Contestație act administrativ fiscal. Decizia 173/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 02.12.2008
DECIZIA CIVILĂ Nr. 173
Ședința publică de la 05 Februarie 2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Maria Cernelia Dascălu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta Societatea Civilă Medicală Dr., împotriva sentinței civile nr.774/07.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate Direcția Generală a Finanțelor Publice T și T - Activitatea de inspecție fiscală, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei recurente, pentru pârâta intimată T se prezintă consilier juridic,lipsă fiind pârâta intimată DGFP
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, pentru motivele arătate pe larg în motivele de recurs, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei T solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, pentru motivele arătate în întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de fata, constată următoarele:
Prin cerere înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr.5675/30/11.07.2008 reclamanta SOCIETATEA CIVILĂ MEDICALĂ DR. a chemat în judecată în procedura contenciosului administrativ pârâtele DGFP T și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T - STRUCTURA DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ pentru ca prin hotărâre judecătorească, instanța să dispună anularea în totalitate a Deciziei nr.1200 /112/22.05.2008, emisă de pârâta DGFP T și anularea Deciziilor de impunere nr. 709/2, 709/3, 709/4 și 709/5 din data de 04.03.2008, emise de pârâta DGFP T - STRUCTURA DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ în ceea ce privește suma de 27.159 lei cu titlul de impozit pe venit stabilit suplimentar, suspendarea executării actelor administrative atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei și obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.
Prin sentința civila nr. 774/CA/07.10.2008 Tribunalul Timișa respins acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată.
In considerentele sentinței s-a reținut ca reclamanta se află în eroare atunci când afirmă că pârâta DGFP T nu a ținut cont de succesiunea în timp a normelor legale privind cabinetele medicale neaplicând principiul de drept " derogă de la general".
Prima instanța menționează ca obligațiile fiscale reprezentând impozit pe venit stabilit suplimentar pentru perioada controlată 2003-2006 în sumă de 27.159 lei au rezultat din achiziții de mijloace fixe (autoturism, centrală gaz, ecograf, calculator, monitoare) și cheltuielile efectuate pe bază de bonuri fiscale - cheltuielile de protocol.
Cu privire la cheltuielile achiziții de mijloace fixe (autoturism, centrală gaz, ecograf, calculator, monitoare) reclamanta a invocat următorul temei legal:ORDONANȚĂ Nr. 124 din 29 august 1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, - LEGEA Nr. 629 din 13 noiembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale - ART. 1 Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 124 din 29 august 1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale 7. La articolul 9 se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins:
"(2) Cheltuielile efectuate pentru perfecționare continuă, investiții, dotări și alte utilități necesare înființării și funcționării cabinetelor medicale, organizate în forma prevăzută la art. 1 alin. (3) și la art. 14 alin. (1), se scad din veniturile realizate."
Însă, se constată că prin LEGEA Nr. 493 din 11 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, s-a dispus:"ART. 85 - La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă:o) prevederile art. I pct. 7 din Legea nr. 629/2001 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 13 noiembrie 2001; p) prevederile art. 89 alin. ( ART. 2 Prevederile prezentei legi intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2003"
Instanța de fond a constatat că pentru perioada supusă controlului 2003-2006, tot printr-o lege specială a fost abrogată norma legală care ar fi dat dreptul la deducerea cheltuielilor cu: autoturism, centrală gaz, ecograf, calculator, monitoare.
Referitor la cheltuielile efectuate pe bază de bonuri fiscale (49,90 lei cheltuieli de protocol, 38 lei contravaloare perdele și 66,60 lei cheltuieli de protocol) reclamanta invocă faptul că dispozițiile art.2 din nr.903/2000 avute în vedere la control au fost abrogate prin prevederile art.1 alin.1 din nr.1714/2005. Acest din urmă act normativ este emis în 2005, iar perioada controlată începe anterior în 2003.
Potrivit actului normativ avut în vedere de organul de control ORDIN Nr. 903 din 21 iunie 2000 privind modificarea modelelor și normelor de întocmire și utilizare a unor formulare și introducerea de noi formulare în activitatea financiară și contabilă emis de MINISTERUL FINANȚELOR - "ART. 2
(1) În vederea înregistrării în contabilitate a bonurilor fiscale emise de aparatele de marcat electronice fiscale, unitățile emitente vor completa pe versoul acestui bon următoarele informații: denumirea și adresa cumpărătorului, codul fiscal al cumpărătorului, respectiv codul numeric personal pentru contribuabilii impuși în baza Ordonanței Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, aplicând ștampila unității."
Prima instanța a reținut ca organul de control a reținut în mod corect că bonurile fiscale nu erau completate în mod corect de către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile în sensul admiterii acțiunii formulate.
In motivarea recursului se arată că în motivarea sa, instanța de judecată se referă doar la incidența în speță a prevederilor art. 1 pct. 7 din Legea 629/2001 de aprobare a OG 124/1998 care au fost abrogate prin disp. art. 85 lit. o din OG 7/2001, care sunt suficiente, în opinia sa, să conducă la concluzia că facilitatea prevăzută pentru cabinetele medicale a avut ca perioadă de aplicare perioada 13.11.2001-31.12.2002. Instanța nu a analizat argumentele dezvoltate în cadrul acțiunii, prin care am demonstrat că legiuitorul a asigurat continuitatea prevederilor legale care au reglementat și reglementează și în prezent facilitatea privind modalitatea de calcul a impozitului pentru cabinetele medicale. Am arătat motivele pentru care susținem că această facilitate nu a avut o aplicare limitată la perioada menționată de organele fiscale, respectiv 13.11.2001-31.12.2002, ci a continuat să se aplice de la data de 13.11.2001, când a fost pentru prima oară instituită, până în prezent.
Art. 261 pct. 5.pr.civ. prevede obligația pentru instanța de judecată de a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de către părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.
Dispoziția legală prin care s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate a fost edictată în scopul de a se asigura o bună administrare a justiției, de a întări încrederea justițiabililor în posibilitatea instanțelor superioare să-și exercite controlul judiciar. De aceea, judecătorii sunt obligați să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept care le-au format convingerea. Motivele trebuie să se refere la actele dosarului cauzei soluționate și să fie în concordanță cu ele. O motivare corectă presuspune răspunsuri precise la toate capetele de cerere și la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate în cauză, a argumentelor și raționamentelor juridice, a principiilor și regulilor de drept substanțial și procesual, referirea la realitatea faptelor și la judecăți verificate în concret în speța respectivă, prin evitarea motivării sprijinite pe formulări generale, abstracte.
Hotărârea este casabilă în temeiul art. 304 pct. 7.pr.civ. când lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau când aceasta este superficială.
În contextul prezentat, rezultă în mod evident că hotărârea judecătorească recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, deoarece din considerentele sentinței civile recurate nu rezultă argumentele pentru care instanța de judecată a înlăturat susținerile noastre.
Al doilea motiv invocat de recurentă este că hotărârea judecătorească este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Activitatea cabinetelor medicale este reglementată prin Ordonanța Guvernului 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale. Modalitatea de impunere a veniturilor rezultate din activitatea cabinetelor medicale a fost reglementată prin art. 9 din OG 124/1998, care, la data apariției acestui act normativ, avea următoarea formulare:
"Veniturile realizate din activitatea cabinetului medical se impozitează potrivit dispozițiilor legale privind impunerea veniturilor realizate din activitatea desfășurata pe baza de libera inițiativa."
Prin Legea nr. 629 din 13 noiembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 124/1998, a fost completat art. 9 al OG 124/1998, prin art. 1 pct. 7 astfel:
" La articolul 9 se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins: "(2) Cheltuielile efectuate pentru perfecționare continua, investiții, dotări și alte utilități necesare înființării și funcționarii cabinetelor medicale, organizate în forma prevăzută la art. 1 alin. (3) și la art. 14 alin. (1), se scad din veniturile realizate."
Data apariției acestui act normativ reprezintă momentul în care este prevăzută și începe să își producă efectele această facilitate fiscală pentru cabinetele medicale.
Prin Legea nr. 493 din 11 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, este modificat art. 85 al acestei ordonanțe (care prevedea actele normative care se abrogă la data apariției sale), în sensul că, potrivit art. 85 Ut. o se abrogă "prevederile art. I pct. 7 din Legea nr. 629/2001 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 13 noiembrie 2001." Art. 2 al acestei legi stabilește data intrării sale în vigoare, respectiv 01.01.2003.
Atât organele financiar-fiscale cât și prima instanță au considerat că acesta este momentul până la care a fost incidență facilitatea deducerii cheltuielilor din veniturile realizate de cabinetele medicale, fără a observa însă că ulterior apariției acestei legi, este emisă de către Comisia Centrală fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Decizia nr. 5/22.10.2002 privind aprobarea soluțiilor referitoare la aplicarea unor prevederi privind impozitul pe venit, în conformitate disp. art. 84 al. 2 din OG 7/2001 rep. care prevăd că "pentru aplicarea unitară a prevederilor prezentei ordonanțe se constituie, la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, Comisia centrala fiscală a impozitelor directe, condusă de secretarul de stat coordonator al domeniului fiscal. comisiei se aproba prin ordin al ministrului finanțelor publice. Deciziile Comisiei centrale fiscale a impozitelor directe se publica în Monitorul Oficial al României, Partea "
Capitolul III din această Decizie, intitulat "Tratamentul fiscal al cheltuielilor cu amortizarea unor bunuri, reglementat prin legi speciale de organizare și desfășurare a unor profesii liberale" prevede la al. 3 că "pentru cabinetele medicale cheltuielile cu investițiile, dotările și alte utilități sunt deductibile în limita venitului realizat anual, pana la recuperarea lor integrala." Astfel, aceste dispoziții au caracter special în raport cu normele generale care reglementează modalitatea de calcul a impozitului pe venit (caracter dat de însuși titlul acestui capitol), ceea ce înseamnă că ele se aplică cu precădere, conform adagiuluispecialia generalibus derogant.
Prin urmare, facilitățile prevăzute de actele normative menționate mai sus pentru cabinetele medicale referitoare la cheltuielile cu investiții, dotări și alte utilități deductibile direct din venitul realizat se aplică și pe toată perioada reglementată de OG 7/2001, care a fost în vigoare până la data de 31.12.2003, deci pe tot parcursul anului 2003.
Referitor la anii 2004-2006 prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (aplicabil de la 01.01.2004) art. 24 al. 16 (în vigoare) confirmă facilitatea prevăzută pentru cabinetele medicale, stabilind că:
"Contribuabilii care investesc în mijloace fixe destinate prevenirii accidentelor de muncă și bolilor profesionale, precum și înființării și funcționării cabinetelor medicale, pot deduce integral valoarea acestora la calculul profitului impozabil la data punerii în funcțiunesaupot recupera aceste cheltuieli prin deduceri de amortizare, potrivit prevederilor prezentului articol."
Tocmai datorită împrejurării că, prin mai sus amintitul art. 24 al. 16, acestei categorii de contribuabili i se conferă un drept de opțiune cu privire la modalitatea de calcul a profitului impozabil (deducere integralăsauamortizare) art. 298 pct. 21 din Codul fiscal abrogă în mod expres prevederile art. 9 al. 2 din OG 124/1998 (care prevedeau, așa cum am arătat, facilitatea deducerii integrale din venituri a cheltuielilor pentru perfecționare continua, investiții, dotări și alte utilități necesare in ființării și funcționarii cabinetelor medicale). Dacă această facilitate nu ar fi fost în vigoare decât până la 31.12.2002, cum apreciază instanța de judecată, abrogarea sa expresă prin Codul fiscal nu ar fi fost necesară.
De asemenea, prin Legea 400/30.10.2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, a fost din nou stabilită pe calea acestor dispoziții speciale facilitatea instituită încă de la data 13.11.2001 (la apariția Legii 629/2001).
Pe cale de consecință, legiuitorul a asigurat continuitatea prevederilor legale care au reglementat și reglementează și în prezent facilitatea privind modalitatea de calcul a impozitului pentru cabinetele medicale, tocmai având în vedere prioritatea sănătății, ca obiectiv de interes social major (conform art. l din Legea 94/2006 privind reforma în domeniul sănătății).
Această facilitate nu a avut o aplicare limitată la perioada menționată de organele fiscale, respectiv 13.11.2001-31.12.2002, ci a continuat să se aplice de la data de 13.11.2001 când a fost pentru prima oară instituită, până în prezent.
Ca urmare, rezultă că societatea reclamantă a calculat și vărsat în mod corect la bugetul de stat impozitul pe venit pe anii 2003-2006 (supuși controlului) aplicând modul de calcul al acestuia în baza dispozițiilor cu caracter special prevăzute pentru această categorie de contribuabili, respectiv prin deducerea cheltuielilor efectuate pentru investiții, dotări, alte utilități necesare desfășurării activității cabinetului medical, din veniturile realizate ( mijloacele fixe verificate de organul fiscal respectiv autoturism, centrală gaz, ecograf, calculator, monitoare sunt necesare pentru dotarea cabinetului și exercitarea activității de medic de familie - aspect necontestat de organul de control, care a cenzurat doar modalitatea de calcul a impozitului pe venit).
Legal citată, intimata DGFP Taf ormulat, în acord cu prev. art. 308 Cod procedură civilă întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe, pentru următoarele motive:
Prin Raportul de inspecție fiscală, organul de control, pentru perioada 2003 -2006, constată că nedeductibile cheltuielile efectuate de către petent pentru achiziționarea de mijloace fixe, cheltuieli care au fost considerate de către societate ca fiind deductibile fiscal până la nivelul veniturilor și nu investiții de natura mijloacelor fixe amortizabile.
Începând cu data de 01.01.2003, facilitatea prev. de 629/2001 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, decizia nr. 5/2002 a Comisiei centrale fiscale cu referire la deductibilitatea cheltuielilor cu investițiile efectuate de către cabinetele medicale nu se mai aplică, fiind abrogată de 493/2002, de aprobare a OG nr. 7/2001.
Perioada de aplicare a prevederilor mai sus menționate este 13.11.2001 -21.12.2002, după această dată urmând să se aplice prev. Art.80 din OG nr. 7/2001, cu privire la amortizarea liniara. Prin 493/2002 pentru aprobarea OG 7/2001 privind impozitul pe venit, art.9 alin.2 din OG nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, în care se prevedea scăderea din venituri a cheltuielilor efectuate pentru investiții, dotări ai alte utilități, necesare înființării și funcționarii cabinetelor medicale, a fost abrogat începând cu data de 01.01.2003, aceasta facilitate fiind reintrodusa prin 400/30.10.2006.
Cu privire la nedeductibilitatea cheltuielilor efectuate de către petent, înscrise în bonurile fiscale nr. 7434/08.07.2004 în valoare de 49,9 lei Ron, reprezentând cheltuieli de protocol nr. 62598/06.07.2004 in valoare de 38 lei Ron, reprezentând contravaloare perdele și nr. 165/20.01.2005 în valoare de 66,6 lei Ron, contravaloare cheltuieli de protocol, acestea nu au fost completate în conformitate cu prev. legale ( pe verso cu denumirea si adresa cumpărătorului), nefiind aplicată ștampila unității emitente.
Referitor la cheltuielile de protocol, societatea nu a procedat în conformitate cu prev. Cap. II lit. E pct. 46 din Normele metodologice aprobate prin 1040/2004, fiind încălcate și prev. Art. 48 alin.4 lit. A din 571/2003 privind Codul fiscal, în care se precizează faptul că, pentru a fi deduse, cheltuielile trebuie să fie efectuate în cadrul activității desfășurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente.
In ceea ce privește achizițiile de mijloace fixe in perioada 2003 - 2006,organele de inspecție fiscală apreciază că, facilitățile prev. de 692/2001 și decizia nr. 5/2002, pentru cabinetele medicale, referitoare la cheltuieli de investiții, dotări și alte utilități deductibile direct din venitul realizat fără a mai ține cont de nivelul amortizării, se aplică pe perioada 13.11.2001 - 31.12.2002, avându-se în vedere și prev. 7/2001 art.84 alin.2, coroborate cu prev. Deciziei nr. 5/2002 a Comisiei centrale fiscale privind aprobarea soluțiilor referitoare la aplicarea unitară a prev. unor articole din 7/2001.
Acest sistem de calcul nu se mai aplică începând cu data de 01.01.2003, întrucât prevederea din 629/2001 este abrogata prin art.85 lit. O din 493/11.07.2002, de aprobare a OG 7/2001, perioada de aplicare a acestei soluții fiind 13.11.2001 - 31.12.2002, pentru mijloacele fixe achiziționate, plata achiziției înregistrată în Registrul de încasări și plăți reprezintă o cheltuială nedeductibilă în momentul efectuării ei.
Începând cu data de 01.01.2004 intră în vigoare 571/2003, prin urmare, pentru cheltuielile cu investițiile efectuate începând cu data de 01.01.2004, sunt aplicabile prevederile Codului fiscal privind amortizarea.
Referitor la neadmiterea ca deductibile a unor cheltuieli efectuate pe baza de bonuri fiscale,în perioada 2004 - 2005, petentul a efectuat o serie de cheltuieli în baza unor bonuri fiscale, acestea fiind considerate de către organele fiscale ca fiind nedeductibile, pe motivul ca nu au fost completate pe verso de către unitățile emitente cu denumirea și adresa cumpărătorului, nefiind aplicată nici ștampila unității emitente.
Conform 903/2000, art.2: "(1) In vederea înregistrării în contabilitate a bonurilor fiscale emise de către aparatele de marcat electronice fiscale,unitățile emitente vor completa pe verso-ul acestui bon următoarele informații: denumirea și adresa cumpărătoruluicodul fiscal al cumpărătorului.codul numeric personal pentru contribuabilii impuși în baza OG 73/1999 privind impozitul pe venit,aplicând ștampila unității.
Prevederile de mai sus se coroborează și cu cele ale Cap. II lit. B pct. 15 din 1040/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea evidenței contabile în partida simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil: "Documentele care stau la baza înregistrărilor în evidența contabila în partida simplă pot dobândi calitatea de document justificativ numai în cazurile în care furnizează toate informațiile prevăzute în normele legale în vigoare".
Examinând recursul de față, prin raportare la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, față de prevederile legale incidente în materie, Curtea de Apel constată că acesta este neîntemeiat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
În baza Raportului de inspecție fiscală nr.709/26.02.2008 pârâta-intimata DGFP T - STRUCTURA DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ a emis Deciziile de impunere nr. 709/2, 709/3, 709/4 și 709/5 din data de 04.03.2008, pentru suma totală de 27.159 lei, reprezentând impozit pe venit stabilit suplimentar pentru perioada controlată 2003-2006, referitor la mijloace fixe (autoturism, centrală gaz, ecograf, calculator, monitoare) și cheltuielile efectuate pe bază de bonuri fiscale - cheltuielile de protocol.
Împotriva acestor decizii recurenta a formulat contestație care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația prin Decizia nr.1200 /112/22.05.2008.
Susținerea recurentei în sensul ca hotărârea primei instanțe nu este motivata nu este corecta. Astfel fiind, Curtea constatata ca prima instanța a motivat rațiunile pentru care facilitățile care au fost acordate cabinetelor medicale privitoare la cheltuielile cu investiții, dotări și alte utilități deductibile direct din venitul realizat până la data de 31.12.2002 nu au continuat și după data de 2003, menționând în mod detaliat prevederile legale incidente in speța. Astfel fiind, Curtea constată că prima instanța a reținut în considerentele sentinței pronunțate că pentru perioada supusă controlului 2003-2006, printr-o lege specială și anume Legea nr. 493 din 11.07.2002 a fost abrogată norma legală care ar fi dat dreptul la deducerea cheltuielilor cu: autoturism, centrală gaz, ecograf, calculator, monitoare pentru cabinetele medicale.
In ceea ce privește motivul de recurs invocat de către recurenta în sensul că prima instanță ar fi făcut o interpretare eronată a dispozițiilor legale incidente în materie, Curtea constată că acest motiv nu este întemeiat.
Astfel fiind, prima instanță a prezentat în mod cronologic modificările legislative care au apărut în materia specială care face obiectul litigiului. Prin urmare, în mod corect prima instanța a reținut că în ceea ce privește cheltuielile achiziții de mijloace fixe (autoturism, centrală gaz, ecograf, calculator, monitoare) recurenta a invocat următorul temei legal:OG nr. 124 din 29 august 1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, Legea Nr. 629 din 13 noiembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale prin care se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 124 din 29 august 1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale. Se reține în sentință că în acord cu prev alin 2 din art. 9 se prevede că, cheltuielile efectuate pentru perfecționare continuă, investiții, dotări și alte utilități necesare înființării și funcționării cabinetelor medicale, organizate în forma prevăzută la art. 1 alin. (3) și la art. 14 alin. (1), se scad din veniturile realizate."
Însă, se constată în mod corect împrejurarea că prin Legea Nr. 493 din 11 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, s-a dispus la art. 85 - că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă:o) prevederile art.1 pct. 7 din Legea nr. 629/2001 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 13 noiembrie 2001; p) prevederile art. 89; ART. 2 Prevederile prezentei legi intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2003"
Instanța de fond a constatat în mod corect că pentru perioada supusă controlului 2003-2006, tot printr-o lege specială a fost abrogată norma legală care ar fi dat dreptul la deducerea cheltuielilor cu: autoturism, centrală gaz, ecograf, calculator, monitoare.
Afirmația recurentei în sensul că ar fi incidente în cauza dispozițiile din decizia nr. 5 din 22.10.2002 emisă în baza prev art. 84 alin 2 din OG nr. 7/2001, abrogată prin Legea nr. 571/2003, nu este susținută de prevederile legale incidente în cauză. Astfel, reamintim ca printr-o decizie emisa de o Comisie din cadrul unui minister nu se poate modifica o lege care cuprinde dispoziții ce vizează materia în discuție. Mai mult, perioada vizată de control intră sub incidența Legii nr.493 din 2002, care a intrat în vigoare începând cu data de 01.01.2003, perioada pe care decizia invocata de către recurenta nu o vizează.
In ceea ce privește cheltuielile efectuate pe bază de bonuri fiscale (49,90 lei cheltuieli de protocol, 38 lei contravaloare perdele și 66,60 lei cheltuieli de protocol) reclamanta-recurentă a invocat faptul că dispozițiile art.2 din nr.903/2000 avute în vedere la control au fost abrogate prin prevederile art.1 alin.1 din nr.1714/2005. Acest din urmă act normativ este emis în 2005, iar perioada controlată începe anterior în 2003.
Curtea constată că în mod corect prima instanța a reținut ca potrivit actului normativ avut în vedere de organul de control, și anume Ordinul nr. 903 din 21 iunie 2000 privind modificarea modelelor și normelor de întocmire și utilizare a unor formulare și introducerea de noi formulare în activitatea financiară și contabilă emis de Ministerul Finanțelor -, art. 2 în vederea înregistrării în contabilitate a bonurilor fiscale emise de aparatele de marcat electronice fiscale, unitățile emitente vor completa pe versoul acestui bon următoarele informații: denumirea și adresa cumpărătorului, codul fiscal al cumpărătorului, respectiv codul numeric personal pentru contribuabilii impuși în baza Ordonanței Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, aplicând ștampila unității." Curtea constata ca in mod corect prima instanța a reținut ca nu erau completate pe verso cu următoarele: denumirea și adresa cumpărătorului, codul fiscal al cumpărătorului și nu a fost aplicată ștampila unității emitente.
Reținând cele expuse, văzând și prevederile legale invocate, Curtea în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca neîntemeiat.
Constatând culpa procesuala a recurentei în declanșarea litigiului, Curtea va respinge cererea recurentei de obligare a pârâtei -intimate la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr.774/CA/07.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - -
GREFIER
- -
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Red.D-17.02.2009
Tehnored.LM-18.02.2009
2 expl/SM
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Claudia, Maria Cernelia Dascălu
