Contestație act administrativ fiscal. Decizia 240/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 240
Ședința publică din data de 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: Chirica Elena
JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de pârâții DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, jud. B, DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE cu sediul în B, PORTULUI, nr. 163, Cod poștal -, Județ B și DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE G - ÎN NUMELE ȘI PENTRU AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR - B, nr. 13, Cod poștal - împotriva sentinței nr. 1641 din 18.06.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu reclamanta - SRL cu sediul în com., Cod poștal -, Județ B, prin lichidator SP & Asociații cu sediul în B, Str. -, -. 8,. E. 15, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamanta - SRL prin lichidator, reprezentat de avocat, lipsind recurenții pârâți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este motivat și scutit de plata taxei de timbru.
Avocat arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat. Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru intimata reclamantă, arată că soluția instanței de fond este legală și temeinică, reclamanta a respectat obligațiile vamale, nu a încălcat termenul stabilit prin declarația vamală, termen înscris chiar de
Solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 1040/2005 contestatoarea - SRL solicitat în contradictoriu cu pârâții DGFP B și Direcția Regională Vamală G, pronunțarea unei sentințe prin care să fie anulată Decizia nr. 31/2005 emisa de DGFP
În motivare, reclamanta arată că în calitate sa de beneficiară unui contract de leasing, a importat mașini industriale și accesorii, al căror regim vamal inițial fost acela de admitere temporară, cu scutire parțială de taxe vamale, dar pârâta Direcția Regională Vamală G a considerat că termenul pentru care a beneficiat de admiterea temporară a fost depășit, iar cealaltă pârâta DGFP B, a emis decizia contestată, pe care aceasta o consideră nelegală și netemeinică.
Pârâtele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca fiind nelegală și netemeinica și menținerea deciziei emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Buzăua pronunțat sentința nr. 1614 din 18 iunie 2007, prin care a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL și a anulat Decizia nr. 31/7.09.2005 emisă de DGFP B și actele constatatoare nr. 261-269 din 29.06.2005 întocmite de Biroul Vamal Focșani.
Pentru pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta a introdus în țară, în regim vamal suspensiv de admitere temporară, un număr de 40 mașini de cusut industriale și 55 bucăți utilaje, pentru confecții pentru care a depus declarații vamale de operațiuni temporare nr. 4794 și 4873 din iunie 1999. Operațiunea vamală de import temporar s-a realizat în baza contractului de leasing extern nr. 15/1.04.1999, încheiat de reclamantă cu proprietarul mărfurilor, societatea din Cipru și a autorizației de admitere temporară nr. 6983/29.06.1999.
S-a mai arătat că, reclamanta s- obligat să informeze unitatea vamală ce are în evidență operațiunea, despre rezilierea sau modificarea contractului de leasing, precum și despre orice modificări intervenite în statutul juridic al societății. Conform cu cererea formulată de către reclamantă, autorizația de admitere temporară a fost eliberată de Focșani pentru un termen de 36 de luni.
Deoarece reclamanta nu a finalizat operațiunile temporare în termenul acordat, autoritatea vamală a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 95 alin. 2 din Legea 141/ 1997 și art. 155 al. 2 din Regulamentul Vamal, întocmind actele constatatoare nr. 261-269/29.06.2005.
În cauză s-a efectuat expertiză, care prin concluziile sale arată că admiterea temporară cu scutire totală de plata taxelor vamale cu depășirea termenului de 5 la 7 ani s-a făcut în baza cererii de autorizare a regimului de admitere temporară, la baza acestei cereri este contractul de leasing extern nr. 15/1.04.1999, care a fost prelungit astfel că au fost îndeplinite condițiile cerute de art. H9, 120 și următoarele din Legea 141/1997 de prelungirea termenului stabilit inițial de Autoritatea vamală.
S-a mai reținut de instanța de fond că reclamanta a respectat termenul de valabilitate al declarației vamale de import temporar, înscris în declarația vamală, respectiv 7 ani, data de 23.05.2006.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții DGFP B si Direcția Regională Vamală
1.Prin recursul formulat, pârâta DGFP B arată că în mod eronat instanța de fond reținut faptul că reclamanta respectat termenul de valabilitate al declarației vamale de import temporar înscris în declarația vamală, respectiv 7 ani, data 23.05.2006. Se arată că reclamanta nu respectat prevederile legale, întrucât nu a notificat autorității vamale modificarea contractului de leasing nr. 15/1.04.1999 prin care s- stabilit la art. 8 ca "durata leasingului este de 5 ani de la punerea în funcțiune a utilajelor", acest termen de încheiere al operațiunii în regim vamal suspensiv acordat de Biroul Vamal a fost de 25.06.2005, iar reclamanta nu a solicitat prelungirea termenului acordat inițial, astfel că în mod corect și legal autoritatea vamală procedat la aplicarea art. 95 al. 2 din Legea 141/1997 și art. 155 al. 2 din Regulamentul vamal.
Mai arată recurenta că, n mod eronat instanța de fond nu a ținut cont de faptul că operațiunea vamală de import temporar s-a realizat în baza contractului de leasing extern nr. 15 din 01.04.1999 încheiat de reclamanta cu proprietarul mărfurilor, societatea din Cipru și a autorizației de admiterea temporara nr. 6983 din 29.06. 1999, întrucât această autorizație a fost eliberată de Biroul Vamal Focșani ca urmare cererii de autorizare a regimului de admitere temporară formulată de către reclamantă.
Odată cu depunerea declarațiilor vamale, arată recurenta, reclamanta a completat și depus o declarație - angajament prin care se obliga sa îndeplinească, în termenul de valabilitate al declarației vamale de import temporar, formalitățile vamale de reexport sau, în cazul în care opta pentru cumpărarea bunurilor, să îndeplinească formalitățile vamale de import definitiv cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al declarației vamale de import temporar.
Conform cu cererea formulată de către reclamantă, autorizația de admitere temporară a fost eliberata de Biroul Vamal Focșani pentru un termen de 36 de luni. Deoarece reclamanta nu a finalizat operațiunile temporare în termenul acordat, în mod corect s-a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 95 alin.2 din Legea nr.141/1997(privind Codul vamal al României) și art. 155 alin.2 din Regulamentul vamal, întocmindu-se actele constatatoare nr. 261 -269 din 29.06.2005 de către autoritatea vamală.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii și menținerea măsurilor dispuse prin Decizia nr. 31/7.09.2005 emisă de recurentă și actele constatatoare nr. 261-269 din 29.06.2005 întocmite de Biroul Vamal Focșani ca fiind temeinice și legale.
2.Prin recursul formulat, pârâta Direcția Regională Pentru Accize Și Operațiuni Vamale G - în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, arată că instanța de fond nu a ținut seama de susținerile pârâtei și nici de întregul material probator existent la dosarul cauzei, astfel că termenul solicitat de reclamantă și acordat de către autoritatea vamală, ca urmare a cererilor depuse de către intimata reclamantă, pentru regimul de admitere temporară era de 36 de luni.
În mod eronat s-a reținut faptul că autoritatea vamală acordat un termen de 7 ani pentru încheierea regimului vamal suspensiv de admitere temporară atâta vreme cât, prin cererea de autorizarea a regimului a fost solicitat un termen de finalizare de 3 ani, prin autorizațiile de admitere temporară s-a acordat un termen de 36 luni, iar ulterior, prin declarația vamală, urmare solicitării intimatei reclamante,de extindere a termenului s-a acordat un termen de 5 ani pentru finalizarea regimului vamal suspensiv de admiterea temporară, termen maxim prevăzut de legislația vamală în vigoare.
Un al doilea motiv de recurs vizează faptul că în mod eronat s-a reținut de instanța de fond că regulamentul de aplicare a Legii 141/1997 ar fi fost elaborat și adoptat abia în anul 2002, iar în conformitate cu art. 119 din legea invocată, autoritatea vamală putea prevedea orice termen pentru admiterea temporară.
Se arată că în cauză nu poate fi vorba de existența unui regulament de aplicare a Codului vamal, care să fi fost elaborat și adoptat în anul 2002, iar în art. 119 din Legea 141/1997 nu se prevedea expres un termen limită pentru finalizarea regimului de admiterea temporară, dar textul art. 61 alin. 1 prevedea că " Autoritatea vamală are dreptul ca, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să efectueze controlul vamal ulterior al operațiunilor ". Mai susține recurenta că, instanța de fond nu a ținut seama de susținerile recurentei cu privire la răspunderea ce rezultă pentru titularul de regim vamal, astfel cum era precizată prin textul art. 40 lit. atât din Regulamentul vamal aprobat prin HG 626/1997 cât și prin textul art. 40 lit. a din Regulamentul vamal aprobat prin HG nr. 1114/200l.
Se solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și respingerea acțiunii formulată de reclamantă.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, Curtea reține următoarele:
Reclamanta - SRL a introdus în țară în regim vamal suspensiv de admitere temporară un număr de 40 bucăți mașini de cusut industriale și 55. utilaje pentru confecții pentru care a depus declarațiile vamale de operațiuni temporare nr. 4794 și 4873 din iunie 1999.
Operațiunea vamală de import temporar s-a realizat în baza contractului de leasing extern nr. 15/1999 încheiat de reclamanta intimată cu o societate din Cipru și a autorizației de admitere temporară nr. 6983/29.06.1999. Această autorizație a fost eliberată de Biroul Vamal Focșani ca urmare a cererii de autorizare a regimului de admitere temporară formulată de către reclamantă. În Declarația Vamală de import temporar din data de 29.06.1999 este trecută la identificarea antrepozitarului cifra de 2520 zile, respectiv 7 ani, iar la rubrica dată limită de valabilitate a declarației vamale de import temporar este înscrisă data de 23.05.2006 (fila 51 dosar fond).
1. Cu privire la recursul formulat de către DGFP B, se constată că primul motiv de recurs este nefondat, având în vedere că termenul de încheiere al operațiunii în regim vamal suspensiv acordat de Biroul Vamal a fost 25.06.2005. Este adevărat că intimata formulează cerere de prelungire a autorizației de admitere temporară cu scutire la plata taxelor vamale a utilajelor ce au făcut obiectul contractului de leasing, abia la data de 13.07.2005, însă acest fapt nu este de natură să schimbe regimul vamal suspensiv de care beneficia, având în vedere că aceasta nu a optat pentru cumpărarea utilajelor și deci definitivarea importului ci a fost prelungit contractul de leasing, astfel că proprietatea asupra acestor utilaje o are tot societatea cipriotă.
Or, conform art. 155 alin.1 din HG 1114/2001 privind aprobarea Regulamentului vamal regimul vamal suspensiv încetează dacă mărfurile plasate sub acest regim sau, după caz, produsele compensatoare ori transformate obținute primesc, în mod legal, o altă destinație vamală sau un alt regim vamal.
De asemenea, și cel de al doilea motiv de recurs este nefondat având în vedere că deși în autorizația de admitere temporară nr. 6983/29.06.1999 se menționează un termen de 36 luni, această autorizație nu a fost comunicată intimatei, la dosar nu există nici o dovadă în acest sens.
În lipsa acestei comunicări, intimata reclamantă a avut în vedere termenul prevăzut în Declarația Vamală de import temporar din data de 29.06.1999, respectiv 23.05.2006, dată până la care aceasta și-a modificat termenul contractului de leasing, ca urmare a imposibilității financiare de plăti rata reziduală și de a deveni în acest mod proprietara utilajelor.
2. Cu privire la recursul formulat de Autoritatea Națională a Vămilor, Curtea constată că acesta este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Primul motiv de recurs se referă la termenul de 36 de luni acordat de autoritatea vamală. Or, așa cum am arătat mai sus autorizația de admitere temporară nr. 6983/29.06.1999 nu a fost comunicată intimatei, la dosar nu există nici o dovadă în acest sens. Pe de altă parte, intimata reclamantă a avut în vedere termenul prevăzut în Declarația Vamală de import temporar din data de 29.06.1999, respectiv 23.05.2006, dată până la care aceasta și-a modificat termenul contractului de leasing, astfel că regimul vamal suspensiv de care beneficia nu s-a schimbat.
Și cel de al doilea motiv de recurs este nefondat având în vedere textul art. 61 alin.1, respectiv " autoritatea vamală are dreptul ca, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să efectueze controlul vamal ulterior al operațiunilor".Or, din aceste dispoziții rezultă dreptul autorității vamale de a efectua controlul vamal ulterior, însă nu se limitează prin această dispoziție termenul ce poate fi acordat pentru finalizarea regimului de admitere temporară.
Nefondată este și susținerea recurentei cum că pentru înscrierea greșită a datelor din declarația vamală se face vinovată reclamanta intimată, atâta timp cât aceste date se referă la termenul pe care autoritatea vamală îl acordă și la date privind condițiile în care s-a realizat importul temporar, data pentru care s-ar face responsabilă reclamanta.
Pentru aceste considerente și în temeiul art. 312 și 3041.pr. civ., Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate, recursurile formulate de pârâții DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, jud. B, DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE cu sediul în B, PORTULUI, nr. 163, Cod poștal -, Județ B și DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE G - ÎN NUMELE ȘI PENTRU AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR - B, nr. 13, Cod poștal - împotriva sentinței nr. 1641 din 18.06.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu reclamanta - SRL cu sediul în com., Cod poștal -, Județ B, prin lichidator SP & Asociații cu sediul în B, Str. -, -. 8,. E. 15, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu
- - - - - - -
GREFIER,
Red. DF/DD
2ex./18.03.2008
1040/2005 Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Președinte:Chirica ElenaJudecători:Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu
