Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.394/2008
Ședința publică de la 29 octombrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Simona Szabo căsătorită AL din data de 25.10.2008
GREFIER:
S-a luat spre examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de către reclamanta - TRANSILVANIA SA împotriva sentinței civile nr. 1002 din 30.05.2008 pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosar nr- în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din 22 octombrie 2008 și au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.002 din 30 mai 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția tardivității acțiunii și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta TRANSILVANIA C-N împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta TRANSILVANIA a chemat în judecată pe pârâta C solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze raportul de inspecție fiscală nr. 773.308 din 14.11.2006, decizia de impunere nr. 101 din 26.04.2007 și decizia nr. 131 din 6.09.2007 emisă de pârâtă și comunicată pârâtei la data de 12.09.2007.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că decizia nr. 131/2007 a respins contestația formulată împotriva deciziei nr. 101/2007 pe motiv că există autoritate de lucru judecat și aceasta a fost depusă de o persoană lipsită de calitatea de contesta.
Raportat la aceste motive, s-a arătat că, așa cum rezultă din contestație, aceasta a fost formulată de avocat, însă s-a ignorat confirmarea mandatului. De asemenea, a doua apărare este lipsită de temi legal în condițiile în care, prin comunicarea deciziei, procedural, la data de 16 iulie 2007, început să curgă un nou termen.
În motivarea fondului cauzei, s-a arătat că în mod greșit, s-a stabilit în sarcina sa plata unor sume suplimentare atât timp cât au fost respectate condițiile prevăzute de art. 9 alin. 7 lit. s din Legea nr. 414/2002 și art. 21 alin. 4 lit. m din Legea nr. 571/2003.
Pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea ca nefondată întrucât față de terți, dovada contractului de reprezentare se face prin împuternicire avocațială potrivit art. 131 din Statutul profesiei de avocat iar contestația nu a fost însoțită de împuternicirea avocațială. De asemenea, s-a arătat că reclamanta a mai depus o contestație împotriva deciziei de impunere nr. 101/2007 și a raportului de inspecție fiscală subsecvent care a fost respinsă ca nefiind depusă în termenul legal, prin decizia nr. 104 din 3.07.2007, care nu a fost atacată de reclamantă.
La termenul de judecată din data de 23.05.2008, instanța a rămas în pronunțare pe excepția tardivității, reținând următoarele:
În urma controlului efectuat de către inspectorii pârâtei a fost încheiat raportul de inspecție fiscală nr. 773.308 din 14.11.2006.
În urma acestui raport de inspecție fiscală a fost emisă decizia de impunere nr. 101 din data de 26.04.2007 emisă de Direcția Generală de Administrare a Contribuabili din Agenția Națională de Administrare Fiscală. Această decizie a fost comunicată reclamantei la data de 27.04.2007, potrivit semnăturii de primire certificată cu ștampila societății aplicată pe decizia de impunere.
Reclamanta a formulat o contestație cu nr. 60.316/1.06.2007 la. C remisă la. C-N, sub nr. 17.826 din 5.06.2007.
Raportat la termenul de depunere a contestației prevăzut în art. 177 alin. 1 și 4 Cod procedură fiscală s-a apreciat că această contestație a fost tardiv formulată deoarece de la data comunicării 27.04.2007, la data înregistrării 1.06.2007, a trecut termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
În consecință, prin decizia nr. 104 din 3.07.2007, Car espins contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 101/2007 ca nedepusă în termenul legal.
Ulterior, reclamanta a depus o nouă contestație împotriva deciziei nr. 101/2007 înregistrată cu nr. 68.621 din 26.07.2007 la. C și remisă la. C-N sub nr. 23.051 din 31.07.2007, care a fost soluționată prin decizia nr. 131 din 06.09.2007. Prin această decizie Cac onsiderat că se impune respingerea contestației deoarece este depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta și este fără obiect întrucât în cauză este autoritate de lucru judecat.
Raportat la aceste aspecte, tribunalul a reținut că, potrivit prevederilor art. 205.pr.fiscală, împotriva titlului de creanță și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii care se va depune, potrivit art. 207.pr.fiscală, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal.
Reclamanta a formulat o contestație împotriva deciziei nr. 101/2007, respinsă ca nedepusă în termenul prevăzut de art. 207.pr.fiscală, prin decizia nr. 104/2007, iar ulterior a formulat oad oua contestație care a fost respinsă prin decizia nr. 131/2007.
În ce privește aspectele învederate de pârâtă, instanța de fond a confirmat pierderea termenului de a formula contestație prin faptul că reclamantei i-a fost comunicată decizia de impunere la data semnării pentru primire în 27.04.2007, iar faptul că la solicitarea reclamantei s-a comunicat din nou actul administrativ fiscal, nu repune reclamanta în termenul de a formula contestația pe cale administrativă.
Față de faptul că reclamanta nu a atacat decizia nr. 104/2007, instanța de fond a constatat că aceasta a devenit definitivă astfel că, o nouă contestație împotriva aceleiași decizii de impunere nr. 101/2007 este lipsită de obiect.
Raportat la prevederile art. 7 din Legea nr. 544/2004 și art. 207 Cod pr. fiscală, instanța a apreciat că reclamanta este decăzută din termenul de a formula contestație împotriva deciziei de impunere nr. 101/2007.
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 218 alin. 2 Cod pr. fiscală și art. 18 din Legea 544/2004, tribunalul a respins acțiunea ca urmare a admiterii excepției tardivității.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta TRANSILVANIA C-N, olicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei instanței de fond spre a fi rejudecată, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor recursului, reclamanta a arătat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii atunci când a respins ca tardivă acțiunea sa, fără să analizeze actele depuse de către societate și fără să-și fundamenteze soluția prin prisma probei cu înscrisuri.
În aceste condiții, reclamanta apreciază că pentru a pronunța o soluție corectă instanța de fond trebuia să rețină corect împrejurările esențiale pentru cauză, să analizeze și eventual să înlăture motivat scriptele pe care le-a depus în apărare.
În privința acestor aspecte, reclamanta consideră că instanța de fond nu a ținut cont în pronunțarea hotărârii atacate de mai multe aspecte.
Astfel, decizia de impunere nr. 101 din data de 26.04.2007, depusă de către pârâta-intimată alăturat întâmpinării, aflată la dosarul de fond și prezentată domnului, directorul economic al reclamantei, la data de 27.04.2007, este o copie primită de către pârâta-intimată prin fax, de la. Control B, iar această decizie în original cu toate anexele i-a fost comunicată procedural, prin poștă doar în data de 16 iulie 2007, din inițiativa pârâtei-intimate și nu cum greșit a reținut instanța de fond, la cererea reclamantei. Această împrejurare, arată reclamanta, rezultă din dovada depusă la dosarul cauzei, ștampila cu data poștei de pe plicul care conține aceste acte și înregistrate la sediul societății sub nr. 190/16.07.2007.
De asemenea dl. director economic, nu avea atributii în ceea ce privește primirea corespondentei și a actelor destinate societății, aspect ce rezultă din fișa postului depusă la dosarul cauzei. Mai mult, acesta și-a depășit atribuțiile semnând copia deciziei nr. 101/26.04.2007, nu a comunicat conducerii societății că a procedat în acest fel, și nici faptul că a înregistrat în data de 03.07.2007, tardiv, o contestație la această decizie de impunere.
Totodată, conform deciziei interne nr. 28/24.11.2006 a Președintelui Consiliului de Administrație, societatea are instituită o procedură riguroasă pentru primirea actelor, tocmai pentru a se evita astfel de situații extrem de periculoase pentru societate, atribuțiile în ceea ce privește primirea și înregistrarea felului documentelor, a expeditorului și a datei de primire revenind în exclusivitate secretariatului și nu directorilor.
În privința deciziei prin care s-a respins ca tardiv introdusă contestația înregistrată de domnul în data de 03.07.2007, reclamanta arată că aceasta nu a fost atacată în instanță întrucât, pe de-o parte, societatea ar fi considerat valabilă "comunicarea" prin prezentarea copiei deciziei de impunere directorului economic, iar pe de altă parte, ar fi fost un efort care nu s-ar fi soldat cu o soluție favorabilă.
Pentru toate aceste aspecte, reclamanta solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, respingerea excepției de tardivitate și judecarea pe fond a cauzei, pentru a putea demonstra abuzul comis de către pârâta-intimată prin obligarea reclamantei la plata unor sume atât de mari.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004, art. 299 și urm. pr.civ.
Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma susținerilor părților și a normelor legale incidente speței, Curtea reține că acesta este fondat, urmând a fi admis, în baza prev. art. 312 alin. 1 teza I pr.civ. cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea analizării plenare a tuturor apărărilor formulate prin acțiunea introductivă și luând în considerare necesitatea asigurării, pentru toate părțile implicate, a dublului grad de jurisdicție.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare că starea de fapt reținută de către prima instanță nu ține cont de cele relevate prin acțiunea introductivă, respectiv Curtea consideră că probațiunea administrată nu este în măsură să justifice, fără dubiu, soluția adoptată, fiind necesare noi lămuriri și discutarea, în condiții de contradictorialitate, a susținerilor privind încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, concretizată în aceea că raportul de inspecție fiscală i-ar fi fost comunicat abia după emiterea deciziei nr. 104 din 3.07.2007.
În fapt, în urma controlului efectuat de către inspectorii pârâtei, a fost încheiat raportul de inspecție fiscală nr. 773.308 din 14.11.2006, fiind emisă și decizia de impunere nr. 101 din data de 26.04.2007, care a fost comunicată societății reclamante, prin fax, la data de 27.04.2007, potrivit semnăturii de primire certificată cu ștampila societății ( 60-64 dosar fond).
Prima contestație formulată de către reclamantă a fost înregistrată sub nr. 60.316/1.06.2007 la. C, ea fiind respinsă de către pârâtă, prin decizia nr. 104 din 3.07.2007, ca nedepusă în termenul legal, socotit de la data comunicării deciziei de impunere, respectiv 27.04.2007.
Ulterior, reclamanta a depus o nouă contestație împotriva deciziei nr. 101/2007, înregistrată cu nr. 68.621 din 26.07.2007 la. C, care a fost soluționată prin decizia nr. 131 din 06.09.2007, act a cărui anulare se solicită în prezenta procedură judiciară.
Prin această decizie, Cac onsiderat că se impune respingerea contestației, deoarece este depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta și este fără obiect întrucât în cauză este autoritate de lucru judecat.
Prima instanță respins acțiunea ca fiind fără obiect, întrucât reclamanta nu a atacat decizia nr. 104/2007, aceasta devenind definitivă, astfel că o nouă contestație împotriva aceleiași decizii de impunere, nr. 101/2007, nu poate fi primită.
În principiu, Curtea achiesează la aceste considerente, însă apreciază că ele nu au fost dezvoltate într-o manieră care să țină cont de toate aspectele cauzei și de toate apărările formulate de către reclamantă.
Astfel, din analiza dosarului reiese că prima instanță nu a manifestat diligență în vederea completării probatoriului, respectiv nu a solicitat părților să depună un exemplar al contestației respinse prin decizia nr. 104/2007, pentru a analiza conținutul acesteia, raportat la împrejurarea că se invocă, prin concluziile scrise ale reclamantei, faptul că raportul de inspecție fiscală i-a fost comunicat abia la data de 16.07.2007, respectiv după data la care a fost emisă decizia mai sus arătată.
În esență, prin recursul declarat, reclamanta invocă faptul că a fost pusă în imposibilitate de a-și formula, în deplină cunoștință de cauză, poziția față de obligațiile suplimentare stabilite prin decizia de impunere, în contextul în care nu a cunoscut care este sursa acestor debite și care este dezvoltată, în fapt și în drept, numai în conținutul raportului de inspecție fiscală.
Din probațiunea administrată rezultă că sunt reale susținerile recurentei, conform cărora există cel puțin un dubiu asupra realității celor susținute de către pârâtă, referitoare la faptul că i-ar fi fost comunicat și un exemplar la raportului de inspecție fiscală la data de 27.04.2007, fapt ce reiese din analiza înscrisurilor depuse la dosarul de fond la filele 60-64 și care atestă că la acea dată reclamantei i s-a transmis un document ce conținea cinci pagini, respectiv numai decizia de impunere și din împrejurarea că organul fiscal a considerat necesară recomunicarea unor documente, din proprie inițiativă, la data de 16.07.2008.
În acest context, Curtea apreciază că este necesar a fi depusă la dosar contestația la care s-a făcut referire mai sus, iar raportat la conținutul său, să se verifice în ce măsură sunt pertinente susținerile reclamantei privitoare la imposibilitatea de a-și formula apărări, în deplină cunoștință de cauză.
De asemenea, pentru lămurirea acelorași aspecte, pârâtei i se va pune în vedere să depună la dosar înscrisuri din conținutul cărora să rezulte data la care raportul de inspecție fiscală a fost comunicat reclamantei, iar în ipoteza în care aceasta este ulterioară datei comunicării deciziei nr. 104/2007, toate părțile își vor exprima poziția procesuală față de impactul pe care o asemenea împrejurare îl are asupra modului de soluționare a prezentei cauze.
Pentru a dispune astfel, instanța a luat în considerare faptul că este adevărat, pe de o parte, că raportul de inspecție fiscală nu este, în sine, să producă efecte juridice proprii atâta timp cât nu este urmat de emiterea deciziei de impunere, însă, pe de altă parte, întrucât el stă la baza măsurilor cuprinse în acest ultim act, trebuie adus la cunoștința contribuabilului.
De asemenea, în rejudecare, vor fi analizate, cu respectarea principiului contradictorialității, afirmațiile reclamantei potrivit cărora a considerat că o acțiune în instanță prin care s-ar solicita anularea deciziei nr. 104/2007 ar fi echivalat cu recunoașterea faptului că i-au fost comunicate, în condiții procedurale, toate documentele relevante în cauză.
Întrucât toate aceste aspecte nu au făcut obiectul dezbaterii contradictorii a părților și nici a analizei instanței, Curtea apreciază că nu le poate fi răpit acestora dreptul la dublul grad de jurisdicție, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 și 5, va admite recursul reclamantei, cu consecința trimiterii cauzei aceleiași instanțe, spre rejudecare.
Cu acest prilej, tribunalul va face referire și la apărările legate de modul imputabil în care directorul societății și-ar fi îndeplinit atribuțiile pe care le avea în calitate de reprezentant, ele fiind invocate și la fond, fără a primi o dezlegare expresă din partea instanței, în acest sens urmând a fi avute în vedere prev. art. 35 din Decretul nr. 31/1954.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta TRANSILVANIA C- împotriva sentinței civile nr. 1.002 din 30 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - - căsătorită AL din 25.10.2008
GREFIER,
Red./Dact./3 ex.
Jud.fond:.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Floarea Tămaș, Simona Szabo
