Contestație act administrativ fiscal. Decizia 222/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, DE
CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 222
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Lăcrămioara Moglan
JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 3: Loredana
GREFIER
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE P N, împotriva sentinței civile nr. 133/20.08.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru recurenta-pârâtă și avocat pentru intimata-reclamantă, cu delegații la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:
Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond, iar pe fond menținerea actelor administrativ fiscale emise de acestea.
În fapt, ca urmare a solicitării făcută de intimată, reclamanta având în vedere dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.40/2002, a încheiat un proces-verbal în care se preciza că sumele cuprinse în respectivul proces-verbal trebuiau achitate până la data primei rate de plată din eșalonarea sumelor care nu făceau parte din convenție, nerespectând astfel art. 5 din aceasta. În ce privește suma de 2272 lei reprezentând majorări de întârziere și penalități neachitate, aceasta a dus la anularea convenției conform art. 25 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 40/2002. Tribunalul Neamța considerat că organul fiscal nu putea folosi această sumă decât pentru achitarea obligațiilor curente. De asemenea, arată că instanța de fond a avut în vedere expertiza contabilă făcută de expert Chele.
Avocat pentru intimata-reclamantă solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond. Arată că instanța de fond a avut în vedere faptul că pe toată durata derulării convenției încheiate nu s-au emis acte de executare silită, iar în 2005 convenția s-a încheiat prin plata sumelor datorate. De asemenea, instanța de fond a avut în vedere adresa N - Administrația Finanțelor Publice P N, aflată la fila 50 ds. fond, prin care se preciza că diferențele de plată din obligațiile fiscale înscrise în procesul-verbal de control au fost stinse, fiind semnată de același șef de administrație.
Mai arată că la momentul încheierii convenției societatea nu mai avea datorii fiscale, în acest sens fiind și raportul inițial de expertiză contabilă cât și ultimul raport de expertiză, actele folosite la întocmirea acestor rapoarte fiind aceleași. Precizează că anularea acestei convenții nu ar duce decât la restituirea sumelor plătite după care se va dispune o nouă achitare a acelorași datorii Pe cale de consecință, sentința instanței de fond este temeinică și legală și solicită respingerea recursului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
DELIBERÂND:
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ fiscal de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 3163/2007, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 26088/1.03.2007 și a procesului-verbal nr. 76188/2006 și a actelor subsecvente emise în baza acestuia.
Prin sentința civilă nr. 133/CF/20.08.2009 a fost admisă în parte contestația, dispunându-se anularea deciziei nr. 26088/1.03.2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice P N și anularea parțială a procesului-verbal încheiat la data de 12.12.2006 privind dispoziția de anulare a convenției nr. 23/23.07.2002.
Considerentele tribunalului au fost următoarele:
În speță, convenția încheiată la data de 23 iulie 2002 are la bază procesul verbal încheiat la data de 21 iunie 2002, act în care se subliniază faptul că:prezentul proces verbal nu întrunește prevederile OG 70/1997 privind controlul fiscalprecum și: eventualele diferențe stabilite ulterior controlului se vor achita în termen de 15 zile de la data comunicării stabilirii diferențelor conform art. 10 din OG 11/1996 - care are ca temei legal de control OUG 40/2002 privind recuperarea arieratelor bugetare.
Revenind la convenția încheiată ulterior, s-a reținut că s-a stabilit constituirea unei garanții ce putea fi utilizată atât pentru stingerea ratelor cât și a obligațiilor curente; s-a prevăzut că: debitorul va face dovada că a achitat până la termenul primei rate de platăeventualele alte obligații restantece nu fac obiectul înlesnirilor la plată.
- deși procesul verbal din 2002 constatat anumite sume datorate către bugetul statului, în convenția încheiată în baza acestuia se menționează o sumă mai mică cu 2272 lei, diferență constatată în anul 2006 (cu mult după încheierea graficului de eșalonare) că este datorată de societate; astfel, s-a apreciat că acesta nu a respectat prevederile convenției, ceea ce determină anularea acesteia.
- experții contabili au confirmat că suma de 2272,10 lei nu a fost cuprinsă în convenția încheiată.
- în condițiile în care termenii folosiți în convenție sunt de: eventuale alte obligații restante, iar cererea de stingerea a ultimelor 4 rate din garanția constituită a fost aprobată fără rezerve (deși după cum s-a arătat mai sus, aceasta putea fi utilizată pentru plata respectiveloreventuale alte obligații restante) instanța apreciază că nu se poate reține în sarcina contestatoarei o culpă de natură a atrage anularea convenției. Dimpotrivă, conduita organelor fiscale suportă critici privind legalitatea actelor încheiate; astfel acestea nu intervin în derularea graficului de eșalonare primind fără rezerve ratele stabilite, ca după finalizarea acestuia să invoce neplata unei obligații restante constatate într-un act ce nu intra sub incidența OUG nr.70/1997, și care nu a fost stabilită printr-o de decizie de impunere.
Astfel cum a apreciat și expertul contabil, neincluderea sumei de 2272 lei în suma totală supusă eșalonării apare ca o eroare de calcul imputabilă organului fiscal, ipoteză susținută de conținutul convenției ce se referă laeventuale obligații restante, formulare inacceptabilă în contextul unor obligații restante certe și scadente calculate anterior încheierii convenției. La polul opus se constată buna credință a societății probată prin achitarea la termen a obligațiilor de plată, mai mult, potrivit adreselor aflate la filele 52/53, la data de 15.08.2007societatea a achitat în totalitate datoriile față de bugetul statului.
Pentru aceste considerente, cererea de anulare a deciziei 26088/2007, respectiv a procesului verbal din data de 12.12.2006 a fost admisă în sensul anulării dispoziției de anulare a convenției nr. 23/2002.
În ceea ce privește cererea de anulare a actelor subsecvente emise în baza procesului verbal (neindividualizate de către contestatoare), s-a reținut că acestea formează obiectul contestației la executare promovată de către societate - dosar -.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Nad eclarat în termen legal recurs, criticând soluția pentru următoarele motive:
Majorările calculate în procesul-verbal nr. -/21.06.2002 trebuiau achitate de către reclamantă până la data aprobării înlesnirii la plată și a încheierii convenției, respectiv până la termenul primei rate de plată din eșalonare, aceste obligații nefăcând parte din convenție.
Conform procesului-verbal nr. -/25.06.2002, care a stat la baza acordării înlesnirii de plată, s-au stabilit pe lângă sumele eșalonate și scutite și alte dobânzi și penalități de întârziere aferente atât soldului scadent la data de 31.12.2001, cât și obligațiilor exigibile în anul 2002 defalcate conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 40/2002.
Sumele respective nu au făcut obiectul convenției nr. 23/23.07.2002, drept pentru care trebuiau achitate până la termenul primei rate de plată din eșalonare, conform punctului 5 din convenție și art. 7 pct. 2 din nr. 580/2002.
Greșit a reținut instanța că respectiva sumă neinclusă în convenție nu a fost constatată în anul 2006, ci prin procesul-verbal din 21.06.2002, act semnat de intimată fără obiecțiuni, aceasta din urmă aflându-se în culpă pentru neverificarea sumelor solicitate la înlesnire și cele aprobate de către organul fiscal.
Referitor la utilizarea garanției, în conformitate cu prevederile art. 7 pct. 1 lit. f, din Ordinul nr. 580/2002, aceasta este utilizată pentru stingerea ratelor și a obligațiilor curente, deci a fost folosită pentru stingerea ratelor din graficul de eșalonare.
Prin întâmpinare, intimata RL. Nas olicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul de față apare ca nefondat.
Examinând sentința recurată pentru motivele invocate și din oficiu, reține următoarele:
Convenția nr. 23/23.07.2002, încheiată în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 40/2002 și Ordinului nr. 580/2002, privind acordarea de înlesniri la plată obligațiilor către bugetul de stat sub forma eșalonării la plată și a scutirii de la plata majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere, a fost executată potrivit graficului anexat, ultima tranșă de plată fiind stabilită pentru data de 13.04.2005.
Ulterior, prin procesul-verbal nr. 76188/13.12.2006 organul fiscal a anulat respectiva convenție, pentru neplata sumei totale de 22.853.332 ROL, reprezentând majorări și penalități, fiind emise mai multe titluri executorii.
Contestația privind actul fiscal mai sus indicat, a fost respinsă prin decizia nr. 26088/01.03.2007.
Convenția de eșalonare nr. 23/23.07.2002 a fost încheiată urmare a unui control efectuat de către inspectorii fiscali în baza Hotărârii de Guvern nr. 18/2001 și Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 40/2002, consemnat în procesul-verbal din 21.06.2002.
În respectivul act s-a inserat mențiunea că nu întrunește prevederile nr.OG70/1997 privind controlul fiscal, iar eventualele diferențe stabilite ulterior controlului se vor achita în termen de 15 zile de la data comunicării stabilirii diferențelor, conform art. 10 din nr.OG11/1996 (prin înștiințare de plată). Potrivit aceluiași temei și respectivul proces-verbal de control constituie înștiințare de plată (vezi cap. IV).
Aceeași mențiune a fost preluată și în convenția de eșalonare (pct.5), în sensul că debitorul va face dovada că a achitat până la termenul primei rate de plată din eșalonare, eventualele alte obligații restante care nu fac obiectul înlesnirilor la plată.
Rezultă, așadar, din conținutul celor două acte că alte eventuale obligații restante care exced obiectul convenției de eșalonare trebuiau stabilite în prealabil de către organul fiscal, iar acesta din urmă să procedeze conform dispozițiilor art. 10 din nr.OG 11/1996 la emiterea unei înștiințări de plată.
Din această perspectivă, în mod corect a reținut prima instanță că nu-i poate fi imputabilă intimatei-debitoare existența debitelor în discuție și neplata acestora, atâta timp cât acestea au fost stabilite și comunicate abia prin procesul-verbal nr. 76188/2006, fiind vorba, într-adevăr, de o eroare de calcul din partea organului fiscal.
Observând că sentința recurată se sustrage tuturor criticilor formulate de către recurentă, văzând și dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE P N, cu sediul în mun. P N,- bis, jud. N, împotriva sentinței civile nr. 133/20.08.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă cu sediul în mun. P N, str. - - - jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - --- -
-
GREFIER,
Red.
Red./25.03.2010
Tehnored.
Ex.4
Președinte:Lăcrămioara MoglanJudecători:Lăcrămioara Moglan, Maria Violeta Chiriac, Loredana
