Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.392/2008
Ședința publică de la 29 octombrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Simona Szabo căsăt.AL
GREFIER:
S-a luat spre examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de către reclamanta - COM SRL împotriva sentinței civile nr. 247/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosar nr- în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B ÎN NUME ȘI PENTRU DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 octombrie 2008 și au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 247/CA din 06.05.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Bistrița -N, a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta COM B, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, pentru anularea decizie nr. 23/08.01.2008, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată, reclamanta COM Bas olicitat anularea deciziei nr. 23/08.01.2008 emisă de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, prin care s-a respins contestația reclamantei formată împotriva dispoziției nr. 643/2007, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei, în mod eronat, o serie de obligații de plată față de bugetul de stat.
În motivarea contestației, se arată că, în urma unui control de fond efectuat de organele de inspecție fiscală ale municipiului B, în perioada 25.10.2007-05.11.2007 la societatea reclamantă, s-a emis dispoziția nr. 643/05.11.2007 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita până la 05.12.2007 suma de 40.787 lei reprezentând 16.961 lei impozit pe profit, 731 lei majorări de întârziere, 22.227 lei impozit direct (TVA) și 868 lei majorări de întârziere.
Perioada supusă controlului a fost cuprinsă între 01.10.2004-30. 09.2007 astfel cum se menționează în raportul de inspecție fiscală încheiat la 05. 11.2007. Se arată, că deși a pus la dispoziția organelor de control fiscal toate documentele contabile ale societății, nu au fost avute în vedere și nu a fost cuprins în raportul fiscal documentul numit "Declarația privind impozitul pe profit" încheiată pe anul 2004 din care rezultă că societatea a înregistrat în acel an o pierdere fiscală de 24.992 lei.
În mod eronat, în actul de control s-a menționat că societatea a realizat în 2004 un profit de 2.173 lei când în realitate a înregistrat o pierdere de valoarea arătată. Datorită acestei erori, s-a luat măsura stabilirii unui impozit pe profit într-o perioadă în care, potrivit legii, avea dreptul de a recupera pierderea din anul 2004.
Reclamanta a mai invocat faptul că, cu ocazia soluționării contestației, pârâta a dat dovadă de un formalism păgubos atunci când a făcut mențiunea potrivit căreia ar fi trebuit contestată decizia de impunere nr. 440/2007, în loc de dispoziția de măsuri nr. 643/2007, fără să observe că în cuprinsul acestei din urmă dispoziții se menționează expres în ultimul aliniat că "împotriva prezentei se poate face contestație în termen de 6 luni de la comunicare la Tribunalul Bistrița -N - Secția de contencios administrativ și fiscal".
Pârâta Baf ormulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii introductive ca netemeinică și nelegală și menținerea deciziei nr. 23 din 08.01.2008 dată în soluționarea contestației ca temeinică și legală.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, reiterând cele arătate în acțiune, arătând că, contestația a fost respinsă fără cercetarea fondului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată întrucât, așa cum se arată și în întâmpinare și cum rezultă și din decizia contestată, reclamanta a înțeles să atace dispoziția de măsuri nr. 643/05.11.2007 și nu decizia de impunere nr. 440/2007 prin care i-au fost stabilite suplimentar obligații de plată în suma arătată, adică 40.787 lei, dispoziție care în baza art. 141 din nr.OG 92/2003 rep. reprezintă titlu de creanță care devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată, termen care a fost 05.12.2007 dată de la care decizia de impunere a devenit titlu executoriu, această decizie trebuia contestată și nu decizia de stabilire de măsuri.
Instanța nu reținut nici criticile formulate de reclamantă potrivit căreia în cuprinsul dispoziției nr. 643/05.11.2007 se menționează calea de atac precizată în acțiune, ca fiind arătată în ultimul aliniat al acestei dispoziții, întrucât așa cum rezultă din lecturarea acesteia, această cale de atac este menționată în aliniatul ultim al dispoziției ca urmând a fi făcută la organul fiscal emitent, sub sancțiunea decăderii și în termen de 30 zile de la comunicare.
Pentru considerentele de mai sus, instanța a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă și pe cale de consecință a menținut decizia nr. 23/08.01.2008 a pârâtei dată în soluționarea contestației reclamantei împotriva dispoziției de măsuri nr. 643/06.11.2007, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta COM B, n temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 si art. 312 alin. (3) si alin. (4) pr.civ. solicitând casarea sentinței atacate si judecând cauza în fond, anularea ca nelegale si netemeinice a actelor contestate.
Dezvoltându-și motivele de recurs, reclamanta a arătat că în perioada 25.10.2007 - 05.11.2007 organele de inspectie fiscală ale B au efectuat un control de fond la societatea reclamantă în urma căruia au fost încheiate 4 acte de control diferite, după cum urmează: raport de inspectie fiscală; decizie privind nemodificarea bazei de impozitare; decizie de impunere; dispozitie privind măsurile stabilite de organele de inspectie fiscală.
A relevat reclamanta că ultimele 3 acte mai sus mentionate, cuprind fiecare mentiunea că împotriva acestora se poate face contestatie în termen de 30 de zile, contestatie ce trebuie depusă la organul fiscal emitent, sub sanctiunea decăderii.
Față de împrejurarea că aceste acte cuprind aceleasi constatări, reclamanta a contestat "Dispozitia privind măsurile stabilite de organele de inspectie fiscală" care apare ca o sinteză a controlului si care o obliga să înregistreze în evidenta contabilă cu debite nereale, contestatia fiind depusă în termenul prevăzut de lege.
Desi dispozitia nr. 643/2007 cuprinde în mod expres mentiunea că "împotriva măsurilor dispuse prin prezenta dispozitie se poate face contestatie, în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la organul fiscal sub sanctiunea decăderii," atât organul fiscal emitent cât si instanta de fond au respins contestatia sa pentru motivul ca trebuia contestat un alt act si au refuzat analiza pe fond a contestatiei formulate.
Pe fond, reclamanta a arătat ca în perioada 25.10.2007 - 05.11.2007 organele de inspectie fiscală ale B au efectuat un control de fond la societate, în urma căruia prin dispozitia nr. 643/5.11.2007, s-au stabilit în sarcina sa obligatii fiscale în valoare de 40.787 RON reprezentând: 16.961 RON impozit pe profit, 731 RON majorări de întârziere, 22.227 RON A și 868 RON majorări de întârziere.
Față de această situație, raportat la împrejurarea că a pus la dispoziția organului de control fiscal toate documentele contabile ale societății, reclamanta a arătat că pârâta nu a luat în considerare documentul faptul că societatea a înregistrat în anul 2004 o pierdere de 2.409.776 ROL (240.992 RON), actul de control în mod eronat menționând faptul că societatea a realizat în anul 2004 un profit de 2.173 RON, când, în realitate s-a înregistrat o pierdere de 240.992 RON.
Ca urmare, suma de 16.961 lei, stabilită ca impozit pe profit pentru perioada ulterioara anului 2004, trebuia compensată cu pierderea înregistrată în acel an si nu ca obligație de plată suplimentară către bugetul de stat. Această eroare datorându-se faptului că s-a omis cu totul din calculul obligațiilor bugetare, pierderea înregistrată în anul 2004.
In susținerea celor reiterate, reclamanta a invocat și prev. art. 26(1) din Codul fiscal, care prevăd că "pierderea anuală stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani consecutivi".
Față de aceste prevederi legale, reclamanta apreciază că societatea poate recupera pierderea înregistrată în anul 2004 pe parcursul următorilor 5 ani, respectiv în perioada 2005 - 2009.
In ceea ce privește obligația de a achita pentru o marfă degradată calitativ, reclamanta a apreciat că si în acest caz s-a produs o greșeală, prin neaplicarea dispozițiilor art. 128 alin(8) lit. b din Codul fiscal care prevăd că "nu constituie livrare de bunuri, (deci nu se datorează ) pentru bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum si pentru activele corporale fixe casate, în condițiile stabilite prin norme."
Astfel, chiar dacă societatea ar fi calculat din greșeală si virat, acest fapt ar fi mărit volumul pierderilor fiscale din acel an si i-ar fi dat dreptul la recuperarea acestora în următorii 5 ani.
Față de cele expuse mai sus, reclamanta a considerat că nu datorează nici o sumă de bani la bugetul de stat cu titlu de impozit pe profit sau si că aceste debite au fost stabilite în mod eronat.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente.
În fapt, la data de 05 noiembrie 2007, consilieri din cadrul B au întocmit raportul de inspecție fiscală nr. 5/2007, în urma unui control desfășurat la reclamanta COM
În temeiul acestuia a fost emisă decizia de impunere nr. 440/05.11.2007, precum și dispoziția nr. 643/05.11.2007 emise de către pârâta B, prin care s-a dispus ca societatea să înregistreze în contabilitate obligațiile de plată privind impozitul pe profit stabilit suplimentar, în sumă de 16.961 lei, majorările de întârziere aferente în sumă de 731 lei, stabilit suplimentar în valoare de 22.227 lei și majorările aferente de 868 lei.
Din cuprinsul acestui ultim act, depus la dosarul de fond la fila 6, rezultă că reclamanta nu a respectat prevederile legale privind efectuarea inventarierii și deducerea cheltuielilor de natura stocurilor constate lipsă în gestiune și degradate, nefiind întocmite documente de declasare și scădere din gestiune.
Dispoziția a fost emisă în temeiul art. 21 alin. 4 lit. c din Legea nr. 571/2003, prevăzându-se că, în baza art. 205 și 207 din nr.OG 92/2003, împotriva măsurilor dispuse se poate face contestație, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Reclamanta a contestat dispoziția nr. 643/2007, prin actul înregistrat la. B sub nr. 34.054 din 14.12.2007, respinsă prin decizia nr. 23 din 08.01.2008, în considerarea faptului că măsurile stabilite în sarcina contribuabilului sunt în concordanță cu rezultatele inspecției și vizează înregistrarea în evidența contabilă a obligațiilor de plată stabilite suplimentar și virarea acestora la bugetul de stat, până la data de 05.12.2007, conform celor stabilite prin decizia de impunere nr. 440/2007.
Or, în condițiile în care titlul de creanță, respectiv decizia de impunere, nu a fost contestată, organul fiscal a considerat că cererea petentei este neîntemeiată.
Aceasta s-a adresat ulterior instanței, solicitând anularea deciziei nr. 23/2008, cu motivarea că s-au stabilit în mod eronat o serie de obligații de plată față de bugetul de stat.
Tribunalul Bistrița -N a achiesat la poziția exprimată de către organul fiscal în soluționarea contestației, respingând acțiunea pe motiv că reclamanta nu a contestat decizia de impunere nr. 440/2007.
Prin recursul declarat, societatea a solicitat casarea hotărârii, în condițiile în care prima instanță a dat dovadă de un formalism excesiv, neluând în calcul faptul că reclamanta a invocat nelegalitatea și netemeinicia actelor administrativ-fiscal prin care i s-au stabilit în sarcină obligații de plată suplimentare și nici împrejurarea că a fost indusă în eroare de faptul că, în urma raportului de inspecție fiscală, au fost emise 3 acte: decizia privind nemodificarea bazei de impozitare, decizia de impunere și dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală.
Or, în condițiile în care în cuprinsul acestor 3 acte se menționează expres faptul că ele pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare, a fost indusă în eroare, considerând că este suficient să atace doar dispoziția privind înregistrarea în contabilitate a debitelor constatate.
În subsidiar, se relevă faptul că organele fiscale au aplicat în mod greșit legea atunci când au stabilit în sarcina societății obligații fiscale suplimentare în valoare de 40.787 RON, întrucât erau aplicabile prev. art. 26 alin. 1 și art. 128 alin. 8 lit. b Cod fiscal.
Analizând probațiunea administrată de către instanța de fond, Curtea constată că aceasta nu și-a manifestat rolul activ și nu a depus diligențe în vederea stabilirii corecte a stării de fapt și a aflării adevărului, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 4 și 5.pr.civ.
Astfel, nu s-au depus la dosar raportul de inspecție fiscală, decizia de impunere, decizia privind nemodificarea bazei de impozitare sau contestația înregistrată de către reclamantă împotriva dispoziției nr. 643/2007, instanța de recurs apreciind că, în lipsa acestor documente nu se putea proceda la soluționarea cauzei.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a luat în considerare împrejurarea că hotărârea pronunțată a fost dată fără ca instanța să analizeze care a fost intenția reală a reclamantei, dând dovadă de un formalism excesiv.
În opinia instanței de recurs, atâta vreme cât nu a fost anexată dosarului cel puțin contestația formulată, trebuia ca tribunalul să se raporteze la motivele acțiunii introductive, întemeiate pe împrejurarea că reclamanta a învederat că a fost indusă în eroare de mențiunile conform cărora poate fi atacată pe cale administrativ-jurisdicțională și dispoziția nr. 643/2007 și consideră că nu datorează sumele în discuție, care au fost stabilite de către pârâtă cu încălcarea dispozițiilor Codului fiscal.
Astfel, abia în urma demersurile întreprinse de instanța de recurs, a fost depusă la dosar contestația îndreptată împotriva dispoziției nr. 643/2007, din conținutul său rezultând fără dubiu că reclamanta a invocat faptul că suma de 40.787 lei nu este datorată, în condițiile în care sunt incidente speței prev. art. 26 alin. 1 și art. 128 Cod fiscal.
În opinia Curții, atât organul de soluționare a contestației cât și prima instanță trebuia să-și manifeste rolul activ și să solicite reclamantei lămuriri suplimentare legate de obiectul contestației, întrucât rezultă clar din conținutul acesteia că societatea nu a considerat nelegală numai măsura de înregistrare în contabilitate a celor dispuse prin decizia de impunere nr. 440/2007, ci chiar conținutul raportului de inspecție fiscală, în urma căruia a fost întocmită această decizie de impunere.
Cu alte cuvinte, ceea ce a înțeles reclamanta să releve prin conținutul contestației a fost faptul că nu datorează suma de 40.787 lei, prin prisma prev. art. 128 alin. 8 lit. b Cod fiscal, iar nelegalitatea dispoziției nr. 643/2007 nu este una procedurală, de sine stătătoare, ci ea derivă din încălcarea normelor legale incidente la întocmirea raportului de inspecție fiscală și la emiterea deciziei de impunere.
Instanța a luat în considerare și faptul că, într-un stat de drept, cetățeanul are dreptul la o bună administrație, ceea ce presupune, printre altele, și obligația organelor fiscale de a-și îndeplini atribuțiile conferite de lege într-o manieră care să ducă la protejarea efectivă a drepturilor conferite de lege contribuabililor, dând dovadă de rol activ, atunci când este necesar, textele art. 12 și 49.pr.fiscală neconstituind altceva decât aplicații particulare ale acestui principiu general.
În opinia Curții, acest deziderat ar fi putut fi atins în cauză dacă organul de soluționare a contestației ar fi solicitat reclamantei lămuriri suplimentare, care erau necesare prin prisma conținutului contestației, fiind evident că aceasta a învederat faptul că apreciază că nu datorează sumele stabilite prin decizia de impunere nr. 440/2007.
În loc să procedeze astfel, a fost adoptată soluția formalistă conform căreia calea de atac administrativ-jurisdicțională a fost respinsă practic, ca inadmisibilă, pe motiv că nu a fost contestat titlul de creanță.
Instanța a luat în considerare și împrejurarea că în cauză sunt incidente și prev. art. 213 alin. 1 din nr.OG 92/2003, conform cărora naliza contestațieise face în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acesteași de documentele existente la dosarul cauzei, fiind pertinente și susținerile conform cărora reclamanta a fost indusă în eroare de conținutul dispoziției atacate și de mențiunea că ea poate fi atacată separat, întrucât a apreciat că ea reprezintă un rezumat al celor consemnate în procesul verbal de inspecție fiscală, respectiv al temeiurilor de fapt și de drept ale acestuia.
În concluzie, aplicând principiul de drept și prevederile legale mai sus arătate, în opinia Curții, organul de soluționare a contestației ar fi trebuit să se adreseze reclamantei pentru a lămuri obiectul cererii și limitele sesizării sale, cu atât mai mult cu cât din actele dosarului rezultă că decizia de impunere a fost emisă tot în data de 5.11.2007, societatea aflându-se în interiorul termenului de 30 de zile pentru a solicita expres și anularea acestui act.
Neprocedând astfel și pronunțându-se în sensul respingerii contestației întemeiat, în esență, pe excepția inadmisibilității acesteia, fără a ține cont de intenția reală a reclamantei, decizia nr. 23 din 08.01.2008 este viciată, Curtea apreciind că aceste neajunsuri pot fi îndreptate în fața instanțelor de judecată, prin sancționarea pârâtei pentru nemanifestarea rolului său activ, considerându-se că plângerea prealabilă, sub forma căii de atac administrativ-jurisdicționale, a fost îndreptată și împotriva deciziei de impunere nr. 440/2007 și că au fost astfel îndeplinite cerințele textului art. 205 din nr.OG 92/2003.
Întrucât tribunalul nu a procedat în această manieră și a validat soluția formalistă adoptată de către pârâtă, hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea textelor mai sus arătate, fiind incidente și disp. 312 alin. 3 și 5 Cod pr.civ. urmând a se proceda la solicitarea lămuririlor legate de limita sesizării instanței și, ulterior, dacă va fi necesar, la cercetarea fondului pretențiilor reclamantei, cu respectarea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta COM împotriva sentinței civile nr. 247 din 6 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - căsăt. AL - -
Red.
Dact./3 ex.
Jud.fond:.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Floarea Tămaș, Simona Szabo
