din același act normativ, respectiv facturile cuprinse în anexa nr.3 a raportului de inspecție fiscală nu conțin codul fiscal al beneficiarului (- CONF INTERNATIONAL SA). TVA nedeductibilă aferentă acestor documente este n sumă de 1.366 lei.

Curtea constată că a fost dedusă TVA în suma de 60,8 lei (rotunjit la 61 lei ) de pe factura nr. -/24.01.2007 emisa de - Audit SRL reprezentând "cenzorat conform prevederilor legale". Pe factura în cauză nu este menționat numărul de contract sau comanda aferenta, așa cum se precizează la art. 146(1) coroborat cu prevederile art. 155 alin.(5) din Legea nr. 571/2003, modificată și completată, corelate cu prevederile art.3 alin (4) din nr. 29/2003.

De asemenea, la factura nr. -/24.01.2007 emisă de - Audit SRL se reține că organul de control a avut în vedere și textul art. 3 alin. (4) din nr. 29/2003, conform căruia pe facturile fiscale care se utilizează pentru prestări de servicii se vor menționa, în mod expres, numărul și data contractului, respectiv ale comenzii, în cazul prestărilor de servicii ocazionale care nu au la bază un contract.

Completarea eronată a facturii de către furnizor și acceptată de către beneficiar așa cum a fost întocmită, fără a se preciza numărul contractului în baza căruia se efectuează lucrările de audit nu dau dreptul de deducere a TVA.

In ceea ce privește criticile referitoare la factura nr. -/09.01.2007 emisă de - SA, în care la rubrica denumirea produselor sau a serviciilor se menționează - chirie conform contract nr. 2/22.12.2004", Curtea reține că în copia certificata "conform cu originalul" la art. 1 se precizează că obiectul contractului îl constituie prestarea de servicii și activități de către prestator în folosul beneficiarului, iar la art.2 se menționează serviciile si activitățile respective, fără că în cadrul cestora să existe menționată operațiunea de chirie precizată pe factura care face referire la contractul respectiv.

Curtea constata că TVA în suma de 380 aferentă facturii în speță este nedeductibila deoarece datele înscrise nu corespund realității și au fost încălcate prevederile art. 146(1) coroborat cu prevederile art. 155 alin.(5) din Legea nr. 571/2003, modificată și completată, prelate cu prevederile art.3 alin.(4) din nr. 29/2003.

Referitor la taxa pe valoarea adăugata dedusa de pe facturile emise de - SA reprezentând chirie spațiu conform contractelor de închiriere nr. 1998/01.09.2003, 4422/12.04.2006 și nr. 5/1998 se reține că notificarea depusă de proprietarul spațiilor la organul fiscal a fost înregistrată sub nr. 83113/03.04.2007.

In ceea ce privește critica referitoare la obligația reclamantei de depunere a notificării Curtea constată că organul investit cu soluționarea contestațiilor, a reținut în mod corect că operațiunea de închiriere de bunuri imobile este operațiune scutită de TVA, iar pentru ca recurenta să-și exercite în continuare operațiunea de taxare în mod tacit și în anul 2007, avea obligația să respecte pct.38 alin.6 din HG nr.44/2004 cu modificările ulterioare.

Reținând cele expuse, văzând și prevederile legale mai sus invocate Curtea va respinge recursul declarat ca neîntemeiat.

Curtea va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 784/CA/2008 pronunțată în dosar nr- de Tribunalul Timiș.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 05.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - LIBER - - -

GREFIER

- -

Prima instanță - Tribunalul Timiș

Judecător -

Red- DD- 18.02.2009

Tehnored.L/19.02.2009

2 ex/SM.

Președinte:Diana Duma
Judecători:Diana Duma, Claudia, Maria Cornelia Dascălu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 172/2009. Curtea de Apel Timisoara