Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2283/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
.V ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2283/2009
Ședința publică de la 01 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL SANATATII PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 167/23.01.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe intimații, -, -, HG-, -, -, G, -, -, R, AUTORITATEA DE SANATATE PUBLICA - C, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) suplimentul postului.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamanților-intimați și a intimaților-intervenienți în nume propriu, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Curtea pune în discuția părții prezente aspectul referitor la regularitatea învestirii instanței cu recursul.
Reprezentantul reclamanților-intimați și a intimaților-intervenienți în nume propriu arată că în conformitate cu prevederile Legii nr. 90/2001, ministrul este reprezentantul ministerului, astfel că, în unui mandat special dat de către conducătorul instituției unei altei persoane din cadrul ministerului, recursul formulat este lovit de nulitate.
Față de susținerile reprezentantului reclamanților-intimați și a intimaților-intervenienți în nume propriu, Curtea îi comunică acestuia poziția comunicată de către Ministerul Sănătății cu privire la această chestiune, în sensul că își însușește în totalitate recursul.
Raportat la acest aspect reprezentantul reclamanților-intimați și a intimaților-intervenienți în nume propriu arată că lasă la aprecierea instanței.
Curtea, după deliberare, constată că față de poziția procesuală exprimată în scris de către Ministerul Sănătății - aflată la filele 111 - 112 dosar - neregularitatea invocată cu privire la lipsa semnăturii, respectiv a lipsei procurii exercitării dreptului de a formula recurs a fost acoperită, invocând în acest sens Decizia cu nr. 2330/20.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 167 din data de 23 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins excepția calității procesuale pasive invocată de pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE.
Prin aceeași sentință s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții, -, -, HG-, -, -, G, -, -, R, și cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenientele și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE și AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI
De asemenea, a fost obligată pârâta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI C, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite să plătească reclamanților și intervenienților în interes propriu drepturile bănești reprezentând suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, pentru perioada 01.01.2004 - 23.01.2009, sume actualizate în raport de rata inflației pentru perioada lucrată, iar pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE a fost obligat să aloce fondurile necesare plății acestor sume.
În final, s-a respins cererea de acordare a acestor drepturi pentru viitor.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții și intervenienții sunt funcționari public în cadrul Autorității de Sănătate Publică a Județului C, iar drepturile salariale solicitate reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază sunt drepturi salariale prev. de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 modificată privind statutul funcționarilor publici.
A apreciat instanța de fond că deși această prevedere a fost suspendată până la data de 31.12.2006 prin art. 44 din nr.OUG 92/2004 și prin art. 48 din nr.OG 2/2006, aceste norme prin care s-a dispus suspendarea contravin art. 41 și art. 53 din Constituția României, întrucât exercițiul acestui drept putea fi restrâns numai prin lege și doar în anumite condiții, fără să se aducă atingere existenței dreptului însăși.
În consecință, a constatat instanța de fond, atâta vreme cât restrângerea fost dispusă printr-o ordonanță și nu prin lege, această suspendare este fără efect, astfel încât a admis acțiunea conform dispozitivului mai sus citat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în ceea ce privește obligarea sa de a plăti drepturile bănești solicitate de reclamanți și intervenienți, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a, că instanța de fond în mod greșit a admis cererea, deoarece, în conformitate cu prev. art. 4 pct. 49 din nr.HG 862/2006, în vigoare la data pronunțării sentinței recurate, ministerul avea numai atribuția de a viza bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor publice aflate în subordinea sa.
Totodată, având în vedere și dispozițiile art. 154 și urm. Codul muncii care completează Legea privind statutul funcționarului public, pârâtul apreciază că nu poate fi chemat în instanță pentru a răspunde în locul angajatorului, în condițiile în care între instituția pârâtă și reclamanți nu există raporturi de muncă.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că acțiunea este neîntemeiată, având în vedere că reclamanții nu sunt beneficiarii unui drept câștigat ce nu poate fi restrâns, în realitate, dreptul nu a fost niciodată câștigat, nefiind acordat niciodată și nefiind adoptată legea salarizării, având în vedere și dispozițiile art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 188/1999
Cu privire la cuantumul drepturilor în discuție, pârâtul menționează că nu există dispoziții legale care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Așa cum se poate constata din conținutul cererii introductive reclamanții și intervenienții în interes propriu solicită, în mod direct, obligarea pârâților la plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al celor două suplimente salariale.
Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale le sunt recunoscute de către lege reclamanților și intervenienților.
Singura obiecție, pertinentă de altfel, a fost ridicată de către pârât în privința cuantumului concret al suplimentelor cerute.
Obiecțiunile pârâtului sunt, sub aspectul celor susținute, fondate.
Reclamanții și intervenienții în interes propriu au solicitat obligarea la plata unui procent de 25 % din salariu, pentru fiecare dintre sporurile solicitate.
Se poate constata, din conținutul normei legale incidente în cauză (art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999) că procentul indicat în acțiunea introductivă nu se regăsește în norma legală."Art. 31:
(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Indicarea oricărui procent sau statuarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească ar reprezenta, în această situație, o adăugare la lege, fără fundament legal.
Indicarea procentului este un atribut exclusiv al legiuitorului. Puterea judecătorească nu este îndreptățită să adauge normei legale noi reglementări.
De asemenea, aplicarea, prin analogie, a unei alte norme legale nu se poate realiza în prezenta cauză.
Faptul că anumite sporuri sunt acordate funcționarilor publici într-un procent de 25 %, nu permite aplicarea prin analogie a acestui procent și în privința celor două sporuri ce se discută în prezenta cauză.
Reclamanții nu pot invoca deci o normă legală, în vigoare, care să reglementeze, în mod direct cuantumul celor două suplimente.
Norma legală incidentă este clară: funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, iar atât legea, cât și Curtea le recunoaște reclamanților acest drept. Norma legală nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum.
Chiar dacă legea însăși, respectiv art. 3 Cod civil, impune intervenția creativă a judecătorului cauzei pentru identificarea normelor de drept sau principiilor de drept care confirmă sau dimpotrivă infirmă temeinicia pretențiilor deduse judecății, tăcerea efectivă a legii, respectiv, lipsa oricărei dispoziții legale care să susțină, în sens pozitiv, pretențiile reclamanților, nu poate fi acoperită, în speță, prin analogie cu o altă normă legală, eventual similară (spor de vechime, etc.).
Curtea reține deci, în acord cu cele arătate și în hotărârea atacată că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective, este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Or, pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit. c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile nr. 820/2008, precitată, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
Față de cele menționate anterior, se va admite recursul, în sensul că se va respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții și intervenienți ca neîntemeiată.
Totodată, s-au espins ca neîntemeiate și cererile de intervenție în interes propriu introduse împotriva acelorași pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 167 din 23 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică, în sensul că respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții reclamanții, -, -, HG-, -, -, G, -, -, R, împotriva pârâților MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE și AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI C, ca neîntemeiată.
Respinge ca neîntemeiate și cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenientele și introduse împotriva acelorași pârâți.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./5 ex.
19.10.2009
Jud.fond:.
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Axente Irinel
