Contestație act administrativ fiscal. Decizia 668/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.-

DECIZIA NR.668/CA/2009 -

Ședința publică din 3 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Tătar Ioana JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela

- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Ovidiu

- - - judecător

- - - grefier

&&&&&&&&&

Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal declarat de pârâtaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S M,cu sediul în S M, - Romană, nr.3 - 5, jud.S M în contradictoriu cu intimata reclamantăSC" "SRLcu sediul în S M, str. -, - 5,.18, jud. S M, împotriva sentinței nr.390/CA din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nici parte a litigiului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, precum și că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:

Instanța, având în vedere că, se solicită judecarea cauzei și în lipsă, rămâne în pronunțare.

CURTEA D APEL

Deliberând:

Asupra recursului în contencios de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.390/CA din 18 iunie 2009, Tribunalul Satu Marea respins excepția invocată de pârâtă.

A fost admisă acțiunea reclamantei SC SRL cu sediul în S M, str.-, -.5,.18, jud.S M împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în S M,--5, jud.S M, și-n consecință, a anulat actele administrativ nr.28560/19.03.2009 și nr.34215/06.04.2009 emise de către pârâtă, obligând pârâta să restituie reclamantei suma de 1794,71 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, cu dobânzi legale și 43 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza art.137 Cod de procedură civilă a respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă, întrucât, raportat la obiectul litigiului, în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr.554/2004, iar refuzul soluționării cererii reclamantei este asimilat actului administrativ așa cum prevăd dispozițiile art.2 alin.2 din legea suscitată.

Pe fondul cauzei a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr.27200/16.03.2009, reclamanta a solicitat restituirea taxei, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, fără rezultat pozitiv(filele 8-10 de la dosar). Cererea a fost motivată de faptul că reclamanta a achiziționat un autoturism second-hand, pe care l-a înmatriculat în România.

La această cerere, pârâta a emis răspunsurile nr.28660/19.03.2009 și nr.34215/06.04.2009, asimilat actului administrativ în sensul dispozițiilor art.2 alin 1 lit.c și alin2 din Legea nr.554/2004.

Instanța a reținut în consonanță cu dispozițiile art.214 ind.1 și ind.3 Cod fiscal, că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoana fizică sau juridică, care solicită înmatricularea,atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare ori din alte state.

Conform art.90 paragraf 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene"nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect,produselor naționale similare."

Obiectivul acestor reglementări comunitare, materializat în jurisprudența Curții Europene de Justiție, este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Ca atare, reglementările comunitare, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

În România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, ceea ce constituie o discriminare a regimului fiscal, contravenind dispozițiilor Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene.

De la 1 ianuarie 2007,România este membră a Uniunii Europene,iar prin ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, Statul Român și-a asumat obligația respectării tratatelor Comunității.

În consonanță cu dispozițiile art.148 din Constituția României, precum și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție,judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau a aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau constituțională.

Reținând că, dispozițiile Tratatului CEE se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, că se încalcă principiul libertății circulației mărfurilor, respectiv se dezavantajează direct sau indirect,mașinile din celelalte state membre UE, în competiție cu produsele similare autohtone, instanța a constatat că suma plătită de către reclamantă nu este datorată potrivit legislației comunitare, ca atare restituirea ei se justifică.

Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat sub forma dobânzii legale conform art.3 alin.3 din OG nr.9/2000, art.1084 și 1071 Cod civil.

Pentru considerentele expuse, în baza textelor legale invocate, tribunalul a admis acțiunea reclamantei conform prezentului dispozitiv.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței pronunțată de instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ ca netemeinică și nelegală.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată, în fapt, reclamanta în luna martie a anului 2008, a achiziționat un autoturism second - hand, înmatriculat în țara de origine, care pentru a înmatricula mașina în cauză a achitat legal taxa specială în cuantum de 1794,71 lei calculată conform Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.

În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acesteia, totodată avându-se în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o norma de poluare inferioară normei EURO 3. În această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de M de autoturisme vechi cu un grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second hand la scurt timp după introducerea în România, țara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.

Potrivit art.1-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Germania, Republica Estonia, Republica, Regatul Spaniei, Republica Franceza, Irlanda, Republica Italiana, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, al, Republica Ungara, Malta, Regatul de, Republica Austria, Republica Polona, Republica, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si România privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: "Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."

Totodată precizează faptul că, alin.2) al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că, legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.

Cu privire la prevederile art.90 alin.(l) din Tratatul Comunităților Europene precizează faptul că dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme și autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.

Prin urmare dispozițiile art.90 alin.(l) din Tratatul Comunităților Europene are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.

În același context trebuie menționat și faptul că, nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizează că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.

Precizează de asemenea că, 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).

Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motiv temeinic pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.

De altfel, a institui obligativitatea plății taxei de prima înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/autovehicule ar putea fi considerat la rândul său un regim fiscal discriminatoriu între persoanele care importă bunuri și cele care aduc în țară bunuri din spațiul comunitar.

În altă ordine de idei, regimul juridic al "taxei auto" este reglementat prin Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal - act normativ adoptat de Parlamentul României. În această situație, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are competența, potrivit Constituției, de a acorda restituirea taxei. Organul competent să se pronunțe dacă un act normativ este sau nu constituțional, este Curtea Constituțională.

De asemenea, când se constată că legislația națională a unui stat membru încalcă reglementări ale legislației comunitare, asupra acestui fapt se pronunță Curtea Europeană de Justiție, conform unor proceduri speciale, cum ar fi de exemplu, procedura de infringement. Menționează, de asemenea, că în cazul Ungariei și al Poloniei, Curtea le-a obligat doar la restituirea diferenței dintre taxa instituită de aceste state și cea impusă de Comisia Europeană. În această ordine de idei, este evident că taxa este în acord cu Comisia Europeană.

Învederează că, prin nr.OUG50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. În acest sens, precizează că, la art.11 din nr.OUG50/2008 se instituie temeiul legal pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007- 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind "taxa de poluare pentru autovehicule". Procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între " taxa specială pentru autoturisme și autovehicule" și "taxa de poluare pentru autovehicule" este reglementată la Cap. VI, SECȚIUNEA l, art.6 din anexa la HG nr.686/2008.

În concluzie, legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada 01.01.2007-30.06.2008, și nu restituirea integrală a taxei.

Prin urmare, având în vedere că taxa de înmatriculare a fost percepută în temeiul legislației în vigoare, a județului S M nu poate da curs favorabil cererii petentului de restituire a întregii sume de 6.027,01 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare autoturisme.

Referitor la susținerea petentului că, "taxa specială pentru autoturisme și autovehicule" este ilegală, menționează că potrivit jurisprudenței, art.90 alin.1 din Tratatul privind instituirea Comunităților Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat anterior, cât și unele acte adoptate de instituții și organe din cadrul Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unor taxe, precum taxa de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al unor astfel de taxe de primă înmatriculare.

În susținerea acestui punct de vedere invocă prevederile art.33 din Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre, referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoare adăugată - baza unitară de stabilire care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și pe jocurile de noroc, accize și taxe de timbru, și în general orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri".

Menționează că această Directivă a fost adoptată de Consiliul Comunităților Europene având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum și avizele Parlamentului European și Comitetul Economic și Social.

Consideră că, taxa de primă înmatriculare nu este în contradicție cu prevederile art.90 alin.1 din Tratatul privind instituirea Comunităților Europene, atâta timp astfel cum s-a precizat, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani (precum este și cazul unui autoturism marca de exemplu, care este achiziționat dintr-un stat membru comunitar, și care urmează a fi înmatriculat pentru prima dată în România ), se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.

Susținerile reclamantei cu privire la faptul că, taxa specială nu a fost percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autovehiculele înmatriculate în celelalte state comunitare, reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară, și astfel s-ar crea un regim fiscal discriminatoriu, taxa nemaifiind percepută cu ocazia vânzării ulterioare a autoturismelor deja înmatriculate, sunt neîntemeiate și nedovedite.

Evident că, pentru autovehiculele înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe, întrucât în situația mai sus menționată nu au fost în vigoare dispozițiile art. 214^1 - 214^3 din Codul fiscal, fiind în vigoare alte dispoziții legale, iar conform principiului de drept al neretroactivității legii, consacrat de art.15 al.2 din Constituție, rezultă că, dispozițiile legale ale taxei de primă înmatriculare nu pot fi aplicate unor situații anterioare intrării acesteia în vigoare și în consecință nu poate fi comparată situația regimului fiscal al taxei de primă înmatriculare cu situația anterioară intrării în vigoare a acesteia.

Totodată, menționează faptul că, la o nouă înmatriculare a autoturismelor care deja au fost înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe.

În drept au fost invocate dispozițiile legale la care s-a făcut referire în recursul declarat.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în temeiul art.304/1 și 306 Cod procedură civilă, Curtea de Apel apreciază că este nefondat, motiv pentru care urmează a fi respins în baza art.312, 316 Cod procedură civilă.

Pe fondul cauzei, arată că, în conformitate cuart.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene"nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.".

Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone de natură similară.

În condițiile în care, potrivit reglementărilor naționale cuprinse în art. 2141și 2142din Legea 571/2003 - Codul fiscal, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România, iar această taxă nu este percepută pentru autoturismele care urmează a fi reînmatriculate, este evident că prin modul de stabilire diferențial al taxei, se instituie un regim juridic discriminatoriu între autoturismele sau autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul înmatriculării lor în România și cele înmatriculate în România și care urmează a fi reînmatriculate.

Ca atare, contrar susținerilor recurentei, în cauză sunt incidente prev.art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, legiuitorul național încălcând, prin prevederile naționale adoptate, în mod direct dreptul comunitar. Prin Legea 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Bulgaria și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

De asemenea, este nerelevantă împrejurarea că legiuitorul, în reconsiderarea prevederilor art.2141și 2142din Codul fiscal a emis OUG 50/21.04.2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, acest act normativ nefiind incident în speță, neputând retroactiva, intimatul reclamant formulând cererea de înmatriculare a autoturismului anterior intrării în vigoare a OUG nr.50/2008.

În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prev.art.312 Cod procedură civilă cu raportare la prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene și art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice S

Cheltuieli de judecată nu au fost acordate, deoarece acestea nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondatrecursul declarat de recurentaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S Mîmpotriva sentinței nr.390/CA din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

REVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 3 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.

Red.dec. - jud.

Jud. fond

Tehnoredact. -

4 ex./ 18.12.2009

2 com._______

1. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M - S M, - Romană, nr.3-5, jud. S

2. SC" "SRL cu sediul în S M, str. -, - 5,.18, jud. S M,

Președinte:Tătar Ioana
Judecători:Tătar Ioana, Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 668/2009. Curtea de Apel Oradea