Contestație act administrativ fiscal. Decizia 692/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara OPERATOR -2928
Secția contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr--02.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.692
Ședința publică din 5 mai 2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.71/23.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurente consilier juridic, reclamantul personal și asistat de avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanții părților depun la dosar delegații de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentelor, doamna consilier juridic, solicită în principal, admiterea recursurilor casarea sentinței recurate conform art.304 pct.7 Cod procedură civilă, iar în subsidiar admiterea recursurilor, respingerea acțiunii reclamantului și modificarea în tot a sentinței recurate.
Reprezentantul reclamantului intimat, doamna avocat, apreciază că nu există motive de casare și nici motive de modificare, astfel că, solicită respingerea recursurilor, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 714 lei reprezentând onorariu de avocat în recurs.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 03.08.2007, reclamantul a contestat Decizia T, nr. 499/124/27.07.2007 cu motivarea că aceasta conține inexactități, omisiuni, ilegalități;
La data de 04.09.2007 reclamantul a depus la dosarul cauzei motivele contestației la decizia nr. 499/124/27.07.2007 emisă de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Reclamantul a arătat că în decizia contestată, Direcția Generală a Finanțelor Publice Tar eprodus în 5 fraze aceleași concluzii din Decizia nr. 229/24.04.2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice T, astfel ignorându-se argumentele din contestația reclamantului. Astfel, reclamantul a arătat că pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T prin Biroul de Soluționare a Contestațiilor trebuia, ori să descalifice motivele contestației acestuia, dacă nu erau reale, cu date și cifre concrete ori să fi anulat, parțial, Decizia nr. 229/24.04.2007 dacă datele invocate de reclamant în Contestație se dovedeau a fi reale.
S-a arătat că reclamantul a probat Contestația prin Declarațiile de impunere depuse la. T, prin impozitele stopate la sursă și chitanțele pentru plățile făcute la casieria T, precum și prin copiile de pe unele documente din arhiva sa, arhivă care s-a aflat la sediul T în perioada 16.03.2007 - 20.04.2007, însă în decizia de soluționare nu se face referire la aceste probe și argumente. Astfel, s-a arătat că inspecția fiscală, care a generat Contestația reclamantului și implicit acțiunea în instanță, nu are nimic din ceea ce s-ar putea defini ca: întârzierea plății impozitelor datorate; fals în acte publice, sau evaziune fiscală. Motivul rezidă în faptul că reclamantul a adresat o solicitare scrisă la. T, în luna ianuarie 2007, pentru a i se restitui sumele plătite în plus în anii 2004, 2005, inclusiv.
Reclamantul a mai arătat că pentru anul 2001, T nu a calculat impozite suplimentare față de Decizia inițială de impunere pentru activitatea desfășurată în anul 2001, pentru anul 2002 Tac onsiderat 800 lei cheltuială nedeductibilă fiscal reprezentând achiziții de piese de schimb și combustibil aferente veniturilor salariale, drept urmare, i s-a stabilit plăți suplimentare față de Decizia de impunere inițială pentru anul 2002 astfel: impozit pe venit global 320 RON, majorări de întârziere 467 RON, penalități 63 RON - total de plată suplimentar 850 RON. Reclamantul a arătat că este nejustificată și nelegală plata suplimentară de 850 RON, deoarece cheltuielile cu achizițiile de piese de schimb și combustibil, înscrise în registrul de încasări și plăți au fost scăzute în totalitate (adică 1.184 RON) și nu numai 800 RON, de către contribuabil, din proprie inițiativă, înainte de întocmirea Declarației de venit global cod 200 și a Declarației speciale privind veniturile din activități independente cod 204, pentru anul 2002, deci, nu a decontat cheltuielile cu achiziția pieselor de schimb și a combustibililor auto. Aceste date au fost înscrise în Contestația înregistrată la. T sub nr. 30.655/21.06.2007, dar nu s-au luat în considerare de către T și nici nu s-a justificat motivul.
Reclamantul a arătat că față de anul 2003, Tac onsiderat suma de 756 RON cheltuială nedeductibilă fiscal, reprezentând achiziții de piese schimb și combustibil aferente veniturilor salariale și drept urmare i s-a stabilit plăți suplimentare față de Decizia de impunere inițială pe 2003, astfel: impozit pe venit 228 RON, majorări de întârziere calculate de la 01.01.2005 până la 24.04.2007, 156 RON, penalități de întârziere 14 RON, deci total plăți suplimentare 398 RON. Astfel, reclamantul a arătat că este justificat și legal numai o parte din impozitul suplimentar pe venit și anume 53 RON, deoarece din totalul cheltuielilor înscrise în registrul de încasări și plăți pe anul 2003, s-a scăzut, din proprie inițiativă, de către contribuabil, suma de 581 RON, pentru eventuale cheltuieli nedeductibile fiscal, înainte de întocmirea Declarației de venit global cod 200 și a Declarației speciale privind veniturile din activități independente cod 202, pentru anul 2003. reclamantul a considerat că diminuarea, din proprie inițiativă, a cheltuielilor efectuate și înscrise în registrul de încasări și plăți, se constituie într-un act de prudență civică și fiscală, și nicidecum de rea credință sau evaziune fiscală, iar legislația fiscală în vigoare, atât Codul fiscal; Codul d e procedură fiscală; Ordinele emise de pentru aplicarea corectă a prevederilor legale; nu interzice contribuabilului să-și diminueze din proprie inițiativă cheltuielile efectuate, înainte de a întocmi și depune Declarația de impunere anuală la Administrația Finanțelor Publice, astfel suma de 756 RON considerată nedeductibilă fiscal de către T trebuie diminuată cu suma de 581 RON, deci numai diferența de (756 - 581 =) 175 RON trebuie să fie impozitată suplimentar, adică [(228 x 175): 756] = 53 RON. Reclamantul a arătat că în ceea ce privește majorările de întârziere și penalitățile de 156 RON și respectiv 14 RON de la 01.01.2005 până la 24.04.2007, nu au nici un temei legal, deoarece la data de 01.01.2005 se afla la trezoreria Administrației Finanțelor Publice T în sold creditor (adică sumă de restituit) pentru, suma de 1035 RON. Suma de 1035 RON a rămas în sold la. T până la data de 24.04.2007 și bineînțeles, până în prezent. De asemenea, reclamantul a arătat că despre datele și sumele menționate s-au făcut referiri și mai detaliate în Contestația înregistrată la. T sub nr. 30.665/21.06.2007, la filele nr. 8, nr. 9 și nr. 10 din dosarul acțiunii, dar T nu a luat în considerare aceste precizări și nici nu a justificat motivul.
Față de anul 2004 s-a arătat că Tas tabilit pentru anul 2004, următoarele sume de plătit suplimentar, față de decizia inițială.: impozit pe venit global 57 RON, majorări de întârziere 27 RON, aspecte față de care reclamantul nu a contestat diferența de impozit suplimentar de 57 RON, calculată la cheltuielile considerate nedeductibile fiscal însă a contestat majorările de întârziere de 27 RON deoarece în anul 2004 plătit în plus 1035 RON care au rămas în sold creditor pentru până la 24.04.2007 și inclusiv în prezent. Astfel despre datele prezentate s-a făcut referiri amănunțite în Contestația înregistrată la. T sub nr. 30.655/21.06.2007, dar T nu a luat în considerare aceste precizări și nici nu a justificat motivul.
Reclamantul a arătat că față de anul 2005 - Tac onsiderat valabilă "Decizia de impunere anuală (refăcută) pentru 2005", emisă de T la data de 24.04.2007 arătând că nu contestă veniturile suplimentare provenite din nedeductibilitatea cheltuielilor cu piesele de schimb și combustibilul în sumă de 401 RON, și nici impozitul suplimentar de 64 RON.
Reclamantul a arătat că decizia de impunere pentru anul 2005 refăcută și emisă la data de 24.04.2007 este viciată de 2 omisiuni: s-a omis din plățile anticipate, plata făcută cu chitanța nr. -/04.05.2005, în sumă de 45 RON, iar penalitatea de 7 RON nu are nici un temei legal deoarece chiar din Decizia emisă la 24.04.2OO7 reiese că trebuie să i se restituie o sumă importantă, astfel decizia emisă la 24.04.2007 ar trebui refăcută, luând în considerare următoarele date venit net 2723 RON, impozit pe venit (372 + 64), 436 RON, plăți anticipate 845 RON, de restituit 409 RON.
La data de 05.10.2007 pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice T, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata și menținerea ca temeinice și legale a Deciziei nr. 499/124/27.07.2007 emisa de T și a Deciziei de impunere nr.229/24.04.2007, emisa de Administrația Finanțelor Publice.
În apărare, pârâta a arătat că prin acțiunea formulata reclamantul contestă obligațiile fiscale stabilite de organul de control și solicită admiterea acțiunii, anularea Deciziei atacate și a deciziei de impunere anuala, ca fiind netemeinice și nelegale. Prin contestația formulată, reclamantul a susținut că veniturile înscrise în decizia de impunere atacata și menținute prin întocmirea deciziei nr. 499/124/27.07.2007 sunt netemeinice și nelegale, deoarece nu s-au luat în considerare impozitele cu stopaj la sursa și chitanțele pentru plățile făcute de acesta la casieria T, apoi reclamantul defalcat pe fiecare an calendaristic punctul sau de vedere, ca răspuns la raportul de inspecție fiscală nr. 229/24.04.2007.
Pârâta a arătat că față de anul 2001 nu a fost emisă o decizie de impunere anulă după încheierea inspecției fiscale, față de anul 2002, reclamantul nu este mulțumit de suma cuprinsă în decizia de impunere privind venituri suplimentare pe anul 2002, adică, impozit pe venit global de 320 și accesorii, rezultate ca urmare a înregistrării unei cheltuieli nedeductibila fiscal în suma de 800 lei, reprezentând achiziții de piese de schimb și combustibil. Pentru anul 2003 suma de 750 lei nu a fost considerată ca și cheltuială deductibila fiscal, reprezentând de asemenea reprezentând achiziții de piese de schimb și combustibil. Cu privire la anul 2004, fost stabilită o diferența de impozit pe venitul global în cuantum de 57 lei. S-a arătat că reclamantul a menționat că nu contestă debitul principal ci doar accesoriile în cuantum de 27 lei, deoarece avea plătit în plus la acea data suma de 1035 lei la. Pentru anul 2005, s-a stabilit ca diferența prin înlăturarea de la deductibilitate a cheltuielilor în cuantum de 401, rezultat o diferența la impozit pe venit în suma de 64 lei, astfel reclamantul precizând că nu contesta suma de mai sus, dar ca inspectorul fiscal la data întocmirii deciziei de impunere privind obligații suplimentare nu s-a avut în vedere suma de 45 lei achitată cu chitanța nr. -/04.05.2005, iar penalitatea în cuantum de 7 lei nu este întemeiata deoarece T datora reclamantului o sumă importanta. De asemenea, s-a arătat că reclamantul a menționat că Decizia de impunere emisa la 24.04.2007, pentru venituri realizate în anul 2005, ar trebui refăcută fiind stabilit un venit net de 2723 lei, rezultând un impozit pe venit de 436 lei, plați anticipate de 845 lei astfel, rămânând de restituit astfel suma de 409 lei. Referitor la anul 2006 pârâta a subliniat că reclamantul a menționat, în contestație că incorect valoarea de inventar a obiectelor achiziționate între anii 2001-2006 se ridică la suma totala de 3999 lei.
Prin sentința civilă nr.71/23.01.2009 pronunțată în dosarnr- Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul contradictoriu cu pârâtele T și ADMINISTRATIA FINANCIARA T, a anulat Decizia nr. 229/24.04.2007 și Decizia 499/124/27.07.2007 a Ta obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 2.015 lei și a obligat pârâtele la plata sumei de 1909 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere nr. 229/24.04.20076 emisă de T, s-au stabilit obligații de plată suplimentare în sarcina reclamantului în sumă totală de 1.403 lei. Împotriva acestei decizii de impunere, reclamantul a formulat contestație ce a fost respinsă prin decizia 499/124/27.07.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Din concluziile raportului de expertiză contabilă depus la dosarul cauzei, rezultă că suma care trebuia stabilită de organul fiscal ca obligație fiscală suplimentară este de 211 lei la care se adaugă 62 lei majorări de întârziere și 6 lei penalități, iar valoarea obiectelor de inventar care trec în patrimoniul reclamantului ca persoană fizică este de 2402 lei și nu de 3.999 lei cum a stabilit organul de control.
De asemenea, raportul de expertiză contabilă a stabilit că reclamantul a achitat în plus suma de 1.864 lei.
Având în vedere cele expuse, tribunalul a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată și în temeiul art. 205 și următoarele din Codul d e procedură fiscală, a admis-o, a anulat Decizia nr. 229/24.04.2007 a T și Decizia 499/124/27.07.2007 a T, și a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 2.015 lei, din care 1.864 lei achitați în plus de reclamant și 154 lei indicele de inflație. În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1909 lei constând în onorariu avocat, onorariu expert și taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform înscrisurilor existente la dosarul cauzei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, recurenții T și
În motivarea recursului declarat de T se solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Astfel, se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică câtă vreme ea este pronunțată prin luarea în considerare exclusivă a concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, raport de expertiză cu ale cărui concluzii recurenta nu a fost de acord criticându-le prin obiecțiunile depuse la dosar, iar instanța nu a procedat la analizarea acestor obiecțiunii.
Sumele stabilite în sarcina reclamantului pentru anului 2002-2005, respectă
întrutotul dispozițiile fiscale în materie, astfel încât se impunea menținerea actelor fiscale emise în cauză.
În drept s-au invocat disp.art.304 pct.9, 3041Cod procedură civilă.
Prin recursul declarat de împotriva aceleași sentințe s-a solicitat în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Timiș, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și menținerea ca temeinică și legală a deciziei emise în soluționarea contestației și a deciziei de impunere nr.229/2007 a
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este nemotivată în condițiile în care se limitează să facă trimitere la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, nefiind admisibil ca motivarea hotărârilor judecătorești în materie fiscală să fie reprezentate de motivarea unor experți contabili, neexistând o cenzură a instanței asupra concluziilor expertizei.
În subsidiar, solicitându-se modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii se arată că decizia de impunere emisă în sarcina reclamantului este legală și temeinică, întrucât achizițiile de combustibil și piese auto pentru care s-a solicitat deductibilitatea fiscală sunt exagerate în raport cu veniturile realizate de petent și nu au fost depuse documente justificative care să ateste faptul că aceste cheltuieli au fost efectuate în interesul activității desfășurate de reclamant.
Se mai arată că, pentru anii 2004-2005 petentuil nu contestă debitul suplimentar, ci doar accesoriile care au fost calculate potrivit art.115 din nr.OG92/2003. Pentru anul 2006 este contestată valoarea obiectelor de inventar așa cum sunt ele înscrise în registrul de inventar, fiind corectă valoarea reținută de organele fiscale care au ținut cont de dispozițiile cuprinse la punctul 33 din nr.1040/2004.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.7 și 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.304 pct.1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin decizia de impunere nr.229/24.04.2007 emisă de T s-au stabilit obligații de plată suplimentare în sarcina reclamantului în sumă totală de 1403 lei, iar prin decizia nr.499/124/27.07.2007 emisă de T s-a respins contestația formulată de reclamant conform art.205 și urm. Cod procedură fiscală.
Tribunalul Timiș învestit cu acțiunea privind anularea actelor administrativ fiscale anterior menționate a admis acțiunea și a procedat la anularea deciziilor anterior menționate, reținând că din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză a reieșit faptul că reclamantul nu datorează suma imputată de organele fiscale, acesta achitând în plus suma de 1864 lei.
Această soluție contravine dispozițiilor imperative ale art. 261 al.1 punctul 5 Cod procedură civilă potrivit cărora hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Astfel prima instanță avea obligația de a motiva în fapt și în drept soluția de admitere a acțiunii reclamantului cu atât mai mult cu cât fără a ignora importanța și relevanța unei expertize contabile în acțiunile având ca obiect anularea actelor administrativ fiscale, expertul este chemat să se pronunțe doar asupra unor stări de fapt respectiv să procedeze la verificarea actelor contabile ale societății urmând ca în funcție de starea de fapt relevată prin expertiză instanța să procedeze la verificarea legalității și temeiniciei actelor administrativ fiscale emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice T prin raportare la dispozițiile codului fiscal și a celorlalte acte normative aplicabile în cauză.
Instanța avea obligația de a lămuri aspectele fiscale ale cauzei prezentând părților argumente de fapt și de drept în acest sens. Lămurirea tuturor aspectelor de natură fiscală invocate în cauză ar fi condus astfel la pronunțarea unei hotărâri care să permită părților pe de o parte să cunoască motivele ce au condus la pronunțarea soluției respective, iar pe de altă parte să permită părții nemulțumite să formuleze motive de recurs pertinente.
Încălcarea de către instanță a obligație prevăzută de art. 261 al.1 pct. 5 Cod procedură civilă se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă fiind de natură a aduce atingere dreptului părților la un proces echitabil așa cum este el instituit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel din practica constantă a se desprinde ideea că în vederea desfășurări echitabile a procesului civil, prin art. 6 al 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt prevăzute explicit și expres condițiile în care trebuie să se desfășoare un proces echitabil, respectiv. "publicitatea dezbaterilor" și "termenul rezonabil", dar din jurisprudența instanței europene au rezultat sintetizări și ale altor principii care se circumscriu aceleiași noțiuni de "proces echitabil" printre care și obligativitatea motivării hotărârilor. Hotărârea este actul prin care se finalizează procesul, ea reprezentând opera judecătorului al cărui conținut este rezultatul raționamentului prin care acesta supune o speță determinată reguli generale de drept, iar evoluția acestui raționament reprezintă motivarea hotărârii.
Motivarea hotărârii este necesară pentru aof ace înțeleasă și acceptată de părțile litigante, dar și pentru a permite dacă este cazul instanțelor superioare să verifice dacă nu există lacune sau contradicții în raționamentul judecătorilor.
Referindu-se la obligația instanțelor de judecată de a-și motiva deciziile, Curtea a statuat că art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului obligă instanțele să-și motiveze hotărârile lor măcar prin aceea de a răspunde argumentelor părților pentru a le aprecia concludența și pertinența, chiar dacă aceasta nu înseamnă a răspunde la fiecare argument avansat de părți.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, Curtea apreciază că soluționa primei instanțe echivalează cu o necercetarea a fondului cauzei și fiind în prezența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă raportat la art. 312 al.5 Cod procedură civilă, instanța va admite recursurile declarate de Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T și va casa sentința recurată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Reținând motivul de casare invocat, Curtea nu va mai proceda la analizarea pe fond a motivelor de modificare a sentinței recurate ce se refereau la legalitatea și temeinicia actelor fiscale emise în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLELE LEGII
DECIDE
Admite recursului declarate de recurentele T și T împotriva sentinței civile nr.71/23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la ribunalul Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 5.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.-19.05.2009
Tehored.-27.05.2009/2 ex.
Prima instanță Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Adina Pokker
