Contestație act administrativ fiscal. Decizia 532/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
DECIZIA NR.532/CA/2009-
Ședința publică din 29 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Marcela Filimon JUDECĂTOR 2: Simona Marinescu
JUDECĂTOR 3: Marilena Boța
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă- SRLcu sediul în,-, Județ S M, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice cu sediul în S M, Romană, nr.3-5, județ S M, împotriva sentinței nr.168/CA din 25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiectcontestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurenta reclamantă - SRL prin avocat OG, în baza împuternicirii avocațiale emisă la data de 16.10.2009 de Baroul Satu Mare - Cabinete asociate, lipsă fiind intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice S
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 2 lei, achitată prin factura nr.- din 29.10.2009 plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:
Reprezentantul recurentei reclamante nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.
Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei reclamante solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței instanței de fond, rejudecarea cauzei, admiterea contestației și anularea deciziei, cu cheltuieli de judecată. Precizează că toate calculele din raportul de expertiză lămuresc susținerile recurentei întru totul. Atât susținerile recurentei cât și cele ale intimatei pot fi considerate subiective, însă nu și cele ale expertului. Greșeala a persistat. Cheltuielile cu organizarea șantierului sunt deductibile fiscal. A fost o eroare de înscriere ce a fost rectificată în urma controlului.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința 168/CA din 25.03.2009, Tribunalul Satu Marea respins acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanta - RAPID SRL, împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice SMp entru anulare acte administrativ fiscale. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin Decizia nr. 47037/06.11.2007 emisă de Biroul de soluționare a contestațiilor din cadrul SMp rivind contestația nr. 47037/25.06.2007 formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 498/23.05.2007, s-a admis contestația pentru capătul de cerere referitor la impozitul pe profit suplimentar aferent valorii neamortizate a mijlocului fix (autoturism distrus în accident pentru care s-a încheiat contract de asigurare și s-a încasat despăgubire), în sumă de 6.757 lei, majorări de întârziere în sumă de 6.540 lei și penalități în sumă de 3.622 lei și s-a respins ca neîntemeiată pentru suma 352.759 lei reprezentând:
- 28.552 lei - impozit pe profit suplimentar cu accesorii de 31.457 lei;
- 33.463 lei TVA stabilit suplimentar cu accesorii,
Considerentele deciziei de soluționare a contestației formulată de reclamantă sunt în principal identice cu apărările de fond invocate de pârâtă prin întâmpinarea formulată în cauză astfel că instanța apreciază inutilă reiterarea acestora în acest context, făcând trimitere la întâmpinarea anterior descrisă.
Împotriva deciziei de soluționare a contestației reclamanta a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ fiscal.
Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a indicat doar argumente de fapt privind nelegalitatea actelor administrativ fiscale contestate determinate în principal de existența în evidența contabilă a reclamantei a unor înscrisuri cu valoare de documente justificative, de modul de înregistrare a acestora în evidența contabilă, lipsa unor temeiuri de drept privind modalitatea de stabilire ca fiind deductibile cheltuielile angajate de către reclamantă și constatând că instanța de judecată nu are posibilitatea fizică de a verifica prin depunerea la dosar toate înscrisurile reclamantei și nici printr-o verificare la fața locului în fapt a evidențelor contabile ale societății comerciale reclamante, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile complexe având ca obiective principale verificarea în fapt a înscrisurilor deținute de către reclamantă, modul în care înscrisurile acesteia sunt înregistrate în evidența contabilă, consecințele juridice a operațiunilor de înregistrare efectuate, realitatea stării de fapt prezentate de către organele fiscale, pentru a se putea stabili legea aplicabilă stării de fapt, respectiv corecta interpretare a acesteia.
Raportul de expertiză contabilă judiciară a fost întocmit de expert contabil și se află depus la filele nr. 89 -97 din dosar.
Urmare a obiecțiunilor formulate în mod repetat de către pârâtă, expertiza a mai fost completată de două ori, rapoartele suplimentare fiind depuse la filele 110 - 118, respectiv, 130 -133 din dosar.
Reclamanta prin reprezentant legal a apreciat că expertiza judiciară este o probă cu care se face dovada temeiniciei cererii de chemare în judecată și a solicitat instanței soluționarea cauzei întemeiat doar pe această probă.
Din ansamblul concluziilor formulate de expert, instanța a constatat că acesta, în principal, a apreciat că, în mod eronat organele fiscale au scăzut costul materialelor care constituiau materie primă pentru scopul pentru care era înființată societatea adică - construcții clădiri și lucrări de geniu, respectiv a materialelor pe care reclamanta le-a angajat pentru organizarea de șantier, deoarece, deși potrivit legii, contractele și actele adiționale încheiate între General și ( reclamanta), "trebuia să existe devize de lucrări pe fiecare obiectiv, atât timp cât nu existau divergențe în relația antreprenor - subantreprenor, rămâne pe riscul ultimului dacă acestea vor avea loc pe viitor".
Referitor la constatările organului de control referitor la facilitatea acordată reclamantei în anul 2001, conform Legii nr. 133/1999 stabilită prin procesul verbal din 14.04.2003 al organului fiscal pentru suma de 705.574.573 lei utilizată în mod eronat pentru majorarea capitalului social, expertul a apreciat că, majorarea capitalului social din contul de rezerve legale este consecința necunoașterii legii, a fost făcută doar pentru impresionarea potențialilor clienți și că, prin corectarea contabilă a greșelii de către reclamantă în sensul că, prin notă contabilă a fost stornată operațiunea inițială de majorare a capitalului social din contul de rezerve legale a fost restabilită ordinea de drept, iar obligațiile de plată suplimentare stabilite de organul fiscal au devenit fără obiect.
Urmare a acestor constatări, expertul a recalculat profitul impozabil aferent perioadei verificate și a stabilit că societatea comercială reclamantă datorează un impozit pe profit de numai 89.409 lei.
Față de calculul impozitului pe profit efectuat de expert, pârâta, prin obiecțiunile formulate a constatat că expertul a recalculat impozitul pe profit nu doar prin excluderea sumelor stabilite suplimentar de către organul de control fiscal și contestate de către reclamantă, ci prin reaprecierea tuturor cheltuielilor societății și includerea în categoria cheltuielilor deductibile fiscal și a unor cheltuieli inițial excluse de organul fiscal și necontestate de către reclamantă.
Verificând în ansamblu conținutul raportului de expertiză, instanța a constatat că argumentele din expertiză formulate în sensul aprecierii netemeiniciei constatărilor cuprinse în decizia de impunere contestată sunt doar opinii personale ale expertului necertificate prin vreo dispoziție legală sau prin vreo opinie de specialitate, majoritatea aspectelor de fapt semnalate de expert fiind străine de natura pricinii și în special de obiectivele stabilite de instanță.
Practic, instanța a constatat că, chiar prin expertiză se recunosc lipsurile din evidența contabilă a reclamantei, nu se stabilește o altă stare de fapt decât cea stabilită de către organele de control, expertul "admirând"" spiritul managerial al patronului și apreciind pe baza unor principii economice generale, necesitatea exonerării parțiale a reclamantei de la plata obligațiilor fiscale stabilite în sarcina acesteia de către organele fiscale.
Prin urmare, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada unei stări de fapt contrare celei reținute de către organele fiscale prin actele administrativ fiscale contestate, nu a indicat alte temeiuri de drept decât cele aplicate de către organul fiscal care să justifice admiterea acțiunii acesteia, în limitele sesizării sale, instanța de contencios administrativ a constatat că, în mod temeinic și legal organele de control fiscal au calculat impozit pe profit în mod retroactiv pentru sumele înregistrate în conturi de rezerve legale și rezerve reprezentând facilități fiscale deoarece acestea au fost utilizate pentru majorarea capitalului social, contrar prevederilor art. 22 alin. 6 din Legea nr. 571/2003, îndreptarea ulterioară a acestei greșeli prin simple note contabile nefiind de natură a înlătura realitatea operațiunii de majorare a capitalului social cu sume de bani pentru care reclamanta a beneficiat de facilități fiscale și pentru care exista interdicția expresă de a fi utilizate pentru majorarea capitalului social.
De asemenea, în condițiile în care cheltuielile de organizare de șantier nu au la bază documente justificative: contract în care acestea să fie prevăzute sau devize de lucrări acceptate de beneficiar, etc.reținând cantitatea Mam ateriilor prime incluse în această categorie, cu acest titlu, instanța a constatat că, în mod justificat și legal organul de inspecție fiscală a exclus aceste cheltuieli din categoria cheltuielilor deductibile fiscal și a apreciat că aceste cheltuieli sunt nedeductibile fiscal.
În privința solicitării reclamantei formulată la punctul 1 din motivarea cererii introductive privind cheltuielile cu scoaterea din gestiune a mijloacelor fixe scoase din funcțiune, instanța a constatat că prin decizia de soluționare a contestației formulată de către reclamantă acest capăt de cerere a fost admis astfel că acțiunea în contencios administrativ formulată în legătură cu obligațiile fiscale stabilite suplimentar în legătură cu aceste cheltuieli sunt lipsite de interes.
Față de cele de mai sus, instanța a apreciat că acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamantă pentru anularea actelor administrativ fiscale emise de pârâtă este netemeinică și nelegală, motiv pentru care, în temeiul art. 8,10,18 din Legea nr. 554/2004, art. 218 alin. 2,.proc.fiscală, art. 274.proc.civ instanța urmează să respingă acțiunea reclamantei, conform dispozitivului prezentei fără obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată suportate de către reclamantă, aceasta din urmă fiind cea căzută în pretenții, conform dispozitivului prezentei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen și legal timbrat, a declarat recurs reclamanta - SRL, solicitând admiterea acestei căi de atac, casarea sentinței și în urma rejudecării în fond a cauzei să se dispună anularea deciziei nr.47037/6.11.2007 emisă de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice S
În motivarea recursului se arată că societatea a rectificat în timpul controlului, atât în contabilitate, cât și la Registrul Comerțului SMp rin nota contabilă nr.89/15 martie 2007, înregistrarea eronată de majorare a capitalului social prin nota contabilă nr.84/5 decembrie 2005, nefiind încălcate prevederile legale privind utilizarea sumelor reprezentând facilitate fiscală, iar diferențele de impozit pe profit stabilite pentru anul 2001 sunt prescrise potrivit Codului d e procedură fiscală.
Referitor la cheltuielile cu organizarea de șantier recurenta arată că, considerarea acestor cheltuieli ca și nedeductibile fiscal este eronată și abuzivă, deoarece acestea au fost recuperate din valoarea lucrărilor efectuate reprezentând 3 - 4 % din valoarea acestora.
Faptul că organizarea de șantier nu este cuprinsă în contractele cu beneficiarii nu dă dreptul organului fiscal de a le considera nedeductibile fiscal, fiind cheltuieli proprii ale societății, efectuate în scopul creării condițiilor necesare de desfășurare a lucrărilor.
Instanța de fond a apreciat că expertiza contabilă efectuată în cauză ar susține poziția intimatei și nu ar demonstra temeinicia susținerilor recurentei. Este adevărat că expertul contabil și-a expus părerea într-un mod destul de complicat și totodată a făcut anumite aprecieri de ordin teoretic, care nu puteau fi primite de instanță ca și concluzii legale și pertinente, dar tot în raportul de expertiză se arată că recurentei i s-a făcut o impunere în plus cu 101.166 lei. Totodată, expertul arată că sumele datorate în legătură cu TVA-ul stabilit de organul fiscal sunt deductibile fiscal.
Referitor la punctul 3 din contestație, expertul opinează cât se poate de clar că nu se datorează TVA pentru despăgubirile achitate de către societățile de asigurare, iar în ceea ce privește cheltuielile cu organizarea de șantier, același expert arată la fila 2 din raportul suplimentar de expertiză că acestea sunt deductibile fiscal, sancțiunea evidențierii incorecte a acestora în contabilitate fiind doar o amendă, și nicidecum luarea în calcul de către organul fiscal.
În drept se invocă disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în baza disp. art.3041Cod procedură civilă, instanța constată că recursul declarat în cauză este neîntemeiat.
Astfel, în urma controlului efectuat la societatea recurentă și finalizat prin întocmirea raportului de inspecție fiscală din data de 16.05.2007 (fila 28 - 38) s-a constatat faptul că în anul 2001 societatea recurentă a realizat investiții pentru care i s-au acordat facilități fiscale în temeiul dispozițiilor din Legea 133/1999, în sumă de 70.557 lei care a fost scăzută din impozitul pe profit, cu condiția ca profitul anului respectiv să fie repartizat în contul 1068 - alte rezerve. În anul 2005 societatea recurentă mărește însă capitalul social cu rezervele legale constituite și în conul 1068, situație în care s-a constatat că societatea a pierdut facilitatea acordată în decembrie 2001, în anul 2005 când a repartizat suma din contul 1068 pentru majorarea de capital social, astfel că în mod corect s-a procedat la recalcularea impozitului pe profit pentru această sumă.
Întrucât controlul a avut în vedere perioada 1 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2006 și s-a constatat că societatea recurentă a pierdut facilitatea acordată în decembrie 2001, în anul 2005, când a repartizat această sumă pentru majorarea de capital social, organul de control în mod corect nu a avut în vedere la calcularea impozitului pe profit pentru această perioadă înscrisurile pe care le invocă recurenta, respectiv nota contabilă nr.89/15 martie 2007 și actul adițional nr.90/15 martie 2007. În ceea ce privește afirmația recurentei că diferențele de impozit pe profit stabilită pentru anul 2001 sunt prescrise, se constată că data de la care începe să curgă termenul de prescripție este anul 2005, când recurentul a renunțat din proprie inițiativă la facilitatea fiscală acordată în anul 2001, prin utilizarea sumei reprezentând facilități fiscale la majorarea capitalului social, fapt care contravine dispozițiilor art.22 pct.6 din Legea 571/2003.
În ceea ce privește impozitul pe profit stabilit suplimentar, aferent cheltuielilor cu organizarea de șantier, se constată că și sub acest aspect este legală soluția pronunțată de prima instanță, deoarece pentru a putea fi acceptate aceste sume ca și cheltuieli deductibile trebuia să fie prevăzute în contracte, respectiv în devizul general semnat de ambele părți, ori aceste sume au fost înregistrate în contabilitatea recurentei în baza unor devize de lucrări întocmite unilateral de către aceasta, devize evident nesemnate de beneficiarul lucrării și nefacturate acestuia.
Conform disp. art.21 alin.1 din Legea 571/2003, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.
Referitor la faptul că organul de control a calculat TVA pentru despăgubirile primite de la societatea de asigurare, instanța de recurs constată că, față de dispozițiile legale aplicabile în cauză, prima instanță, în mod corect nu a avut în vedere concluziile expertului în acest sens, astfel, conform art.55 pct.2 din HG 589/2002 nu se exclud din baza de impozitare sumele încasate pentru acoperirea prejudiciilor provocate de distrugerea, deteriorarea, nerestituirea în termen a bunurilor închiriate sau altele similare, care reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate.
Conform disp. art.17 din Legea 500/1994, în cazul nerecuperării integrale pe calea amortizării, a valorii de intrare a mijloacelor fixe scoase din funcțiune, agenții economici asigură acoperirea valorii neamortizate din sumele rezultate în urma valorificării acestora, iar diferența rămasă neacoperită se include în cheltuieli excepționale, nedeductibile fiscal pe o perioadă de maximum 5 ani sau diminuează capitalurile proprii cu respectarea dispozițiilor legale.
Societatea recurentă a încasat de la societatea de asigurări suma de 153.368.973 lei fără TVA, sumă cu care se diminuează cheltuielile nedeductibile la calculul impozitului pe profit, situație în care organul de control a calculat taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor despăgubiri plus majorări și penalități de întârziere.
Prima instanță a constatat că argumentele din expertiză formulate în sensul aprecierii ca netemeinice a constatărilor cuprinse în decizia de impunere contestată, sunt doar opinii personale ale expertului, neîntemeiate pe o dispoziție legală, situație în care acestea nu au fost avute în vedere, în mod corect, de către această instanță.
Pentru aceste considerente, instanța constată că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, situație în care, în baza disp. art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul și va mențin în totalitate hotărârea atacată.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către partea intimată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
RESPINGEca nefondatrecursul declarat de recurenta reclamantă- SRLcu sediul în,-, Județ S M, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice cu sediul în S M, Romană, nr.3-5, județ S M, împotriva sentinței nr.168/CA din 25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare,pe care o menține în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:
- - - - - - - -
Red.dec.jud.
Jud.fond
Dact.
4 exemplare/ 6 noiembrie 2009
-2 comunicăriefectuate și predate la expediție în data de:6 noiembrie 2009.
- - SRL -,-, Județ S
- - S M, Romană, nr.3-5, județ S
Președinte:Marcela FilimonJudecători:Marcela Filimon, Simona Marinescu, Marilena Boța
