Contestație act administrativ fiscal. Decizia 482/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 482
Ședința publică de la 08 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 2: Vasilică Pintea
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - Direcția Controlului Fiscal B - în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE B, împotriva sentinței civile nr.582 din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns consilier juridic pentru recurenta - pârâtă și avocat pentru intimata - reclamantă - SRL
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
La solicitarea instanței consilier juridic arată că se obligă să depună delegație la dosar până la sfârșitul ședinței de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic, având cuvântul, consideră că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantei motivat de faptul că nici unul dintre actele contestate nu au fost emise de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul Susține că decizia nr.136/2007 a fost emisă de Biroul de Soluționare a Contestațiilor din cadrul B, iar decizia nr.35238/05.01.2007 privind calculul accesoriilor de plată aparține De asemenea, consideră că în mod greșit a fost respinsă de instanța de fond și excepția prescrierii dreptului la acțiune, a tardivității cererii de chemare în judecată. Susține că acțiunea a fost formulată cu mult peste termenul legal, având în vedere că la data la care reclamanta a luat cunoștință de decizia 136/2007 este 27.04.2007, conform datei din confirmarea de primire. Arată că potrivit dispozițiilor art.11 al.1 din Legea contenciosului administrativ numai în anumite cazuri se poate formula acțiune peste termen. Consideră că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile mai sus amintite întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenței unor motive temeinice care au împiedicat-o să depună acțiunea în termen legal.
Pe fond, consideră că instanța de fond a reținut o situație de fapt eronată și anume că majorările aferente TVA și impozitului pe profit sunt aferente valorii de 156.286 lei, sens în care a admis acțiunea și a anulat decizia nr.35238/2007 și cu privire la aceste sume, care de fapt nu au nici o legătură cu suma a cărei confiscare s-a dispus prin procesul verbal de contravenție. Suma confiscată la care s-au calculat accesorii, reprezintă venituri obținute de reclamantă ilegal din valorificarea bunurilor. Acest aspect este dovedit de faptul că în decizia 136/2007 aceste sume au fost tratate distinct. În decizie se arată că majorările au fost aplicate pentru neplata la termen a TVA și a impozitului pe profit, iar aceste majorări, prin solicitarea contestatoarei de a se efectua compensarea acestora cu alte sume, sunt practic cunoscute de către aceasta. În ce privește accesoriile susține că acestea au fost calculate corect cu respectarea dispozițiilor legale.
În concluzie, consilier juridic solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, ca tardiv formulată, iar în caz contrar, ca nefondată.
Avocat, având cuvântul, arată că reclamanta a promovat acțiunea în termen legal, având în vedere data poștei menționată pe plicul de la fila 12 dosar fond. De asemenea, susține că decizia nr.136/2007 nu a fost comunicată, iar reclamanta a fost în imposibilitate de a depune acțiunea. Potrivit art.11 art.2 din Legea contenciosului administrativ acțiunea poate fi formulată în termen de 1 an.
Cu privire la primul motiv de recurs, apărătorul reclamantei consideră că nu este fondat, întrucât decizia nr.136/2007 a fost emisă de B - Biroul de soluționare a contestațiilor, structură care face parte din cadrul B - Direcția controlului fiscal. Susține că Biroul de soluționare a contestațiilor nu poate sta în judecată deoarece nu are personalitate juridică, sens în care consideră că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
În ce privește respingerea prescripției dreptului la acțiune, consideră că hotărârea instanței de fond este legală, întrucât pârâta nu a făcut dovada comunicării către intimată a deciziei atacate. In confirmarea de primire la rubrica destinatar nu este trecută localitatea. Susține că localitatea are rubrică specială care nu a fost completată de către pârâtă. În concluzie, această confirmare nu a fost completată corespunzător, iar lipsa elementelor esențiale ale comunicării nu poate fi imputată reclamantei, sens în care solicită a se constata că aceasta a formulat acțiunea în termenul prevăzut de art.11 al.2 și dreptul la acțiune nu este prescris. Cu privire la accesorii susține că pentru sumele provenite din confiscări, având în vedere caracterul accesoriu al pedepsei, acestea nu aveau un termen scadent, iar pedepsele accesorii urmează natura juridică a pedepsei principale și dacă pentru pedeapsa principală nu se pot calcula accesorii consideră că nici pentru pedeapsa accesorie nu se pot calcula astfel de accesorii. Justificarea recurentei că penalitățile și majorările au fost calculate datorită faptului că suma a fost trecută în contul debit este nelegală. De asemenea, atâta vreme cât executarea a fost suspendată de drept, consideră că dreptul organului de executare a fost suspendat în temeiul legii, ceea ce înseamnă că nu avea dreptul de a calcula accesorii.
În concluzie, avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Consilier juridic, în replică, solicită a se observa confirmarea de primire a deciziei nr.136/2007, aflată la fila 33 dosar fond care poartă ștampila poștei cu data de 27.04.2007. Cu privire la accesorii susține că acestea au fost calculate în baza nr.OG92/2003.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta - SRL, a chemat în judecată pârâta B și B în vederea anulării deciziei nr.136/24.04.2007 și a deciziei nr.35238/05.01.2007 privind calculul accesoriilor cu cheltuielile de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că prin decizia nr.136/24.04.2007, i s-a respins contestația împotriva deciziei de calcul a accesoriilor nr.5238/05.01.2008.Apreciază că în mod greșit biroul de soluționare a contestațiilor a respins contestația sa, acesta aplicând în mod greșit legea, întrucât aceste accesorii sunt nelegale.
Precizează reclamanta că a atacat în justiție procesul verbal nr.-/15.12.2005 și s-a judecat până la data de 18.01.2007 când Tribunalul Arads -a pronunțat asupra recursului formulat de DGFP A și sentința civilă nr.4375/22.08.2006 a devenit irevocabilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 32 alin.3 prima teză din OG 2/2001, cu modificările ulterioare "plângerea suspendă executarea".În atare situație dacă executarea a fost suspendată de drept, consideră că în mod nelegal intimata a calculat accesorii deoarece suspendarea produce efecte indiferent de admiterea sau respingerea plângerii.
Pe de altă parte, confiscarea unei sume de bani nu are un termen scadent și mai mult primul pas nu trebuie să-l facă cel de la care s-a confiscat, ci aceasta fiind o măsură complementară de siguranță, inițierea confiscării trebuie să pornească de la persoana abilitată de lege să execute o asemenea măsură. Practic pe această cale, intimata, nu impută pasivitatea sa, lucru nefiresc și total ilegal.
Având în vedere faptul că după data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr.475/22.08.2006, pentru sumele provenite din confiscări nu se mai puteau calcula accesorii, acest lucru fiind expres prevăzut de G 92/2003 cu modificările ulterioare, decizia de calcul accesoriilor apare ca vădit nelegală și abuzivă.
S-au depus la dosarul cauzei,decizia nr.136/24.04.2007, sentința civilă nr.475/22-08.2006 pronunțată de Judecătoria Lipova în dosarul nr.637/2006, certificat soluție dos -, decizia 35238/05.01.2007.
În întâmpinare, pârâta P a invocat excepția tardivității dreptului la acțiune.
În motivarea excepției s- arătat că reclamanta a luat la cunoștință de decizia nr.136 din 24.04.2007 la data de 27.04.2007, iar instanța a fost investită după expirarea termenului de șase luni prevăzut de dispoz.art.11,al.1 din Lg.554/2004.
Probatoriul a fost completat cu dec.122/11.03.2008 și dovada confirmărilor de primire.
Prin sentința civilă nr. 582/19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 2333/- a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta L B în contradictoriu cu pârâtele B - DIRECȚIA CONTROLULUI FISCAL B și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
A fost anulată Decizia nr. 136/24 aprilie 2007 emisă de B și decizia de impunere nr. 35238/05 ianuarie 2007 a Administrației Finanțelor Publice a municipiului
Instanța reținut următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție nr.200/-/15.12.2005 reclamanta a fost obligată la plata unei amenzi și ca măsură complementară, confiscarea sumei de 156.284 lei.
Împotriva procesului verbal de contravenție s-a formulat plângere iar prin sentința civilă nr.475/22.08.2006, pronunțată de Judecătoria Lipova în ds nr.637/2006 s-a admis plângerea și s-a anulat procesul verbal de contravenție.
Ulterior s-a admis recursul organului constatator, s-a modificat sentința civilă recurată și s-a respins plângerea contravențională.
Prin decizia civilă nr.35238/05.01.2007 s-au stabilit obligații de plată în sumă de 47.037 lei, din care 34.851 lei majorări de întârziere aferente veniturilor din valorificarea bunurilor confiscate, 4.568 lei majorări de întârziere aferente TVA de plată și 7.818 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit toate sumele fiind aferente valorii de 156.286 lei confiscată prin procesul verbal de contravenție.
Decizia de impunere a fost contestată în termen legal iar prin decizia nr.136/24.04.2007, s-a respins contestația cu motivarea că sentința civilă nr.475/2006 a Judecătoriei Lipova nu era irevocabilă.
Pe de altă parte B pentru Contribuabilii Mijlocii emis o altă decizie nr.105.007/10.01.2008 pentru suma de 35.008 lei reprezentând accesorii la aceeași sumă confiscată de 156.284 lei.
Împotriva acesteia, reclamanta a formulat contestație care a fost admisă de DGFP prin.122/11.03.2008 cu motivarea că aceeași sumă face obiectul Deciziei 136/24.04.2007, dedusă judecării prezentei cauze.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța respins-o deoarece pârâta nu a făcut dovada confirmării de către reclamantă a primirii comunicării deciziei 136/24.04.2007.
Cele două înscrisuri de la fila 33 nu poartă semnătura reclamantei, corespondența nefiind predată acestuia.
Pe fond s-a reținut că potrivit dispozițiilor art.108 al.2 Cod procedură civilă, nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, dobânzi și penalități de întârziere.
Conform art. 5 OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor sancțiunile contravenționale sunt principale și complementare.
În speță sancțiunea principală este amenda contravențională, iar cea complementară este confiscarea sumei.
Din coroborarea celor două acte normative rezultă că măsura confiscării este o măsură complementară amenzii contravenționale urmând același regim juridic, iar dacă bunurile confiscate au fost valorificate, contravenientul este dator achita valoarea de circulație a acestora, fără nici o altă speză.
Prin urmare, cum amenzii contravenționale nu i se aplică dobânzi și penalități, rezultă că nici valorii bunurilor confiscate nu i se aplică dobânzi și penalități.
Împotriva sentinței 582/19 noiembrie 2008 a formulat recurs B arătând că în mod greșit instanța a admis acțiunea în contradictoriu cu P B - Direcția Controlului Fiscal B motivat de faptul că nici unul din actele contestate nu au fost emise de activitatea de inspecție fiscală.
Un alt motiv de recurs vizează interpretarea greșită dată de instanța de fond în soluționarea excepției prescripției și a tardivității. Astfel se arată că acțiunea a fost formulată cu mult peste termenul legal având în vedere că reclamanta a luat la cunoștință de decizia 136/2007 la 27 aprilie 2007 acțiunea fiind formulată cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea 554/2004.
Pe fond se arată că prin decizia de calcul accesoriu s-a stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată în cuantum de 47.037 lei reprezentând 34.851 lei majorări de întârziere aferente veniturilor obținute din valorificarea bunurilor confiscate, 4368 lei majorări aferente TVA de plată, 7818 lei majorări aferente impozitului pe profit. Deși reclamanta a invocat apărări doar în ce privește nelegalitatea calculării majorărilor de întârziere aferente sumei confiscate instanța a anulat decizia în întregime și cu privire la TVA și impozit pe profit.
Se mai arată că suma confiscată reprezintă venituri obținute de reclamantă ilegal, din valorificarea bunurilor și nu valoarea bunurilor confiscate. Majorările au fost calculate pentru nevirarea în termenul de 15 zile a acestei sume.
Invocă recurenta că până la 07 septembrie 2006 veniturile din valorificarea bunurilor confiscate se regăsesc în fișa de plătitor la categoria "debit" iar de la 08 septembrie 2006 la "amenzi".
Apreciază recurenta că majorările au fost legal calculate, ba mai mult, pentru suma de 156,284 lei au fost calculate accesorii și prin alte decizii, în 2005 și 2006, decizii ce nu au fost contestate.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului apreciind ca nefondate motivele invocate.
Astfel, se arată că biroul de soluționare contestațiilor este o structură ce face parte din cadrul B ce nu poate sta în judecată în nume propriu iar atâta vreme cât instanța de fond s-a pronunțat în contradictoriu cu B, soluția este legală. În ce privește tardivitatea acțiunii se arată că recurenta nu a dovedit că a comunicat decizia atacată.
Pe fond se arată că nu datorează accesoriile calculate, neexistând o normă legală iar cu privire la faptul că decizia contestată mai conține și alte obligații, instanța de fond nu putea pronunța o nulitate doar cu privire la o parte din decizie, datorită caracterului unitar al actului administrativ.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și din perspectiva art. 3041Cod procedură civilă această instanță apreciază că este fondat, însă nu toate motivele invocate pot fi reținute.
Astfel, Curtea găsește primul motiv de recurs nefondat, câtă vreme reclamanta - intimată a contestat decizia 136/2007 emisă în soluționarea contestată de B și a chemat în judecată atât cât și Împrejurarea că în dispozitivul sentinței recurate instanța a dispus admiterea acțiunii în contradictoriu cu - Direcția Control fiscal nu duce la concluzia că ar fi incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, deoarece decizia fiind emisă de B, unitatea teritorială cu personalitate juridică a (potrivit Ordinului 977/2007 privind aprobarea F ) soluția instanței apare ca fiind legală. Faptul că în dispozitiv apare și direcția de control fiscal, care de altfel este ca și biroul de soluționare a contestațiilor o structură în cadrul B nu reprezintă un motiv de reformare a sentinței recurate.
În ce privește al doilea motiv de recurs instanța a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune a fost fundamentată pe împrejurarea că decizia contestată a fost comunicată reclamantei la 27 aprilie 2007, termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea 554/2004 curgând de la această dată. În dovedirea excepției prescripției recurenta a înțeles să se folosească de înscrisul de la fila 33 dosar fond.
Din analiza acestui înscris se reține că la rubrica " confirm primirea" este o semnătură indescifrabilă și data de 27 aprilie 2007, iar la calitatea primitorului este încercuită mențiunea "delegat".
Cum intimata și-a formulat apărări în sensul că nu a luat cunoștință de decizie la 27 aprilie 2007, recurenta era ținută a face dovada (cu borderouri de predare de la oficiul poștal sau cu alte înscrisuri) că persoana care a ridicat corespondența era reprezentantul societății L Nefăcând această dovadă nu se poate reține în condițiile existenței unei semnături indescifrabile că reclamantei i s-a comunicat decizia contestată la 27 aprilie 2007.
Comunicarea actelor administrativ fiscale se realizează în modalitățile reglementate de art. 44 din OG92/2003, comunicarea cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire fiind prevăzută la lit. c, la al. 4 al art. 44 s-a prevăzut că dispozițiile Codului d e procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător. Cum potrivit art. 100 Cod procedură civilă înmânarea actului de procedură trebuie să cuprindă numele, prenumele celui căruia i s-a făcut comunicarea, mențiuni ce nu se regăsesc în înscrisul de la fila 33, instanța reține că nu s-a făcut dovada comunicării deciziei la data de 27 aprilie 2007. În consecință, Curtea apreciază că respingerea excepției de către instanța de fond este rezultatul unei aplicări corecte a dispozițiilor art. 11 din Legea 554/2004 raportat la situația de fapt reținută.
Instanța găsește întemeiat motivul de recurs ce vizează anularea în tot a deciziei contestate. Astfel, se constată că prin decizia 35238/05 ianuarie 2007 s-au calculat obligații de plată accesorii în temeiul art. 116 din OUG nr. 92/2003, după cum urmează:
Pentru perioada 25.04.2006-25.10.2006 suma de 298 lei impozit pe profit aferent declarației 100 nr. - din 03 mai 2006, pentru perioada 25.07.-31-12-2006 suma de 7.520 lei reprezentând impozit pe profit - declarația 100 nr. - din 25 iulie 2006, pentru perioada 26.01.2006 - 07.09.2006 suma de 34.851 lei reprezentând accesorii calculate la venituri din valorificarea bunurilor confiscate pentru perioada 25.05.2006 - 26.06.2006 suma de 1.096 lei reprezentând dobânzi și penalități aferente Se reține așadar că natura creanțelor asupra cărora s-au calculat accesorii este diferită.
Prin acțiunea ce a făcut obiectul judecății instanței de fond reclamanta a invocat apărări ce vizează nelegalitatea calculării accesoriilor asupra sumei ce reprezintă venituri din valorificarea bunurilor confiscate. Instanța a anulat în tot actele fiscale deși celelalte obligații vizau impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată.
Procedând astfel, instanța acordat mai mult decât s-a cerut, devenind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.
În ce privește legalitatea calculării accesoriilor asupra sumei ce reprezintă venituri din valorificarea bunurilor confiscate se impun câteva precizări referitoare la situația de fapt.
Astfel, se reține că prin procesul - verbal -/15 decembrie 2005 s-a aplicat reclamantei sancțiunea amenzii și sancțiunea complimentară a confiscării sumei de 156.284 lei reprezentând contravaloarea unei cantități de vin. Reclamanta a contestat în baza O:G: 2/2001 procesul verbal mai sus menționat, plângerea contravențională soluționându-se irevocabil la data de 18 ianuarie 2007, prin respingerea acesteia.
În drept se reține că până la 07 septembrie 2006 Codul d e procedură fiscală nu conținea reglementări exprese în privința sumelor confiscate, legiuitorul înserând abia prin OG35/2006 dispoziții privind majorările de întârziere. Astfel, s-a prevăzut că nu se datorează majorări de întârziere pentru sumele confiscate precum și sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor și sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.
Această reglementare își găsește rațiunea tocmai în natura măsurii confiscării, organul fiscal fiind ținut a lua măsurile ce se impun în vederea confiscării imediat ce s-a dispus sancțiunea.
Cum anterior datei de 07.09.2006 nu exista o astfel de reglementare, organul fiscal a înțeles să aplice dispozițiile legale ce reglementau majorările de întârziere, respectiv art. 116 din OG92/2003 (în forma în vigoare la data emiterii actelor contestate).
Însă pornind de la situația de fapt reținută, ținând cont și de natura măsurii confiscării, instanța apreciază că în mod nelegal s-a reținut incidența art. 116 Cod procedură fiscală.
Astfel, confiscarea nu reprezintă o obligație de plată a debitorului ci reprezintă o măsură ce trebuie dusă la îndeplinire de organul fiscal. În ipoteza în care reclamanta nu contestă procesul - verbal de contravenție, organul fiscal era ținut a executa de îndată măsura confiscării dispusă ca sancțiune complementară prin procesul - verbal de contravenție. Cum însă, potrivit art. 32 al. 3 din OG 2/2001 plângerea suspendă executarea procesului - verbal și măsura confiscării a fost suspendată până la data de 18.01.2007, la această dată, organul fiscal fiind ținut a executa măsura confiscării.
Pe de altă parte, confiscarea unei sume de bani nu reprezintă o obligație contribuabilului care să aibă un termen scadent în sensul art. 116 (actual 119 din OG 92/2003.
Prin urmare, instanța reține că în mod nelegal s-a făcut aplicarea art. 116 Cod procedură civilă pentru perioada 26.01.2006 - 07.09.2006, perioadă în care a fost suspendată executarea procesului - verbal prin care s- dispus confiscarea.
Spre deosebire de celelalte obligații fiscale pentru neachitarea cărora debitorul datorează majorări de întârziere calculate de la scadență, majorările curgând și atunci când se contestă actele fiscale, în ce privește confiscarea nu se poate reține aceeași situație, dată fiind natura sancțiunii și sarcina executării măsurii.
Împrejurarea că în fișa pe plătitor veniturile din valorificarea bunurilor confiscate se regăseau la rubrica debit nu reprezintă un argument pentru formarea convingerii instanței asupra legalității calculării accesoriilor, în lipsa unei reglementări legale și față de situația de fapt reținută, după cum nici faptul că reclamanta nu a contestat deciziile anterioare nu este de natură a duce la concluzia că decizia de calcul a accesoriilor pentru suma confiscată ar fi legală.
Față de cele ce preced, instanța urmează în temeiul art. 312 Cod procedură civilă să admită recursul, să modifice în parte sentința recurată în sensul anulării în parte a actelor contestate numai în ce privește suma contestată prin acțiune, respectiv 34.851 lei, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul contencios administrativ - fiscal declarat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - Direcția Controlului Fiscal în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE B, împotriva sentinței civile nr.582 din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantăC
Modifică, în parte, sentința recurată în sensul că anulează în parte decizia nr.136/24.04.2007 și decizia de calcul accesorii nr.35238/05.01.2007 în ce privește suma de 34.851 lei reprezentând majorări de întârziere aferente veniturilor din valorificarea bunurilor confiscate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08 mai 2009.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.
Red.
Tehnored. 3 ex.
27 mai 2009
Președinte:Maria Violeta ChiriacJudecători:Maria Violeta Chiriac, Vasilică Pintea, Lăcrămioara
