Contestație act administrativ fiscal. Decizia 623/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 623/2008
Ședința publică de la 25 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga judecător
JUDECĂTOR 2: Morina Napa
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier: -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE P N, împotriva sentinței civile nr. 39/CF din 23 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la a doua strigare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997
S-au verificat actele și lucrările dosarului și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a reținut în pronunțare.
A:
- deliberând -
Asupra recursului contencios administrativ fiscal de față constată următoarele:
Prin sentința civilă 39/CF/23 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul - a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta (fostă ) în contradictoriu cu pârâta ADMINSTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE P N, fiind obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 905 lei actualizată cu rata dobânzii până la data plății. Totodată a fost respinsă cererea de anulare a actului seria - nr. -/15.07.2007.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: Reclamanta a achiziționat un autoturism pentru care a achitat taxa specială de primă înmatriculare prevăzută de art.214 alin. l din Legea nr.571/2003.
Considerând nelegală taxa percepută, reclamanta s-a adresat autorității fiscale solicitând restituirea acesteia și formulând în acest sens contestația depusă la dosar.
Pe fondul cauzei acțiunea a fost apreciată ca fiind întemeiată în parte pentru motivele care urmează:
Taxa specială de înmatriculare cunoscută sub denumirea de taxă de primă înmatriculare este prevăzută de art.2141, 2142și 2143din Legea nr.571/2003. Cu începere de la 01.07.2008, odată cu intrarea în vigoare a G nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prevederile art.214,214 și 214 din Codul Fiscal urmează a fi abrogate. Textele de lege mai sus arătate au fost introduse în Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 modificată prin G nr. 110/2006.
Prin aceste texte de lege a fost instituită obligația de plată a obligației fiscale denumită " taxă de primă înmatriculare" care potrivit art.214 alin 2 se plătește " cu ocazia primei înmatriculări în România".
În cauză au incidență în mod direct și dispozițiile dreptului comun direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
Astfel are incidență art.90 paragraful 2 din Tratatul Constituției al Uniunii Europene potrivit cărora "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Un efect indirect al taxei instituite prin art.2141- 2143din Codul Fiscal este regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele second-hand provenite din România și autovehiculele second-hand provenite din alte state membre ale Uniunii Europene. Dacă autoturismele second-hand înmatriculate deja în România sunt exceptate potrivit art.2142din Legea nr.571/2003 de la plata taxei de primă înmatriculare, nu de același regim fiscal se bucură și autoturismele second-hand înmatriculate în alte state.
Indiferent de scopul declarat de legiuitorul român (în speță Guvernul sau Parlamentul României) atâta timp cât regimul fiscal este diferit prin regimul fiscal impus de dreptul intern se încalcă dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratat.
Deși prevederile art.2141- 2143din Codul Fiscal nu au fost declarate nici neconstituționale și nici discriminatorii, potrivit art.148 alin 2 și 4 din Constituția României, prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are prioritate față de dispozițiile contrare cum sunt cele ale art. 2141- 2143din Codul Fiscal și potrivit art.148 alin 4 autorității judecătorești îi revine obligația de a da eficiență normelor de drept comunitar.
Pentru motivele astfel arătate temeiul juridic invocat de autoritatea fiscală, are natura unei taxe cu efect echivalent și discriminatoriu fiind în contradicție cu dreptul comunitar direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
Cu privire la cererea de anulare a actului cu seria - nr. -/2007 instanța a constat că acesta este o chitanță, și nu un act administrativ în sensul art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu este susceptibil de anulare.
Ceea ce este admisibil în cauză, este cererea de restituire a taxei cu rata dobânzii legale la data plății, precum și cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE P N, scutit de plata taxei de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 17 din Legea 146/1997.
În motivarea recursului, s- arătat că potrivit dispozițiilor art. 1 al. 5 din Constituția României și ale art. 214 al. 1 Cod fiscal taxa specială este datorată, reglementarea acesteia nefiind declarată neconstituțională sau discriminatorie. Pe de altă parte, această reglementare nu încalcă Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană, taxa auto aplicându-se tuturor autoturismelor, produse în România sau în alte state, la prima înmatriculare a acestora în România.
De asemenea, prin OUG50/2008, care înlocuiește începând cu data de 01 iulie 2008 taxa specială prevăzută de art. 214 Cod fiscal, se reglementează procedura de restituire a diferenței dintre suma achitată de contribuabili în perioada 01 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea OUG50/2008.
Cu privire la cheltuielile de judecată s-a susținut că în cauză nu poate fi reținută culpa pârâtei, actele emise nefiind anulate de instanță.
Intimata reclamantă, legal citată, nu s-a prezentat și nu a fost reprezentată în fața instanței, iar prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acestuia.
Examinând recursul promovat, pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 3041Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Reglementarea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule a fost realizată prin introducerea articolelor 2141- 2143în Codul fiscal, în baza Legii 343/2006, începând cu data de 01.01.2007. Astfel, cu ocazia primei înmatriculări în România se plătește taxa specială potrivit regulilor prevăzute de art. 2141, cu situațiile de excepție indicate de art. 2143Cod fiscal.
În baza acestor dispoziții, astfel cum au fost modificate de OUG110/2006, reclamantă a plătit la data 15 iulie 2007 suma de 905 lei, reprezentând taxa specială, pentru autoturismul achiziționat din Germania.
Deși a solicitat restituirea taxei plătite, P N, prin adresa 26833/26.02.2008 refuzat restituirea, susținând caracterul legal al obligației de plată a taxei.
Instanța apreciază că reglementarea obligației de plată a taxei speciale prin dispozițiile arătate, în vigoare până la data de 01 iulie 2008, este contrară dispozițiilor art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, stabilind pentru autoturismele second-hand provenite din state membre ale Uniunii Europene un regim juridic fiscal distinct față de cel aplicabil produselor naționale similare în situația înmatriculării în România.
Astfel, pentru autoturismele provenite dintr-un alt stat membru este datorată la reînmatriculare în România taxa specială arătată, spre deosebire de autovehiculele naționale care nu sunt supuse acestui regim.
Efectul direct al incidenței dispozițiilor Codului fiscal este încălcarea principiului libertății circulației mărfurilor, prin dezavantajarea, directă sau indirectă, autovehiculelor din celelalte state membre în competiția cu produsele naționale similare. Pe de altă parte, relevanță din perspectiva respectării principiului libertății circulației mărfurilor prezintă și cuantumul ridicat al taxei speciale care reprezintă un alt impediment al libertății de circulație a mărfurilor, având în vedere de faptul că în situația neplății acesteia, nu este posibilă operațiunea tehnică de înmatriculare a autovehiculelor în România cu consecința reglementării unei forme de protecție a produselor naționale.
Constatând incompatibilitatea dispozițiilor naționale cu cele comunitare în această materie, având în vedere dispozițiile art. 148 al. 2, 4 din Constituția României, ale art. 2 din Legea 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța, în aplicarea dispozițiilor art. 90 din Tratat, apreciază ca întemeiată cererea de restituire formulată de reclamantă.
Motivul de recurs privitor la intrarea în vigoare a OUG50/2008 la 01 iulie 2008 invocat de către pârâtă nu este fondat, întrucât aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG50/2008 în prezenta cauză reprezintă încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii, prin aplicarea prevederilor OUG50/2008 unei situații născute anterior.
Referitor la cheltuielile de judecată instanța apreciază că stabilirea obligației de plată în sarcina pârâtei, parte căzută în pretenții ca urmare a admiterii, chiar în parte, a acțiunii este conformă dispozițiilor art. 274 alin.1 Cod procedură civilă.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, va fi respins, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P, cu sediul în P N,- bis. județul N, împotriva sentinței civile nr. 39/CF din 23 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata -reclamantă(fostă, cu domiciliul în P N,-, -. A,. 8, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, - |
Red. Red. 2 ex. 03 oct. 2008
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera