Contestație act administrativ fiscal. Decizia 528/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
DECIZIA NR.528/CA/2009-
Ședința publică din 29 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Marcela Filimon JUDECĂTOR 2: Simona Marinescu
JUDECĂTOR 3: Marilena Boța
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurentele pârâteDirecția Generală a Finanțelor Publicecu sediul în S M, Romană, nr.3-5, județ S M șiAdministrația Finanțelor Publice SMp rin Direcția Generală a Finanțelor Publicecu sediul în S M, Romană, nr.3-5, județ S M, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în S M,-,.17,.53, Județ S M, împotriva sentinței nr.196/CA din 1.04.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiectcontestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta intimatului reclamant - lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale din 29.10.2009 emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet individual, lipsă fiind recurentele pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice S M și Administrația Finanțelor Publice S
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, după care:
Reprezentanta intimatului reclamant depune la dosar concluzii scrise și precizează că nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.
Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar în acest sens. Precizează că taxa de primă înmatriculare are un caracter ilicit, astfel că în mod corect s-a dispus restituirea acesteia.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința 196/CA din 1.04.2009 Tribunalul Satu Marea respins excepția necompetenței materiale a tribunalului invocată de pârâtă. A admis acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamantul împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice S M și Administrația Finanțelor Publice S M în sensul că, a anulat ca nelegal actul administrativ fiscal nr. 26139/11.03.2009 emis de pârâtă.
A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3511,09 lei reprezentând plata taxei speciale de înmatriculare prevăzută de art. 2141 Cod fiscal,în prezent abrogat cu dobânda legală de la data plății până la data restituirii sumei și să plătească reclamantului suma de 839,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
După data de 01.01.2007, în cursul anului 2007, reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism folosit, înmatriculat în statul de origine.
Pentru a intra în legalitate în conformitate cu dreptul intern și normele comunitare, reclamanta a solicitat autorității publice române competente, să înmatriculeze autoturismul.
Autoritatea publică pârâtă, a condiționat înmatricularea autoturismului de plata, respectiv dovada achitării taxei speciale prevăzute de art. 2141 - art. 2143 Cod fiscal.
Potrivit chitanțelor fiscale depuse la dosar, reclamantul a achitat taxa specială prevăzută de Codul Fiscal.
Printr-o cerere adresată organelor fiscale care au încasat taxa specială, reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe apreciată ca fiind încasată în mod nelegal.
Prin răspunsul înregistrat la organul fiscal sub nr. 26139/11.03.2009 acesta comunică reclamantului faptul că nu poate da curs favorabil cererii sale, invocând în motivarea răspunsului dispozițiile OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, respectiv pct.VI alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ care prevăd posibilitatea restituirii doar a diferenței dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare.
În vederea restituirii doar a diferenței dintre cele două taxe, organul fiscal prin actul amintit indică formalitățile legale pe care reclamantul le are de îndeplinit.
Refuzul exprimat de autoritățile publice pârâte de a restitui sumele de bani solicitate de către reclamant printr-o cerere ce poate fi încadrată în categoria cererilor de restituire ce pot fi formulate de către contribuabili în cazurile prevăzute de art. 117.proc.fiscală, reprezintă o manifestare unilaterală de voință a autorității publice producătoare de efecte juridice, astfel că actul administrativ emis în legătură cu cererea de restituire formulată de reclamant are natura juridică de act administrativ fiscal, în sensul în care acesta este definit de art. 2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv de art. 41 și următoarele din Codul d e procedură fiscală.
Întrucât, astfel cum s-a arătat, răspunsul formulat la o cerere adresată de o persoană fizică cu privire la un drept prevăzut de lege - dreptul de a i se restitui sumele de bani achitate cu titlu de taxe fiscale încasate în mod nelegal și necuvenit este un veritabil act administrativ, prin răspunsul formulat pârâții practic au exprimat un refuz de soluționare a cererii, iar pentru anularea sau modificarea lui nu este prevăzută prin lege ordinară o altă procedură, instanța a apreciat că acesta poate fi cenzurat sub aspectul legalității pe calea acțiunii în contencios administrativ, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
În contextul celor de mai sus, instanța de contencios administrativ a apreciat că este competentă să soluționeze litigiul intervenit între reclamant și organele fiscale privind legalitatea actului administrativ fiscal emis de către pârâte și să dispună în legătură cu legalitatea solicitării de a se dispune restituirea taxei speciale achitată de către reclamant.
Pe fondul cererii, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată.
Prin art.11 din Constituția României, "Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte."
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 465/01.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României astfel cum aceasta a fost republicată, conform cărora:
"Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2."
În cauza Administrazione delle finanze dello Stato/ nr. C 106/77 din 09.03.1978, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a statuat cu titlu de principiu că "judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".
Din această soluție de principiu dată de Curtea De Justiție a Comunităților Europene a cărei jurisprudență în interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanțele naționale, instanța constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin și direct al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, fără a fi necesară așteptarea eliminării prealabile a acesteia pe cale legislativă.
Esențial problemei deduse judecății în prezenta cauză, întemeiată de către reclamant pe dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene este stabilirea faptului dacă taxa specială, taxă de natură fiscală instituită de Statul Român și în lipsa plății căreia se refuză înmatricularea autoturismului proprietatea reclamantului este contrară sau nu dreptului comunitar, dacă da, dacă această încălcare este evidentă și suficientă pentru a îndreptăți judecătorul național să facă aplicarea principiului efectului direct al dreptului comunitar.
Potrivit articolului 90 alineat 1 din Tratatul,"nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Referitor la principiul nediscriminării, în cauza Michel, similară cazului taxei speciale din legislația românească, a arătat că "statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice, însă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidența articolului 90 din Tratatul, adică să nu fie discriminatoriu".
Prevederile menționate în Tratat și cele cuprinse în jurisprudența E, limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, respectiv discriminarea între produsele importate și cele provenind de pe internă și care sunt de natură similară.
În privința reglementărilor interne, instanța a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la data de 01.01.2007. După modificarea legii, prin OUG nr.110/2006, taxa a fost stabilită pentru toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate de la plata acesteia precum și situații concrete de la plata taxei.
Potrivit reglementării naționale, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări al acestuia în România. Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului se calculează după formula prevăzută de art. 2141 alin. 3. fiscal, în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare sau de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii.
Această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, pentru care se solicită reînmatricularea în România.
Această modalitate de stabilire diferențiată a taxei, instituie un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe. Procedând în acest mod, legiuitorul a încălcat în mod direct și evident dispozițiile art. 90 din Tratat anterior citat.
În privința consecințelor aplicării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană în prezenta cauză, instanța constată că, în interpretarea acestui articol Curtea de Justiție a Comunităților Europene a emis o serie de principii, concluzia fiind aceea că:
- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;
- valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care, sunt importate.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă".
Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, instanța nu observă nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară - care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus - și art. 2141 din Codul fiscal român.
Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 2141 din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriu! României - stat membru al Uniunii Europene de la 01.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ele autoturismului (tipul motorului; capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Ca urmare a efectului direct în ordinea juridică internă a art. 90 alin. 1 din Tratat și a constatării că dispozițiile art. 2141-art. 2143 Cod fiscal sunt contrare acestei norme din dreptul comunitar, instanța a apreciat că, în soluționarea prezentei cauze se impune înlăturarea dispoziției din dreptul intern, respectiv a dispozițiilor din Codul fiscal amintite și care stau la baza refuzului autorității publice pârâte de a restitui taxa specială achitată, în urma importului acestuia dintr-un stat membru al Comunităților Europene.
Față de cele arătate mai sus, constatând că taxa de prima înmatriculare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Constituției României, cu prevederile Tratatului, dar și cu principiile instituite de, în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, instanța a apreciat că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care se impune anularea acestora și obligarea autorității publice pârâte să procedeze la restituirea taxei speciale prevăzută de art. 2141 Cod fiscal achitate pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamantă.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
La data nașterii raportului juridic de drept fiscal între reclamant și Statul Român prin reprezentanții săi legal în această materie, organele fiscale, erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143 fisc.), norme care au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație. Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
În consecință, în temeiul art. 1,2,8,10,18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și a textelor de lege anterior amintite, instanța a admis acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamant astfel cum aceasta a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată solicitate în temeiul art. 274.proc.civ, conform dispozitivului prezentei.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a formulat recurs recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, solicitând modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției de necompetență materială a Tribunalului Satu Mare, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că nu există un act administrativ fiscal de impunere emis de către instituție, prin care s-a solicitat achitarea taxei speciale de înmatriculare de către reclamantă.
În privința anulării ca nelegal a actului administrativ fiscal nr.26139/11.03.2009 emis de Administrația Finanțelor Publice S M, precizează că în fapt actul mai sus menționat este de fapt, o simplă adresă emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S M - Administrația Finanțelor Publice S M, ca și răspuns la solicitarea reclamantului de restituire a taxei de primă înmatriculare, și nu se încadrează în categoria actelor administrativ fiscale prevăzute de art.41 și următoarele din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicat, nefiind ACTE ADMINISTRATIV FISCALE.
Neexistând un act administrativ fiscal, consideră că răspunsul primit la o simplă cerere de restituire a taxei speciale pentru autovehicule nu se încadrează în prevederile art.2 alin.2 lit.c din Legea nr.554/2004, astfel consideră că obiectul litigiului nu se încadrează în prevederile Legii nr.554/2004.
În fapt, reclamantul a formulat o simplă cerere de restituire a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 3.551,09 lei, achitată de reclamant conform actelor justificative precizate, în speța de față aflându-e în prezența unei acțiuni în pretenții, a cărei soluționare intră în competența instanței de drept comun, conform dispozițiilor Codului d e procedură civilă.
Răspunsul dat de către pârâtă prin adresa nr.26139/11.03.2009, nu reprezintă un refuz justificat de soluționare a cererii reclamantei, ci un răspuns justificat raportat la actele normative în vigoare aplicabile speței, și a actelor normative în vigoare la data solicitării cererii petentei.
Pe fondul cauzei, cu privire la prevederile art.90 alin.1 din Tratatul Comunităților Europene precizează următoarele: consideră că dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme și autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioadă de 8 ani, se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Prin urmare, dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunităților Europene are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același context trebuie menționat și faptul că, nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizează că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Precizează, de asemenea, că 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci un motiv temeinic pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
În altă ordine de idei, regimul juridic al "taxei auto" este reglementat prin Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal - act normativ adoptat de Parlamentul României, În această situație, erul Economiei și Finanțelor nu are competență, potrivit Constituției, de a acorda restituirea taxei. Organul competent să se pronunțe dacă un act normativ este sau nu constituțional, este Curtea Constituțională.
De asemenea, când se constată că legislația națională a unui stat membru încalcă reglementări ale legislației comunitare, asupra acestui fapt se pronunță Curtea Europeană de Justiție, conform unor proceduri speciale, cum ar fi de exemplu, procedura de infringement. Menționează, de asemenea, că în cazul Ungariei și al Poloniei, Curtea le-a obligat doar la restituirea diferenței dintre taxa instituită de aceste state și cea impusă de Comisia Europeană. În această ordine de idei, este evident că taxa este în acord cu Comisia Europeană.
Învederează instanței că prin OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 1.07.2008. În acest sens, precizează că la art.11 din OUG nr.50/2008 se instituie temeiul legal pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind "taxa de poluare pentru autovehicule". Procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între "taxa specială pentru autoturisme și autovehicule" și "taxa de poluare pentru autovehicule" este reglementată la Cap.VI, Secțiunea 1, art.6 din anexa la HG nr.686/2008.
În concluzie, legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008, și nu restituirea integrală a taxei.
În privința cheltuielilor de judecată, solicitate de reprezentantul reclamantei (reprezentând onorariu avocațional), solicită ca la acordarea acestora să se aibă în vedere aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 din Codul d e procedură civilă, în sensul reducerii onorariului solicitat de reprezentantul părții adverse.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304/1 Cod procedură civilă, precum și art. 20 pct. 1 din Legea 554/2004.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor formulate, a actelor de la dosar, precum și în temeiul dispozițiilor art.304/1 Cod procedură civilă, curtea de apel constată că este legală și temeinică, recursul fiind nefondat.
Astfel, în ceea ce privește excepția de necompetență materială a Tribunalului Satu Mare ca instanță de contencios administrativ, se va avea în vedere că reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor legale din Codul fiscal, precum și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de erul Finanțelor și care era afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second-hand importate dintr-un stat membru al Comunității Europene nu era posibilă fără plata taxei. Însă, organul fiscal care a încasat taxa nu emite un act fiscal, titlu de creanța, care să materializeze operațiunea, astfel că, în această împrejurare, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de plata acesteia echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată, care nu are un suport material.
Față de aceste considerente, câtă vreme nu s-a emis un act administrativ-fiscal prin care să fie impusă plata taxei de primă înmatriculare, în mod corect reclamantul, în considerarea prevederilor art. 7 din Legea 554/2004, s-a adresat Administrației Publice a Municipiului S M, cu cererea de restituire a taxei, iar răspunsul primit de la pârâtă, concretizat în adresa nr. 26139/11.03.2009 constituie act administrativ susceptibil de a fi atacat cu acțiune în anulare, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004. Prin urmare, în mod legal a procedat instanța de fond, respingând ca nefondată excepția de necompetență materială a Tribunalului Satu Mare.
Pe fondul cauzei, în mod corect a procedat prima instanță, înlăturând dispozițiile art. 214/1-214/3 din Codul Fiscal român, ca fiind contrare art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene. Sub acest aspect, este de menționat că, potrivit articolului 90 alineat 1 din Tratatul,"nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Referitor la principiul nediscriminării, în cauza Michel, similară cazului taxei speciale din legislația românească, a arătat că "statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice, însă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidența articolului 90 din Tratatul, adică să nu fie discriminatoriu".
Prevederile menționate în Tratat și cele cuprinse în jurisprudența E, limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, respectiv discriminarea între produsele importate și cele provenind de pe internă și care sunt de natură similară.
Potrivit reglementării naționale, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări al acestuia în România. Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3. fiscal, în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare sau de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii.
Această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, pentru care se solicită reînmatricularea în România.
Această modalitate de stabilire diferențiată a taxei, instituie un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe. Procedând în acest mod,legiuitorul a încălcat în mod direct și evident dispozițiile art. 90 din Tratat anterior citat.
Pentru aceste considerente și având în vedere principiul aplicării directe a dreptului comunitar, instanța de recurs va reține că hotărârea instanței de fond este legală, impunându-se înlăturarea criticilor vizând aceste aspecte, ridicate de către recurentă în susținerea recursului său.
În ceea ce privește susținerea pârâtei în sensul că, prin OUG 50/2008 s-au abrogat prevederile art. 214/1 si 214/2 din Codul fiscal, taxa specială de primă înmatriculare fiind practic înlocuită acum cu taxa de poluare, instanța reține că prevederile art. 11 din OUG 50/2008 nu pot fi reținute pentru respingerea acțiunii, în condițiile în care nu există nici un temei pentru pârâta să oblige reclamantul la suportarea taxei de poluare, câtă vreme o asemenea taxă nu exista la data înmatriculării autoturismului în România, cunoscând fiind principiul neretroactivității legii civile noi, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituția României. Or, OUG 50/2008 intrând în vigoare la data de 01.07.2008, taxa de poluare nu poate fi percepută pentru aducerea în țară a unui autoturism la o dată anterioară datei intrării în vigoare a acestui act normativ.
Relativ la cheltuielile de judecată acordate reclamantului de instanța de fond, reducerea acestora, solicitată de recurentă prin cererea de recurs nu se justifică. Practic, recurenta are în vedere doar onorariul avocațial la care a fost obligată, însă suma de 800 ron, plătită cu acest titlu de către reclamant, potrivit chitanței aflate la fila 14 în dosarul de fond, nu este apreciată de către instanța de recurs ca fiind nepotrivit de M față de valoarea pricinii (suma de 3.511,09 ron) și munca îndeplinită de avocat.
Având în vedere aspectele reținute, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. va fi respins ca nefondat recursul formulat și menținută ca legală și temeinică sentința nr. 196/CA/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare.
Față de culpa procesuală a recurentei, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, aceasta va fi obligată să plătească intimatului suma de 1.800 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, justificat prin chitanța depusă la dosar.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
RESPINGEca nefondatrecursul declarat de recurentele pârâteDirecția Generală a Finanțelor Publicecu sediul în S M, Romană, nr.3-5, județ S M și Administrația Finanțelor Publice SMp rin Direcția Generală a Finanțelor Publice cu sediul în S M, Romană, nr.3-5, județ S M, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în S M,-,.17,.53, Județ S M, împotriva sentinței nr.196/CA din 1.04.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totalitate.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 1.800 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:
- - - - - - - -
Red.dec.jud. în concept: 9 noiembrie 2009
Jud.fond
Dact.
5 exemplare/ 13 noiembrie 2009
-3comunicăriefectuate și predate la expediție în data de:13 noiembrie 2009.
- - S M, Romană, nr.3-5, județ S M
- SMp rin - S M, Romană, nr.3-5, județ S
- - S M,-,.17,.53, Județ S
Președinte:Marcela FilimonJudecători:Marcela Filimon, Simona Marinescu, Marilena Boța
