Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2.282/2009
Ședința publică de la 01 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta - SRL, împotriva sentinței civile nr. 1141/2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE C, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este legal timbrat, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 18.09.2009 s-a depus la dosar, de către pârâtă întâmpinare.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. sentinței civile nr. 1.141/2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul cu nr-, s-a respins excepția de nelegalitate a procesului-verbal de inspecție fiscală înregistrat sub nr. 62.249/02.04.2007 și s--a respins cererea formulată de reclamanta A I, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI
În final, prin aceeași hotărâre, s-a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 86/31.05.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin decizia de impunere nr. 476/30.03.2007, Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N a stabilit în sarcina reclamantei suma de 53.077 lei, reprezentând obligații suplimentare, iar împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin decizia nr. 86/31.05.2007 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud.
În ceea ce privește motivul invocat de nulitate invocat de reclamantă, respectiv nerespectarea termenului maxim de 3 luni în care poate avea loc o inspecție fiscală, tribunalul a constatat că acesta este neîntemeiat.
Astfel, a reținut instanța de fond, depășirea acestui termen se datorează exclusiv reclamantei, care nu a pus la dispoziție toate documentele contabile care au stat la baza înregistrărilor în contabilitate; la data de 31.03.2006, au fost ridicate de la societate o parte din actele necesare efectuării controlului, aspect ce rezultă din procesul verbal de ridicare încheiat, însă la data de 03.04.2006, reclamanta a depus alte documente justificative în susținerea apărării. La data de 07.07.2006, reclamanta a solicitat toate documentele prezentate organului administrativ fiscal, în vederea efectuării unui control vamal și le-a restituit abia la data de 05.02.2007. Prin urmare, reclamanta nu poate invoca propria culpă care a condus la depășirea acestui termen.
Analizând actele administrativ fiscale atacate, tribunalul a constatat că acestea au fost emise cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie.
Astfel, echipa de control fiscal a constatat că reclamanta, în cursul anului 2002, desfășurat doar activități de comerț exterior, motiv pentru care au încadrat societatea reclamantă ca plătitoare de impozit pe profit începând cu anul 2003. Susținerea reclamantei în sensul că nu ar fi desfășurat doar activități de comerț exterior nu este dovedită cu acte, efectuarea activităților de comerț exterior rezultând și din raportul de expertiză efectuat în cauză. Tribunalul nu poate reține susținerile expertului asistent G în sensul că reclamanta ar fi efectuat și activitate de producție, în condițiile în care activitatea principală a reclamantei a constat în livrarea către International de genți. Prin urmare, în mod corect a fost obligată reclamanta la plata impozitului pe profit.
În ceea ce privește cheltuielile considerate nedeductibile fiscal de către organele de inspecție fiscală, tribunalul a constatat că acestea rezultă din situații care cuprind cheltuielile din facturile în copie, facturi incorect completate, bonuri fiscale fără a fi însoțite de facturi fiscale, lipsă acte justificative privind efectuarea unor prestări de servicii, precum și documente cu adresa beneficiarului incorecte.
Potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 82/1991, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 414/2002, sunt cheltuieli nedeductibile cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ potrivit Legii contabilității nr. 82/1991 prin care să se facă dovada efectuării operațiunii.
Or, cum documentele prezentate de reclamantă nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a putea fi considerate documente justificative, în mod corect organele de inspecție fiscală nu au considerat aceste cheltuieli ca fiind deductibile fiscal.
Pentru aceleași considerente, tribunalul nu a putut reține constatările expertului care, deși recunoaște că aceste documente au anumite lipsuri, le-a considerat totuși ca fiind documente care să conducă la deducerea fiscală a cheltuielilor conținute în cuprinsul acestora.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că impozitul pe profit a fost în mod corect calculat de către organele de inspecție fiscală, sens în care acestea au considerat ca fiind nedeductibile fiscal cheltuielile conținute în documentele care nu îndeplineau condițiile pentru a putea fi considerate documente justificative.
În ceea ce privește TVA-ul reținut de către organele de inspecție fiscală, tribunalul constată că potrivit dispozițiilor art. 134 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 faptul generator al taxei devine exigibilă la data livrării de bunuri sau la data prestării de servicii. Raportat la aceste dispoziții legale, nu are relevanță la stabilirea bazei impozabile asupra căreia organele de control au calculat TVA suplimentar aspectul că valoarea veniturilor încasate de societate este mai mică decât cea a veniturilor facturate și înregistrate.
Referitor la veniturile aferente exporturilor, tribunalul a constatat că potrivit dispozițiilor art. 2 din Ordinul nr. 1.846/2003, pentru exportul efectuat în nume propriu de exportator, justificarea regimului de scutire se face cu factura fiscală și factura externă; declarația vamală de export din care să rezulte că s-a acordat liberul de vamă conform reglementărilor vamale în vigoare. Or, în condițiile în care reclamanta nu a prezentat factura fiscală internă, nu putea fi scutită de plata. Deși expertul reține în cuprinsul raportului de expertiză că reclamanta nu a prezentat acest document justificativ pentru a putea fi scutită, totuși apreciază că aceasta trebuia scutită de la plata TVA pentru aceste operațiuni, fără a oferi vreo justificare în acest sens, motiv pentru care tribunalul nu va reține aceste aspecte din raportul de expertiză întocmit în cauză.
În ceea ce privește impozitul pe dividende, a rezultat atât din documentele prezentate de reclamantă cât și din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză că reclamanta a schimbat destinația inițială a repartizării profitului și că în evidențele contabile ale societății apar dividende repartizate. Astfel, în evidența contabilă a reclamantei, în fișa contului profit, s-a înregistrat în luna ianuarie 2004 repartizarea sumei de 53.270 lei, reprezentând dividende brute aferente anului 2003. În luna decembrie 2004,. din cadrul reclamantei a hotărât să schimbe destinația profitului repartizat pentru dividende în sumă de 53.270 lei, operată în evidența contabilă în luna decembrie 2004, ca profit nerepartizat.
Prin urmare, în mod corect au calculat organele de inspecție fiscală impozitul pe dividende.
Având în vedere că obligațiile principale sunt datorate de către reclamantă, tribunalul a respins și cererea acesteia privind majorările și penalitățile de întârziere.
Pentru toate considerentele expuse anterior, constatând ca fiind emise cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente actele contestate de către reclamantă, s-a respins ca nefondată atât excepția de nelegalitate cât și cererea formulată pe fondul cauzei.
Totodată, având în vedere că cererea reclamantei privind fondul cauzei a fost respinsă, s-a respins și cererea de suspendare formulată în cauză, aceasta putând fi dispusă doar până la soluționarea fondului cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A I, solicitând anularea sentinței atacate, ca fiind netemeinică și nelegală, instanța de fond nemotivând sentința, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, deși în această cauză a fost efectuată o expertiză contabilă completată cu răspunsuri la obiecțiuni, de care însă instanța de fond nu a ținut seama, iar hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
De asemenea, reclamanta a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum aceasta a fost formulată și desființarea deciziei de impunere înregistrată sub nr. 476/30.03.2007 a C, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expertiză.
Reclamanta a criticat modalitatea de soluționare a excepției de nelegalitate invocată, susținând că prin unirea acestei excepții cu fondul cauzei, au fost încălcate prev. art. 137 alin. 2.pr.civ. întrucât în soluționarea excepției ridicate este vădită depășirea termenului limită de efectuare a controlului, cu atât mai mult cu cât volumul total al actelor verificate de către organul de inspecție fiscală se limita la un nr. de 154 facturi fiscale.
În mod greșit, susține reclamanta, a reținut instanța de fond ca fiind dată de început a controlului data de 31 martie 2006, dată la care doar au fost ridicate o serie de acte care însă, în realitate, au fost prezentate organului de control la data de 23 martie 2006, dată reală a începerii controlului.
Au fost nerespectate, susține reclamanta, și dispozițiile legale referitoare la durata efectuării inspecției fiscale prev. de art. 102 alin. 1 din nr.OG 92/2003, termenul de 3 luni prevăzut acolo fiind depășit.
Susținerile instanței de fond referitoare la întreruperea inspecției fiscale în urma convenției dintre inspectori și societatea verificată, sunt apreciate de către reclamantă ca nefiind conforme cu dispozițiile art. 4 din Ordinul ANAF nr. 708/2006, care prevăd modalitățile în care poate avea loc suspendarea inspecției fiscale, care poate fi dispusă de către conducătorul inspecției fiscal și nu prin acordul dintre organul fiscal și cel controlat.
În privința fondului cauzei, reclamanta susține că instanța de fond a înlăturat în mod greșit concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, reținând doar concluziile raportului de inspecție fiscală și ale organelor fiscale.
În privința impozitului pe profit, instanța de fond a nesocotit, susține reclamanta, concluziile raportului de expertiză contabilă precum și decizia nr. 2.971 din 1 octombrie 2001 Curții Supreme de Justiție unde se arată fără echivoc că "neindicarea codului fiscal ori sediul cumpărătorului, care în speță este agentul economic verificat nu sunt de natură să afecteze realitatea operațiunilor pe care respectivele facturi le consemnează".
Aceleași critici sunt aduse de către reclamantă și în privința celor reținute de către instanța de fond referitoare la, motivat de faptul că reclamanta nu ar îndeplini condițiile pentru a deveni plătitoare de, astfel că nici nu datorează această taxă bugetului de stat.
În privința impozitului pe dividende, reclamantul arată că instanța de fond a reținut greșit că în documentele contabile ale societății ar fi apărut ca fiind repartizate dividende, când în realitate, potrivit constatărilor expertului nu au fost repartizate către asociați dividende, ele fiind reflectate în codul 117 reprezentând profit nerepartizat.
Intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI Cas olicitat respingerea recursului ( 11).
Referitor la intervalul de timp în care a fost efectuată inspecția fiscală, pârâta susține că acest lucru este imputabil reclamantei, care nu a pus la dispoziția echipei de control toate documentele contabile care au stat la baza înregistrărilor în contabilitate, unele din ele fiind aduse treptat și nefiind corelate.
În privința impozitului pe profit, intimata a arătat că în anul 2002 reclamanta a desfășurat numai activități de comerț exterior, fapt pentru care din data de 31 decembrie 2002 nu a mai intrat sub incidența prev. nr.OG 24/2001 referitoare la scutirea pe impozitul pe profit.
Neacordarea dreptului de deducere a s-a realizat în urma analizării documentelor prezentate de către reclamantă care nu îndeplinea condițiile de document justificativ sau de pe documentele care nu erau întocmite în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fiind nerespectate dispozițiile art. 21 alin. 4 Cod fiscal.
În finalul întâmpinării, în privința impozitului pe dividende, intimata a arătat că din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că în luna decembrie 2004 apare o diminuare a creditului acordat de asociați cu aproximativ aceeași sumă, fără a exista documente de plată a sumei respective. S-a apreciat astfel că societatea comercială a procedat, în realitate, la împărțirea de dividende fără însă a respecta dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, respectiv de a consemna imediat operațiunea economico-financiară efectuată într-un document care va sta la baza înregistrărilor în contabilitate.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
Referitor la întinderea în timp a inspecției fiscale, Curtea reține următoarele:
Procesul verbal din data de 31.03.2006 ( 138, dos. fond) atestă faptul că o parte din actele contabile au fost predate de către reclamantă, în data de 03.04.2006 fiind predat și alte acte necesare. Mai apoi, potrivit aceluiași proces verbal, actele contabile predate au fost restituite reclamantei la data de 07.07.2006, la solicitarea acesteia în vederea efectuării unui alt control, de către organul vamal. În data de 05.02.2007 ( 140, dos. fond) același acte au fost din nou predate de către reclamantă organului fiscal, fiind restituite acesteia în data de 30.03.2007. (140, dos. fond).
Potrivit art. 102 al. 1 din OG 92/2003, durata inspecției fiscale nu poate fi mai mare de 3 luni. Evident, în lipsa indicării unei sancțiuni, în ipoteza nerespectării termenului legal, nu operează sancțiunea nulității absolute. Norma legală nu este, în acest caz, imperativă, în lipsa unei sancțiuni exprese, ci de recomandare. Nulitate ce poate interveni în ipoteza nerespectării dispoziției legale este una relativă, cu toate consecințele în privința regimului ei juridic.
Astfel, reclamanta, cea care invocă nerespectarea dispoziției legale, trebuie să indice vătămarea ce i s-a produs prin nerespectarea termenului prescris de lege.
Reclamanta afirmă că prin nerespectarea termenului legal organul de control a efectuat un abuz. Întradevăr organul de control nu a respectat termenul de 3 luni, acesta fiind depășit cu 7 zile, reclamanta nefiind în culpă, chiar dacă a predat o parte din acte doar în data de 03.04.2006, însă așa cum s-a arătat anterior nu a arătat ce drept al său, protejat de o normă juridică cu caracter imperativ ia fost nesocotit, pentru ca reparația să se poată realiza numai prin anularea procesului verbal de inspecție.
Fără îndoială organul de control are obligația de a respecat legea, inclusiv dispozițiile referitoare la termenul în care se poate realiza inspecția fiscală, însă în lipsa unei sancțiuni legale, respectiv cea a nulității, fapta în sine poate constitui cel mult o abatere disciplinară săvârșită de către inspectorii fiscali în activitatea lor, aspect ce nu face însă obiectul acestei cauze.
Referitor la fondul cauzei, respectiv la impozitul pe profit, Curtea reține incidența dispozițiile art. 1 alin. 3 din nr.OG 24/2001, motivat de faptul că organul de control fiscal a reținut că în anul 2002 reclamanta ar fi desfășurat numai activități de comerț exterior, astfel încât nu poate beneficia de scutire de la plata impozitului pe profit începând cu anul 2003.
Astfel art. 1 al. 1-3 din OG nr. 24/2001 privind impunerea microintreprinderilor prevăd următoarele:
"(1) Sunt obligate la plata unui impozit aplicat asupra veniturilor obținute din orice sursa persoanele juridice, denumite în continuare microintreprinderi, care îndeplinesc cumulativ, la data de 31 decembrie a anului precedent, următoarele condiții:
a) sunt producătoare de bunuri materiale, prestează servicii sau/și desfășoară activitate de comerț;
b) au pana la 9 salariați;
c) au realizat venituri reprezentând echivalentul în lei de pana la 100.000 euro inclusiv;
d) au capital integral privat.
(2) Persoanele juridice înființate în cursul unui an fiscal beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) la sfârșitul anului respectiv.
(3) Nu intra sub incidenta prevederilor prezentei ordonanțesocietățile cu activitate exclusiva de comerț exterior.
În raportul de expertiză expertul Gaa rătat că în perioada 01.01.2003-30.09.2005, reclamanta a devenit plătitoare de impozit pe profit întrucât în cursul anului 2002 desfășurat numai activități de comerț exterior.
Dimpotrivăexpertul asistent Gaa rătat, în privința acestui aspect că materiile prime aflate în stoc la data de 31.12.2001 au fost folosite de către reclamanta pentru producția de genți, fiind valorificate de către reclamantă către o persoană juridică străină. Expertul asistent și-a motivat punctul de vedere arătând că "în conformitate cu codul activitatea de comerț este delimitată de cumpărarea unei mărfi în scopul revânzării acesteia".
În răspunsul la obiecțiuni, experții arată că în anul 2002 reclamanta nu desfășurat activitate de comerț, și nu a înregistrat venituri din vânzarea mărfurilor -reflectate în contul 707 și nici cheltuieli privind mărfurile-reflectate în contul 607. (78)
Referitor la expertul asistent G, Curtea constată că acesta a avut funcția de consilier juridic la reclamantă, aspect ce rezultă din actul intitulat "Răspuns la întâmpinare" ( 153, dos- al Trib. C, dosarul din primul ciclu procesual), situație în care poziția sa, exprimată în cadrul expertizei, nu poate fi credibilă.
realității că expertul numit de instanță a exprimat, totuși, același punct de vedere în cadrul obiecțiunilor, la fel ca și expertul asistent.
Curtea constată că punctul de vedere exprimat de către organul de control are la bază acte din dosar și constatări efectuate de către acesta în baza actelor contabile ce i-au fost prezentate de către reclamantă.
Astfel, din declarația olografă a administratorului reclamantei, d-na rezultă că în perioada 01.01.2001-31.09.2005 reclamanta nu a avut angajat personal.
Mai mult decât atât, în cuprinsul Raportului de inspecție fiscală se menționează, în cap. IV, la pct. 4.1, că în perioada verificată reclamanta nu a avut nici utilaje proprii, specifice producției.
Față de aceste două aspecte, necontestate de către reclamantă în mod firesc se pune întrebarea cu ce personal a fost desfășurată activitatea de producție, la care face referire expertul, în urma analizării actelor contabile și, mai ales ce ulilaje a folosit reclamanta pentru activitatea de producție proprie.
Raportul de inspecție fiscală evidențiază faptul că produsele finite realizate din materialele importate de către reclamantă au fost confecționate, în principal de o altă societate comercială, - SRL, persoană juridică la care administratorul reclamantei are calitatea de asociat, conform declarației din 23.03.2006 ( 121, dos-).
Faptul că cele două societăți comerciale au același asociat nu permite a considera că activitatea de prducție realizată de către - SRL ar putea fi evidențiată și la reclamantă tot ca activitate de producție.
Fată de cele două aspecte relevate anterior, respectiv lipsa personalului și a utilajelor de producție, înregistrările contabile realizate de către reclamantă și evidențiate de către expert în răspunsul la obiecțiuni, sunt eronate și nu pot fi reținute ca dovedind o ipotetică activitate de producție, în cursul anului 2002.
în privința cheltuielilor nedecutibile Curtea constată că deficiențele constate în întocmirea documentelor contabile au împiedicat recunoașterea calității de documente justificative, astfel încât în mod corect nu s-a acordat dreptul de deducere a pentru sumele menționate în acele acte.
Curtea nu poate reține incidența deciziei nr. 2.971 din 1.10.2001 a motivat de faptul că această hotărâre judecătorească a fost emisă într-o decizie de speță și deci nu are valoarea unei soluții de principiu, după cum nu a fost nici pronunțată într-un recurs în interesul legii.
În speță se impune a se reține însă Decizia nr. V din 15.01.2007 pronunțată de J în cadrul unui recurs în interesul legii, în care se arată că:" În aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. f) și ale <LLNK 12003 571 10 202 145 55>art. 145 alin. (8) lit. a) și b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și ale <LLNK 11991 82 11 232 6 53>art. 6 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, stabilesc:
Taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA."
În condițiile art. 329 al. 3 pr.civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursurilor în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe.
Deciziile pronunțate în cadrul recursurilor în interesul legii au o forță juridică egală cu a legii și se impun pe deplin instanțelor judecătorești, care în nicio situație nu le poate ignora.
În privința impozitului pe dividende, Curtea constată că atât organul de control cât și expertul desemnat au evidențiat faptul că reclamanta a procedat la repartizarea profitului și pentru dividende în anul 2003.
Ulterior, reține expertul, prin hotărârea AGA din data de 30.10.2004 reclamanta a hotărât să schimbe destinația initială pentru dividende în profit nerepartizat.
Expertul confirmă astfel cele reținute de către organul de control, respectiv repartizarea profitului pentru dividende.
În această situație devin pe deplin incidente disp. art. 71 al. 1, Cod fiscal, unde se arată că:"Veniturile sub formă de dividende, inclusiv sume primite ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurile închise de investiții, se impun cu o cotă de 5% din suma acestora. Obligația calculării și reținerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice o dată cu plata dividendelor către acționari sau asociați. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor sau asociaților până la sfârșitul anului în care s-a aprobat bilanțul contabil, termenul de plată a impozitului pe dividende este până la data de 31 decembrie a anului respectiv."
Nu prezintă deci relevanță revenirea ulterioară atât timp cât reclamanta a procedat la individualizarea sumei brute ce urma a fi distribuită asociaților sub formă de dividende.
Referitor la. Curtea constată că lipsa documentelor justificative, respectiv lipsa facturii fiscale interne, a generat obligația fiscală stabilită în sarcina reclamantei. Astfel, potrivit art. 2 al. 2 din nr. 1846/2003 pentru exportul efectuat în nume propriu de exportator, justificarea regimului de scutire se face, printre alte acte și cufactura fiscalăși factura externă.
Întradevăr, în condițiile respectării tuturor cerințelor legale, care se referă și la actele necesare justificative, operațiunea de export ar fi fost netaxabilă, așa cum a arătat și expertul, însă reclamanta nu respectat dispozițiile legale menționate, astfel încât nu poate beneficia de scutire.
În privința modului de soluționare a excepției de nelegalitate a raportului de inspecție fiscală, Curtea constată următoarele:
În condițiile art. 137 alin. 2.pr.civ. instanța poate dispune unirea excepției cu fondul cauzei, atunci când pentru analizarea acesteia se impune analizarea unor aspecte de fond.
În speța concretă, nu era absolut necesar soluționarea separată a excepției, instanța nefiind împiedicată să se pronunțe odată cu fondul asupra excepției invocate.
Nu există nici o sancțiune legală pentru cenzurarea modalității de soluționare a excepției, în forma în care a fost realizată de către instanța de fond.
Față de cele menționate anterior, atât în privința fondului cât și a excepției, reținând legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate se va respinge recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de A I, împotriva sentinței civile nr. 1.141 din 30 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - ---
Red.
Dact.C/4 ex./
06.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Axente Irinel
