Contestație act administrativ fiscal. Decizia 538/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
DECIZIA NR.538/CA/2009-
Ședința publică din 29 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Marcela Filimon JUDECĂTOR 2: Simona Marinescu
JUDECĂTOR 3: Marilena Boța
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurentul reclamant domiciliat în O,-,.2, Județ B, în contradictoriu cu intimata pârâtăAdministrația Finanțelor Publicecu sediul în O, str.- nr.2, județ B, Cod poștal - și intimata chemată în garanție Administrația Fondului pentru Mediu cu sediul în B, nr.294 Corp A, sector 6, Cod poștal -, împotriva sentinței nr.476/CA din 16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiectcontestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul intimatului pârât Administrația Finanțelor Publice B prin consilier juridic în baza delegației de la dosar, lipsă fiind recurentul reclamant și intimata chemată în garanție Administrația Fondului pentru Mediu
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul nu a fost timbrat, deși recurentul reclamant a fost citat cu mențiunea timbrării, precum și faptul că intimata pârât Administrația Finanțelor Publice a municipiului Oad epus la dosar întâmpinare, după care:
Reprezentantul intimatei pârâte Administrația Finanțelor Publice a municipiului O invocă excepția de netimbrate a recursului.
Instanța, rămâne în pronunțare asupra excepției de netimbrare a recursului.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.476/CA din 16.06.2009, Tribunalul Bihora respins excepția inadmisibilității, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului O, și chemata în garanție Administrația Fondului Pentru Mediu și cererea de chemare în garanție. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Examinând cu prioritate excepția de inadmisibilitate invocată, instanța a constatat că anterior promovării acțiunii în instanță, reclamantul a introdus plângerea prealabilă prevăzută de art.7 din 554/2004, plângere care a fost respinsă de către pârâtă prin adresa cu nr. -/11.12.2008, aflată la fila 4 dosar, astfel încât instanța urmează să respingă ca nefondată excepția invocată.
Reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca Ford, iar pentru a-l înmatricula în România, pârâta Administrația Finanțelor Publice Oac ondiționat acest lucru de plata taxei de poluare prevăzută de OUG 50/2008, stabilind prin decizia nr.-/04.11.2008, în sarcina reclamantului, o taxă de poluare în cuantum de 1.554 lei, care a fost achitată prin chitanța seria - nr.-/05.11.2008.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Conform art.4 din OUG 50/2008, "obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România".
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul a apreciat că în speță nu sunt încălcate disp. art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene. Astfel, potrivit disp. OUG 50/2008, România, stat membru al Comunității Europene, nu supune direct sau indirect produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituită de disp. OUG 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului. Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
Caracterul taxei prevăzute de disp. OUG 50/2008, ca fiind unul de poluare, rezultă din dispozițiile art.1 al.2, care enumără categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează să fie finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar dacă legiuitorul nu a găsit o formulă foarte potrivită, prin condiționarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare, cum era cea prevăzută de disp.art.214/1 fiscal și apreciată ca nelegală de către instanțe. Nu în ultimul rând, tribunalul a apreciat că nu trebuie omis nici faptul că instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că în mod corect pârâta a refuzat reclamantului restituirea taxei de poluare reglementată de disp. OUG 50/2008, dispoziții care sunt compatibile cu dreptul comunitar, acțiunea formulată fiind nefondată, motiv pentru care o va respinge.
Ca o consecință a respingerii acțiunii introductive, pentru considerentele arătate mai sus, instanța a respins și cererea de chemare în garanție a chematei în garanție Administrația Fondului pentru Mediu, formulată de pârâta Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, însă netimbrat, a declarat recurs reclamantul, prin care a solicitat casarea sentinței ca netemeinică și nelegală, anularea actului administrativ de impunere a taxei și restituirea sumei plătite ca taxă de poluare.
Recursul nu este motivat în drept.
Se constată că pentru termenul din 29.10.2009 recurentul reclamant, a fost citat cu mențiunea achitării taxei de timbru în sumă de 19,5 lei prin chitanță CEC plus 0,15 lei timbru judiciar, dar acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Față de aceste împrejurări, Curtea de Apel Oradea, în temeiul art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997 urmează să anuleze ca netimbrat recursul de față, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Anulează ca netimbratrecursul declarat de recurentul reclamant domiciliat în O,-,.2, Județ B, în contradictoriu cu intimata pârâtăAdministrația Finanțelor Publicecu sediul în O, str.- nr.2, județ B, Cod poștal - și intimata chemată în garanție Administrația Fondului pentru Mediu cu sediul în B, nr.294 Corp A, sector 6, Cod poștal -, împotriva sentinței nr.476/CA din 16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor,pe care o menține în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:
- - - - - - - -
Red.dec.jud. -
Jud.fond
Dact.
5 exemplare/ 4 noiembrie 2009
-3 comunicăriefectuate și predate la expediție în data de: 4 noiembrie 2009
- recurent reclamant - - O,-,.2, Județ
- intimat pârât - Administrația Finanțelor Publice - O, str.- nr.2, județ
- intimata chemat în garanție - Administrația Fondului pt. Mediu - B,
nr.294 Corp A, sector 6
Președinte:Marcela FilimonJudecători:Marcela Filimon, Simona Marinescu, Marilena Boța