Contestație act administrativ fiscal. Decizia 681/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR. - -
Decizia NR. 681/CA/2009 -
Ședința publică
din 03 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Filimon Marcela Judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Marinescu Simona
- - - Președinte secție
- Grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului în contencios administrativ formulat derecurenta reclamantă - -,cu sediul în S M,-/A, județul SMî mpotriva Sentinței nr. 89/CA/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. -, în contradictoriu cuintimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI S Mcu sediul în S M, 25 Octombrie nr.1, județul S M și intimata pârâtăDIRECȚIA IME. ȘI TAXE LOCALE - SERVICIUL, TARE, CONTROL S M,cu sediul în S M, Romană - 8, județul S M, având ca obiect - CONTESTAȚIE ADMINISTRATIV FISCAL.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din 26.11.2009, când părțile prezente au pus concluzii asupra cauzei, care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, având nevoie de timp în vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea pentru acest termen, în termenul de pronunțare acordat s-au depus concluzii scrise, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 89 din 18.02.2009, Tribunalul Satu Marea respins acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanta - "" - SMî mpotriva pârâților PRIMARUL MUNICIPIULUI S M și DIRECȚIA DE IME. ȘI TAXE LOCALE - SERVICIUL, TARE, CONTROL S M, pentru anulare acte administrativ fiscale și a obligat reclamanta să plătească pârâtului PRIMARUL MUNICIPIULUI SMc heltuieli de judecată în cuantum de 4000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. 2007/2/03.12.2007 emisă de Primăria Municipiului S M - Direcția de Impozite și Taxe Locale - Serviciul, Constatare, Control în sarcina reclamantei s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în cuantum total de 122.280 lei, reprezentând 74.537 lei impozit clădiri și 47.743 lei accesorii.
Sumele datorate cu titlu de diferențe suplimentare au fost stabilite prin Raportul de inspecție fiscală nr. 1058/03.12.2007, urmare a constatării faptului că în anii 2005 - 2007 reclamanta și-a calculat greșit impozitul pe clădiri declarat și achitat, prin aplicarea greșită a cotei de impozitare pentru valorile contabile reprezentând modernizările efectuate până la data de 31.12.2004 la clădirile din patrimoniu, valori în sumă de 232.186 lei, respectiv 342.547 lei pentru anul fiscal 2006, nefiind respectate dispozițiile art. 253 alin. 6 Cod fiscal.
Prin Dispoziția nr. 29929/17.12.2007 emisă de Primarul Municipiului SM( fila nr. 50), s-a respins contestația nr. 14394/07.12.2007 (fila nr. 48) formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere și a de mai sus.
Considerentele deciziei de soluționare a contestației formulată de reclamantă sunt în principal identice cu apărările de fond invocate de pârâtă prin întâmpinarea formulată în cauză astfel că instanța apreciază inutilă reiterarea acestora în acest context, făcând trimitere la întâmpinarea anterior descrisă.
Împotriva deciziei de soluționare a contestației reclamanta a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ fiscal.
În privința motivelor de nulitate a raportului de inspecție fiscală invocate de reclamantă prin cererea introductivă, respectiv nesemnarea pe fiecare pagină a raportului de inspecție de către contribuabil, întocmirea acestuia în lipsa contribuabilului și a unei prelucrări a rezultatelor constatării de către ambele părți, neacordarea posibilității contribuabilului de a-și exprima punctul de vedere, de a beneficia de asistență de specialitate sau juridică, nerespectarea dreptului de informare pe parcursul desfășurării inspecției fiscale, drepturi prevăzute de art. 104, art. 105.proc.fiscală, în urma verificării raportului de inspecție fiscală, instanța a constatat că acestea sunt neîntemeiate.
Din analiza conținutului și a formei a cărui anulare se solicită rezultă că acesta a fost întocmit de către persoanele îndreptățite de lege în acest sens cu respectarea Ordinului nr. 1181/23.08.20007 privind modelul și conținutul Raportului de inspecție fiscală emis de către Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Cu toate că raportul de inspecție fiscală în general nu este un act administrativ fiscal astfel cum acesta este definit de art. 41.proc.fiscală, instanța constată că cel contestat în prezenta cauză cuprinde aceleași elemente ca și actul administrativ fiscal, elemente prevăzute de art. 43.proc.fiscală.
De asemenea, instanța a apreciat că motivele invocate de către reclamantă nu sunt de natură să atragă sancțiunea nulității raportului de inspecție fiscală deoarece, pe de o parte lipsurile privind nerespectarea dreptului la apărare invocate au fost suplinite prin formularea contestației fiscale, respectiv prin formularea prezentei acțiuni în contencios administrativ, iar pe de altă parte acestea nu se încadrează printre motivele de nulitate absolută a actelor administrativ fiscale expres prevăzute de art. 46.proc.fiscală, potrivit căruia, "lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. (3), atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu."
Pe fondul cererii, având în vedere motivele de nelegalitate a actelor administrativ fiscale contestate determinate în principal de existența în evidența contabilă a reclamantei a unor înscrisuri cu valoare de documente justificative, de modul de înregistrare a acestora în evidența contabilă și constatând că instanța de judecată nu are posibilitatea fizică de a verifica prin depunerea la dosar a tuturor înscrisurilor și nici printr-o verificare la fața locului în fapt a evidențelor contabile ale societății comerciale reclamante, în cauză s-a dispus efectuarea unor expertize contabile complexe având ca obiective principale verificarea în fapt a înscrisurilor deținute de către reclamantă, modul în care înscrisurile acesteia sunt înregistrate în evidența contabilă, consecințele juridice a operațiunilor de înregistrare efectuate, realitatea stării de fapt prezentate de către organele fiscale, pentru a se putea stabili legea aplicabilă stării de fapt, respectiv corecta interpretare a acesteia.
Prima expertiză judiciară a fost întocmită la solicitarea reclamantei de către expertul contabil (filele nr. 173-175), iar cea dea doua, la solicitarea pârâtului de către expert contabil (filele nr. 211 - 222).
În privința stării de fapt, mai exact, în privința modului de înregistrare în evidența contabilă a reclamantei lucrărilor de investiții efectuate la imobilele proprietatea acesteia, ambii experți au fost de acord cu faptul că, lucrările de investiții efectuate de către reclamantă în perioada 2004-2006 au fost contabilizate în mod distinct atribuindu-li-se număr de inventar separat de construcția propriu zisă, până la efectuarea reevaluării în anul 2006, valoarea de inventar a clădirilor rămânând la valorile istorice din anul 1994.
În legătură cu clădirile aflate în proprietatea sa, reclamanta a declarat și a achitat un impozit diferențiat, respectiv de 10% din valoarea de inventar (istorică) clădirilor, apreciindu-se că acestea nu a fost reevaluate în ultimii trei ani anteriori și de 1% pentru modernizările (valoarea investițiilor efectuate) la clădirile aflate în patrimoniul său, considerându-se că aceste investiții sunt la valoare actuală.
Organul fiscal a apreciat că reclamanta nu a procedat corect în acest mod, motiv pentru care, a calculat o cotă de impozit de 10% din valoarea însumată a valorii istorice a clădirilor și valoarea lucrărilor de investiții, cotă stabilită în acest cuantum, deoarece clădirile nu au fost reevaluate în ultimii trei ani.
Expertul judiciar a apreciat că modalitatea de defalcare a impozitului pe clădire de către reclamantă este justificată deoarece lucrările de investiții efectuate în anii 2004 - 2006 și valorile istorice ale clădirilor nu erau exprimate în aceeași unitate de măsură. Astfel, valoarea investițiilor era exprimată în prețuri curente valabile în anul când s-au făcut, pe când valorile de inventar ale clădirilor propriu zise erau din anii 1994. Prin cumularea acestor valori s-ar fi ajuns la aberații, mai ales în momentul când se făcea reevaluarea lor.
Acest expert contabil a opinat în sensul că pentru lucrările de investiții executate în perioada 2004-2006, reclamanta trebuia să plătească un impozit stabilit în condițiile art. 253 alin. 2 Cod fiscal, respectiv între 0,25 - 1,5%, în limitele stabilite de Consiliul Local al Municipiului S M și nu o cotă de 10% astfel cum au stabilit organele fiscale.
În concluziile raportului de expertiză întocmit de expert contabil, se arată că, valoarea lucrărilor de investiții efectuate în perioada 2004 - 2007 nu trebuia reevaluată separat de clădirile asupra cărora s-a făcut, deoarece potrivit prevederilor art. 253 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, a punctului 52 alin. 1 și 2 din Normele metodologice de aplicare a acestora, aprobate prin HG nr. 44/2004, la determinarea valorii de inventar a clădirii se are în vedere însumarea tuturor elementelor și instalațiilor funcționale ale acesteia.
Expertul arată că, potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu avem o cotă ce trebuie aplicată clădirilor existente și altă cotă lucrărilor de investiții efectuate la clădirile existente (modernizărilor). " unei clădiri aparținând unui contribuabil - persoană juridică nu se face prin aplicarea cotei de impozitare asupra valorilor contabile ale elementelor componente ale clădirii, ci asupra valorii de inventar rezultate din însumarea elementelor componente.
Și acest expert apreciază că diferențele stabilite de organele de control se referă clar la modernizările efectuate de reclamantă și au la bază o discordanță majoră între litera și spiritul legii, referitoare la impozitul pe clădiri, lipsa de moralitate, corectitudine și dreptate a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 - Codul fiscal, din perioada 2005-2006, referitoare la cota de impunere care se aplică modernizărilor efectuate la clădiri care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani, faptul că prevederile normelor metodologice de aplicare a art. 253 alin. 6 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, au fost reconsiderate, recunoscându-se modernizare ca reevaluare în 2007 (cu consecința aplicării cotei de 1%), consideră perfect legitimă în spiritul legii aplicarea pentru clădirile la care în ultimii trei ani anteriori anului de referință au fost executate lucrări de modernizare a "cotei generale" de 1%.
Se constată că, organele fiscale nu au aplicat în mod unitar prevederile codului fiscal cu ocazia celor două controale succesive din octombrie 2004 și decembrie 2007, deoarece cu ocazia controlului efectuat în 2004 organele fiscale nu au constatat că modalitatea de calcul a impozitului pe clădire de către reclamantă ar fi nelegală, însă instanța apreciază că acest lucru nu influențează legalitatea celui de-al doilea act de control deoarece cele două controale vizează perioade de timp diferite.
În drept instanța a reținut aplicabilitatea următoarelor prevederi legale: - art. 253 Cod fiscal: "în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii.
Cota de impozit se stabilește prin hotărâre a consiliului local și poate fi cuprinsă între 0,5% și 1%, inclusiv.
Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare.
În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%.În cazul unei clădiri care a fost reevaluata conform prevederilor legale în vigoare, valoarea de inventar a clădirii este valoarea înregistrată în contabilitatea proprietarului imediat după reevaluare.
În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluata în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cota impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul local/Consiliul General al Municipiului B între 5% și 10% și se aplica la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, pana la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare. excepție clădirile care au fost amortizate potrivit legii, în cazul cărora cota impozitului pe clădiri este cea prevăzută la alin. (2).
În cazul unei clădiri ce face obiectul unui contract de leasing financiar se aplica următoarele reguli:
a) impozitul pe clădire se datorează de proprietar;
b) valoarea care se ia în considerare la calculul impozitului pe clădiri este valoarea clădirii înregistrată în contractul de leasing financiar.
Impozitul pe clădiri se aplica pentru orice clădire deținută de o persoană juridică aflată în funcțiune, în rezerva sau în conservare, chiar dacă valoarea sa a fost recuperată integral pe calea amortizării."
- punctul 52 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin HG nr. 44/2004, "prin sintagma valoarea de inventar a clădirii, în scopul determinării impozitului pe clădiri, se înțelege valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, și care, după caz, poate fi:
a) costul de achiziție, pentru clădirile dobândite cu titlu oneros;
b) costul de producție, pentru clădirile construite de persoana juridică;
c) valoarea actuala, estimată la înscrierea lor în activ, ținându-se seama de valoarea clădirilor cu caracteristici tehnice și economice similare sau apropiate, pentru clădirile obținute cu titlu gratuit;
d) valoarea de aport pentru clădirile intrate în patrimoniu în cazul asocierii/fuziunii, determinata prin expertiza, potrivit legii;
e) valoarea rezultată în urma reevaluarii, pentru clădirile reevaluate în baza unei dispoziții legale.
La determinarea valorii de inventar a clădirii se are în vedere însumarea valorilor tuturor elementelor și instalațiilor funcționale ale acesteia, cum sunt: terasele, scările, ascensoarele, instalațiile de iluminat, instalațiile sanitare, instalațiile de încălzire, instalațiile de telecomunicații prin fir și altele asemenea; aparatele individuale de climatizare nu fac parte din categoria elementelor și instalațiilor funcționale ale clădirii."
- punctul 54 din HG nr. 44/2004 "impozitul pe clădiri datorat de persoanele juridice care nu au efectuat reevaluarea în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință se calculează pe baza cotei stabilite între 5% și 10%, care se aplica la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, pana la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare. Prin prima reevaluare se înțelege reevaluarea cea mai apropiată de anul fiscal 2002.
În cazul clădirilor a căror valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, potrivit prevederilor <LLNK 11994 15 11 201 0 17>Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 31 mai 1999, cu modificările și completările ulterioare, impozitul pe clădiri se calculează pe baza cotei stabilite între 0,5% și 1%, care se aplica la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, redusă cu 15%.
Cotele prevăzute la alin. (1) și (2) se stabilesc de consiliile locale prin hotărâre, în termenul prevăzut la art. 288 alin. (1) din Codul fiscal. În cazul municipiului B aceasta atribuție se îndeplinește de către Consiliul General al Municipiului "
- punctul nr. 55 "pentru executarea prevederilor art. 253 alin. (6) din Codul fiscal se au în vedere următoarele:
a) în cazul contribuabililor care nu au efectuat nici o reevaluare a clădirilor în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 54 alin. (1) asupra valorii de inventar a clădirii;
b) începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care în evidenta contabila s-a înregistrat valoarea rezultată în urma reevaluarii, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 53 asupra valorii de inventar a clădirii;
c) în cazul clădirilor dobândite în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinta precum și pe parcursul acestuia, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 53 asupra valorii de intrare în patrimoniu;
d) în cazul clădirii a cărei valoare nu a fost recuperată integral pe calea amortizarii și la care s-au efectuat lucrări de modernizare, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 53, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care se înregistrează în contabilitate reevaluarea în urma lucrărilor de modernizare;
e) pentru clădirea prevăzută la lit. d), dar la care nu a fost efectuată reevaluarea în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 54 alin. (1)asupra valorii rezultate din însumarea valorii de inventar a clădirii și a valorii lucrărilor de modernizare."
Față de dispozițiile exprese cuprinse în dispozițiile legale mai sus citate, instanța de contencios administrativ constată că acestea sunt clare și fără echivoc, în sensul că, în perioada 2005 - 2006, perioada controlată de către organele fiscale, impozitul pe clădiri se calcula, pentru clădirile nereevaluate în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referință, impozitul se calculează prin aplicarea cotei majorate - la nivelul Municipiului S M de 10% - asupra valorii rezultate dinînsumarea valorii de inventar a clădirii și a valorii lucrărilor de modernizare."
În condițiile în care textul legii este clar și nesusceptibil de interpretare, instanța nu poate recurge la dispozițiile legale privind interpretarea actului normativ în spiritul acesteia. Cu alte cuvinte, dacă o dispoziție legală este clară și nu este contrară unui act normativ de valoare superioară sau ordinii de drept internaționale stabilite prin convențiile sau tratatele la care țara noastră este parte, se aplică tuturor persoanele la care se referă acel act normativ, indiferent dacă legea este dreaptă sau nu, indiferent de spiritul acesteia, în virtutea principiului constituțional "nimeni nu este mai presus de lege".
Prin urmare, instanța de contencios administrativ chemată a se pronunța asupra legalității unui act administrativ fiscal a constatat că, în speță, în mod corect și organele fiscale au stabilit obligațiile fiscale ale reclamantei în litera și nu în spiritul legii, deoarece legea aplicabilă este clară și fără echivoc și au calculat cota de impozit datorată de reclamantă la valoarea clădirilor rezultate din însumarea valorii de inventar a clădirii cu valoarea lucrărilor de modernizare efectuate la acestea.
Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat, a declarat recurs reclamanta - - S M, solicitând admiterea acestei căi de atac, modificarea sentinței și admiterea acțiunii.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond greșit a apreciat că motivele de nulitate invocate nu sunt de natură să atragă sancțiunea nulității raportului de inspecție fiscală întrucât acesta este viciat, fiind semnat doar de organul de control.
Contribuabilul a fost obligat doar să ia la cunoștință de cuprinsul acestui act administrativ, dar în condiții normale și legale, acesta trebuie să semneze alături de inspector. Toate anexele la procesele verbale sunt parte integrantă din decizia de impunere, însă toate acestea sunt semnate numai de organele de control, deși trebuia să fie semnate și de contribuabil. Organele de control s-au prezentat la sediul recurentei cu procesul verbal întocmit, aspect ce reiese din faptul că acesta era avizat de către șef serviciu și directorul executiv și nu a fost întocmit la unitate, în urma prelucrării de către ambele părți a rezultatelor constatării.
Recurenta consideră că nu au fost respectate prevederile art.104 alin.3 din OUG 92/2003, întrucât pe durata efectuării controlului nu i-a fost acordată asistență de specialitate, iar contabila șefă, care a întocmit declarațiile de impunere, se afla în concediu medical, precum și dispozițiile art.105 din același act normativ.
Se mai arată că instanța de fond în mod eronat a apreciat că nu există motive de nelegalitate sub aspectul fondului cauzei.
Toate constatările cuprinse în nr. 469/2004 sunt diferite față de cele cuprinse în nr.1058/2007 în temeiul aceleași legi. Pentru investițiile făcute la clădirile existente, constând în reparații curente și capitale, în actul de control din anul 2004 s-a reținut că se aplică cota de impozit nemajorată de 1 %, iar în actul de control întocmit în anul 2007 s-a reținut că la aceleași investiții se aplică cota majorată de 10 %.
Organele de control au aplicat greșit cota majorată de 10 % pentru anul 2006 pentru clădiri dobândite în anul 2003-2005, deși dispozițiile art.253 alin. 2 prevăd cota de impozit de 1 % și cota de majorare de 20 %.
Recurentul consideră că se încadrează în prevederile pct.55 lit. b din HG nr.44/2004. În același sens sunt și opiniile experților și, cu privire la întrebarea nr.2 din obiective.
nereevaluate în ultimii 3 ani, la care s-au efectuat lucrări de reparații capitale și curente, sunt considerate ca fiind reevaluate și se aplică o cotă de impozit între 0,25 - 1,5 % în anul 2007, iar în anii 2005 - 2006 pentru aceleași clădiri se aplică cota de impozit între 5 % și 10 % și nu sunt considerate ca fiind reevaluate.
Contestă totodată cuantumul cheltuielilor de judecată întrucât intimata a justificat achitarea contravalorii onorariului pentru expertul și solicită, în cazul în care va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, diminuarea acestora până la acea sumă ce reprezintă onorariul pentru expertul.
În drept se invocă dispozițiile art.304 pct.9 Cod Procedură Civilă.
Prin Întâmpinarea formulată în cauză de către Primarul Municipiului S M se solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât criticele aduse hotărârii atacate nu sunt întemeiate.
Astfel, actele administrative atacate cuprind toate elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile legale, iar sub aspectul fondului cauzei se arată că prevederile legale invocate de recurent nu puteau fi aplicate pentru anii 2005 și 2006 deoarece s-ar fi încălcat principiul neretroactivității legii.
Prin concluziile scrise formulate de către intimatul Primarul Mun. S M se reiterează aceleași aspecte invocate și prin întâmpinare.
Examinând cauza prin prima motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform prevederilor art. 304 ind. 1 Cod Procedură Civilă,instanța constată că recursul declarat este neîntemeiat.
În mod corect a apreciat prima instanță că motivele de nulitate a raportului de inspecție fiscală nr.1058/2007 nu sunt de natură să atragă sancțiunea nulității acestuia. Aceste aspecte de nulitate invocate de către recurent nu se încadrează printre motivele de nulitate prevăzute expres de dispozițiile art.46 Cod procedură fiscală potrivit cărora lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal referitoare la numele, prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal atrage nulitatea acestuia.
Prin urmare, nici lipsa semnăturii reprezentantului legal al contribuabilului și nici lipsa punctului de vedere al acestuia nu atrag sancțiunea nulității absolute a actului administrativ fiscal.
Din cuprinsul Raportului de inspecție fiscală (pag.6) rezultă faptul că s-a făcut mențiunea că, contribuabilul a refuzat să semneze comunicarea actului administrativ fiscal.
În ceea ce privește anexele la Raportul de inspecție fiscală, instanța de recurs constată că nu există nicio dispoziție legală care să reglementeze obligativitatea semnării acestora și de către contribuabil, sub sancțiunea nulității raportului.
Este adevărat că dispozițiile alin.4 din OG 92/2003 prevăd că pe durata inspecției fiscale contribuabili au dreptul de a beneficia de asistență de specialitate sau juridică, însă aceste dispoziții legale nu instituie în sarcina organului de inspecție obligativitatea de a asigura contribuabilului această asistență.
Dimpotrivă, recurentul, care avea cunoștință despre faptul că se derulează acea inspecție fiscală, mai ales că aceasta s-a efectuat pe o perioadă 1 lună, respectiv în perioada 30 octombrie 2007 - 03 decembrie 2007, la sediul acestuia și întrucât, conform afirmațiilor acestuia, contabila șefă se afla în concediu medical, avea posibilitatea în tot acest timp să consulte o persoană cu studii de specialitate.
În ceea ce privește cota de impozitare aplicată, instanța de recurs constată că aceasta a fost corect stabilită de organul de control.
Dispozițiile legale invocate de recurent, respectiv prevederile pct.55 lit. b din HG nr. 44/2004 reprezintă modificarea adusă acestor prevederi prin HG nr.1861/21.12.2006 și care erau aplicabile doar începând cu data de 01.01.2007 și prin urmare nu puteau fi avute în vedere la stabilirea cotei de impozitare pentru anii 2005 și 2006.
Potrivit dispozițiilor pct.55 lit. d) și e) din HG nr.44/2004 în vigoare pentru perioada supusă controlului, în cazul clădirilor la care s-au efectuat lucrări de modernizare, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 53 numai pentru cele care au fost reevaluate potrivit reglementărilor legale în vigoare, iar pentru clădirea a cărei valoare nu a fost recuperată integral pe calea amortizării și la care s-au efectuat lucrări de modernizare și la care nu a fost efectuată reevaluarea în ultimii 3 ani anterior anului fiscal de referință, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit dispozițiilor pct. 54 alin.1.
Dispozițiilor pct. 54 alin.1 prevedeau că impozitul pe clădiri datorat de personale juridice care nu au efectuat reevaluarea în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, se calculează pe baza cotei stabilite între 5 % și 10 % care se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare.
Prin urmare, până la data efectuării reevaluării de către recurent și înregistrării acesteia în evidențele contabile, respectiv 30.09.2006, impozitul pe clădiri aferent perioadei 2005-2006 se calculează prin aplicarea cotei majorate pentru clădirile care nu au fost reevaluate 3 ani anterior anului fiscal de referință asupra valorii rezultate din însumarea valorii de inventar a clădirii și a valorii lucrărilor de modernizare.
Prima instanță a apreciat în mod corect și faptul că nu are relevanță în cauză constatările reținute cu ocazia controlului efectuat pe anul 2004 și că acestea nu pot influența legalitatea celui de-al doilea act de control, deoarece actul administrativ în litigiu vizează o perioadă de timp diferită de cea supusă controlului din 2004.
Conform dispozițiilor art.253 alin. 6 din Codul Fiscal în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cota impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul local între 5 % și 10 % și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrate în contabilitate până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare.
Față de aceste aspecte, în mod corect organul de control a aplicat cota majorată de impozitare de 10 % prevăzută prin HCL nr.55/2004 și HCL nr.175/2005 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul SMp entru anii 2005 și 2006.
Referitor la obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată reprezentând și onorariu pentru expertul, instanța de recurs constată că prima instanță în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art.274 Cod Procedură Civilă și a dispus obligarea acestuia și la suportarea acestor cheltuieli de judecată, întrucât acestea au fost suportate de pârâtul Primarul Mun. SMc onform înscrisurilor depuse la dosar.
Pentru aceste considerente, instanța constată că recursul declarat în cauză este neîntemeiat și urmează a fi respins în baza art.312 Cod Procedură Civilă.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă - -, cu sediul în S M,-/A, județul SMî mpotrivaSentinței nr. 89/CA/18.02.2009pronunțată de Tribunalul Satu Mare în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI S M cu sediul în S M, 25 Octombrie nr.1, județul S M și intimata pârâtă DIRECȚIA IME. ȘI TAXE LOCALE - SERVICIUL, TARE, CONTROL S, cu sediul în S M, Romană - 8, județul S M, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 03 decembrie 2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
Jud. fond.
Red.dec. S - 17.12.2009
Tehnored. - 17.12.2009 5 exemplare
Emis/exped - 3 comunicări
recurenta reclamantă - -, cu sediul în S M,-/A, județul S M intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI S M, 25 Octombrie nr.1, județul S M și intimata pârâtăDIRECȚIA IME. ȘI TAXE LOCALE - SERVICIUL, TARE, CONTROL S M,cu sediul în S M, Romană - 8, județul S M,Președinte:Filimon MarcelaJudecători:Filimon Marcela, Marinescu Simona, Băltărete Savina
