Contestație act administrativ fiscal. Decizia 639/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--05.05.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.639
Ședința publică din 28 mai 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A, împotriva Sentinței civile nr. 361/18.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect restituire taxe.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat lipsă avocat, pentru pârâta recurentă se prezintă consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea reclamantului intimat, în 2 exemplare, un exemplar se înmâneazâ reprezentantului pârâtei recurente.
Avocat depune la dosar împuternicirea avocațială pentru reprezentarea în cauză a reclamantului intimat.
Consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtei recurente.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită instanței suspendarea judecării cauzei, conform art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, respectiv a recursului până la soluționarea definitivă a procedurii de înfringement și pe necesitatea sesizării Curții de Justiție a Comunităților Europene, pentru a se solicita acesteia analiza compatibilității taxei de primă înmatriculare române cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în temeiul art. 234 din Tratat, așa cum aceste solicitări sunt menționate în cererea de recurs.
Avocatul reclamantei intimate solicită respingerea cererii de suspendare formulată de reprezentantul pârâtei recurente.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului formulat, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei intimate.
Avocatul reclamantei intimate solicită respingerea recursului, făă cheltuieli de judecată.
Instanța respinge ca nefondată cererea de suspendare a judecății, pentru că în privința derulării procedurii prevăzute de art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană în fața Comisiei europene, se observă că procedura de "infringement", declanșată de către Comisie împotriva României cu privire la taxa de primă înmatriculare nu este o judecată în sensul art. 244 Cod de Procedură Civilă, nefiind sesizată Curtea de Justiție a Comunităților Europene la momentul soluționării prezentei cauze, derulându-se în prezent negocieri între Guvernul României și Comisia Europeană cu privire la modificarea legislației fiscale
Potrivit art. 244 punctul 1 Cod de Procedură Civilă, (1) instanța poate suspenda judecata "când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți";
Or, procedura prevăzută de art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu este, în mod integral, o procedură judiciară, ci una administrativă, în care nu se examinează legislația română în vigoare la momentul plății taxei contestate în prezenta cauză.
În consecință, judecata la care se face referire în cererea pârâtei nu are legătură cu obiectul pricinii, de vreme ce - la sesizarea Comisiei, în baza art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - Curtea de Justiție a Comunităților Europene nu va examina conformitatea cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană a dispozițiilor art. 2141din Codul Fiscal român, astfel cum erau în vigoare în anul 2007, când reclamantul a plătit taxa contestată.
Curtea remarcă, totodată, că această procedură se poate finaliza și prin acceptarea de către Comisia Europeană a modificărilor legislative propuse de Statul Român pentru viitor în domeniul taxei de primă înmatriculare, modificare care nu are efecte pentru trecut, respectiv fără a se solicita Statului Român să restituie taxele percepute anterior acestor negocieri.
Acceptarea acestei modificări de către Comisie poate determina o decizie a acestei instituții de a nu sesiza Curtea de Justiție a Comunităților Europene, situație în care nu se poate reține existența unei judecăți de care atârnă dreptul reclamantei la restituirea taxei percepută de Statul Român cu încălcarea dreptului comunitar.
De aceea, fiind vorba de două proceduri paralele, cu efecte diferite, sesizarea eventuală a Curții de Justiție a Comunităților Europene în baza art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu împiedică sesizarea instanțelor naționale cu privire la cererea de restituire a taxelor percepute de Statul Român cu încălcarea dreptului comunitar.
Curtea subliniază, de asemenea, că și în cazul în care va fi sesizată Curtea de Justiție a Comunităților Europene de către Comisia Europeană, instanța supremă a Uniunii Europene nu va putea decât să constate că Statul Român a încălcat dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană prin instituirea taxei de primă înmatriculare, dar nu va dispune obligarea Statului Român la restituirea taxelor respective, pentru că nu acesta este obiectul procedurii de infringement, ci constatarea încălcării dreptului comunitar de către România.
Curtea precizează, sub acest aspect, că dreptul particularilor la repararea prejudiciilor produse de către statele membre prin încălcarea dreptului comunitar este independent de acțiunea Comisiei Europene și că nu poate fi condiționată repararea acestor prejudicii de constatarea prealabilă a încălcării dreptului comunitar de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În acest sens, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat - în hotărârea dată la 5 martie 1996 în cauzele conexate C-46/93 și C-48/93, Du Pcheur SA contra și Queen contra Secretary of for Transport, ex parte: (cunoscută ca hotărârea " III") - că "- în cazul în care repararea prejudiciului ar fi condiționată de cerința unei constatări prealabile de către Caî ncălcării dreptului comunitar imputabilă unui stat membru, aceasta ar fi contrară principiului eficacității dreptului comunitar, din moment ce o astfel de condiție ar exclude orice drept la despăgubire atâta timp cât încălcarea prezumată nu a făcut obiectul unei acțiuni introduse de către Comisie în temeiul articolului 169 din tratat și nici al unei hotărâri pronunțate de către Or, drepturile de care beneficiază persoanele particulare, care decurg din dispozițiile comunitare având un efect direct în ordinea juridică internă din statele membre, nu pot depinde de modul în care Comisia apreciază oportunitatea de a acționa în temeiul articolului 169 din tratat împotriva unui stat membru și nici de pronunțarea de către Cau nei eventuale hotărâri de încălcare a dreptului comunitar (în acest sens, Hotărârea din 14 decembrie 1982, 314/81, 315/81, 316/81 și 83/82,. p. 4337, considerentul 16)".
Instanța respinge cererea de suspendare și legat de invocarea necesității sesizării, în temeiul art. 234 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, pentru analiza compatibilității taxei de primă înmatriculare română cu dispozițiile art. 90 Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Curtea precizează că, potrivit art. 234 (fostul articol 177) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană:
"Curtea de Justiție este competentă să hotărască, cu titlu preliminar, cu privire la:
interpretarea prezentului tratat;
validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile Comunității și de;
interpretarea statutelor organismelor înființate printr-un act al Consiliului, în cazul în care statutele respective prevăd acest lucru.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru, această instanță judecătorească poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții de Justiție să decidă cu privire la această chestiune.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe judecătorești naționale ale cărei hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță judecătorească este obligată să sesizeze Curtea de Justiție."
În soluționarea cererii de suspendare instanța, ia în considerare opinia exprimată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în această privință, prin hotărârea din 6 octombrie 1982, dată în cauza Srl și di SpA contra Ministerului Sănătății, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, hotărâre prin care instanța de contencios european de la Luxemburg a stabilit condițiile și limitele "teoriei actului clar", astfel cum este cunoscută în literatura de specialitate.
Astfel, în hotărârea dată în cauza Srl și di SpA contra Ministerului Sănătății, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că "din relația dintre alineatele (2) și (3) ale articolului 177 rezultă că instanțele vizate de alineatul (3) se bucură de aceeași putere de apreciere ca toate celelalte instanțe naționale pentru a evalua dacă este necesară o decizie asupra unui aspect de drept comunitar pentru a pronunța o hotărâre. Prin urmare, aceste instanțe naționale nu sunt obligate să trimită o întrebare privind interpretarea dreptului comunitar adresată în fața acestora în cazul în care respectiva întrebare nu este pertinentă, adică în cazul în care, indiferent care ar fi răspunsul la această întrebare, el nu ar putea avea nici o influență asupra soluționării litigiului.
În paragrafele nr. 13, 14 și 16 din aceeași hotărâre, Curtea Europeană de Justiție a precizat că "în Hotărârea din 27 martie 1963 (în cauzele conexate 28 până la 30/1962, Da, p. 75) Curtea a declarat că "deși articolul 177 alineatul (3) obligă fără nici o restricție instanțele naționale ale căror decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern să trimită Curții orice întrebare privind interpretarea adresată în fața acestora, autoritatea interpretării date de C în temeiul articolului 177 poate, cu toate acestea, să priveze această obligație de cauza sa și să o golească astfel de conținut; este cazul, în special, atunci când întrebarea adresată este identică din punct de vedere material cu o întrebare care a făcut deja obiectul unei hotărâri preliminare într-o cauză similară".
14 Același efect, în ceea ce privește limitele obligației formulate de articolul 177 alineatul (3), poate rezulta dintr-o jurisprudență consacrată a Curții care a rezolvat aspectul de drept respectiv, indiferent de natura procedurilor care au dus la această jurisprudență, chiar în absența unei identități a întrebărilor în litigiu.
16 În cele din urmă, aplicarea corectă a dreptului comunitar se poate impune în mod atât de evident încât să nu lase loc nici unei îndoieli rezonabile privind modul de rezolvare a întrebării adresate. Înainte de a concluziona că este vorba de o astfel de situație, instanța națională trebuie să fie convinsă că acest aspect se impune în mod la fel de evident și instanțelor naționale ale celorlalte membre și Curții de Justiție. Doar în cazul în care aceste condiții sunt îndeplinite, instanța națională se poate abține să mai trimită această întrebare Curții de Justiție și poate să o rezolve pe propria răspundere."
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a concluzionat, în paragraful nr. 21 din această hotărâre, că "articolul 177 alineatul (3) trebuie să fie interpretat în sensul că o instanță națională ale cărei decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când i se adresează o întrebare de drept comunitar, să își îndeplinească obligația de sesizare a Curții de Justiție, cu excepția cazului în care constată că întrebarea adresată nu este pertinentă sau că dispoziția comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc nici unei îndoieli rezonabile".
Având în vedere așa numita "teorie a actului clar", stabilită în hotărârea citată anterior - conform căreia nu este necesară sesizarea Curții de Justiție a Comunităților Europene în cazurile în care jurisprudența sa anterioară este clară în privința chestiunii care necesită interpretarea - Curtea apreciază că în prezenta cauză nu se impune sesizarea Curții de Justiție a Comunităților Europene, dată fiind jurisprudența sa anterioară, prin care a interpretat art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și în raport cu legislațiile altor membre ale Uniunii Europene privind taxele de primă înmatriculare a autovehiculelor.
"Curtea Europeană de Justiție () a afirmat în repetate rânduri că statele membre pot impune taxe de înmatriculare asupra autovehiculelor second-hand importate, cu condiția ca respectivele taxe să respecte dispozițiile articolului 90 din Tratatul CE. Astfel, niciun stat membru nu trebuie să aplice produselor originare din alte membre taxe mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
De asemenea, Curtea a hotărât că taxa de înmatriculare plătită pentru un vehicul nou face parte din valoarea de piață a acestuia, statele membre având astfel obligația de a ține seama de deprecierea reală a vehiculului atunci când calculează respectiva taxă (a se vedea cauzele, C-345/93, Comisia/Danemarca, C-47/88 și Comisia/Republica, C-375/95)."
Organele fiscale pârâte nu au oferit nici un argument în sensul că această jurisprudență nu este aplicabilă și că ar fi necesară o nouă interpretare dată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr. 361/18.03.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins excepțiile și cererea de suspendare a judecății cauzei, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul, împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A,-, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1.914 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme achitată cu chitanțele seria - nr.-/05.03.2007 și seria - nr.-/04.06.2007 actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății, a respins acțiunea pentru anularea actelor nr.-/ad/28.12.2007 și nr.13083/ad/29.01.2008 emise de pârâtă, a obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 40 lei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrației Finanțelor Publice A, având în vedere că actele a căror anulare se cere sunt emise de pârâtă, iar în cererea ce privește restituirea taxei speciale, se întemeiază pe dispozițiile art.21 (4), 117 Cod procedură fiscală și Ordinului nr.1899/2004, dat în aplicarea art.117 Cod procedură fiscală.
Potrivit Cap.1 pct.2 din Anexa la Ordinul. nr.1899/2004, restituirea sumelor se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal, căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art.33 din nr.OG92/2003, care este pârâta conform alin.1 din acest articol.
Pe fond instanța a apreciat că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat. Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța de fond a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare". În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, este de remarcat că, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc ), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc. Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară. Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, trebuie constatată supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat se conchide că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului. Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant, în cuantum de 1322 lei și 1699 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Acțiunea reclamantului este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal, întemeiat pe art.21 (4) și 117 Cod procedură fiscală.
Într-adevăr, reclamantul a achitat taxa, conformându-se dispozițiilor art.2141și 2143Cod fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. În consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor. A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143Cod fiscal, instanța va admite acțiunea reclamantului stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pe pârâtă să o restituie.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu indicele de inflație până la data plății efective, instanța constată că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantului putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea adreselor nr.-/ad/28.12.2007 și nr.13083/ad/29.01.2008, emise de pârâtă, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea, întrucât aceste adrese nu sunt acte administrativ fiscale în înțelesul art.41 din nr.OG92/2003 și nici acte administrative în înțelesul art.2 (1) lit.c din Legea nr.554/2004, ci sunt doar adrese de răspuns la cererile formulate de reclamant și așa cum a stabilit instanța, acțiunea nu are ca temei juridic art.2 (1) lit.h din Legea nr.554/2004, ci restituire taxe achitate și nedatorate.
În cauză a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A solicitând modificarea sentinței, rejudecarea cauzei, în principal, în sensul suspendării prezentei cauze, până la soluționarea definitivă a procedurii de infringement în condițiile art.244 alin.1 pct.1 din Cod procedură civilă și în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată.
Pe fondul cauzei, recurenta critică prima instanță pentru că soluția de admitere a acțiunii nu este fondată, reclamantuldatorând taxa în litigiu astfel, plata taxei de primă înmatriculare se întemeiază pe prevederile art.214 ind. 1 și 214 ind.3 Cod fiscal, coroborat cu prevederile art.31 ind.1 și 32 ind.2 din HG 44 - 2004, art.214 ind.1 alin.1 Cod fiscal prevede că " intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România.
(5) Vechimea autoturismului - autovehiculului rulat se calculează în funcție de data fabricării acestuia."
"art.214 ind.2 speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România."
Art.31 ind.1 din HG 44 - 2004 prevede că "Taxa specială se aplică atât autoturismelor și autovehiculelor comerciale noi, cât și celor rulate.
Art.31 ind.2 pct.1 Taxa specială se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, cu excepția autovehiculelor care sunt înmatriculate temporar în România pe o perioadă de timp egală cu durata de valabilitate a asigurării internaționale (cartea )."
Cum reclamantul a importat un autoturism care cade sub incidența acestor dispoziții legale datorează taxa.
Privitor la reținerea din sentință și anume pretinsa contradicție între dispozițiile art.214 ind.1 și următoarele din Legea nr.571-2003 privind Codul fiscal și prevederile art.90 din Tratatul devine aplicabil în temeiul principiului priorității dreptului comunitar asupra legislației interne, principiu consacrat de art.148 din Constituția României.
a). Dispozițiile art.214 ind.1 și următoarele din Legea nr.571-2003 privind Codul fiscal și prevederile art.90 din Tratatul
În lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora.
Astfel, este binecunoscut faptul că art.90 din Tratatul reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Însă, așa cum rezultă în mod textual și expres din chiar conținutul art.90 alin.1 din Tratatul, cităm: "nici un stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare", norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte membre comunitare.
În speță, se reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (taxa de primă înmatriculare) nu se aplică exclusiv autoturismelor second hand provenind din alte membre ale ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională, respectiv se aplică și autoturismelor noi provenite din alte membre ale, autoturismelor noi și second hand provenite din alte care nu sunt membre ale (, etc.) precum și, cel mai important, autoturismelor noi din producția națională a României.
Astfel, este binecunoscut că această taxă este achitată inclusiv pentru autoturismele și autovehiculele noi din producția națională a României, respectiv pentru mărcile, Daewo, precum și pentru orice alte mărci de autoturisme și autovehicule comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, supuse înmatriculării și fabricate în România, criteriul unic fiind ca aceste autoturisme să se afle la prima înmatriculare în România.
Ca urmare, instituirea criteriului "primei înmatriculări în România" conferă taxei speciale un caracter de maximă generalitate care nu depinde în niciun fel de proveniența geografică sau națională a acestor autoturisme și autovehicule, situație în care nu se poate vorbi în nici un caz de încălcarea art.90 din Tratatul, nefiind vorba despre o măsură protecționistă sau de discriminare negativă a autovehiculelor provenite din alte membre, aflate la prima înmatriculare în România, în comparație cu autovehiculele provenite din România, aflate în aceeași situație de primă înmatriculare în România.
Se mai susține de către pârâtă că trebuie evidențiat că taxa în litigiu este suma specială de prima înmatriculare, deci se plătește doar o singură dată cu privire la un autovehicul indiferent de reînmatriculările ulterioare.
De asemenea, se arată că principalul motiv pentru care a fost admisă acțiunea este acela că taxa de primă înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, rezultând astfel un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din, unde inițial au fost înmatriculate în țara de proveniență, în raport cu autovehiculele înmatriculate deja în România pentru care taxa nu se mai aplică.
În consecință, adoptând acest tip de motivare, practic instanța de fond a decis faptul că însăși stabilirea acestei taxe speciale în cazul autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în statul comunitar de proveniență ar contraveni dispozițiilor art.90 din Tratatul.
Or, o astfel de motivare contravine flagrant tuturor obiecțiilor ridicate de către Comisia Europeană precum și tuturor principiilor și motivațiilor jurisprudențiale degajate din Luxemburg în toate spețele având ca obiect astfel de taxe speciale pentru autoturisme, inclusiv în cadrul procedurii de infringement declanșate împotriva României.
Astfel, organismele comunitare nu au contestat niciodată dreptul statelor membre de a stabili astfel de taxe speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculelor, și nu au susținut niciodată că însăși instituirea în sine a unei astfel de taxe ar contraveni prevederilor art.90 din Tratatul în cazul autovehiculelor noi sau second - hand deja înmatriculate în țările de proveniență, așa cum în mod absolut neîntemeiat a concluzionat instanța de fond, toate aceste organe comunitare pornind, în analiza diferitelor reglementări naționale având acest obiect, de la premisa comună că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora.
Ceea ce, însă, au obiectat, respectiv au hotărât, în mod constant Comisia Europeană și Luxemburg a fost exclusiv în ceea ce privește modul de determinare și calcul al unei astfel de taxe, în sensul respectării principiului proporționalității taxei raportat la gradul de depreciere reală al valorii autovehiculelor.
Astfel, potrivit jurisprudenței constante a Luxemburg, ținând cont de faptul că taxa de primă înmatriculare este o taxă unică și este aplicată atât la autovehiculele noi, cat și la cele second-hand în momentul primei înmatriculări, o dată plătită pentru un vehicul nou, taxa formează o proporție constantă din valoarea capitalului. În consecință, pe măsură ce vehiculul se depreciază, taxa reziduală scade proporțional cu pierderea în valoare a vehiculului. (Exemplu aleatoriu: dacă în cazul unui autoturism nou în valoare de 10.000 euro taxa specială auto ar reprezenta 200 euro, după o anumită perioadă de depreciere a autoturismului în care valoarea acestuia s-ar reduce la 5.000 euro în mod proporțional taxa reziduală ar deveni 100 euro).
În acest sens, Curtea a hotărât în mod constant că, pentru a evita impozitarea discriminatorie a autoturismelor străine second - hand, trebuie să se țină seama de deprecierea acestora, astfel încât taxa impusă să nu depășească valoarea taxei reziduale incluse în valoarea autovehiculelor similare înmatriculate pe piața internă ca fiind noi (Hotărârea din 09.03.1995 în cauza C-345-93 Publica și Ministerio Publico împotriva ).
Ca urmare, o soluție corectă a instanței de fond, care să țină cont integral de jurisprudența Luxemburg ar fi fost o soluție de tipul admitere în parte a acțiunii, exclusiv pentru partea din taxa care depășea valoarea
Soluția instanței de fond se constituie Într-un precedent judiciar periculos în perspectiva modificării acestei taxe speciale auto cuprinse în Codul Fiscal din România. Astfel, chiar și în cazul în care viitoarea taxă auto ar corespunde în mod perfect cerințelor comunitare și jurisprudenței, în sensul respectării principiului proporționalității în raport de deprecierea autovehiculelor, astfel încât taxa impusă pentru autovehiculele second-hand să nu depășească valoarea taxei reziduale incluse în valoarea autovehiculelor similare înmatriculate pe piața internă ca fiind noi, cu toate aceste taxa specială auto ar fi tot de prima înmatriculare în România, și s-ar aplica și autovehiculelor second-hand exclusiv celor aflate la prima înmatriculare în România, iar nu și celor deja înmatriculate.
În privința cazurilor Ungariei și Poloniei În privința cazurile Ungariei și Poloniei, invocate de către contestatoarea ca și cazuri similare soluționate de către E Luxemburg, situația celor două membre ale nu a fost similară cu cea a României, respectiv taxele impuse de către Ungaria și Polonia nu au fost taxe de prima înmatriculare, care să fie aplicate atât autoturismelor din import cât și autoturismelor din producția indigenă, ci o taxă care era percepută exclusiv la importul de autoturisme second-hand, dar care nu se aplică autoturismelor noi importate sau autoturismelor indigene produse în cele două țări, situație în care apărea ca fiind evidentă o discriminare a autoturismelor provenite din alte membre în raport cu autoturismele similare din producția indigena, contrară dispozițiilor art.90 din Tratatul
De asemenea, nici Comisia Europeană ( care a deschis României procedura de infringement) nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare taxei.
Precizează că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul
Arată că 16 membre ale Uniunii Europene practică în prezenta o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( între care, Danemarca, Spania, Ungaria, Belgia, Olanda, Cipru). Mai mult se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directivă în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
Examinând recursurile în raport de prevederile art.304 Cod p c se constată că sunt nefondate și se resping pentru că:
Potrivit art.148 alin.2 din Constituție prevederile tratatelor comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Prin art.214 ind.1 alin.1 și art.214 ind.2 Cod fiscal s-a instituit obligația de a se plăti taxă specială pentru prima înmatriculare a unor autoturisme și autovehicule în România, cu excepțiile expres prevăzute în conținutul acestor texte de lege.
Potrivit reglementărilor cuprinse în Codul fiscal, cuantumul taxei speciale se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii se calculează după formula prevăzuta de art.214 ind.1 alin.3 in funcție de capacitatea cilindrica, vechimea autovehiculului si unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți in anexele speciale ale legi și aceasta este percepută, conform legii, cu începere de la data de 1.2007, deci cu aplicabilitate pentru autovehicule introduse în România după această dată.
Din conținutul dispozițiilor legale sus citate rezultă neîndoielnic că taxa specială de primă înmatriculare nu se percepe pentru autoturismele deja înmatriculate în România anterior datei de 1.2007, ci numai pentru cele înmatriculate în alte membre din Uniunea Europeană și reînmatriculate în România, după introducerea lor în țară.
Art.90 din Tratatul prevede la alin.1, că nici nu stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare, iar la al.2 că nici un sta membru nu poate aplica în cazul produselor provenind din alte membre măsuri de impozitare internă de natură să asigure protecția indirectă a produselor naționale.
Dispozițiile legale sus citate, din codul fiscal român, introduc un regim juridic discriminatoriu din punct de vedere legal pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării în România, în ipoteza în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de origine, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România taxa nu se datorează.
Având în vedere prioritatea dreptului comunitar în raport cu legislația română, potrivit art.148 alin.2 și 4 din Constituție și incidența art.90 din Tratatul, bine a fost admisă acțiunea de prima instanță, constatându-se încălcarea normei din Tratat, motiv pentru care criticile recurentelor sub acest aspect sunt nefondate.
Susținerea din recursuri legată de inexistența unei discriminări, motivat de faptul că, potrivit art.214 ind.1 și următoarele Cod fiscal taxa se aplică tuturor autovehiculelor, indiferent de proveniența geografică, inclusiv și celor fabricate în România, este irelevantă în cauză pentru că discriminarea s-a creat prin raportare la autovehicule înmatriculate deja în România anterior datei de 1 I 2007, data intrării în vigoare a normelor suscitate.
Concluzia se impune și privitor la invocarea, prin recursuri, a împrejurării că taxa în litigiu se aplică numai o singură dată și anume pentru prima înmatriculare în România, excluzându-se pentru situația reînmatriculării aceluiași autovehicul.
Susținerile recurenti cu privire la nelegalitatea sentinței, pentru motivul că dispozițiile art.214 ind.1 și următoarele Cod fiscal nu încalcă normele art.90 din Tratatul CE, invocându-se inexistența unor norme comunitare care să interzică "apriori" stabilirea de taxe în țările membre potrivit libertății de a stabili taxe chiar și sub aspectul nivelului acestora, este irelevantă în soluționarea acțiunii, atâta timp cât s-a demonstrat existența discriminării anterior expuse, și o admitere în parte a acțiunii, sugerată prin recursuri, în sensul de a se admite cererea exclusiv pentru partea din taxă care a depășit valoarea taxei reziduale, inclusă în valoarea autovehiculelor similare înmatriculate ca fiind noi, și de respingere în rest a acțiunii, este o soluție nesusținută juridic din punct de vedere al dreptului administrativ.
Astfel, acțiunea în contencios administrativ vizează respectarea legalității actului administrativ vătămător, în întregul său, potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, astfel că în ipoteza constatării unui temei de drept nelegal, consecința o reprezintă anularea integrală a actului, și nu parțial, cum susțin recurenta, sens în care bine a fost admisă acțiunea reclamantei.
Soluția instanței nu se constituie într-un precedent periculos, cum susțin eronat recurenta, pentru că, soluția din prezenta cauză nu se poate aplica automat unor acțiuni viitoare, care ar putea viza viitoarea taxă de primă înmatriculare.
Criticile din recurs, privitoare la invocarea de către contestatoare a unor cazuri similare soluționate de către Luxemburg, nu pot fi luate în considerarea soluționării recursurilor, pentru că sentința nu conține referiri la aceste practici, deci motivele de recurs exced considerentelor primei instanțe, astfel că aceste critici sunt străine soluției primei instanțe și drept urmare sunt neîntemeiate.
În consecință, pentru motivele expuse, recursul pârâtei se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A, împotriva Sentinței civile nr. 361/18.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. / 2.07.2008
Tehnored. /4.07.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecători:, G
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Barbă Ionel, Olaru Rodica
