Contestație act administrativ fiscal. Decizia 232/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--15.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.232
Ședința publică din 18.02.2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 836/CA/27.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ-fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă în reprezentarea reclamantului intimat lipsă avocat, lipsă fiind pârâtele recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus întâmpinare în trei exemplare.
Reprezentanta reclamantului intimat depune împuternicire avocațială și originalul chitanței emise pentru suma de 1500 lei reprezentând onorariu de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea ambelor recursuri și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele învederate prin întâmpinare, cu cheltuieli de judecată în sumă de 1500 lei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr.3849/30/ 13.05.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea actului administrativ fiscal emis de pârâta Administrația Finanțelor Publice T nr.73355/03.03.2008 și obligarea acesteia la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 10484 lei achitată cu chitanța seria - nr.- din 01.08.2007, actualizată cu dobânda legală până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că s-a stabilit în sarcina reclamantului achitarea taxei de primă înmatriculare în cuantum de 10484 lei, pe care reclamantul a achitat-
Reclamantul menționează ca adresa emisă de către pârâtă prin care i se aduce la cunoștință obligația de a achita taxa de primă înmatriculare și se respinge restituirea acesteia este un veritabil act administrativ, supus controlului în contencios administrativ.
Pârâtele Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
În considerentele întâmpinării se invocă o serie de excepții, și anume excepția prematurității introducerii acțiunii întrucât nu s-a finalizat procedura prealabilă, excepția inadmisibilității anulării adresei contestate emisă de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Se invocă excepția tardivității introducerii acțiunii și a contestației împotriva adresei atacate. Se învederează ca este inadmisibil capătul de cerere prin care se solicită restituirea taxei speciale de prijmă înmatriculare.
În subsidiar, pârâta Administrația Finanțelor Publice Tas olicitat admiterea în parte a acțiunii, prin raportare la prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008. Se solicită respingerea capătului din acțiune prin care se cere obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit de la data plații și până la restituirea sumei, ca fiind nelegal în materie fiscală. Se învederează că reclamantul nu putea să solicite decât acordarea dobânzii prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală începând cu data de 22.04.2008, și numai pentru diferența de sumă care rezultă între suma achitată și cea care ii revine după noile modificări legislative.
Prin sentința civilă nr. 836/CA/27.10.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș a respins excepția prematurității acțiunii în contencios administrativ față de neefectuarea procedurii prealabile, aceea a nemotivării acțiunii în fapt, precum și a inadmisibilității față de neîndeplinirea condițiilor prev. de art.2 lit.c din Legea nr.554/2004 formulate de pârâți prin întâmpinare.
A admis acțiunea formulată de reclamantul, formulată împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice T, și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, și în consecință:
A dispus anularea chitanței seria - nr.- din 01.08.2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice T - Trezoreria T, la data de 01.08.2007, prin care reclamantul a achitat suma de 10484 lei, taxă specială la prima înmatriculare și a Adresei nr.73355/03.03.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice T - Biroul.
A obligat pârâtele în solidar la restituirea către reclamant a sumei de 10484 lei reprezentând taxa specială auto la prima înmatriculare, achitată de reclamant, cu chitanța seria - nr.- din 01.08.2007, actualizată cu dobânda legală, de la data de 13.05.2008, până la restituirea efectivă.
A obligat pârâtele în solidar la plata către reclamant a sumei de 1304 lei reprezentând onorariu de avocat și taxa de timbru.
În motivarea soluției pronunțate, instanța de fond a reținut următoarele:
Actul atacat de reclamant este un act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, el exprimând voința Administrației Finanțelor Publice T de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvarea cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțele Publice T potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absent caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu este respectată procedura prealabilă este neîntemeiată.
Reclamantul a achitat taxa de prima înmatriculare, conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, întrucât nu există o normă care să reglementeze o procedură specială administrativă de analizare a acestei taxe ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale Codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererea de restituie a taxei depusă de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice tribunalul a reținut caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamant.
În plus, tribunalul a reținut că reclamantul a formulat contestație împotriva actului administrativ atacat, pe care a transmis-o Administrației Finanțelor Publice T astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei iar pârâta avea obligația să o înainteze organului competent să o soluționeze. În ceea ce privește împrejurarea invocată de către pârâta Administrația Finanțelor Publice T în sensul că reclamantul nu a așteptat răspunsul la contestație, tribunalul a constatat că reclamantul a așteptat împlinirea termenului legal în care Direcția Generală a Finanțelor Publice T avea obligația să răspundă acestei contestații, adresându-se instanței după expirarea termenului de 30 de zile, respectând astfel atât prevederile art. 7 cât și prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că este nefondată atât excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, cât și excepția prematurității introducerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, urmând a le respinge.
În ceea ce privește absența motivării invocată de către pârâtă tribunalul a constatat că acțiunea este motivată atât în fapt, cât și în drept, conform dispozițiilor legale.
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății este aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat Tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României,astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din -, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile din tratatele la care este parte.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța a constatat că acesta prevede că "niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, este de remarcat că, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Important este că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, trebuie constatată supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat, de aceea se impune concluzia că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări conduc la considerentul că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismelor de către reclamant, în cuantum de 9.775 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Tribunalul a constatat că art.90 din Tratatul instituind este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
În ceea ce privește susținerea pârâtelor în sensul aplicării procedurii de recalculare a taxei, conform OUG nr. 50/2008, tribunalul a reținut că în acord cu dispozițiile art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Tribunalul a constatat că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143 Cod fiscal), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Tribunalul a reținut că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Tribunalul a mai reținut, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
A admite teza aplicării OUG nr. 50/2008 ar însemna că soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâtele în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, tribunalul a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T au declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin recursul promovat, pârâtele Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T au solicitat instanței admiterea recursului formulat ca temeinic și legal, modificarea sentinței, în principal, rejudecarea cauzei în sensul admiterii excepției formulate privind prematuritatea acțiunii iar în subsidiar, pe fondul cauzei, se solicită admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art. 2141- 2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei de poluare pentru autovehicule. Se solicită respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei de poluare rezultat din aplicarea prevederilor G nr. 50/2008 pentru autoturismul în cauză. De asemenea se solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, începând cu data plății, ca lipsit de temei legal, având în vedere că taxa achitată în temeiul prevederilor 2141- 2143din Legea nr.571/2003 nu este purtătoare de dobânzi.
Totodată, recurentele mai precizează că potrivit art.11 a OUG 50/2008 se instituie temeiul pentru restituirea diferenței între taxa specială pentru autoturisme și taxa de poluare pentru autovehicule, reclamantul având posibilitatea și temeiul legal să se adreseze pe cale administrativă Administrației Finanțelor Publice T pentru restituirea acestei diferențe.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tam ai invocat lipsa calității procesuale pasive a sa având în vedere că se solicită restituirea unei taxe încasate de Administrația Finanțelor Publice
Analizând actele dosarului, criticile recurentelor prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul a solicitat instanțelor de contencios administrativ obligarea pârâtelor la restituirea taxei de primă înmatriculare plătite de domnia sa pentru înmatricularea în România, în anul 2007, unui autoturism second hand (autoturismul fiind fabricat în 1999), achiziționat dintr-un stat al Uniunii Europene.
Cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare a fost respinsă anterior de Administrația Finanțelor Publice
Prin sentința civilă recurată, Tribunalul Timișa admis cererea reclamantului și a obligat pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T la restituirea către reclamant a sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare plătită anterior de acesta.
Tribunalul Timișa motivat admiterea cererii, în esență, pe incompatibilitatea acestei taxe cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
1. Cu privire la recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice:
Curtea constată că pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice nu a încasat taxa de primă înmatriculare contestată de reclamant, și nici nu a respins cererea de restituire formulată ulterior de acesta.
În aceste condiții, Curtea constată că Direcția Generală a Finanțelor Publice T nu este emitenta vreunui act administrativ contestat de reclamant în prezenta cauză.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului, de a i se restitui taxa de primă înmatriculare încasată de Administrația Finanțelor Publice T și a cărei restituire a fost refuzată tot de această autoritate fiscală - Administrația Finanțelor Publice
În consecință, Curtea apreciază că Direcția Generală a Finanțelor Publice T nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În consecință, Curtea consideră că - sub acest aspect, instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că Direcția Generală a Finanțelor Publice T are calitate procesuală pasivă, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 836/CA/27.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T și va respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
2. Cu privire la recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice:
Având în vedere că recurenta Administrația Finanțelor Publice Tai nvocat mai multe excepții, Curtea le va examina anterior soluționării fondului, conform art. 137 Cod de Procedură Civilă.
2.1. Cu privire la excepția prematurității acțiunii pentru neefectuarea de către reclamant a procedurii administrative prealabile, Curtea observă că autoritățile fiscale au invocat faptul că reclamantul nu a îndeplinit - anterior sesizării instanței de contencios administrativ - procedura prevăzută de art. 205 Cod de Procedură Fiscală, coroborat cu dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Conform art. 205 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii".
Curtea constată că reclamantul a sesizat Administrația Finanțelor Publice T cu o cerere de comunicare a actului administrativ fiscal în baza căruia a plătit taxa contestată și cu o cerere de restituire a taxei de primă înmatriculare în litigiu și cu o contestație, cerere care a fost respinsă la data de 3.03.2008, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate la fila 10-11 din dosarul Tribunalului Timiș.
Ulterior, reclamantul a sesizat Tribunalul Timiș cu prezenta cauză, la data de 9.05.2008, solicitând anularea actului administrativ fiscal prin care s-a stabilit taxa de primă înmatriculare în litigiu, precum și restituirea acestei taxe.
În acest condiții, Curtea reține că reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 205 Cod de Procedură Fiscală, coroborat cu dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, deoarece a formulat contestația administrativă anterior sesizării instanței de contencios administrativ, excepția astfel invocată nefiind întemeiată.
2.2 Cu privire la excepția prematurității acțiunii pentru nefinalizarea procedurii administrative prealabile, Curtea observă că autoritățile fiscale au invocat faptul că formularea acțiunii judiciare este prematură, întrucât procedura prealabilă nu a fost finalizată prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației.
Curtea reamintește că reclamantul a sesizat autoritățile fiscale, care i-au respins cererea de restituire a taxei la data de 3.03.2008.
Reclamantul a formulat și o contestație împotriva acestui răspuns, la data de 17.03.2008, contestație care nu a fost soluționată până la sesizarea Tribunalului Timiș, la data de 9.05.2008.
În privința acestei excepții, Curtea precizează că, potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".
În speță, reclamantul a așteptat expirarea acestui termen înainte de a sesiza instanța, astfel încât nu i se poate imputa declanșarea procedurii judiciare și nici faptul că autoritățile fiscale nu au respectat termenul legal de soluționare a cererii sale.
Curtea amintește că, în conformitate cu dispozițiile art. 12 Cod de Procedură Fiscală, " relațiile dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credință, în scopul realizării cerințelor legii". Acest principiu al bunei credințe împiedică organele fiscale să se prevaleze de propria culpă, respectiv de nesoluționarea cererii reclamantului în termenul legal.
Faptul că autoritățile fiscale emit cu întârziere (după expirarea termenului legal) sau refuză - implicit sau explicit - emiterea răspunsului la cererea contribuabilului nu poate conduce la reținerea prematurității sesizării instanței, în condițiile în care contribuabilul face dovada formulării cererii sale și a respectării termenului de soluționare a acestei cereri.
În consecință, Curtea apreciază că nici această excepție nu este întemeiată și nu poate conduce la modificarea soluției instanței de fond.
2.3. Examinarea fondului litigiului:
Cu privire la fondul litigiului, Curtea observă că recurenta Administrația Finanțelor Publice Tas olicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantului, invocând intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008
În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze, Curtea reține următoarele:
Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008,"taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor expuse în considerentele hotărârii recurate.
Cu privire la critica privind acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare, Curtea observă că instanța de fond a dispus obligarea autorităților fiscale atât la plata taxei de primă înmatriculare, cât și la plata dobânzilor legale, de la data introducerii acțiunii.
În această privință, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul d e Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia " prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal", precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora "prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat".
Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil.
Potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală,"pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, "prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere".
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de primă înmatriculare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei, iar nu de la data introducerii acțiunii.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că autoritățile fiscale pârâte datorează dobânzi legale de la data introducerii acțiunii.
Curtea reține, așadar, că este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă, soluția fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 836/CA/27.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată cu privire la acordarea dobânzii legale, în sensul că va obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice T la restituirea sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare, precum și la dobânzile legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul d e Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate, constatând legalitatea acestora.
Totodată, Curtea va respinge cererea intimatului reclamant de obligare a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată în recurs, în condițiile în care a admis aceste recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 836/CA/27.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 836/CA/27.10.2008 a Tribunalului Timiș în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T și respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 836/CA/27.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 836/CA/27.10.2008 a Tribunalului Timiș cu privire la acordarea dobânzii legale, în sensul că obligă pârâta la restituirea sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare, precum și la dobânzile legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul d e Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Respinge cererea intimatului reclamant de obligare a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./12.03.2009
Tehnored./17.03.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Răzvan Pătru