Contestație act administrativ fiscal. Decizia 621/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia nr. 621/2008

Ședința publică de la 25 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga judecător

JUDECĂTOR 2: Morina Napa

JUDECĂTOR 3: Vera

Grefier: -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi au fost pe rol judecarea recursurilor declarate de recurentele-pârâte DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE P N, împotriva sentinței civile nr. 23 CF din 30 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la a doua strigare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că ambele recursuri au fost declarate și motivate în termen, scutite de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.

S-au verificat actele și lucrările dosarului și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a reținut în pronunțare cu privire la cele două recursuri.

A:

- deliberând -

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 23/CF/30 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, s- respins excepția lipsei procedurii prealabile și s-a admis în parte acțiunea promovată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a municipiului P N și Direcția Generală a Finanțelor Publice N, în sensul că au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 5.728 lei, reprezentând taxa specială de primă înmatriculare, precum și dobânda aferentă.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamantul a solicitat prin acțiune obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme, achitată cu chitanța seria - nr. - din 11 iulie 2008, pentru înmatricularea unui autoturism marca Wolkswagen Golf, fabricat în Germania.

Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe și, motivat de refuzul de restituire al pârâtei, a sesizat instanței de judecată, susținând că taxa este nelegală, fiind în contradicție cu prevederile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

Tribunalul a apreciat că taxa de primă înmatriculare este nelegală, dispozițiile art. 2141, 2142și 2143din Legea 571/2003 fiind în contradicție cu dispozițiile art. 90 paragraful 2 din Tratatul Comunității Europene.

Având în vedere prevederile art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, tribunalul a reținut că dispozițiile art. 90 din Tratat au prioritate față de dispozițiile contrare din legislația națională (art. 2141- 2143Cod fiscal), iar judecătorul național are obligația de a da eficiență normelor de drept comunitar.

Referitor la actul administrativ fiscal a cărui anulare s-a solicitat prin acțiune, respectiv adresa nr. 27304/20 martie 2008 tribunalul a apreciat că răspunsul pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P N la cererea de restituire a taxei nu reprezintă o decizie susceptibilă de anulare, procedând, în consecință, la admiterea în parte a acțiunii, în sensul obligării pârâtelor la restituirea către reclamant a taxei de primă înmatriculare în sumă de 5728 lei.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P

1. Recurenta - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Nai nvocat, în primul rând, lipsa calității sale procesuale pasive în cauză, având în vedere că nu este parte în raportul de drept fiscal dedus judecății, actele contestate în speță fiind emise de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P

În subsidiar, recurenta a susținut că în mod greșit s-a respins excepția lipsei procedurii prealabile în raport de dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004, iar pe fond se impunea respingerea acțiunii, întrucât taxa de primă înmatriculare a fost percepută în baza unor dispoziții legale în vigoare și care nu au fost declarate neconstituționale sau discriminatorii.

2. Recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI PNa criticat hotărârea instanței de fond sub următoarele aspecte:

- În mod greșit s-a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, întrucât reclamantul nu a formulat contestație împotriva actului administrativ fiscal, conform art. 205 din nr.OG 92/2003;

- În mod greșit s-a admis acțiunea, prin soluția dată încălcându-se prevederile art. 1 alin. 5 din Constituția României. Concret, actul normativ ce stabilește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este Legea 571/2003, respectiv art. 214 (1), text ce nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu.

Aceasta reglementare, în opinia recurentei, nu încalcă Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, întrucât taxa se aplică tuturor autoturismelor, produse în România sau în alte state.

Pe de altă parte, restituirea de sume de la buget se face în condițiile art. 117 din nr.OG 92/2003, condiții ce nu sunt îndeplinite de debitor la data cererii.

De asemeni, recurenta invocă faptul că de la data de 01 iulie 2008 a intrat în vigoare nr.OUG 50/2008, care prevede că "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada ianuarie 2007 - 30. iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".

Pentru aceste motive, recurenta - pârâtă solicită casarea sentinței de fond și menținerea obligației de plată a taxei speciale stabilite în sarcina intimatului - reclamant.

Intimatul - reclamant a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că în ce privește excepția lipsei procedurii prealabile - tribunalul a reținut corect că cererea de restituire a sumei întrunește condițiile unei plângeri prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea 554/2004, iar pe fond, în mod legal s-a procedat la aplicarea cu prioritate dreptului comunitar.

Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, curtea apreciază că recursul pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N este întemeiat pentru următoarele considerente:

În raportul de drept fiscal dedus judecății, părțile sunt: reclamantul - pe de o parte și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P N - pe de altă parte.

Acest lucru rezultă cu claritate din actele dosarului: chitanța seria - nr. -/11 iulie 2007, emisă de Trezoreria P N, contestația adresată de reclamant ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P N, răspunsul acestei instituții concretizat în adresa nr. 27304/20 martie 2008.

Așa fiind, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice N nefiind parte în raportul juridic dedus judecății, nu avea calitate procesuală pasivă în cauză.

Ca urmare, în temeiul art. 312 al. l, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul promovat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, în sensul că va modifica în parte sentința recurată, respingând acțiunea față de această pârâtă, pentru lipsa calității procesuale pasive.

În ce privește recursul promovat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P N, curtea constată că recursul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Cu referire la excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, curtea reține că este corectă aprecierea instanței de fond cu privire la caracterul cererii nr. 27304/28 februarie 2008 prin care reclamantul solicita pârâtei restituirea sumei de 5728 lei, percepută ca taxă specială de primă înmatriculare.

În condițiile în care reclamantul a solicitat pârâtei restituirea taxei de primă înmatriculare, iar pârâta, prin adresa nr. 27304/28 februarie 2008 i-a adus la cunoștință refuzul de restituire a acestei taxe, arătând - în finalul actului că acesta poate fi atacat la instanța de contencios administrativ competentă, conform art. 188 alin. 2 din nr.OG 92/2003, este evident că în cauză s-a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004.

Actul administrativ emis de pârâtă sub nr. 27304/28 februarie 2008 concretizează, practic, refuzul autorității administrative de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim, fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. (c), art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004, precum și cele ale dispozițiilor art. 41 din OG92/2003.

Ca urmare, reclamantul a urmat procedura prealabilă, respectiv cea impusă de art. 7 din Legea 554/2004, soluția de respingere a excepției ce viza acest aspect fiind legală și temeinică.

Pe fondul cauzei, curtea apreciază ca neîntemeiate criticile recurentei, pentru următoarele considerente:

Taxa specială, denumită "taxă de primă înmatriculare" este prevăzută de art. 2141, 2142și 2143din Legea 571/2003, fiind introduse prin Legea 343/2006, modificată prin nr.OUG 110/2006, fiind stabilită în sarcina proprietarilor de mașini "cu ocazia primei înmatriculări în România".

Pe de altă parte, art. 90 din Tratatul ce instituie Comunitatea Europeană, reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării libertății de circulație a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, regula prevăzută fiind că toate statele membre trebuie să se abțină în a institui, respectiv - sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.

Este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea, că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competență, atunci când dă efect direct dispozițiilor comunitare (art. 90 din Tratat), să aplice procedurile naționale de așa manieră, încât drepturile prevăzute în Tratat să fie efectiv și pe deplin protejate.

E s-a pronunțat, în cauza "Ndasdi și " în sensul că o taxă de înmatriculare impusă autoturismelor second - hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru - este discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful 1 din Tratat.

Din această perspectivă, curtea constată că tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de o manieră care să recunoască particularului dreptul său de a nu-i fi impusă o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a unui autoturism second - hand importat dintr-un stat membru al Uniunii.

În ceea ce privește prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008, invocate de recurentă, curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 01 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.

În atare situație, intimatul - reclamant a fost îndreptățit la restituirea integrală a taxei încasate nelegal.

Noua taxă de poluare, prevăzută de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.

De altfel, aplicarea în speță a dispozițiilor nr.OUG 50/2008 ar aduce atingere principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, întrucât acest act normativ nu se poate aplica unei situații juridice născute anterior intrării sale în vigoare.

Ca urmare, reținând ca neîntemeiat și acest argument al recurentei, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

Admite recursul contencios administrativ formulat de recurenta - pârâtăDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N,împotriva sentinței civile nr. 23 CF din 30 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, cu domiciliul în P N,-, -. C,. 45, județul

Modifică în parte sentința civilă nr. 23 CF din 30.05.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, în sensul că respinge acțiunea față de pârâta N pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ formulat deADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P, cu sediul în P N,- bis. județul N, împotriva aceleiași sentințe în contradictoriu cu același intimatat - reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Pt. Grefier,

- -

GREFIER SECȚIE

Red.

Red.

Tehnored. 3 ex.

20/22 oct. 2008

Președinte:Mona Gabriela Ciopraga
Judecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 621/2008. Curtea de Apel Bacau